Eu și cartela perforată

Lumea nu trebuie să uite de unde s-a plecat. Este adevărat că acum dispunem de suporți de memorare de ordinul a 10Tb, dar prin 1960 se lucra cu cartela perforată, un suport făcut din hârtie pe care se perforau texte cu cel mult 80 de caractere. O cutie conținea 2.000 de cartele și avea cam două kilograme. Dacă ne gândim la un recensământ al unei populații de 20.000.000 de locuitori și dacă pentru fiecare persoană datele ar încăpea pe o cartelă, ar necesita 20.000.000 de cartele, adică 20.000 de cutii de cartele, adică 40 tone. De regulă, un recensământ necesită un formular unde persoanele sunt descrise pe câte 5 cartele, adică sunt necesare 200 tone de cartele perforate, care sunt stocate într-un apartament de 3 - 4 camere umplut până la refuz cu cutii de cartele. În ziua de azi, pe un stick de memorie de 256 Gb conținutul celor 100.000.000 de cartele vor încăpea lejer și încă mai rămâne foarte mult spațiu neocupat.

Eu am lucrat mulți ani cu cartele perforate, încă din vremea studenției până după anul 1990 când și-au făcut apariția dischetele, apoi CD-urile, apoi discurile externe și acum tot felul de stick-uri de memorie care au capacități de zeci sau sute de Gb, dar există dispozitive de memorare de 1, 2, 4, 10 Tb la prețuri accesibile.

Totuși eu n-am să uit cartela perforată care mi-a adus multe satisfacții la vremea mea, căci cu ea am reușit să rulez programe în limbajele FORTRAN și COBOL. Am nostalgia căratului cartelelor spre dispeceratul calculatorului și retrăiesc emoțiile așteptării hârtiei de imprimantă cu rezultatele oferite de unul din calculatoarele cu care lucram IBM 360 sau FELIX C-256.

Au fost momente frumoase, dar au fost și momente triste, căci se întâmpla ca o cartelă să fie agățată de către cititorul de cartele, să o distrugă și o dată cu ea se pierdea conținutul și dacă acolo era o linie sursă a programului, riscul era să nu se obțină un rezultat corect sau să nu se obțină decât o analiză de text sursă cu foarte multe erori, dacă respectiva cartelă distrusă conținea definirea de variabile, de exemplu.

Când am arătat studenților mei în anul 2010 o cartelă perforată nu le venea a crede că informatica a însemnat și cartela perforată, că dezvoltarea informaticii de dinainte de 1990 s-a făcut preponderent pe bază de cartele perforate, căci calculatoarele personale erau doar un vis frumos.



(15 mai 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Ștefan MUSTĂȚEA

Ștefan MUSTĂȚEA a fost asistentul nostru pe când eram în anul al IV-lea de studenție și învățam să programăm calculatoarele electronice CIFA 101 Economist și NEAC 1290, primul folosind cod mașină și al doilea, folosind un limbaj numit COPCODER. De la profesorul meu Ștefan MUSTĂȚEA am învățat să gândesc programele.
Ștefan MUSTĂȚEA nu vorbea mult.
Ștefan MUSTĂȚEA explica pas cu pas ce trebuie făcut.
Ștefan MUSTĂȚEA construia scheme logice excepționale.
Ștefan MUSTĂȚEA știa să transforme algoritmii în cheme logice cu cea mai mare ușurință.
Ștefan MUSTĂȚEA explica așa de frumos, căci toți am înțeles și învățat ceea ce trebuia.
Dacă știu programarea pe care o știu și dacă gândesc programele, totul datorez lui Ștefan MUSTĂȚEA, căci el, asemeni unui învățător care-ți pune creionul în mână, mi-a pus în mână creionul, foaia de hârtie și tastatura pentru a fi în stare să scriu un program, pornind de la enunțul problemei, oricare ar fi ea. Am avut senzația că Ștefan MUSTĂȚEA nu știe să zâmbească, dar așa cu seriozitatea și cu economia lui de cuvinte, asemeni profesorului meu de fizică din liceu Eugen BOIA, Ștefan MUSTĂȚEA făcea, nu vorbea. Avea vorba măsurată, căci programele nu se comentează, ele se construiesc, iar la schemele logice, exactitatea este esențială, căc la ele se aplică toate proverbele românești. O variabilă nu se utilizează înainte de a fi inițializată, căci nici carul nu se pune înaintea boilor.


(13 februarie 2023)