Showing posts with label întreguri poștale. Show all posts
Showing posts with label întreguri poștale. Show all posts

Wednesday, November 22, 2023

Digitalizarea colecțiilor de timbre românești

Digitalizarea colecțiilor de timbre este ceva realizabiul pentru că:
- numărul de elemente de scanat este rezonabil,
- creșterea de la o perioadă la alta este mică în viitor,
- elementele de descriere există și nu sunt numeroase,
- se realizează independent și redundanța este ușor de controlat, 
- costurile sunt rezonabile,
- mărcile poștale sunt disponibile de la prima serie până la seria ultimă.
Echipa care are un minim de experiență în a gestiona un proces de digitalizare are posibilitatea să deruleze un proces complet și de calitate pe o durată de cel mult șase luni, pentru că există cataloage de descriere a mărcilor poștale cu toate elementele. Trebuie să spun că la ora actuală existăî în online aplicații cu astfel de descrieri nu doar pentru timbrele românești, ci și pentru timbrele din foarte multe țări. Digitalizarea se va extinde și la alte aspecte și aici mă refer ma maximafilie, la plicurile prima zi, reviste de filatelie, colecții și colecționari, dar totul se referă la ceea ce există la noi aici în România.



(22 noiembrie 2023)

Tuesday, June 14, 2022

Filatelia românească în comunism (XIII)

 Colițele filatelice sunt și eletot timbre, numai că sunt:
- ceva mai mari ca dimensiune,
- au valori nominale cu mult mai mari decât timbrul cap de serie,
- sunt incluse într-un cadru cu continuare a desenului,
- cu tiraje mult mai mici decât ale capului de serie,
- se utilizează foarte rar pe plicuri pentru a fi ștampilate.
Este interesant că sunt colecționari care au în clasoarele lor numai colițe, tot așa cum sunt colecționari care nu cheltuie banii pe colițe, deci au seriile de timbre fără colițe. 
Este corect ca o serie să fie considerată completă, dacă și numai dacă are:
- toate timbrele care o definesc,
- colița dantelată,
- colița nedantelată dacă a fost realizată,
- blocul intact cu timbrele seriei,
- plic prima zi, dacă a fost creat,
- element de maximafilie dacă a fost creat.
Spun blocul intact, pentru că au fost situații în care, producătorul de timbre a tăiat în două un număr foarte mare de blocuri și se știe că doar 5% dintre blocuri au rămas intacte. Deci colecționarul care are bloc intact, are și seria de timbre valoroasă.
Prețurile colițelor nedantelate sunt de câteva ori, până la de câteva zeci de ori mai mari decât prețul coliței nedantelate. Prețul colițelor nedantelate crește cu mult mai repede decât cel al colițelor nedantelate.
Colecționarii fac investiții în colițe nedantelate. În comunism au apărut multe colițe nedantelate, iar sistemul de planificare centralizat a făcut ca valoarea acestora să crească, constant, fără fluctuații. Atunci, câd situația a cerut-o nu au fost tipărite serii, ci doar câte o coliță nedantelată, banală, în tiraj foarte mare și valoarea ei nominală nu a fost depășită cu mult de valoarea de piață. Eu consider că nu era o formă de rezistență a producătorului de timbre față de comunism, ci o lipsă de inspirație a acestuia, căci plusul de inspirație l-ar fi dus spre serii extrem de bogate, care ar fi avut ca efect crearea de timbre interesante, chiar originale și valoroase prin tehnica de concepere și nu prin conținutul lor bolșevic.
Colița de culoare fuscia, dantelată cu handbalistul de la Olimpiada de la Moscova din 1980 a avut valoare nominală de 10 lei, iar prețul de piață în 2022 a fluctuat între 15 și 20 lei.
Colița nedantelată de la Olimpiada de la Munchen cu valoare nominală de 6 lei se vinde la un preț cam de 20 de ori mai mare acum, dar în comunism prețul era cam de 5-10 ori mai mare. Eu am luat-o de la magazinul de specialitate la un preț de 3 ori mai mare până în anul 1975.
În comunism, colițele nedantelate erau un fel de investiție, căci la pensie filatelistul credea că va reuși să-și facă un trai mai bun. Am cunoscut un domn care avea timbre valoroase și când era la ananghie, mergea la un cerc filatelic cu un singur clasor și-l golea instantaneu, obținând prețuri bune, ceea ce-l făcea să scape de grija banilor pentru un timp. El era nu un tip inspirat, ci studiase problema. Am discutat și eu cu el și dacă am cumpărat cândva niște timbre acre acum înseamnă ceva din punct de vedere investițional, lui îi datorez. Nu am reușit să fiu perseverent, pentru că lipsa banilor era cheia investiției. Domnul acela avea o vârstă, nu avea copii, iar soția avea un salariu care le acoperea nevoile gospodărești.


(14 iunie 2022)

Monday, June 13, 2022

Timbrele obliterate

Timbrele obliterate sau ștampilate se obțin:
- din plicurile cu premii de la chioșcuri,
- de pe plicurile venite prin poștă,
- de la comercianții de timbre.
Timbrele obliterate apar în cataloage și în listele de prețuri și unele dintre ele sunt extrem de valoroase, căci nu se cunoaște a exista și timbre neobliterate, căci este vorba de primele timbre tipărite, când nu se știa despre viitoarele preocupări ale filateliștilor.
Colecțiile de timbre obliterate din perioadele moderne nu sunt chiar foarte valoroase, dar nici investiția nu este peste măsură de mare. Dacă pentru niște timbre disparate neobliterate luate de la un magazin de specialitate plătim 1.000 lei, exact pentru aceleași timbre cumpărate de la chioșcul de difuzare a presei pentru acre plătim 2 lei pentru 50 de timbre, deci costul este de 10 ori mai mic, cumpărând 500 de plicuri.
Merită ca un colecționar, pentru diversitate sau pentru a avea complete unele serii, să adauge timbre obliterate, dacă altă soluție nu există.
Eu nu am disprețuit timbrele obliterate și cumpărând ori de câte ori am avut posibilitatea, plicuri de timbre ori românești ori străine, am învățat foarte multe lucruri, chiar dacă unele plicuri, din punct de vedere calitativ erau foarte slabe. Să nu uităm, plicurile de timbre obliterate străine conțineau exemplare disparate din serii cu reproduceri de artă, iar frumusețea acelor timbre făcea ca să pălească și faptul că erau timbre obliterate și că erau timbre disparate. În magazinele de specialitate se găseau timbre obliterate constituite în serii complete și mă refer la timbre extrem de frumoase, fără a vorbi că erau valoroase. Și la comercianții de timbre pe acre îi găseam la cercurile filatelice de lângă ambasada Turciei sau acolo unde este acum hotelul Novotel, erau pe strada Eforiei niște încăperi unde se întâlneau filateliștii, se aflau timbre obliterate formând serii complete și am cumpărat astfel de serii, pentru că erau frumoase.
Timbrele obliterate intră în discuție dacă sunt:
- întregi,
- cu guma intactă,
- cu dantelura egală,
- neîndoite.
Colecționarii adevărați constituie clasoare cu timbre obliterate suficient de atractive, pe care să le ofere copiilor sau adolescenților care doresc să înceapă să lucreze cu timbre și care în viitor să ajungă colecționari la rândul lor, chiar dacă din 20 de încercări pe care le face colecționarul, numai unul sau doi copii sau adolescenți devin colecționari.



(13 iunie 2022)