(26 august 2024)
Monday, August 26, 2024
De ce mor stațiunile montane?
(26 august 2024)
Saturday, June 1, 2024
Istoria sistemului all inclusive la români
În anul 2004 am văzut pentru prima dată cum se comportau turiștii români care cumpăraseră sejururi all inclusive. parcă erau la bombardament. Luau farfurii pe care le umpleau vârf cu bucăți de friptură, din care mâncau doar câteva și restul bucăților le lăsau pentru a fi strânse de personalul restaurantului. Luau alte farfurii pe care puneau bucăți de prăjitură diferite, sub forma unei piramide. Ajunși la mese mâncau una-două bucăți, restul prăjiturilor, rămânând în farfurii, iar personalul restaurantului le aruncau în niște cutii pe roți, pentru a deveni hrană la porci, bănuiesc.
Tot așa se întâmpla și cu băuturile, căci turiștii își umpleau nenunărate pahare cu bere, cu vin, cu sucuri, din care reușeau să guste doar câte puțin din fiecare, restul paharelor rămânând pe mese, într-un peisaj de-a dreptul dezolant, ca să nu spun sinistru.
Tot timpul mi-am adus aminte de filmele de desene animate cu termitelem aliniate ca o armată, gata-gata să devoreze case întregi. Așa erau și turiștii români de acum 20 de ani. Anul acesta am avut ocazia să-mi văd compatrioți tot la un sejur de tip all inclusive. Comportamentul este mult modificat. oamenii nu-și mai pun farfuriile cu vârf din diferite produse, pentru că au învățat că produsele lor preferate sunt în cantități suficiente și nu există riscul de a nu se sătura. De aceea ei mănâncă mult, dar revin de fiecare dată și-și pun în farfurie cantități apreciabile. În final mai rămân câteva bucățele, dar în niciun caz, grămezile pe care le lăsau predecesorii lor de acum 20 de ani.
Se vede că oamenii au evoluat și istoria are toate șansele să consemneze că sistemul all inclusive este viabil, deși la noi acasă, ase dovedește a nu fi cel nimerit, căci îi duce la faliment pe cei care vor să-l implementeze. În alte locuri de pe mapamond este viabil acest sistem, căci românii vin doar în număr mic și nu produc consumuri care să-i ducă spre ruină pe cei care administrează hotelurile și restaurantele.
(01 iunie 2024)
Saturday, June 3, 2023
Conexiunea la Internet din camera de hotel
(03 iunie 2023)
Friday, June 2, 2023
Ce înseamnă o rezervare bună la un hotel?
(03 iunie 2023)
Saturday, December 31, 2022
București - oraș pustiu
- parcarea din fața blocului era goală,
- la primul stop din traseu eram primul,
- la intersecția cu Mihai Bravul eram primul,
- la intersecția cu REBREANU eram primul,
- în parcare pe linia F erau 27 locuri libere,
- la GYM bătea vântul,
- la cafenea nu erau decât câțiva corporatiști.
Pe toate televiziunile sunt numai văicăreli că lumea nu are bani, dar orașul este pustiu, pentru că bucureștenii au plecat din București. Ca să pleci din București trebuie să ai mașina ta, să ai bani de combustibil, să ai unde să mergi să petreci noaptea dintre ani. București este azi și mâine un oraș pustiu că lumea a plecat să se distreze. Nu se distrează lumea pe mii de euro, dar există distracții și pe bani mai puțini și mulți bucureșteni au acești bani, căci așa cum erau în vremurile de dinainte de 1989 când toată lumea se plângea că nu are de mâncare, dar avea frigiderele și lăzile frigorifice înțesate de mâncare, acum lumea se vaită că nu are bani, dar scormonindu-se prin buzunare, găsește mărunțiș pentru o mică distracție în noaptea de Revelion și bine face.
(31 decembrie 2022)
Tuesday, November 29, 2022
Teleferic sau Teleferic?
(29 noiembrie 2022)
Pe plaja de la Mamaia în vremurile de demult
(29 noiembrie 2022)
Sunday, November 20, 2022
Oferte pentru REVELIONUL 2023
- vineri 30 decembrie 2022,
- sâmbătă 31 decembrie 2022,
- duminică 1 ianuarie 2023,
- luni 2 ianuarie 2023.
În acest context, hotelurile și restaurantele au posibilitatea să-și planifice minivacanțe de 4 nopți de cazare cu destul de multă ușurință. Programul unei minivacanțe va fi următorul:
- sosirea vineri 30 decembrie 2022, după ora 15,00,
- cina,
- prima noapte de cazare,
- micul dejun din 31 decembrie 2022,
- prânzul,
- cina,
- masa festivă de REVELION,
- micul dejun din 01 ianuarie 2023,
- prânzul de după REVELION,
- cina
- a III-a noapte de cazare,
- micul dejun din 2 ianuarie 2023,
- prânzul,
- cina,
- a IV-a noapte de cazare,
- micul dejun din 3 ianuarie 2023,
- încheierea minivacanței și plecarea până la ora 11,00 sau 12,00.
Pachetele de REVELION sunt descrise cu precizie și se spune clar ce includ. Unele includ:
- 4 nopți de cazare,
- mic dejunul pentru cele 4 dimineți cât se stă în hotel,
- cina festivă de REVELION,
- prânzul din 01 ianuarie 2023,
- cina din zilele de 30 decembrie, 01 ianuarie și 02 ianuarie 2023.
Pentru a da flexibilitate oaspeților, unele pachete nu includ mesele de la prânz din 30 și 31 decembrie 2022 și nici prânzul din 02 ianuarie 2023.
Ofertele trebuie citite cu mare atenție pentru a vedea exact cum stau lucrurile, care sunt elementele incluse în preț și ce trebuie plătit în plus, pentru a evita surprizele neplăcute. Este important să fie citite comentariile de la REVELIOANELE precedente pentru a nu avea surprize neplăcute, căci carențele din anii precedenți greu se repară în anul curent. Nerespectarea locurilor la mese, restructurarea programului artistic în sensul scăderii calității, prestația slabă a personalului din hotel, de la bar și din restaurant.
În București, masa de REVELION de la restaurante variază de la 900 lei la 1.500 lei.
(20 noiembrie 2022)
Wednesday, November 16, 2022
Pavillon St. Hubert Gouvieux
Lenjeria este curată.
Camera este luminoasă.
Parcarea este civilizată.
Micul dejun este foarte bun.
Saturday, July 16, 2022
Fotelul HELEN din Măgura
Hotelul HELEN este o altă lume. Este un domeniu, foarte bine organizat.
Clădirea este solidă. Este bine așezată. Are teren mult. Are verdeață multă și îngrijită. Are parcare generoasă.
(17 iulie 2022)
Wednesday, March 17, 2021
Ajutorul ctiv către HORECA
Friday, May 29, 2020
HORECA se vaită
Friday, March 20, 2020
O penibilă din așa-zisa industrie a ospitalității
Saturday, October 5, 2019
Un eșec prognozat demult: voucherele de vacanță
Wednesday, May 31, 2017
Ce nasolii vedem în camerele de hotel de la noi
- țânțari din lipsă de plase la ferestre;
- perdele rupte;
- draperii decolorate și desprinse din inele;
- lumini chioare;