Ce înseamnă să fii student?

În ziua de azi, calitatea de student o obțin cei care sunt:
- coordonați de părinți, 
- inspirați de modele alese,
- dornici să devină specialști,
- sfătuiți de profesorii lor,
- îndemnați de prieteni,
- dornici să obțină o diplomă,
- inspirați de profersioniști,
- încredințați că numai cu o profesie anume vor obine un salariu bun,
- orientați să aibă un statut social aparte.
Nu oricine este obligat să devină student și să termine o facultate. Cine vine să termine o facultate știe că:

- facultatea are o durată de 3 ani,

- viața de student este foarte frumoasă,

- studentul trebuie să meargă la cursuri și seminarii,

- promovarea anilor universitari înseamnă promovarea de examene,

- este necesar să învețe pentru examene,

- elaborarea de proiecte și referate înseamnă muncă,

- și după terminarea facultății el trebuie să învețe,

- între specialiștii de același fel competiția este acerbă,

- tot ceea ce face trebuie făcut cu seriozitate.

Zi de zi, studentul trebuie să dedice cel puțin:

- patru ore pentru cursuri și seminarii,

- două la patru ore pentru studiu, referate și proiecte,

- una sau două ore pentru activități complementare.

Cine alege să devină student, trebuie să abordeze întregul parcurs cu multă seriozitate, pentru că a deveni un specialist în domeniul ales, nu este deloc o treabă ușoară, mai ales că alegerea este făcută pentru o perioadă de cel puțin trei ani și ținând seama că există multe joburi bine plătite, în piața muncii, fără a fi nevoie de a fi absolvent de facultate. Cine a optat să devină student, știe la ce căruță  s-a înhămat și mai ales care îi va fi traiectoria, dacă dorește să profeseze pe specializarea pe care și-a ales-o și pentru care se pregătește în facultate, cu truda pe care o presupun examenele, proiectele și lucrarea de licență, toate trebuind promovate cu note cât mai bune. Viața de student nu exclude un job, part-time, pentru a încasa ceva bani și pentru a acumula experiență. Dacă jobul este apropiat ca preocupări cu profilul facultății este foarte bine, căci studentul va avea posibilitatea să învețe din producție multe chestiuni, pe care le va folosi la referate, la proiecte, dar mai ales la lucrarea de licență.

Faptul că un tânăr este student, este cel mai bun prilej de a se forma ca specialist în domeniul pe care și l-a ales, în ideea de a lucra după terminarea facultății la un loc de muncă, pe poziție de specialist în acel domeniu.


(10 octombrie 2023)

Referatele de la doctorat de pe vremea mea

Referatele de la doctorat, trei la număr erau lucrări de cercetare, făcute cu trudă. Ele erau rezultatul unei munci intense depuse pe un interval de cel puțin 6 - 8 luni de zile. Pentru documentare trebuia mers în biblioteci și stat acolo pentru studiu ore în șir, căci nimeni nu împrumuta cărți unicat din bibliotecă nici cu aprobări speciale. După documentare urma elaborarea referatului după o discuție cu conducătorul științific, discuție care nu avea nimic formal, căci nu exista conducător de doctorat care să coordoneze o teză unde el nu era maestru și unde el să nu știe cele mai mici detalii despre domeniu, despre literatură și despre realizările de ultimă oră pe aceeași temă sau din același domeniu.
O formă finală a manuscrisului era citită de conducătorul științific și se mergea la dactilografierea referatului numai și numai dacă aveai acordul conducătorului științific.
Referatul se depunea în catedră cu cel puțin o lună înainte de susținere și se stabilea data susținerii, iar colegii erau în cunoștință de cauză când se prezenta referatul. Eu am susținut trei referate în catedră și nu am cuvinte să descriu emoțiile pe care le-am avut, căci una este să te prezinți în fața unor necunoscuți și cu totul altfel stau lucrurile când vorbești în fața colegilor. Nu exista nimic formal în derularea susținerii referatului, iar în final se supunea la vot și referatul era fie admis de colectivul catedrei, fie respins. Eu am avut marele noroc să-mi fie acceptate cele trei referate, dar am tremurat pentru aceste rezultate, deși muncisem foarte mult la elaborarea lor și la prezentare.
Mie mi-a zis conducătorul științific despre referate că este bine să am o structură detaliată a tezei și referatele să fie bucăți din teză pe care să le încorporez fără prea mare dificultate. Am discutat de fiecare dată cu profesorul care era conducătorul științific și m-am ținut de acest sfat și mi-a prins nu bine, ci foarte bine, că nu am muncit de două ori pentru ac face același lucru.

Cred că dacă aș mai avea acele referate, nu mi-ar fi deloc rușine cu ele, căci atunci, cu capul pe care-l aveam și cu ambiția de om de sub 30 de ani, am muncit din greu să le realizez și dacă atunci mă mândream cu ele, chiar și azi m-aș mândri cu acele referate, deși aș privi cu nostalgie totul, dar nu mi-ar fi deloc rușine, căci știu că am făcut tot ce am fost eu în stare atunci pentru a le face.

(01 mai 2023)

Doctoratul de pe vremea mea: admis la doctorat

Am scris despre colocviul de admitere la doctorat.  În data de 3 aprilie 1972 s-a emis comunicarea din partea decanului Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică prin care eram anunțat că:
- am fost admis la doctorat,
- profesorul Ludovic TOVISSI este conducătorul meu științific,
- în termen de două luni trebuie să fac planul de pregătire,
- este necesar să fac și o structură a tezei de doctorat,
- stagiul meu doctoral de 4 ani începe cu data de 15 martie 1972.

Vestea am primit-o cu mare bucurie. Din acea clipă deveneam doctorand. Această calitate nu mi-a plăcut deloc, pentru că doctorandul nu este nici cal, nici măgar, este ceva neisprăvit, pentru că mulți după ce susțin examenele și referatele, se complac cu statutul de doctorand, nu lucrează la teză și ajung să fie exmatriculați. Când am primit acea comunicare semnată de decan am simțit că deasupra capului meu s-a ridicat o sabie de care voi scăpa doar în clipa în care voi susține teza de doctorat și după ce voi avea confirmarea titlului de doctor de la minister.

Eu am avut din anul întâi de facultate obsesia lucrurilor neterminate, căci am avut un coleg care începuse cinci facultăți bune, fără a termina vreuna. De atunci, până nu finalizam ceea ce am început, consideram că în orice moment există riscul de a nu finaliza. Această obsesie m-a urmărit toată viața. Și până copiii mei au terminat facultatea, tot obsesia aceasta am avut-o.

Am avut mai multe discuții cu profesorul Ludovic TOVISSI, conducătorul meu științific și destul de repede am stabilit și planul de pregătire individuală și planul tezei de doctorat. Eu citisem multe teze de doctorat de la universitățile din Franța și din USA care erau la biblioteca de la etajul al VII-lea de la Centrul de calcul al ASE și analizasem structurile acelor teze, iar eu am zis să învăț de la cei mai buni, de aceea nu m-am dus la tezele de doctorat elaborate la noi.


(15 decembrie 2022)

Continuitatea nu e numai în analiza matematică

De la analiza matematică se definește continuitatea ca fiind:

Dar nu despre acest tip de continuitate vreau eu acum să scriu, ci despre continuitatea în procesele de instruire traversate de studenți în cei 3 ani de facultate, 2 ani de master și 3 ani de doctorat.

Studentul realizează:

• tot felul de referate;
• tot felul de proiecte;
• tot felul de exerciții.

Toate acestea sunt independente unele de celelalte. În final, studentul obține Ț note de 10 dar nu are o construcție unitară. De aceea consider ca este important ca studntul să fie orientat spre un set de teme care prezintă interes pentru piața mucii dar și pentru pasiunile studentului care dorește să se dezvolte ca specialist într-un anume subdomeniu al specializării care îi este oferită de facultate.

dacă sunt alese trei astfel de tematici este rezonabil ca toate referatele, proiectele, activitățile de la stagiile de practică în producție să fie acnalizate spre acestea, fără a fi dispersate eforturile stufdentului, numai și numai din:

• orgoliile unor profesori pentru care centrul universului sunt disciplinele lor;
• lipsa de coordonare dintre departamente;
• lucrul în abstract care nu ține seama de ce cere piața muncii;
• un avangardism orientat pe încercări dintre acre unele nu sunt viabile.

Am a mă lăuda cu teze de doctorat coordonate de mine pe teme de fiabilitate software care s-au găsit în stadii incipiente în lucrări de licență și mai apoi anumite chestiuni de modelare erau abordate în lucrare de disertație. Tot așa s-a pus problema modelării costurilor software, care în lucrarea de licență a vizat o abordare clasică pentru produse software care se executau pe calculatoare neconectate în retea, iar la teza de doctorat s-au abordat clase de modele pentru costuri ale aplicațiilor informatice online. Si chestiunile de testare software sau de sisteme colaborative sau de optimizare au fost mai întâi germeni în lucrări de licență, apoi au devenit după procese de cercetare cu rezultate originale lucrări de disertație și mai apoi trecând pe un plan superior, au fost teze de doctorat, zic eu și originale și cu nivel de profunzime ridicat și despre acre autorii lor vorbesc cu mândrie, iar cei din jur le apreciază pentru calitate și pentru faptul că reprezintă munca a 2 ani din ciclul de licență plus alți 2 ani de la master și cel puțin 3 ani de la stagiul doctoral, adică cel putin 7 ani, ceea ce este cu totul altceva daca la licență se abordează un domeniu, la disertație un altul și la doctorat cu totul altceva. În opinia mea aprofundarea este singura modalitate de a obține rezultate originale.

(14 mai 2016)