PhD: profesia de doctorand

Pe vremea lui CEAUȘESCU era un  tip care se semna peste tot cu drd. ceea ce mă intriga. Misterul mi l-a descifrat profesorul Ludovic TÖVISSI, conducătorul meu științific. Respectivul era doctorand de 25 de ani, spunea profesorul și în lipsa unor merite speciale, își trecera în palmares această calitate de doctorand, dacă și aceasta o fi o calitate.

De atunci am luat hotărârea să nu folosesc niciodată nici eu și nici colaboratorii mei acest drd care nu înseamnă nimic special, ci din contră, ceva ce miroase a neisprăvit.

Acum, de când cu plagiatele la doctorate târâte prin justiție, oamenii onești evită să mai facă doctorate în Ro și se observă interesul scăzut pentru acestă formă de calificare. Totuși, există persoane care își dorec cu insistență să facă doctorate, deși nu au resursele necesare pentru așa ceva. Ele dau admiteri, sunt exmatriculate, iar dau admiteri și tot așa, pentru că un doctorand pentru un an reprezintă și pentru concucătorul său de doctorat o ajustare a normei didactice. Trei doctoranzi îl scutesc pe conducător de suficiente ore din normă încât să accepte și compromisuri, deși știe că respectivul nu va face în vecii-vecilor acele referate și nici teză. Ambele părți sunt mulțumite. Doctoranzii că-și clătesc orgoliul, iar coordonatorii că au locuri ocupate și norme ajustate. Finalitatea nu mai contează nici pentru unii și nici pentru ceilalți. Alți oameni, alte vremuri. Pe vremea mea, cu totul altfel se puneau problemele. Conducătorul își alegea doctoranzii. Doctoranzii erau în proporție de peste 80% cu șanse fe a finaliza prin susținerea tezei. În niciun caz nu se punea problema de a lua la doctorat un exmatriculat de la un coleg. Pe vremea când făceam eu doctoratul, dacă cineca era exmatriculat, trebuia să de admitere la doctorat în alt centru universitar pentru a i se pierde urma, atât de rușinoasă era situația acestuia. Acum nu mai contează nimic. Totul este în mișcare.

Profesia de doctorand se pare că este la modă, din moment ce au apărut doctoranzii permanenți sau de serviciu cum s-ar zice. Unor insituții le este convenabil să aibă pe ștatele de funcțiuni persoane despre care se zice că sunt doctoranzi. Conducătorilor științifici le convine. Dar și doctoranzilor le place. Fiecare are mulțumirea lui.

(18 martie 2018)

Managementul operațiilor copy-paste în d-AN

Avuția națională digitală, d-AN este și ea bântuită de derularea de operații de tip copy-paste întrucât este vorba de o mare diversitate de:

- autori;

- teme;

- tehnici;

- obiective;

- orgolii;

- strategii;

- abordări;

- evaluări.

Acum când există software de analiză a originalității lucrărilor elaborate, nu este imposibil să se facă și analiza conținutului digital pentru a vedea originalitatea fiecărei componente realizate și mai ales postate în mediul virtual.

Managementul operațiilor copy-paste în d-AN se realizează îm primul rând de cel care crează conținutul digital. În mod normal ar terbui un minim de deontologie profesională pentru oricare contributor cu conținut digital și n-ar fi rău ca să existe obligativitatea ca la finalul oricărui text să existe o frază prin care autorul să-și asume calitatea a ceea ce a postat, iar în caz contrar materialul să fie tartat ca atare, adică fără valoare, exact cum ar fi un  produs software pus în circulație fără a fi testat, dar unde se specifică la lansarea în execuție acest aspect.

Managementul operațiilor copy-paste în d-AN vizează limitarea preluării, chiar dacă se fac citări corecte de surse, a textelor prea lungi, fără interpretări proprii,. Uneori există dorința de a evita trimiterile către surse, fapt pentru care se inserează textele ale altor autori în propriile noastre texte, deși acest lucru nu prea este în regulă. Nici inserarea de sintagme folosite în alte texte, chiar dacă se fac referiri, cu utilizarea de ghilimele, nu este o soluție pentru că textul nostru este fragmentat și devine greoi în a fi parcurs. Uneori excesul de citări și de inserări de fragmente de texte din alte lucrări este un fel de boală a celor care vor a se da erudiți, devenind și obositori și penibili.

Managementul operațiilor copy-paste în d-AN mi se pare corect numai și numai atunci când pentru a evita erorile de ortografiere a unor denumiri de localități, a unor date istorice, a unor expresii în limba latină sau a unor nume de persoane precum Arnold Schwarzenegger se intră pe articolul Wikipedia dedicat lui și este preluat de acolo corect și complet. Nu este nimic greșit în a proceda astfel mai ales că dorința oricărui contributor la a dezvolta avuție națională digitală este asigurarea corectitudinii celor înscrise în articole, dacă nu neapărat ca interpretare, cel puțin ca sintaxă și ortografie.

Managementul operațiilor copy-paste în d-AN nu trebuie dusă la extrem, adică de a nu folosi în niciun caz informații din alte surse, ci mergând pe originalitatea pură, care de fapt nu prea există și chiar dacă ar exista nu este deosebit de valoroasă. Am cunoscut persoane care doreau să fie 100% originale, dar de fapt erau 100% ignorante pentru că ele doreau să fie creatoare de soluții fără a avaea la bază o cultură corespunzătoare. Eu știu că în orice lucrare științifică trebuie să fie prezentate mai întâi rezultatele obținute de alții de-a lungul timpului și abia după aceea rezultatele proprii. Bibliografia care însoțește o lucrare științifică este ea însăși rezultat al operațiilor de copy-paste, căci titlul unei lucriări se preia de undeva, numele autorilor se preiau și ele de undeva, ca și anul apariției, orașul și chiar ISBN-ul la o adică. Cine are cartea în mână, evident va verifica numărul de pagini și va stabili corectitudinea ediției la care se face referire.
Managementul operațiilor copy-paste în d-AN este o necesitate obiectivă, fără a duce plagiat dacă este realizat cu creier și nu cu fundul. Sunt lucruri care se fac cu copy-paste și lucruri care nu se fac cu copy-paste. Un individ a luat o carte de management a prietenului meu I.U. a schimbat numai numele autorului, a republicat-o și s-a făcut conferențiar, iar procesul de furt intelectual s-a terminat în coadă de pește. Și eu am avut un caz în care unul V.N. a preluat cu copy-paste o lucrare a mea și a rezentat-o ca lucrarea sa de licență.

Înseamnă că în crearea de conținut digital de calitate, operațiunile copy-paste folosite cu grijă sunt nu numai bine venite, ci și necesare, căci fără ele orice material devine searbăd, banal, anost, simplist, bizar, incorect, nedocumentat, artificial, primitiv, doct, ulgar și fără valoare.

(21 august 2017) 

Autoplagiatul

Mai nou, acum se vorbeste de AUTOPLAGIAT, un conceot nou, identificat de toate programele antiplagiat, Este vorba de situatia in care un autor a scris ceva si cand vrea sa scrie altceva si este in criza de idei, procedeaza la a copia din materialul precedent si mai pune si el ceva acolo, obtinand paginile la numar necesare a fi publicate sau acceptate la o conferinta.

Daca plagiatul inseamna sa furi de la altul, adica sa copiezi din lucrarile altora, fara a-i cita, zicand ca este al aluia care copiaza, adica fura, autoplagiatul este o forma moderna a ceea ce romanul zice sa-ti furi singur caciula.

Fiecare crede ca daca a facut si el un oarece in domeniul sau chiar trebuie sa foloseasca prin copy-paste acel ceva si sa-l plimbe ca pe sfintele maste, zicand ca-i apartine. In realitate nu este asa. Daca cineva a scris un articol original, acel articol devine un obiect, o valoare si autorul este proprietarul acelui articol. Conditia este noutatea. Altfel nimeni nu pubila ceva despre lucruri vechi, cunoscute de toata lumea. Daca acel autor are proasta inspiratie de a incepe sa faca un articol folosind copy-paste din articolul precedent acel ceva nu mai este nou pentru ca are lucruri cunoscute deja. Daca se intampla ca o editura sa publice cel de-al doilea material copy-paste si daca nu se descopera procesul de copy-paste, cel care l-a realizat a AUTOPLAGIAT si se va bucura ca a furat dar n-a fost prins. Asta e! Se mai intampla...

Produsele actuale de descoperit PLAGIATUL descopera si AUTOPLAGIATUL. Asa ca daca cineva a publicat un articol si are proasta inspiratie de a-l include sub forma de capitol intr-o teza de doctorat sau intr-o carte, va fi inverzit de catre ptodusul software care analizeaza plagiatul daca teza de doctorat sau cartea este supusa analizei. Acum lumea sufla si in iaurt daca s-a fript cu ciorba fierbinte... Povestea cu e materialul facut de mine, am voie sa-l refolosesc, a cazut acum de cand AUTOPLAGIATUL este tot o infractiune in plan moral, intelectual si mai ales penal, in ideea ca un personaj care face asaceva isi da cu stangu-n dreptu.

Lumea face confuzii grave:

- Grigorescu a tot pictat ciobanasi dar niciun ciobanas nu este identic cu un altul; in pictura a face un alt ciobanas inseamna oricum cu mult mai mult decat un nenorocit de copy-paste; inseamna sa iei panza, sa iei vopsele, pensule, tabloul de copiat si sa pui foarte mult talent pentru a face un ciobanas sa semene mai intai cu o fiinta umana si mai apoi sa se numeasca ciobanas a la Grigorescu

- sa nu mai vorbim de versul eminescian; toata lumea il recunoaste si toti cei care au incercat sa-l reproduca s-au numit epigoni; marele Eminescu nu are doua poezii care sa fie ceva asemanator de la una la alta; el a avut nenumarate variante pentru o poezie si numai analistii literari care au lucrat pe manunscrise au dat la iveala aceste versiuni, recunoscand ca forma data la tipar este cea perfecta

- Luchian a pictat flori dar daca privim tablourile lui Luchian, fiecare tablou reprezinta alte flori, alte compozitii, incat fiecaretablou este altceva, este original prin tot ce contine el; tablourile cu anemone, cu flori de liliac, cu trandafiri sdunt fiecare in felul lori originale, desi toate contin flori

- proza lui Marin Preda este inconfundabila; se vorbeste de un stil, de un mod de a construi fraza, de a folosi verbul; daca citeste cineca o carte de Marin Preda fara sa aiba copertiler si fara sa cunoasca titlul, evident isi va da seama ca acolo este vorba de un text al acestuia

- Lucian Bute este original de la un meci la altul desi el are numai doua manusi in care se afla doi pumni; el face de fiecare data altceva desi se termina fie la puncte fie prin KO; daca el du doua brate are tot ce trebuie pentru a nu se autoplagia, atunci cum se face ca savantii cu cele 60.000 de cuvinte si cu vreo 20 de operatori nu sunt in stare sa asigure originalitatea, ramane un mister; este totul o problema de chemare; nici Bute nu sunt cu miile, atunci doctori in science de ce-ar fi puhoaie...

- Maria Callas este o cantareata al carui timbru este recunoscut fara nicio problema; mai mult, cantareata, este de fiacare data alta in fiecare rol, iar cei care au vazut-o pe scena spuneau ca de la o reprezentatie la alta, ea aducea de fiecare data ceva nou.

Daca a face automobile inseamna a lua materia prima, a derula procese de productie complexe, a folosi mincitori, utilaje, energie, a respecta reguli, deci a depune un mare efort, autoplagiatul are costuri zero. Exista fisierul cu articolul scris, se face copy paste si, gata! A rezultat un alt articol... 

Acum vreo zece ani un ins care dorea sa treaca de la conferentiar la profesor a luat doua carti ale lui, le-a schimbat numai copertile si nici macar copy-paste n-a mai facut si numai ca s-a laudat, beat fiind, unor indivizi a facut sa se vada potlogaria...

Un scriitoras a publicat un volumoi cu pasaje dintr-un prozator Paustovsky numit si s-a zis atunci ca romanul din colaje opera de arta se cheama, numai ca furt se numeste daca nu este anuntat a preluarea si mai ales daca lipseste acordul autorului sau a celor care gestioneaza drepturile aluia de autor.

Chiar daca se zice ori la inceput ori la sfarsit ca este in resposabilitatea cititorului tot ceea ce autorul a facut ca porcarioara, tot autorul este cel in care se sparg in cap toate oalele ce miroase urat de nespalate ce sunt.

(acesta e un material al meu  mai vechi care iată, a reintrat în actualitate)