Showing posts with label istorie. Show all posts
Showing posts with label istorie. Show all posts

Saturday, October 4, 2025

De ce nu scriu o carte de Istorie a Catedrei de Informatică Economică? (I)

Nu scriu o carte de Istorie a Catedrei de Informatică Economică pentru că aș fi subiectiv și subiectivismul meu s-ar manifesta prin:
- eliminarea din liste a tuturor celor pe care i-am antipatizat,
- prezentarea numai a evenimentelor care mi-ar conveni mie,
- crearea de disproporții în dimensiunea textelor care descriu evenimente,
- introducerea de detalii nerelevante despre unii dintre colegi,
- alocarea de spații supradimensionate prietenilor mei,
- îngroșarea unor tușe prin care creionez portretele adversarilor mei,
- expedierea folosind ironii a evenimentelor care nu mă privesc,
- evitarea prezentării stărilor conflictuale care duceau nicăieri,
- idilizarea unor momente esențiale ale dezvoltării catedrei.
Se știe că orice mamă își consideră propriul copil ca fiind cel mai frumos copil din lume, ceea ce mă duce cu gândul că și în cazul meu, a scrie o carte de Istorie a Catedrei de Informatică Economică, ar însemna, cu tot efortul de a păstra adevărul istoric, obținerea unui demers afectat de tot felul de asperități și cititorul își va da seama că există pasaje importante care seamănă a fi realitate privită fie printr-o lentilă care încețoșează, fie printr-o oglindă care deformează imaginea, strâmbând-o rău de tot. Am trăit în Catedra de Informatică Economică momente extrem de frumoase, dar au fost câteva momente neplăcute, generate de unii colegi și în niciun caz nu voi avea cuvinte de laudă când m-aș referi la ei și de aceea o istorie construită cu omisiuni, își pierde din start caracterul de abordare completă, iar ca să trec peste multe lucruri, ar trebui să scriu scrâșnind din dinți, ceea ce îmi este imposibil, căci am și eu demnitatea mea.





(04 octombrie 2025)

Thursday, March 13, 2025

Istoria ca știință

Știința este știință, adică este creația omului care a reușit să se ridice și să gândească, identificând adevăruri și descoperind legi. Știința presupune judecăți, ipoteze, rezultate, corelații, toate ducând spre adevăruri unanim acceptate.
Știința nu include adevăruri absolute. Adevărurile absolute sunt folosite cel mult pentru a formula premisele unor ipoteze, după care vin demonstrațiile, argumentele logice și concluziile.
În opinia mea, o carte de istorie ca rod al cercetării științifice trebuie să conțină adevăruri demonstrate indubitabil și doar în cazuri excepționale, prin descoperirea de noi documente sau de materiale arheologice, să se producă modificări ale textelor din carte. Acele modificări se justifică, nu prin abordarea subiectivă a materialelor existente, după cum bate vântul și după cum dictează interesele unora sau altora, ci doar motivate de noi informații care apar din noi surse de documentare descoperite.
Cercetarea științifică din domeniul istoriei are ca rezultat texte reci, lipsite de culoare sau de venin și de metafore, care reflectă adevărul istoric, așa cum este el, convenabil sau mai puțin convenabil în raport cu părerile exprimate de-a lungul timpului asupra unor evenimente din trecut. Cercetarea științifică din domeniul istoriei are la bază doar documente, mărturii arheologice, fotografii și analize cantitative bazate pe fapte reale și nicidecum pe impresii subiective sau afirmații făcute cu diferite prilejuri, fără a avea un fundament material cuantificabil riguros și fără a fi însoțite de demonstrații indubitabile.
Există la ora actuală cărți de istorie, dar numai prin faptul că ultimele pagini care se referă la perioadele curente, unde sunt abordări încărcate de subiectivism, își pierd caracterul științific, dar trebuie să trăim cu speranța că în viitor acest neajuns se va remedia. Chiar și dimensiunea textelor care fac referire la evenimente precis definite, în contextul existenții Internetului, nu mai apare ca restricție, drept care istoricii, adcă au de spus ceva ca rzultat al cercetărilor lor riguroase, au posibilitatea s-o spună fără nicio restricție, prin texte de oricât de multe cuvinte, cu oricât de multe reproduceri fotografice de înaltă rezoluție.



(13 martie 2025)

Thursday, February 20, 2025

Academia Română doarme?

Acum Academia Română reprezintă o lume ruptă de societate, căci dacă ar fi fost altfel, societatea românească ar fi arătat altfel. Dacă Academia Română ar fi avut un rol activ, acest rol ar fi fost înscris în constituție și multe lucruri nun s-ar fi întâmplat dacă Academia Română ar fi avut drept de veto la adoptarea unor legi care privesc societatea. Eu consider că Academia Română trebuie să aibă un rol cu mult mai important decât CCR deoarece academicienii sunt cu mult peste judecătorii de la CCR din punct de vedere calitativ.
Dacă Academia Română arfi avut un rol determinant însocietate, cum ar trebui să aibă, nici învățământul nu ar fi în halul în care este acum, cu profesori de slabă calitate, cu elevi deosebit de violenți și cu manuale de tot râsul, să nu mai vorbesc de rolul dezastruos al memoratului în detrimentul înțelegerii logice a elementelor de tot felul de la toate disciplinele.
Nici cu problematica limbii române nu se stă prea bine, căci fiecare face ce vrea cu gramatica și cu noile cuvinte care intră abuziv și fără rost în vocabular. Să dau un exemplu: se zice chefi la cuțite în loc de șefi la cuțite, căci este vorba de bucătari nu de savanți sau de extratereștri ca să fie nevoie de un nou cuvânt care are o ortografie care nu are nicio legătură cu necesitatea de a scrie SHAKESPEARE și nu ȘECSPIR ca să zic și eu așa.
De fapt articolul acesta are la bază nemulțumirea mea legată de faptul că Academia Română nu a dat acel candidat la președinție pe acre întreaga națiune să-l voteze fără niciun dubiu, iar chestia cu anularea alegerilor nici să nu fi existat ca posibilitate în cele mai puțin probabile scenarii. Încă nu este prea târziu, dar în loc să se facă referendum pentru familia tradițională, ar fi trebuit să se facă referendum cu un articol pentru schimbarea rolului și locului Academiei Române, căci altfel ne ducem de râpă și niciodată nu vom mai fi ce-am fost cândva, adică o națiune mândră, pe picioarele ei, cu valorile și cu trecutul ei glorios.



(20 februarie 2025)

Monday, February 3, 2025

Subiectivismul istoricului

Istoricii sunt acea categorie de persoane care fac din alb negru și din negru alb. Numai așa se explică puzderia de cărți de istorie care au apărut de-a lungul anilor, de nu mai înțelege nimeni nimic. Adevărul istori este eludat prin:
- omisiune,
- trunchiere,
- deformare,
- minciună,
în numele unor idealuri mărețe, pentru a respecta așa-zisul adevăr istoric fabricat în mintea conducătorilor politici sau pentru a face pe plac unor dictatori, care se vor deja intrați în istorie în timpul vieții lor.
Pe vremea mea, în istoria noastră nu se vorbea despre Regele CAROL I, despre Regele FERDINAND I, despre Regele CAROL al II-lea, dar se vorbea despre Regele MIHA I care a fost izgonit de pe tron de clasa muncitoare.
Nici cărțile de istorie a literaturii române nu au fost și nici acum nu sunt ferite de abuzurile unor istorici slugarnici sau pur și simplu îndoctrinați ai regimurilor în care își desfășoară activitatea. Pe vremea mea Titu MAIORESCU nu exista, nici Lucian BLAGA nu exista, iar Mihail EMINESCU era studiat ca poet realist prin poemul Împărat și proletar, iar strofa cu religia era emblematică pentru ateismul lui.
Aș dori să trăiesc ziua în care să merg la librărie să cumpăr cartea de istorie a neamului meu, carte care peste 100 de ani să aibă doar câteva pagini adăugate care să prezinte ceea ce s-a întâmplat de la 2025 până la 2125, căci restul evenimentelor au fost redate științific și în 100 de ani nu necesită niciun eveniment  să fie re-interpretat.


(03 februarie 2025)

Sunday, December 15, 2024

Istoria informaticii românești sau Istoria informaticii din România?

Acum mulți ani ne-am întâlnit, un număr de inși care lucram sau am lucrat în domeniul informaticii, crezând că suntem în stare, să planificăm munca scrierii unei cărți despre trecutul, despre prezentul și despre viitorul acestui domeniu.
Cum era și firesc, ca oameni serioși ce ne credeam, a trebuit să stabilim ce titlu va avea cartea cu pricina. S-au vehiculat mai multe titluri, pornind de la experiența existentă în zona cărților de istorie, istorie ca atare sau în domeniul istoriilor pentru literatură, pentru matematică, pentru fizică sau pentru alte domenii. După ce am tot filtrat, am ajuns la concluzia că unul din titlurile Istoria informaticii românești sau Istoria informaticii din România, merită o discuție mai aprofundată. S-au vehiculat tot felul de ipoteze în favoarea titlului Istoria informaticii românești, cum tot așa au fost dezbătute foarte aprin multe chestiuni legate de titlul  Istoria informaticii din România. După vreo șase ore de discuții, cu toții am conchis că problemele nu sunt suficient dezbătute și urmează o altă întâlnire până la a bate în cuie titlul cu care vom merge mai departe.
Întâlnirea nu a fost singură, ci au fost vreo trei sau patru, după care eu văzând că nu se ajunge la un numitor comun, am abandonat participarea mea la acele întâlniri, iar după mine, ceva mai târziu au fost și alții care au rărit rândurile, până când în final, proiectul a căzut de tot.
În opinia mea, un nene sau o tanti care vine cu o idee, trebuie să aibe clar ce și cum, adică titlul cărții, conținutul și respectivul sau respectiva, trebuie să posede intuiția de a găsi furnicuțele care să realizeze capitolele cărții exact așa cum nenea sau tanti au gândit-o, căci dacă se aplică metodele democratice cu participarea colectivității și cu acceptarea soluțiilor acceptate de o majoritate, ceea ce va rezulta va fi o donstrucție diformă, neomogenă, mediocră, de tot râsul, exact ceea ce o Istorie a informaticii românești sau Istorie a informaticii din România, nu merită în niciun caz.



(15 decembrie 2024) 

Sunday, September 8, 2024

Rescrierea istoriei. Teorie și practică.

Istoria ar trebui să fie o știință și ca orice știință, nu ar trebui să fie schimbătoare, căci nici teorema lui Pitagora nu arată într-un fel pe vremea comuniștilor și arată cu totul altfel după 22 Decembrie 1989 în democrația noastră cea originală. Și tottuși istorie este azi într-un fel, mâine altfel, după cum interesele o cer. Istoria României scrisă de Mihai ROLLER este un exemplu, dar nu singurul, căci în perioada comunistă regalitatea nu a existat în cărțile de istorie, decât cel mult într-o formă caricaturală.
Rescrierea istoriei României prin omisiune înseamnă a trece peste evenimente fără a le menționa.
Rescrierea istoriei României prin trunchiere înseamnă a extrage doar acele pasaje din documente care susțin o teză care nu are nimic comun cu realitatea, teză care folosește unui scop politic imediat.
Rescrierea istoriei României prin supradimensionare înseamnă a accentua rolul unui factor neînsemnat atât de mult încât respectivul factor să devină hotărâtor pentru determinarea turnurii evenimentelor în sensul dorit de autorii cărții de istorie, așa cum s-a întâmplat cu roul partidului comunist la derularea evenimentelor de la 23 August 1944.
Rescrierea istoriei României prin trucare înseamnă a falsifica documente pentru a sprijini o idee, așa cum s-a întâmplat cu o fotografie de la o demonstrație de 1 Mai 1939 în care în fruntea demonstranților apărea un puști de parcă partidul comunist nu ar fi avut conducători cu notorietate.
Atât timp cât nu avem o carte de istorie de 400 pagini care să nu se modifice după cum bate vântul, consider că istoria mai are de lucru și istoricii noștri ar trebui să se întrebe dacă au făcut ceea ce trebui ca prin cercetările lor să facă din istorie o știință și nu un instrument de propagandă. Dacă și PATAPIEVICI, un biet fizician s-a apucat să abirdeze chestii de istorie, cu pipi și altele, deja am o imagine despre cum se rescrie istoria și mai ales, de către cine se face această rescriere.


(08 septembrie 2024) 

Wednesday, July 10, 2024

Istoria lăbărțată a poporului românesc: Perioada absurdă (IX)

 06. Perioada absurdă


Se întinde de la anul 1363 al identificării descălecatului lui Bogdan I, în Moldova și 1310 anul începerii domniei lui Basarab I în Țara Românească,  până la 276 anul plecării romanilor din Dacia.

Este perioada în care cele mai bizare și absurde ipoteze îi bântuie pe unii și pe alții în funcție de interesele lor.

Este perioada în care lipsesc informații precise legate de ceea ce se întâmpla pe aceste meleaguri datorită unor condiții deosebit de grele pe care le traversează zona aceasta geografică, dar pe care nimeni nu este ineresat să le studieze sau probabil nimeni nu are răbdarea sau aplecarea să le aprofundeze, de teama concluziilor care ar fi trase în final, cu argumente științifice solide.

Unora le este frică de adevăr și mai bine lasă lucrurile să zacă sub colbul timpului, decât să le scoată la lumină. Adevărul, oricare ar fi el, nu este nici bun și nici rău. El este punctul de plecare în orice analiză despre viitor.

Mulți vorbesc despre popoarele migratoare, fără să le fi studiat vreodată în profunzime. 

Am văzut ceva mai demult, un film documentar australian cu invazia de șobolani, care nu mai conteneau să se deplaseze de colo-colo. Probabil, au fost perioade în care aceștia s-au înmulțit foarte mult și în căutarea hranei, au pronit și secvențele nesfârșite cu șobolani în mișcare rapidă, explica foametea la care ajunseseră. Era lupta lor de supraviețuire.

Slavii au fost popor migrator și s-a stabilit în zona pe care o știm azi.

Hunii au fost popor migrator și s-au stabilit și ei în zona pe care o știm.

Mongolii au fost și ei popor migrator.

Turcii au fost și ei popor migrator.

Tătarii au fost și ei popor migrator.

Mai târziu au apărut colonizatorii, care tot un fel de migratori au fost, dar la scară mai mică și la distanțe mult mai mari, cu obiective diferite, dar tot în căutare de ceva, nu neapărat de hrană, erau și ei. Ei căutau forță de muncă gratis, minereuri, pietre prețioase și satisfacerea orgoliului de a fi stăpâni peste alții, după ce au făcut deplasări pe distanțe imense și în condiții deosebit de grele.

Fuga din fața popoarelor migratoare, este considerată baza deplasării populațiilor din teritoriile Daciei de odinioară. În zilele noastre s-au produs războaie li avem sub ochii noștri migrație.

În anul 2022 au plecat din Ucraina 5.000.000 de persoane din cele 40.000.000, ceea ce înseamnă ⅛ din populație.

Se recunoaște că după adoptarea Rezoluției ONU cu numărul 1244 din 10 iunie 1999, un milion de kosovari s-au întors la casele lor, ceea ce înseamnă că în timpul războiului aceștia au emigrat. Îmi amintesc convoaiele de oameni care-și părăseau casele și se îndreptau fiecare în direcții dintre cele mai diferite. Kosovo este un stat care are acum o populație de 1.935.259 de locuitori, ceea ce înseamnă că 50% au făcut obiectul migrației, dar nu toți.

Războiul din Siria a făcut ca 4.013.000 dintre cei 17.500.657 locuitori să fie refugiați în țările UE sau în Turcia, adică aproape 25% din totalul populației.

Este foarte adevărat că popoarele migratoare aveau o organizare specifică deplasării, căci mișcarea presupune o cu totul altă abordare, în comparație cu populațiile sedentare.

Trebuie să existe modalități eficiente de a efectua deplasarea.

Organizarea celor ce se deplasează este alta comparativ cu cei care trăiesc într-un singur loc.

Viața celor ce se deplasează este diferită.

Obiceiurile celor care migrează sunt diferite.

Noi facem o excursie de 10 zile și ne organizăm bagajele în așa fel încât să nu ne lipsească mai nimic, iar această gândire cred că au avut-o și cei care migrau.

Ei știau care sunt anotimpurile și se deplasau pe timp prielnic.

Ei cunoșteau bine cum se face o deplasare.

Ei organizau locurile de popas.

Ei aveau pregătite mijloacele de a înfrânge rezistența localnicilor.

Există acum nomazii care se deplasează. Un studiu al deplasării populației nomade ne-ar ajuta foarte mult. Ei se deplasau cu căruțe cu cai. Instalau corturi. Practicau meserii. relaționarea nomazilor cu populațiile stabile trebuie înțelese exact, căci nu au existat decât foarte rar conflicte. Fiecare își vedea de treaba lui și existau schimburi normale de mărfuri și de servicii. Tot ceea ce știm despre trecut, la care se adaugă ceea ce se petrece sub ochii noștri arată că face obiectul deplasării populațiilor stabile din fața vicistitudinilor timpului între 10% și 50% dintre locuitorii unui teritoriu. este adevărat că au dispărut populații întregi, dar nimeni nu are o dovadă că acele populații au fost suprimate. Ele au fost asimilate, ceea ce este cu totul altceva. În procesul de asimilare, unele populații și-au păstrat elemente de identitate, dar sunt și polulații care și-au pierdut elementele de identitate, precum limba, istoria, tradițiile, fără a se considera o clipă că populația care i-a asimilat era superioară, dar era mai puternică militar, administrativ și politic.

Ceea ce știm concret, verifică teoria că populația oricărui teritoriu nu a fugit în integralitatea ei din fața popoarelor migratoare, pentru că migratorii:

  • nu erau atât de numeroși încât la un val al migrației să-i domine numeric pe localnici,
  • nu aveau din start ca obiectiv cert să rămână într-un anumit loc pentru totdeauna,
  • ar fi devenit slăbiți dacă pe întreg traseul lor duceau lupte și le-ar fi încetinit drumul,
  • aveau cultura și organizarea lor, care erau diferite de cele ale localnicilor,
  • aveau capacitățile de adaptare și de asuprire temporară și nu de asimilare,
  • nu aveau disponibilitatea de a se integra în colectivitățile stabile, fiind doar în trecere.

Un idilism infantil, cretinoid, îi și vede pe bărbații din hoardele de migratori alergând cu disperare după muierile localnice pentru a-și satisface poftele carnale și pentru a-și lăsa sămânța împrăștiată peste tot, încât să apară tot felul de corcituri, tot așa cum se face selecția de azi a animalelor de prăsilă.

Resping teoria vidului de populație prin fugă, căci nimeni nu-și lasă lucrul să ia mucul.

Molimele ar fi o cauză care să explice decimarea populației din anumite zone. În vremurile acelea nu erau leacuri, cu atât mai puțin medicamente. Nici această latură nu este studiată, căci trecerea în derizoriu a vracilor, a vindecătorilor în antiteză cu medicii de azi, nu explică în niciun caz cum a scăpat omenirea de ciumă de tifos sau de alte necazuri la fel de mari.

Dacă ar fi vorba să se identifice astfel de nenorociri, cu siguranță ar fi existat surse de informare, căci molimele nu loveau numai lumea așa-zisă necivilizată, ci și lumea civilizată, cum sifilisul se oprea și în viețile bogaților, cum tot atât de frecvent îi lovea și pe săraci, căci toți făceau ceea ce ducea la răspândirea sa, deși societatea lucra cu oarecare perdea.

Retragerea în munți este o ipoteză greu de acceptat, căci munții de la noi nu reprezintă prin ei înșiși fortărețe inespugnabile și nu s-au schimbat, zic eu cu mai nimic în ulțimele 2.000 de ani să conchidem că erau cu strâmtori foarte greu de pătruns și cu înălțimi greu de atins de invadatori, ca populația să fie în siguranță.

Oamenii muntelui sunt ca noi toți ceilalți. or fi un pic mai rezistenți la frig, dar ca meserii, ca îmbrăcăminte, ca vrednicie, ca forme de comunicare și ca mentalitate, nu-i văd să difere unii de alții, mai ales că distanțele de la noi nu se măsoară în mii de kilometri. Bucureți-Brașov înseamnă sub 200 km, iar București - Ploiești înseamnă un pic peste 60 km.  O căruță bună parcurge ei 60 de km într-o săotămână fără probleme, iar un bărbat tânăr pe un cal viguros ajunge din București în Ploiești în două zile, zic și eu, deși nu am avut nici căruță, nici cal și nu știu să călăresc. Îmi dau doar cu părerea mea de profan, care-și recunoaște deci limitele, prin ce am zis deja.

Oamenii se retrag undeva pentru perioade scurte, dar ei sunt legați de locurile natale. În zilele noastre, cred că 20% din cei plecați la muncă în străinătate, dintre cei care s-au stabilit acolo, au gândul să se întoarcă pe meleagurile natale. Cu atât mai mult, în vremurile de demult plecările devin greu de înțeles. Numai când valurile de popoare migratoare erau covârșitoare și actele de brutalitate erau de neînchipuit, populațiile căutau să nu apară în fața migratorilor pentru a se confrunta. Faptul că unele popoare migratoare s-au așezat în anumite zone din Europa, formând mai târziu națiuni, arată că nu sunt îndeplinite condițiile exterminării de către aceștia a populațiilor băștinașe. Nu te poți transforma dintr-un criminal în serie, nemilos și feroce în agricultor cuminte, așezat la casa ta, cu familie și copii.

Nici teoria retragerii nu rezistă, oricât de mult se zbuciumă unii s-o dezbată și mai ales s-o propage cu vorbe mieroase, de adormit copiii obnosiți după o zi de joacă.

Intervalul de la 1363 la 276 este sărac în mărturii istorice și de aceea se produc atâtea speculații de parcă este important pentru cineva ce s-a întâmplat acum 1800 de ani pentru ca stabilirea intâietății pe un pământ l-ar face pe cineva și mai frumos și mai deștept în ziua de azi. Dreptul de proprietate este una și întâietatea e altă mâncare de pește. dacă stau să mă gândesc, au dispărut state când cetățenii lor și-ai vândut pământurile străinilor. Să luăm ca exemplu ce se întâmplă în spațiul miortic cu pământurile. Este dat dreptul unor cetățeni străini să cumpere pământ. Nu înseamnă că este un fenomen de masă, dar faptul că străinii au cumărat pământuri la prețuri foarte bune pentru cei ce au vândut, schimbă cumva datele problemei. Nu înseamnă că cetățenii români care au vândut pământ străinilor și-au vândut patria. Ar fi o problemă dacă o suprafață mare din teritoriul țării ar fi vândută unor cetățeni de o anumită naționalitate.  S-ar crea un risc. Dar dacă 10% din pământuri răzlețe sunt vândute unor străini, aceștia nu pleacă cu ele și nici nu au pretenția de enclavizare, ci ei cel mult vor căuta să beneficieze de avantajele de a fi cetățeni români și în noul context, dinamica trebuie înțeleasă altfel, ca dinamică economică și ca dinamică demografică, în avantajul locului.

Coborând spre momentul plecării romanilor, se va vorbi de schimbări importante în organizare, modelul Afganistan 2022 ar fi de luat în seamă, desigur la o altă scară, dar tot schimbare majoră a fost și atunci. Impunerea unui sistem organizatoric este greu sau chiar imposibil de realizat.

Absența surselor e una, dar rămâne de neînțeles puținătatea de dovezi materiale.

Popoarele migratoare invocate atât de mult au avut și ele cultura lor. ar trebui să existe dovezi materile ale trecerii lor pe teritoriile locuite de populațiile fostei Dacii. Ceea ce constituie tezaurul de pa Pietroasa ar trebui amplificat căci sunt sigur că cei ce au trecut pe aici nu au lucrat doar cu materiale perisabile și au lăsat în urma lor dovezi ale trecerii lor.

Drumul din Asia până aici nu a fost lin, plat și simplu. Au existat obstacole cărora aceste popoare a trebuit să le facă față, chiar dacă nu s-au deplasat pe mare, să zicem. Totuși s-au găsit cu căruțe, cu cai, cu alte echipamente, în fața unor cursuri de ape, pe care vrând-nevrând, au fost obligați să le treacă și le-au trecut. Ar  fi fost minunat dacă cronicarii acelor vremuri ar fi lăsat mărturii pentru a cunoaște cum au rezolvat oamenii de atunci problemele. Nu mă apuc eu să-mi dau cu presupusul, dar studenții de la Facultății de Istorie, în loc să studieze racilele comunismului sau unii profesori să facă doctorate pe aiurea cu teme despre epoca ceaușistă, mai bine s-ar apleca asupra documentelor din arhive celebre și ar traduce documente și le-ar pune pe Internet și noi am avea la dispoziție materiale sau chiar schițe și gravuri despre ceea ce s-a petrecut la nord de Dunăre, în cele 7-8 secole de lipsuri documentare de neexplicat pentru mine. Mie lucrurile îmi par foarte clare. Peste tot există perioade de început, de înflorire și de decădere, cu durate destul de diferite.

De aceea, nu exclud ca pe teritoriul fostei Dacii să fi avut loc o periodă de decădere, care să se suprapună cu cele 7-8 secole pe care eu le-am încadrat în perioada absurdă, nu că perioada este absurdă, ci tratarea ei de către istorici, este o tratare absurdă, fie că sunt de o parte a unei baricade, fie că sunt de partea cealaltă  baricadei.

Egiptul antic a ajuns la dezvoltarea fenomenală, după care a decăzut, iar înflorirea a revenit după foarte multe secole.

Grecia antică a avut și ea perioada de înflorire și societatea greacă de azi a renăscut după multe secole și este la nivelul de azi.

India antică a avut perioada ei de înflorire și ceea ce vedem acum este rodul unei noi dezvoltări.

China antică a avut și ea înlorirea, iar acum vorbin de o Chină nouă, cu totul alta.

Studiul istoriei acestor popoare ne va ajuta mult, cu condiția de a fi noi temeinici și de a nu pleca de la idei preconcepute, chiar dacă ar fi lucruri care nu ne-ar avantaja.

Cosmetizarea istoriei din perioada absurdă este tot o tratare absurdă. dacă există epopei ale unor autori în care se vorbește și despre ceea ce se întâmpla mai sus de Dunăre, trebuie să tratăm cu atenție, chiar dacă oamenii de acolo sunt lăudați datorită calităților și virtuților lor.

Cosmetizarea perioadei dintre 1363 la 276 se face prin:

  • omisiune, dacă nu sunt luate în considerare momente deși există documente,
  • interpretarea deformată a documentelor exagerând numite aspecte,
  • atribuiri neconforme a unor dovezi materiale, schimbând semnificațiile,
  • schimbarea proporțiilor astfel încât evenimente minore devin esențiale și invers,
  • lansarea de ipoteze determinate de scopuri străine cercetării științifice.

Am avut ocazia să citesc cărți de istorie cu conținut jenant, care m-au impresionat neplăcut, pentru că autorii lor erau diletanți, nedocumentați. istoria nu este un pamflet și nici roman de aventuri. Este o carte ce conține adevăruri prezentate.

  • coerent,
  • sintetic,
  • logic,
  • atractiv,
  • onest,
  • sistematizat,
  • clar.

Cărțile de istorie cu fraze întortocheate, fără ilustrații, fără tabele care sistematizează informații și care sunt îmbâcsite de tot felul de lucruri greoaie, își pierd utilitatea și nu folosec la nimic. Mie mi-ar trebui pentru această perioadă o carte de istorie care să conțină descrieri după un șablon care să-mi permită mie să compar și să înțeleg lucrurile. Când vreau să aleg un telefon mobil, producătorii fac un tabel în care pun pe linii carcateristici și pe coloane pun modelele. la intersecția linie-coloană găsesc o bulină ceea ce arată că telefonul are acea caracteristică de calitate. Dacă se impune acolo se află și un număr ce  indică durata de funcționare a bateriei sau greutatea sau dimensiunile ecranului. Tot așa aș dori un șabolon și pentru descrierea popoarelor migratoare, să știu:

  • de unde veneau,
  • perioada migrației,
  • numărul lor.
  • dovezi materiale.

Eu când deschid o carte de istorie veche, găsesc acolo tot felul de denumiri. Nu numai că nu înțeleg nimic, dar sunt siderat când văd că totul se rezumă la o propoziție. nici nu vreau să reproduc aici fragmente de textele pe care le critic, pentru că ar fi mai lungi referințele de identificare (nume autor, denumire lucrare, editura, an publicare, pagini) decât textul pe care-l critic.

Analiza de date este ceea ce mă așteptam să regăsesc în cărțile de istorie care se referă la perioade sărace în documente scrise, dar destul de bogate în mărturii materiale, cât de cât omogene, să zicem opaițe, săgeți de arcuri, fragmente de ceramică, bijuterii din aur sau alte obiecte metalice de uz curent.

Au trecut aproape 50 de ani de la publicarea lucrării lui J.P. Benzecri, intitulată L’analyse des données. volumul1. La taxonomie. Ed. Dunod, Paris, de 675 pagini în 1973. Acum există deja produse software extrem de performante care au implementat algoritmii de analiză de date care permit studierea colectivităților omogene. În acești 50 de ani ar fi trebuit ca istoricii sau cercetătorii din acest domeniu să ia fragmentele dovezilor materiale, iar folosind exemplul din cartea specificată de mine, să vadă dacă se vorbeșde de un traseu, de o concentrare de activități sau dacă se verifică sau se infirmă o ipoteză, oricare ar fi aceasta.

Nu sunt adeptul fetișizării metodelor cantitative, căci exagerarea folosirii acestor metode nu duce la nimic bun, ba din contră, simplifică lucrurile, concluziile fiind neadevărate. Căci dacă tu, cititorule ai mâncat doi pui și eu niciunul, im medie rezultă că am mâncat câte un pui. Greșelile produse sunt că nu avem o mulțime omogenă și mai ales, reprezentativă. Mulțimea este omogenă dacă este formată din elemente care nu diferă prea mult unele de celelalte, iar reprezentativitatea este dată de numărul elementelor. Dacă luăm elevii din clasa a I-a, vorbim de o mulțime omogenă, formată din copii de șase anișori și de un număr de 25 de elevi, săzicem. Media notelor de la matematică a acestor elevi este reprezentativă, deci. Ca să fim siguri, trebuie să verificăm calitatea medie, folosind teste statistice. Am dat doar un exemplu de ce se întâmplă dacă nu dăm atenție modului în care folosim aceste metode, care din mult zel, se întorc împotriva noastră.

Metoda folosită de mine de a merge de sus în jos, de la anul  1363 către anul 276 permite identificarea cauzelor care au determinat regresul, căci este cu mult mai bine să știm cauza decât efectul, căci dacă am merge de la anul 276 către 1363 vom fi tentați să acordăm o atenție foarte mare efectelor, ignorând cauzele.

Holocaustul este fenomenul care ne explică de ce sunt în stare anumiți conducători de state care și-au însușit teorii care fundamentează trecere la măsuri de suprimare a unor comunități. Naziștii germani au derulat între anii 1941 - 1945 operații de suprimare în masă a peste 6 milioane de cetățeni dintre care cei mai mulți au fost evrei. Metodele folosite au fost de un barbarism greu de descris, căci lagărele de concentrare naziste Auschwitz-Birkenau, Belzec, Kulmhof, Mauthausen-Gusen, Treblinka, Stutthof, Majdanek, dar și multe, multe altele, au funcționat ca adevărate fabrici ale morții. David M. Crowe, Jr, în lucrarea sa The Holocaust: Roots, History, and Aftermath, publicată în anul 2008, prezintă într-un tabel numărul evreilor din 22 de țări înainte de război și pe o coloană alăturată este prezentat numărul de evrei uciși  în lagărele de exterminare. Studierea Holocaustului arată cauzele, metodele barbare, folosite de naziști și de acoliții lor în exterminasrea unui număr uriaș de oameni într-un timă relativ scurt.

Nu trebuie negat fenomenul exterminării de colectivități de-a lungul timpului, pentru că el a existat și nu au trecut de atunci nici opt decenii. Există documente scrise, există fotografii. Există filme. Există supraviețuitori. Există eliberatorii din primăvara anului 1945 care au descris dimensiunea crimelor făcute de naziști în lagărele de concentrare. Acolo unde lagărele de concentrare au fost transformate în muzee, se văd fotografii, munți de pantofi, veioze cu abajururi din piele de om și multe alte mărturii ale atrocităților naziste.

Peste Holocaust, autorii lor sau cei apropiați lor vor să se aștearnă tăcerea. Ani în șir nu s-a vorbit deloc despre Holocaust, iar discuțiile legate de studiul Holocaustului, arată că populațiile de azi par să aibă alte preocupări, în principal datorită faptului că Holocaustul în țările lor este o pată neagră în cărțile de istorie națională.

Eu am știut despre pogromuri de la părinții mei. Mama povestea cum ascundea pe finii noștri țigani, în magazia noastră pentru a nu fi duși la Bug. Am aflat toate acestea căci mulți dintre finii noștri îi purtau recunoștință mamei pentru că le-a salvat viețile. Neamuri de-ale lor au fost duse la Bug și acolo le-au putrezit oasele, c să folosesc o expresie de-a finilor mamei. Când au dus-o pe mama la groapă, finii noștri au jelit-o mai ceva decât noi, copiii dânsei, în bocetele lor aminteau de binele pe care mama l-a făcut lor.

Nu mă miră dacă vreun cercetător care a zăbovit prin vreo bibliotecă, găsește o lucrare de pe la 1.100 în care autorul spune cu subiect și predicat că nu știu ce invazie barbară s-a soldat cu uciderea de populații din diferite zone, bine delimitate de el, prezentând și câteva cifre relevante în contextul detalierii descrierii făcute de el. Atunci, cu siguranță, voi crede că populații de la nord de Dunăre au fost supuse exterminării.

Nu vreau să aplic proverbul că lupul își schimbă părul, dar năravul ba, pentru a face judecăți referitoare la faptul că în istorie se vorbește de triburile germane, de migrația acestora. Dacă aș asculta de teoriile legate de matricele de definire a indivizilor din colectivități, cum că unele popoare sunt viteze, altele se mișcă greoi, altele sunt leneșe și tot așa, mai este un pas până la a conchide că triburile germanice ar fi avut un rol nefast în dinamica populațiilor pe unde au trecut, iar Holocaustul vine să certifice teoria, pe care eu nu o acreditez, căci poporul german este un popor care a dat lumii o cultură, iar Albert EINSTEIN cu teoria relativității sale, arată că poporul german își respectă valorile, iar bustul fizicianului de la Valhalla certifică afirmația mea.

Regimurile sângeroase care s-au perindat în istorie au dus la dispariția fie a unor colectivități compacte, așa cum a fost regimul Pol POT din Cambogia, în zilele noastre,  fie răzlețe, așa cum au procedat regimurile totalitare care au exterminat politicienii de anumite culori, cum s-a întâmplat și în România imediat ce comuniștii au venit la putere.

Lidice este unul dintre satele din Republica Cehă în care populația a fost exterminată de trupele naziste în 10 iunie 1942 ca represalii la uciderea unui ofițer german cu numele Reinhard HEYDRICH, poreclit și Reinhard Călăul. Există dovezi clare cum au fost împușcați 172 de bărbați, 90 de copii și 49 femei, alții au fost deportați și executați, totalul celor uciși fiind de 340, satul având 450 locuitori. Alte crime colective sunt trecute cu vederea de istoria recentă, deși în țările africane genogidul este ceva la ordinea zilei și cei exterminați în Somalia lui MENGISTU din anii 1977-1978 depășesc 700.000. Enumerările continuă dac ă dăm o căutare pe Google.

În Cambogia, ca urmare a politicii duse de Kmerii Roșii, 1.871.000 cetățeni au fost uciși, ceea ce reprezintă între 21% și 25% din populația la nivelul anului 1975 a acestei țări. Se știe că 35% dintre bărbații cambogieni și 15,7% dintre femeile cambogiene au pierit sub teroarea Kmerilor Roșii.

Să nu creadă careva că procesul de colectivizare din România a fost lin, cu serbări populare, cu mese îmbelșugate. Dacă cineva s-ar apleca cu atenție și nu ar da dovadă de superficialitatea, partizanatul și subiectivismul care ne caracterizează când analizăm întâmplări ale istoriei recente, ar ieși la iveală și adevăruri incomode, în care crimele sângeroase, fără motiv. temeinic s-ar dovedi a fi nenumărate. Îmi aduc aminte că la un moment dat, un distins conferențiar mi-a zis că la o adică le-a arătat și pistolul recalcitranților și cei care nu se potoleau, făceau cunoștință cu el, iar semnul făcut de distinsul universitar fără doctorat, era extrem de semnificativ.


Toate ce am văzut eu cu ochii mei, toate câte am citit, mă duc la ideea că perioada 1363 - 276 a fost extrem de zbuciumată, că s-au întâmplat nenumărate grozăvii, dar că nu au fost cataclisme care să determine ca toate populațiile să se replieze spre un alt mod de viață cu totul nou sau să dispară mur și simplu, lăsând locul liber, pentru a veni peste veacuri alții să se așeze pe ele ca și cum acolo nu ar fi existat nimic și că totul începe de la zero barat.










(10 iulie 2024)

Wednesday, July 3, 2024

Introducerea (IV)

 01. Introducere


Mie nu mi-a plăcut niciodată istoria, din cauza profesorilor de istorie, care mă obligau să memorez tot felul de date, tot felul de nume și tot fellul de localități.

Bătălia de la Posada s-a desfășurat între 9 - 12 noiembrie 1330.

Vlad Dracul a domnit între anii 1436 - 1442 și 1443 - 1447.

Ștefan cel Mare a domnit între anii 1457 și 1504.

Bătălia de la Podul Înal a avut loc pe 10 ianuarie 1475.

Bătălia de la Călugăreni a avut loc pe 23/13 august 1595.

Și în facultate, deși am luat notă foarte bună la Istoria Economiei Naționale, disciplina nu mi-a plăcut că trebuia să rețin tot felul de cifre, care mai de care mai diferite și mai încurcate, ca să înțeleg cum s-a dezvoltat țărișoara mea.

Eu mi-a propus să scriu despre istoria poporului românesc, așa cum consider eu, fără a mă da istoric, pentru că eu nu sunt istoric, ci informatician, om care scrie programe și care 42 de ani a predat fie limbaje de programare, fie structuri de date, fie programe aplicative, fie despre calitatea software.

M-am apucat să scriu o carte de istorie, căci sunt de-a dreptul stresat. Cum se schimbă regimul, cum se rescrie istoria României. Fiecare vrea să arate cât de bun este el, arătând cât de rău este cel de dinaintea sa.

Având în vedere că nu am interese de niciun fel, cele câteva pagini pe care le voi scrie, vreau să nu sufere modificări vreodată, căci m-am plictisit să citesc despre  idilizări și despre împroșcări cu noroi, în numele unor metode științifice de cercetare, care numai științifice nu sunt, care numai cercetare nu se numesc.

În mintea mea, aia câtă mi-a mai rămas acum la 75 de ani ai mei, o carte de istorie trebuie să fie scurtă. Cel care o citește să n-o lase din mână până nu ajunge la ultima pagină. Cititorul să înțeleagă de unde vine și încotro se îndreaptă, căci neamurile lui nu sunt nici mai frumoase, nici mai urâte de cât le-a lăsat Dumnezeu. cartea de istorie trebuie să-i șlefuiască personalitatea, în așa fel încât cunoscând trecutul poporului său, să parcurgă prezentul și să se gândească la viitor, asigurându-și continuitatea, ca om liber, pe picioarele lui.

Nu trebuie să plec de la idei preconcepute. Eu rebuie să iau lucrurile exact așa cum sunt, căci faptele sunt cele care vorbesc și în niciun caz vorbele.

Pe noi ne caracterizează:

  • lipsa de anvergură,
  • lipsa de strategie,
  • lipsa de continuitate,
  • lipsa de criterii.

Dacă suntem unde suntem, adică printre ultimele țări din UE în ceea ce privește nenumărați indicatori de clasificare, o analiză ceva mai atentă va scoate la iveală că vorbim prea mult, facem prea puțin și risipim resursele fără rost, crezând că facem, ceea ce alții n-au fost îîn stare să facă vreo dată.

Noi vorbim frumos despre toate la viitor, că vom face, că vom drege, dar în realitate batem pasul pe loc și găsim scuze la orice, căci suntem maeștri în a crede că-i păcălim pe ceilalți, când de fapt ne păcălim singuri.

Suntem singurii care avem proverbul: capul plecat, sabia nu-l taie, pentru că avem credința că dacă cedăm, ne umilim sau fugim, scăpăm de greutăți și de furia dușmanului, când în realitate ne punem singuri în situația de a fi slugile altora. Nu vreau să pedalez prea mult pe zicerea lui HERODOT, deloc măgulitoare la adresa vechilor daci, cei mai viteji dintre traci, care aveau apucături puțin onorante, pe care evit să le numesc aici, căci nici mie nu-mi plac hoțiile. Vrem să credem că istoria lumii a început aici și ne minunăm dacă vreun arheolog descoperă niște tăblițe de lut cu un scris necunoscut sau niște bijuterii cu totul speciale, gata să fie vândute pe bani frumoși în Occident sau să fie împărțite cu dalta și ciocanul, aproape frățește ca platoul din tezaurul de la Pietroasa.

Mi-am propus ca demersul meu să fie unul curgător, lin, lejer, acceptabil, simplu și mai ales, convingător, căci nu vreau să fac revoluție în gândirea cuiva, nu vreau să atrag tunete și fulgere din partea unor tipi puși pe harță și nici nu vreau să intru în polemică cu cineva, căci nu vreau să fiu contrazis, blamat, arătat cu degetul sau înjurat ca la ușa cortului.

Nu voi considera etapizarea arhicunoscută, căci nu mi se pare potrivită, drept care voi analiza numai perioade delimitate vag, căci multe lucruri nu mi se par deloc clare.