Capitularea ca formă de încheiere a unui război

Istoria omenirii este presărată cu nenumărate războaie care au durat mai mult sau mai puțin. Se vorbește de războiul de 100 de ani. Se vorbește despre războiul de 30 de ani. S-a vorbit despre războiul de 7 zile. Conflagrațiile mondiale pe care le știm noi au durat 4 ani și, respectiv, 6 ani. La încheierea unui război există două părți: partea învingătoare și partea învinsă. Adevărul este numai al învingătorului. Pentru învins nu există adevărul lui.

Un război are un obiectiv precis, de regulă acapararea de terenuri ce conțin bogății minerale sau care istoricește vorbind au aparținut cândva părții care declanșează ostilitățile, căci partea atacată, la rândul ei, cândva a purtat un război și a acaparat teritoriile acum revendicate.

Învingătorul dictează condițiile în care se încheie pacea și aceste condiții sunt umilitoare pentru cel învins. dacă învingătorul se consideră suficient de puternic, merge până la capăt cu războiul nimicindu-l pe cel cu care se luptă, până ce acesta nu capitulează și se recunoaște învins.

Trebuie studiată istoria fiecărui popor pentru a vedea tipurile te încheieri ale războaielor pe care le-a purtat. De exemplu, poporul român a avut numai războaie de apărare de-a lungul istoriei sale, mai puțin în ultima conflagrație mondială, când trecerea râului Nistru a însemnat altceva.

Sunt popoare care au apetența spre a finaliza războaiele numai prin capitularea adversarului și atunci istoricii trebuie să se gândească atunci când fac previzionări că respectivele popoare care au vrut capitulare, tot capitulare vor vrea. Lumea modernă nu s-a schimbat deloc, deși s-a crezut că apariția computerelor și a inteligenței artificiale vor schimba filosofia de viață a tuturor conducătorilor lumii. Viața demonstrează că toate cuceririle tehnologice au fost translatate spre domeniul militar preponderent, cheltuindu-se sume inimaginabile pentru a se obține avioane invizibile, rachete de mare precizie și alte echipamente de distrugere, cu  care națiunile defilează pentru a-și impune supremația.


(18 ianuarie 2023)

Întotdeauna alții sunt de vină!

De când cu data de 8 decembrie 2022 când am aflat că nu am fost admiși în spațiu SCHENGEN, televiziunile și în spațiul virtual văd cum lumea se lamentează că ni s-a furat gazul, că ni s-a furat petrolul, că ni s-au tăiat pădurile, că ni s-a furat aurul, că ni s-au închis minele, într-un cuvânt că suntem jefuiți.

Eu știam că nu au venit armate, oștiri care să ne cotropească și să ne jefuiască. 

Străinii care au venit la noi, aveau gulere albe, serviete diplomat și mulți bani, nu pentru a cumpăra păduri, mine de aur, pungi de țiței sau zăcăminte de gaze, ci de a-i cumpăra pe cei în pixul cărora a stat debarasarea de pungile de gaze, de miile de hectare de pădure, de zăcămintele de țiței, de fierul vechi din fostele linii tehnologice ale combinatelor industriale aflate în proces de privatizare.

Străinii care au venit au găsit aici indivizi hămesiți, fără coloană vertebrală, gata să vândă orice pe nimic, inclusiv pe ei înșiși, drept care au dat firimituri și s-au ales cu pădurile de pe munți pe care i-au dezgolit, cu zăcămintele de petrol pe care le exploatează, cu pungile de gaz din care extrag. Cei care au luat banul nu sunt deloc anonimi. Sunt cunoscuți, dar nimeni nu dorește să-i scoată la lumină și să le ceară socoteală. Așa că este mult mai ușor ca oamenii să ridice din umeri și să arate cu degetul spre cei care legal taie păduri, legal extrag țiței, legal extrag gaze, legal folosesc infrastructura de comunicații, legal fac tranzacții bancare, deși ei nu au decât vina că au găsit terenul slab, oameni coruptibili, care s-au vândut pe doi arginți sau probabil chiar pe mai puțin.




(20 decembrie 2022)