Showing posts with label artist fotograf. Show all posts
Showing posts with label artist fotograf. Show all posts

Monday, March 19, 2018

Un maestru al fotografiei

Am cunoscut foarte mulți fotografi la viața mea. De când cu fotografia digitală, mulți dintre noi ne-am luat inima în dinți și am trecut la realizarea de fotografii așa, din instinct. Pe facebook apar foarte multe fotografii, unele mai interesante, altele reușite, dar și multe de un amatorism revoltător. La fotografii mă interesează:
- lumina,
- încadrarea,
- subiectul,
- abordarea,
- sensibilitatea,
- asocierile,
- planurile,
- profunzimea,
- contrastele,
- intensitatea,
- concentrarea,
- sugestia.
De la un timp, am început să urmăresc fotografiile postate de un fost student de-am meu, fotografii
realizate în perigrinările lui prin America de Sud. Nu am stat de vorbă cu el să văd care este tehnica de care a dispus pentru a face acele poze, nu am stat de vorbă cu el să văd care sunt preocupările lui legate de fotografie, adică dacă el în calitatea de călător a făcut pozele pur și simplu sau dacă le-a executat cu ochii unui fotograf de profesie, care a urmărit un anumit obiectiv. În analiza mea pornesc de la ideia că pozele sunt făcute profesional, urmărind un anumit obiectiv, motivând această ipoteză pe faptul că încadrarea, lumina, abordarea și sensibilitatea celui ce le-a făcut depășesc cu mult nivelul unui amator gata să surprindă peisaje frumoase din locuri unice în felul lor. 
Acum mă voi referi la expresivitatea cerului în fotografiile făcute de fostul meu student. Există în toate fotografiile sale o lejeritatea foarte mare în a dispune elementele de luminozitate ale cerului astfel încât întreaga construcție să aibă un echilibru apropiat de perfecțiune. El are aplecare spre acel albastru foarte clar al cerului. Atunci când sunt nori, are grijă să facă o astfel de selecție încât dantelăria de nori să fie foarte bine conturată, fără a fi dominantă, ceea ce transmite de fapt starea de echilibru interior a celui ce a făcut fotografia, a artistului, ca să fiu mai exact. Instinctiv fotograful realizează dispunerea părții luminoase în partea de sus a cadrului, ceea ce schimbă fundamental profunzimea planurilor, în favoarea acelui echilibru general și necesar întregii construcții.
Am avut ocazia să văd foarte multe peisaje fătute în fotografii puse pe facebook. Fotografiile cu peisaje puse pe facebook de fostul meu student se deosebesc de cele ale multora dintre fotografii de facebook printr-o serie de caracteristici dintre care enumăr:
- capacitatea de a concentra acele elemente care definesc esențialul unui peisaj,
- plasarea în centrul fotografiei a elementelor definitorii din peisaj,
- crearea de contraste între componentele de bază ale fotografiei,
- respectarea unor proporții între ceea ce reprezintă poza și elementele de fundal,
- trasarea unui rol important în crearea de planuri și a elementelor de înălțime,
- realizarea unei armonii a culorilor provenite din relația cer-pământ.
Va trebui să zăbovesc mai mult pentru a analiza nivelul de compunere a cadrelor, astfel încât să
descifrez existența de reguli de asociere și de identificare a unghiurilor de surprindere a unei realități pe care fotograful știe s-o interpreteze. Am analizat multe dintre pozele făcute de fostul meu student în America de Sud și conchid că am în nfață o personalitate bine conturată, distinctă. La mulți dintre fotografii de pe facebook le-am analizat în pozele cum încadrează cerul. El are o serie de particularități și fără a greși, spun că dacă mi s-ar pune în față 10 poze făcute de diferiți fotografi, voi recunoaște fără a greși care sunt pozele făcute de fostul meu student. Cerul din pozele lui are o anumită căldură și inspiră un calm de un anumit fel, greu de găsit la mulți dintre fotografii de azi, aflați parcă într-un zbucium continuu. El este un programator de calculatoare excelent și eu l-am cunoscut ca fiind un om echilibrat, calm, realizator al unor construcții bine gândite, verificate, specialist care nu lasă la voia întâmplării nimic. Aceste calități le transmite natural și în fotografiile pe care le realizează, fiecare dintre ele fiind un lucru bine gândit și bine executat.
Nu am acceptul său de a folosi aici fotografii de pe contul său de facebook, dar sper să fiu crezut pe cuvânt atunci când voi avea permisiunea sa de a face acest lucru și de a-i da numele explicit.
(19 martie 2018)
În 21 martie 2018 am primit acceptul fotografului de a folosi din albumele sale de pe facebook unele poze, lucru pe care îl fac actualizând articolul.
Modificările vizează numai inserarea de fotografii.
(22 martie 2018)

Sunday, April 17, 2016

Artistul fotograf Horia Stan

Pe Horia l-am cunoscut la sala SAS GYM, exact așa cum am mai cunoscut și alți artiști. Se vedea de departe că în fața mea se află o persoană specială, cu o altă viziune asupra lumii decât cea pe care o avem noi, muritprii de rând. Din vorbă-n vorbă am ajuns exact acolo unde intuiam eu că trebuie să ajung, adică la preocupările artistice ale lui Horia. Am schimbat adresele de facebook și am intrat pe contul său să văd care este profilul și să aprofundez acele aspecte legate de fotografiile pe care le realizează. Fire de artist, după realizarea unei formări într-o zonă care să-i asigure existența, fiind licențiat al ASE, a trecut la dezvoltarea pe un plan superior a pasiunii sale care a fost dintotdeauna, fotografia de artă. Albumele puse în contul de facebook definesc un artist complet, dinamic și profund. Temele sale sunt variate, iar ceea ce expune sunt compoziții dezvoltate pornind de la concepte clar definite.
Am vizitat atelierul său din Brezoianu, fosta clădire unde se tipărea înainte de 1989 Informația Bucureștiului și pe care mulți ani a stat scris cuvântul miraculos UNIVERSUL. Mă lega de acest cuvânt faptul că am avut acel număr al ziarului în care în 30 decembrie 1947 se anunța plecarea regelui. Erau nenumărate pagini dar acolo pe prima pagină era scris un text cu litere negre și groase care arătau că s-a fracturat istoria noastră și așa jertfită pe altarul ambiguității unor forțe politice care în micimea lor nu au știut să-și joace cartea favorabilă.
În atelierul acela am văzut nenumărate scule și foarte multe lămpi. Mi-am imaginat pentru o clipă un pictor care pe paleta lui face combinații de culor pentru a scoate umbre, pentru a da volumele unor corpuri dintr-o natură moartă pe o pânză de înrămat și de agățat pe perete.
L-am văzut pe Horia la lucru. Trebuia să facă vreo câteva fotografii pe o tematică dată. Era exact ca pictorul acela care dorește să scoată în relief anumite laturi ale unui oniect. El a luat acele lămpi, a luat acele filtre și cu o știința numai de el cunoscută a făcut acele mixaje care au ajuns la nivelul pe care el l-a considerat satisfăcător. 
Horia este un artist care face totul exact așa cum gândește fără a fi nimic aleator. În mintea lui este construită imaginea, este realizată compoziția să zicem virtuală. După aceea trece la aranjarea persoanelor,, merge la fixarea detaliilor și după aceea definește prin lumini și umbre elementele de spatialitate și de contur. Am văzut cum a așezat luminile pe cgipurile și pe corpurile persoanelor pe care dorea să le prindă în fotografie. La el fiecare cadru este o construcție de sine-stătătoare. Am fost și eu fotografiat de Horia și am primit un rezultat surprinzător din mai multe puncte de vedere. La el fotografia era ceva viu, nu o redare seacă a unei realități. Am sesizat ceva anume acolo, ceea ce m-a dus cu gândul că a face o fotografie înseamnă la Horia a surprinde o stare și a o încorpora prin lumini și umbre, ceea ce înseamnă cu totul altceva decât a face fotografii pur și simplu.
Pentru mine un artist fotograf trebuie să construiască acele cadre și să definească acele lumini și acele umbre care în final să transmită fie emoții, fie o răceală, fie o distanță, fie tristețe, fie bucurie, adică să nu fie o bucată de hârtie pe care se află o realitate reprezentată mecanic. 
Compozițiile realizate de Horua sunt foarte variate, însă au un numitor comun și anume echilibrul. Horia știe să scoată în evidență o anumită stare folosind fie o linie foarte luminoasă, fie prin alternarea faldurilor de lumini și umbre, în care strălucirile sunt sever cenzurate de artist.
Seriile de lucrări construite pe tematici precise sunt cele care îl definesc pe Horia ca personalitate care spune în domeniul său de activitate în mod coerent tot ce are de spus. De la o compoziție la alta ies la iveală noi fațete care trebuie analizate cu mare atenție. Am privit cu atenție lucrările sale alb-negru dar și pe cele în care culorile sunt alese cu mare grijă pentru a obține atitudini și pentru ca acestea să joace un rol, nu pentru a reflecta o realitate, ci pentru a defini o anumită stare a realității. Fie că are compoziții cu naturi statice, fie că a preluat imagini ale unor realități cotidiene, fie că a exersat fotografierea unor personaje care practicau sporturi de iarnă, ideile de lumină, de mișcare și de a transmite îl conduc pe artist spre soluții originale și foarte cuprinzătoare.
Sunt sigur că o expoziție a lui Horia S. va fi acel reper care va permite artistului și un inventar pentru tot ceea ce a realizat dar pregătirea acelui salt calitativ pe care trecerea spre amturitatea artistică îl impune.
La Horia am identificat:
  • fotografia de context în care toate elementele sunt aranjate studiat pentru a clădi prin intermediul metaforelor o semnificație clară, pentru a transmite o ideie;
  • fotografia de atitudine prin care artistul folosind jocuriu clare de lumini și unmbre crează toate elementele prin care își plasează personajul astfel încât să arate siguranță, profunzime și mai ales să degaje încredere în sine prin poziția corpului, prin privire sau prin felul în care
    zâmbește;
  • fotografia de definire în care toate elementele converg în a defini o stare sufletească sau î trăsătură de acracter dominantă a unui personaj;
  • fotografia stărilor de echilibru în care persoanele prin felul de a se prezenta și mai ales prin felul de a se raporta la elementele de decor stabilesc raporturile precise fie de dominare, fie de subordonare, iar echilibrul este dat de întreaga construcție întrucât elementele își mențin proporțiile și plasarea pe diferite planuri, fără a ieși unele în fața celorlalte așa cum se întâmplă în fotografiile de amoatori în care dezordinile nu sunt delor studiate.
Fotografiile lui Horia sunt demonstrații clare ale faptului că el stăpânește foarte bine tehnicile de bază. El are fotografii care prezintă că știe să lucreze cu lumina, cu aparatul la nivel de maestru. Numai după ce face demonstrația că este în cunoștință de cauză artă privitorului acele fotografii care îl reprezintă pe acel Horia S. artisti fotograf, cu personalitatea sa puternică. Artistul fotograf Horia S. se prezintă prin opera sa ca un artisti matur care știe să mânuiască luminile și tenica așa cum un pictor o face cu culorile, paleta și penelul, iar ce iese din mâna lui este ară adevărată.

(17 aprilie 2016)