Iată câțiva lideri de sindicat de la noi din țară: Bogdan HOSSU, Dumitru COARNA, Anton HADĂR, Marius NISTOR, Marius PETCU, Vasile MARICA, Leonard BĂRĂSCU, Dumitru COSTIN pe care eu i-am văzut pe stică de ani și ani, de parcă istoria s-a oprit în loc.
Azi mișcarea sindicală din țara noastră este mai slabă, fărâmițată, neorganizată ca niciodată, iar dacă am spus acestă concluzie mă bazez pe caracterul anemic al capacității liderilor de sindicat de a mobiliza masele. Ei tot vorbesc de greve și greve n-am văzut. Ei vorbesc de greă generală și grevă generală nu s-a produs, nici măcar atunci când salariile li s-au tăiat cu 25%.
Acum liderii de sindicat spun diverse și am senzația că guvernanții nici nu-i trataează ca pe o forță pentru că ei știu că liderii de sindicat nu au niciun cuvânt la niciun nivel, căci acești lideri stând de zeci de ani în capul mesei cu bucate nu mai știu câtuși de puțin ce se întâmplă la bază, ei nici curele de transmisie nu mai au cum să numească un sindicat, căci angrenajul nu funcționează. Este gripat.
Mă așteptam ca liderii de sindicat să meargă la guvern, să ceară diverse și să amenințe cu demonstrație în Piața Victoriei și 500.000 de oameni să fie prezenți acolo când negociază ei. Ori nu s-a întâmplat așa ceva. Mă așteptam ca să meargă cu altă ocazie la guvern și să ceară triplarea salariului minim pe economie, iar în Piața Victoriei până la Unirii să fie un milion de demonstranți și clădirile să se cutremure de glasurile demonstranților care strigau lozinci cu revendicări economice căci să cadă guvernul nu are iz economic.
Eternitatea liderilo de sindicat face ca sindicatele să fie anemice. Există o ruptură în structurile de sindicate, căci salariile foarte mari ale liderilor de la centru și nenumăratele avantaje obținute îi fac pe ei să nu mai vadă lumea în culori reale, ci în roz bombon cu picîțele dar și cu ochelarii de cal.
Neântâmplându-se așa ceva este clar că terenul este slab și nici măcar nu au cum să fie luați în serios de niciun guvern dacă nu au forță, iar forșa este dată de coeziune, de capacitatea de scoate oamenii la demonstrații. Numai când văd cele câteva de demonstranți cu pancarte făcute de o firmă, cu trompețele de aceeași culoare, cu bluzușoare imprimate, gândul mă duce la un business al cuiva care își exersează potențialul de a regiza ceva spectaculos care să acopere o mișcare de amploare, de forță, bine pusă la punct, care să dea fundament unor decizii dorite de sindicat. Într-un fel discută guvernanții cu literii de sindicat când în Piața Victoriei sunt 3000 de demonstranți și cu totul altfel dacă acolo și în împrejruimi sunt 700.000 de demonstranți. Nimeni nu-și asumă asemenea riscuri la asemenea amploare a unui miting indiferent pe ce scaun stă. orice sindicat cu o astfel de forță bate cu pumnul în masă, cere ce trebuie și obține.În caz contrar totul este vorbărie. Clar.
(11 noiembrie 2017)
