Showing posts with label sat. Show all posts
Showing posts with label sat. Show all posts

Wednesday, April 5, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Nea NETEA

Despre Nea NETEA sunt multe de spus.
Nea NETEA avea mult pământ, pe care l-a vândut bucățică cu bucățică și a împânzit un deal cu căsute de chirpici pentru oameni sărmani.
Nea NETEA era prieten cu tata. Se înțelegeau foarte bine. Nea NETEA avea șaretă și cal și am plecat cu el și cu tata, la țară la Cocum de unde era tata, căci tata dorea să-și vadă surorile și frații. M-a impresionat la Nea NETEA faptul că era un om vioi. Au fost porțiuni din drum cu urcuș, când noi am coborât din șaretă și am mers pe jos, pentru a nu-l obosi pe căluțul care trăgea de șaretă. 
Când am ajuns la Cocu și frații tatei ne-au oferit de-ale gurii, dar și fructe, Nea NETEA s-a arătat foarte încântat, deși după cum era îmbrăcat și după originile lui, ar fi trebuit să strâmbe din nas căci era așezat la o masă joasă și era așezat pe taburete cu câte trei picioare, așa cum erau obiceiurile la țară. Nici friptura nu se servea la farfurie de porțelan cu cuțit și furculiță. Era un castron și bucățile rupte, se luau din castron și se mâncau cu mâna. Sunt sigur că în ziua de azi, din 10 inși crescuți la coada vacii, care ar merge la origini, după ce au stat la oraș un an, 9 din ei ar strâmba din nas și și-ar da numai aere de boieri mari, educați la Paris și la Viena.
M-a impresionat la Nea NETEA că atunci când am ajuns la noi acasă, venind de la Cocu, el a scos o pungă de gutui și mi-a dat-o mie, spunând că mi-o dă că am fost băiat cuminte și nu m-am smiorcăit atunci când a trebuit să merg pe jos, așa cum au făcut niște nepoți de-ai lui.



(05 aprilie 2023)

Saturday, April 16, 2016

Un adevăr supărător zis de MRU

Mihai Răzvan Ungureanu, pe când era premier și nămeții erau cu mult mai mari decât casa, a rostit un adevăr de o cruzime fără margini legat de faptul că erau săteni izolați înzăpeziți, dar era potecă făcută către bodega din sat. Atunci mi-am adus aminte de vremurile în care mergeam în practicile agricole de toamnă să culegem porumb de pe câmp în timp ce țăranii ședeau la poartă și ne admirau sau petreceau la nunți cu mare veselie. Morala era că ei așteptau atunci ca și acum să vină alții să le facă treaba. MRU, cîci așa i s-a zis lui Mihai Răzvan Ungureanu a greșit pentru că atunci:
- nu era momentul potrivit;
- cei care erau în nevoie erau alții nu bodegarii;
- bătrânii izolați erau la limita disperării;
- nu era timp de lozinci moralizatoare;
- trebuia soluționată problema de bază;
- puterea exemplului trebuia sa degaje energii pozitive;
- nu bodega era în centrul atenției unei țări;
- dramatismul presupune actiune, nu ziceri concentrate.
La ora actuală adevărul supărător cu bodega a rămas în picioare, iar ceea ce se întâmplă în satul românesc duce la accentuarea izolării spre Evul Mediu din moment ce:
- tot mai puțini copii din sate reușesc să termine școala generală;
- studenții dintre copiii de țărani sunt extrem de rarefiați;
- agricultura făcută de țăranul mijlociu este sub nivelul mediu al tehnologiei;
- căminele culturale sunt sedii de nunți și discotecisub calitate;
- viața la țară este extensiv pe muncă brută;
- încercările de a revitaliza tradițiile sunt timide;
- populația este îmbătrânită și împovărată de sărăcie;
- politicile și strategiile orientate spre sat nu există;
- banul public lucrează împotriva comunității.
Spunând ceea ce a spus, deși era un adevăr care se vedea cu ochiul liber, Mihai Răzvan Ungureanu a pierdut fotoliul de premier, dar problema aceea a rămas vie și s-a extins, fără ca cineva să vadă și să ia o măsură cât de cât de îndreptare. Starea de deteriorare a satului se accentuează chiar daca:
- este o infuzie de capital provenit de la cei care lucrează în străinătate;
- marile proiecte de infrastructura au calitate îndoielnică din cauze de furăciune;
- stimularea calității specialiștilor adevărați spre a-i orienta la sat este nulă;
- politicile publice la nivel național nu includ satul ca entitate, ci ca sursă de fonduri;
- forța dată prin sporul de natalitate este descurajatoare.
Deci, pentru că există și un deci, numai o gândire coerentă care să dea direcția pentru următorii 20-30 de ani va avea efecte pozitive asupra satului romanesc și deumul dezăpezit va fi cel spre școala primară.

(17 aprilie 2016)