Un programator cu experiență învață un nou limbaj de programare sau se acomodează cu el?

Pentru un programator cu experiență, care a trecut cu succes prin a programa în mai multe limbaje de programare, atunci când se pune problema să folosească un nou limbaj de programare, se va acomoda fără prea mari dificultăți cu noul limbaj de programare.
El trebuie să-și răspundă la o serie de întrebări, atunci când studiază documentația noului limbaj de programare.

Cum se declară programul principal?

Limbajul are o listă de cuvinte cheie?

Cum se definesc blocurile?

Care sunt tipurile de variabile?

Care sunt tipurile de constante?

Cum se implementează structura alternativă?

Există structură alternativă multiplă?

Cum se implementează structura repetitivă condiționată anterior?

Cum se implementează structura repetitivă condiționată posterior?

Cum se definesc și cum se referă variabilele pointer?

Există variabile de tip articol?

Cum se construiesc funcțiile și sub-rutinele?

Care este lista de operatori?

Cum se construiesc expresiile?

Cum se face alocarea dinamică de memorie?

Există recursivitate?

Care sunt regulile de construire a expresiilor de referire?

Ce limitări există la numărul de niveluri de definire și de referire a variabilelor pointer?

Există atribuire multiplă?

Cum se definesc fișierele?

Care sunt instrucțiunile în care apar fișiere?

Există biblioteci de funcții standard?

Cum se definesc și cum se folosesc obiectele?

Există cărți de prezentare a limbajului?

Există cărți sau portaluri cu exemple de programe scrise în noul limbaj? 

S-a înțeles exact ce aduce nou acest limbaj de programare?

Care sunt marile diferențe ale limbajului în raport cu limbajele cunoscute?

Ce are în plus acest limbaj de programare?

Ce lipsește acestui limbaj în raport cu limbajele cunoscute?

Mai sunt și alte întrebări, dar folosind principiul văzând și făcând, programatorul ca asimila cam tot ceea ce are nevoie din noul limbaj de programare, pentru a scris programe folosind cât mai bine facilitățile, fără a face neapărat programare în noul limbaj, doar de dragul de a face altceva și altfel, dar preluând noile facilități, deși dacă scria programul în vechiul limbaj tot cam așa stăteau lucrurile. Un nou limbaj de învață pentru a face altceva, o programare de un alt nivel, care să însemne eficiență și aliniere la ceea ce întâmplă în noile tendințe ale programării, adică progres.

(03 aprilie 2025)




(02 aprilie 2025)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Jean MUSCALU

Jean MUSCALU a fost studentul meu la disciplinele de programare a calculatoarelor pe vremea în care facultatea se numea Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, avea durat de cinci ani și secția se numea Mecanizarea și Automatizarea Calculului Economic. Îmi amintesc că am colaborat intens cu studentul Jean MUSCALU și am realizat și lucrarea de stat împreună.

În vremurile de demult, obișnuiam să mă plimb prin București și s-a întâmplat ca într-o sâmbătă să ajung din întâmplare prin dreptul bisericii Domnița Bălașa, iar acolo în curte era Jean MUSCALU și soția lui, făceau fotografii, căci tocmai se terminase căsătoria lor religioasă. M-am dus acolo și i-am felicitat.

Anii au trecut și pe când eram la o practică în producție, am avut ocazia să colaborez cu CINOR, centrul de calcul unde lucra și Jean MUSCALU.

Mai spun încă o dată că anii au trecut și am avut ocazia să-l reîntâlnesc pe Jean MUSCALU pe poziția de conducător al CINOR. Era vorba de o fraudă a unor indivizi cu baza de date a sistemului informatic de asistare a activității juridice, aplicație informatică realizată de CINOR. dar cum se aplică proverbul cu hoțul cu câștigul și păpgubașul cu o mie de păcate, CINOR, care era păgubitul a avut de tras și de așteptat și totul s-a terminat în coadă de pește.

În vremurile când am colaborat cu Jean MUSCALU a rezultat o comunicare științifică referită prin:

Ion IVAN, Sergiu COMAN, Jean MUSCALU - Parametrii de baza ai măsurării partabilității sistemelor de programe, a 8-a Sesiune de comunicări științifice a Academiei Militare, București,  18-19 Noiembrie 1980. 
Acum, sunt prieten cu Jean MUSCALU pe rețeaua de socializare Facebook și-i urmăresc activitatea care este interesantă. Pe mine m-a impresionat tânărul Jean MUSCALU, în vremea când era student căci era extrem de dinamic, avea talent de programator și la CINOR a avut posibilitatea să se perfecționeze. Am și acum în memorie pe tânărul Jean MUSCALU, studentul înalt și slăbuț, care stătea la mașina de perforat cartele și care lucra cu mare atenție la programele COBOL pe care și le dorea impecabile. Teoria mea conform căreia un om care este foarte bun student, ca profesionist este tot foarte bun, s-a verificat 100% în cazul lui Jean MUSCALU.


(14 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Zoltán KORMOS

Și Zoltán KORMOS a fost student al Secției de Informatică Economică din nou înființata Facultate de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, imediat după Revoluția din Decembrie 1989. Îl știam pe Zoltán KORMOS pentru că se remarcase ca fiind un programator de înaltă clasă.

Îl întâlneam în cabinetul profesorului Csaba FABIAN cu care aveam o relație profesională foarte strânsă și cu care discutam despre programele pe care el le realizase și aici mă refer la VERONICA și CROCODIL, pentru că eu eram interesat să cunosc cât mai multe lucruri despre cum asigurase el nivelul de fiabilitate foarte ridicat, care caracteriza acele produse software. Cred că profesorul FABIAN îi coordona lucrarea de licență a lui Zoltán KORMOS.

Mult timp nu am mai știut nimic despre acest absolvent de la Secția de Informatică Economică, dar pe care-l reținusem că era un programator foarte bun și se remarcase prin această calitate în rândul colegilor lui de serie.

La un botez al unui coleg de-al meu, am avut marea surpriză să-l reîntâlnesc pe fostul meu student Zoltán KORMOS, pe care l-am recunoscut imediat. Eu în general nu am memoria numelor, dar numele acestui fost student îl reținusem și nu l-am uitat. Nu aveam cum să uit numele unui student foarte bun ca programator. Așa ceva nu se uită. Am intrat repede în discuție cu Zoltán și am devenit prieteni pe Facebook.  Am aflat că Zoltán este oenolog și încă unul foarte bun. Am discutat cu el despre această profesie și despre rezultatele lui în acest domeniu. Când am avut nevoie de un sfat, i-am scris și am primit răspunsul de la el, am ținut seama de recomandarea lui și succesul meu a fost total, căci acolo unde mergeam cu o sticlă de vin, erau cunoscători de înaltă clasă. Zoltán mi-a dat informația de profesionist în oenologie, eu m-am conformat întru totul și după succesul repurtat, i-am adresat mulțumirile mele lui Zoltán, acum oenologul și informaticianul de marcă, în același timp.




(08 martie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Jan MUSCALU

Jan MUSCALU a fost studentul meu acum foarte, chiar foarte mulți ani. I-am reținut numele pentru că l-am văzut cum era ca programator în studenție și m-am minunat. El a făcut lucrarea de stat cu mine și am fost extrem de mulțumit de ceea ce a făcut. După repartiție, am aflat că Jean lucrază la CINOR. Am aflat când am mers cu niște studenți în baza de practică în producție acolo. Jan MUSCALU era o piesă importantă în angrenajul CINOR.
Îmi aduc aminte că la CINOR era un director bizar, care dorea să-și formeze o rețea de turnători și când dorea să primească mesaje care să-i compromită pe salariați, semnalul turnătorilor ar fi trebuit să fie propoziția vai miroase a parfum. Unii dintre cei contactați de director pentru a-i fi slugi, a deconspirat codul și ori de câte ori nefericitul de director trecea pe culoare, salariații șușoteau să audă totuși și el vai ce miroase a parfum. Acoperit de ridicol, directorul a dispărut din peisaj, căci era pus politic acolo, cum se face și azi, fără să știe că în mediul de informaticieni cu totul altele sunt valorile, căci informaticienii sunt salariați cu inteligență foarte aproape de nivelurile cele mai ridicate și nu le vinzi lor gogoșari sau castraveți, din moment ce ei sunt cei mai mari grădinari.
După 1989, Jan MUSCALU a luat frâiele CINOR, căci avea notorietate foarte mare și a reușit să impună niște aplicații informatice de avangardă, una dintre ele fiind cea legată de legislație, căci reușise să aibă o bază de date imensă cu toate legile, dar care bază de date, ca orice produs dacic, a fost furată, așa cum stă în istorie, de nu se mai știe nimic de tezaurul lui Decebal. Noroc că au fost recuperate brățările acelea dacice și ele furate și vândute pe nimic unor străini. Jan MUSCALU s-a zbuciumat să recupereze ceva, dar se pare că hoțul s-a descurcat că nici în ziua de azi nu a fost pedepsit, așa cum se întâmplă cu hoții noștri care scapă doar cu zăngănit de cătușe, dar rămân cu milioanele sau cu sutele de milioane de euro.

Eu am considerat că Jan MUSCALU s-a născut în momentul nepotrivit, în locul nepotrivit și a evoluat în mediul nepotrivit, căci dacă altele erau condițiile, sunt sigur că rezultatele lui ar fi fost cu totul altele, pe măsura talentului său, a eficienței sale și a capacității de a face lucruri noi și valoroase.

(12 februarie 2023)

Vasile PETROVICI: De vorbă cu Mihai SÂRBULESCU

Vasile PETROVICI m-a obișnuit cu scrisul său bine documentat, cu stilul său care este foarte apropiat de cel al programatorilor de calculator, căci el, ca absolvent de Cibernetică are o gândire bine structurată, riguroasă, pentru că știe că programele pe care le scrie sunt validate de calculator. Față de oricare altă meserie, în programare, verdictul dacă programul e bun sau nu, îl dă calculatorul.

Am în față cartea de 192 de pagini intitulată De vorbă cu Mihai SÂRBULESCU, publicată în anul 2013 la Editura Bizantină din  București, unde regăsesc gândirea analitică a lui Vasile PETROVICI care a dezvoltat o abordare gradată, înecând cu întrebările legate de familie, de școală, de serviciu, de călătoiile întreprinse de pictorul Mihai SÂRBULESCU și continuând cu întrebările legate de personalitățile pe care le-a cunoscut pictorul. Așa cum este firesc, PETROVICI i-a adresat întrebări pictorului Mihai SÂRBULESCU legate de opera acestuia, de colecționari de activitatea sa publicistică.

Este extrem de important că în carte se află reproduceri ale unor lucrări realizate de pictorul Mihai SÂRBULESCU, care se află în colecția familiei PETROVICI, ceea ce i-a dat libertate autorului cărții să selecteze exact ceea ce el a considerat definitoriu pentru personalitatea artistului.

Mai întâi trebuie să scriu aici despre faptul că răspunsurile lui Mihai SÂRBULESCU sunt concise, clare și includ detalii semnificative care clarifică toate aspectele legate de viața și opera sa. Pentru a se obține astfel de răspunsuri, Vasile PETROVICI a pus întrebări bine țintite. Trebuie să ai arta de a întreba pentru a primi răspunsurile detaliate, exact cele care se referă la conținutul întrebării, ceea ce nu este puțin lucru.

Dacă în capitolul intitulat Muzică întrebările sunt scurte și răspunsurile pictorului sunt ample, în capitolul Cărți de autor, către final, nu mai este vorba de întrebări, ci de schimburi de opinii între pictorul Mihai SÂRBULESCU și colecționarul de artă Vasile PETROVICI, de această dată și autor de carte. Este justificată această abordare, pentru că lucrarea este intitulată  De vorbă cu Mihai SÂRBULESCU și nu Interviu cu Mihai SÂRBULESCU. 

Mi-a plăcut căldura cu care artistul vorbește de spre personalitățile pe care le-a cunoscut și aici amintesc pe Ioan ALEXANDRU, Părintele Cleopa, Părintele Galeriu, Horia BERNEA.

Mie mi-a plăcut definiția capodoperei dată de Mihai SÂRBULESCU, care răspunde la întrebarea:

- Ce e o capodoperă?

cu cuvintele geniale de la pagina 70:

- Ceva care te amuțește.

Am urmărit reproducerile din volumul despre care am scris aici câteva cuvinte și spun cu tărie că pictorul Mihai SÂRBULESCU este un mare artist, care face din culoare mijlocul său de a se exprima și din temele abordate, credința sa în frumosul care ne înconjoară, chiar și în vremurile aspre și clocotinde.

(23 decembrie 2022)

Foaia de programare

În vremurile de început ale programării calculatoarelor, instrucțiunile programelor se scriau pe foi de programare. O foaie de programare era o foaie A4 care era tipărită cu 25 de linii și 80 de coloane. În fiecare mic dreptunghi se scria un caracter. Dacă aveam un program cu 250 de linii sursă, trebuia să completez instrucțiunile pe 10 foi de programare.

Fiecare linie de pe foaia de programare se concretiza printr-o cartelă perforată. Deci, programul de 250 de instrucțiuni, devenea 250 de cartele perforate, la care se mai adăugau câteva cartele de control, iar toate cartelele  erau citite de un echipament al calculatorului și intrau în fluxul de analiză și de execuție dacă nu existau erori de compilare și de editare de legături.

Era foarte important ca scrierea să fie inteligibilă, ca instrucțiunile să fie corecte și ca perforarea cartelelor să se facă, de asemenea, corect. La câte programe am scris și la câte cartele perforate am dus la dispecerat pentru a-mi fi rulate pe calculator și la câte incidente am avut, nu mi-ar ajunge un roman în cel puțin cinci volume, fiecare de 500 de pagini, căci multe situații bizare s-au întâmplat...

Comparativ cu situația de acum în care programul nici nu se mai schițează pe o bucată de hârtie și se trece direct de a-l scrie, exact cum un compozitor își scrie partitura ajutându-se de pian, în vremurile de demult, orice greșeală însemna pierdere de timp, căci trebuia să aștepți să vină rândul programului tău pentru a fi citite cartelele și a fi prelucrate informațiile citite din ele.

(12 decembrie 2022)

Visul oricărui programator începător sau nu

 Orice programator, începător sau avansat, va aprecia o documentație, dacă atunci când o citește, are senzația că este făcută pentru el. Cine se apucă să scrie o carte despre un limbaj de programare trebuie:
- să nu-l enerveze pe cititor,
- să-l învețe rapid să scrie cod corect,
- să-l facă pe programator să fie satisfăcut.
Un autor de cărți pentru un limbaj de programare trebuie să cunoască mentalitatea programatorilor și să se folosească de calitățile acestora, nu să facă așa cum crede el, căci cartea se adresează lor, nu lui. Autorul trebuie să se pună în pielea programatorilor care nu au răbdare să urmărească detaliile neinteresante care amână momentul rulării unui program propriu al celui care învață limbajul de programare.
Cine o ia ca la abecedar cu litera A apoi cu litera B și continuă cu litera C apoi cu celelalte în ordinea alfabetică, nu face altceva decât să-l scoată din minți pe programator.
Programatorul trebuie să găsească rapid ceea ce are el nevoie. De aceea, autorul face o listă cu ceea ce vrea el să prezinte și asociază acelor efemente frecvențele de referire ale acelor elemente de către programatori. Autorul ia elementul cu frecvența cea mai mare și-l prezintă practic. Apoi pe următorul și tot așa. În acest fel, autorul va satisface nevoile programatorilor.
Eu am apreciat cărțile acelor autori care mi-au dovedit că ei înșiși programaseră foarte mult în limbajul pe care-l prezentau și știau exact cu ce să înceapă și cu ce să termine.
Eu dacă aș scrie o carte de programare acum aș avea ca prim program unul care ar afișa niște mesaje, dar nu oricum, ci indicând exact ce trebuie să facă programatorul cu instalarea mediului de dezvoltare al limbajului, indicând pașii băbește, exact și fără brizbrizuri, ca programatorul după ce a tastat programul acela să dea o comandă și să-i apară mesajele imprimate folosind instrucțiunile.
L-aș atenționa cum se scriu instrucțiunile, șirurile de caractere și ce semne de punctuație trebuie să folosească. Cel mult i-aș zice ce să nu facă, dacă de-a lungul timpului s-a remarcat faptul că unii programatori fac o anumită greșeală sistematică. Eu mi-am atins obiectivul dacă în primele 30 minute, cititorul cărții mele a rulat cu succes cel puțin un program și se bucură nespus că e în stare să programeze în limbajul pe care eu îl prezint. Dacă nu este așa, vai de capul meu, că nu sunt autor bun.

(07 martie 2022)

Virgil HORNOIU, un om de nota 10

Virgil HORNOIU, fostul meu coleg din Centrul de calcul al ASE, omul de mare caracter cu care am colaborat în vremurile mele de început și m-a ajutat de pe poziția pe care o avea la dispecerat și la operarea calculatorului IBM 360, să rezolv multe probleme, pe care oamenii în ziua de azi nu le-ar înțelege în niciun caz.

Virgil este omul care nu vorbește mult, dar face foarte multe. Cu el discuți, îi explici. El evaluează situația și-ți propune o soluție la problema pe care i-o prezinți. Dacă a fixat o oră, ora aceea așa rămâne. El se ține de cuvânt. 

În vremurile de demult, se proceda astfel:

- șeful de contract enunța problema,

- mă documentam,

- defineam algoritmul de rezolvare,

- elaboram schema logică,

- constriam setul de date de test,

- scriam programul pe foi de programare,

- duceam foile spre a fi perforate cartelele,

- pachetul de cartele mergea la dispecerat,

- erau rulate programele,

- se obținea o imprimantă,

- dacă se obțineau rezultate complete și corecte era perfect și gata,

- dacă erau erori, se făceau corecții,

- se mergea din nou cu cartelele la dispecerat, 

- etc, etc, etc.

Rolul lui Virgil HORNOIU era fundamental, mai ales când trebuia să se obțină rulări mai multe pentru a reuși încadrarea în termene. Se lucra contra cronometru, iar Virgil HORNOIU știa să găsească acele momente când să intercaleze pachetele de cartele ceva mai mici printre lucrări mari. Atunci el spunea că dacă aștepți 10 minute va veni cu imprimanta și cu cartelele proaspăt preluate de cititorul de cartele al calculatorului, programul compilat și eventual intrat în editarea de legături și era și mai bine dacă intra programul în execuție.

Acum, Virgil HORNOIU a împlinit o foarte frumoasă vârstă. Îl urmăresc pe Facebook și nu este schimbat deloc. Este exact cu aceeași privire pe care o avea atunci când discutam cu el.

Să ne trăiești Virgil HORNOIU, căci ești omul cu care am colaborat excelent și dacă s-ar mai ivi ocazia, aș colabora fără să stau pe gânduri nicio secundă!

(27 noiembrie 2021)

Cariera de programator

A lămuri câteva aspecte esențiale din activitatea de programare, este necesar acum, din moment ce calculatoarele sunt la îndemâna tuturor și producția de tehnici și instrumente are un ritm atât de mare încât nu este valorificată deplin o tehnică și o alta cu mult mai eficientă îi ia locul.

Programatorul modern trăiește într-o altă dimensiune decât programatorii de acum două sau trei decenii, pentru că acum nu mai există niciun fel de restricții. Totul depinde de fiecare persoană în parte și tocmai de aceea este important ca fiecare decizie să fie luată în cunoștință de cauza.

Rolul acestei lucrări este acela de a prezenta  elementele absolut necesare oricărei persoane care este fie la început de drum, fie dorește să înceapă un nou drum și acesta este de a practica profesia de programator.

A face carieră în programare se impune îndeplinirea unor condiții și parcurgerea unor etape, lucruri despre care se vorbește în continuare.

Așa cum vara nu e ca iarna, tot așa programatorul scrie programe. Nu este programator cel care nu scrie linii sursă, nu le rulează și nu vede că ceea ce a făcut este bun sau rău.

Un programator este o persoană care trebuie să aibă o serie de calități, pentru ca munca lui să fie plăcută, sa-i aducă satisfacții și mai ales să se finalizeze printr-un element numit salariu, atât de necesar traiului de la o lună la alta și mai ales pentru asigurarea unui anumit nivel de confort.

În programare nu există criterii exacte din care să rezulte cine este și cine nu este programator, înainte de a se apuca de scris programe. Există bărbați excelenți programatori, există femei foarte bune programatoare, există elevi care scriu programe deosebit de bine, dar există și puști care  uimesc cu programele scrise. Așa ca vârsta și sexul nu contează pentru a fi un programator apreciat. Contează în activitatea de programare felul de a fi al fiecărei persoane, capacitatea de a se adapta și mai ales forța de a privi cu obiectivitatea propria evolutei.

Obiectivul lucrării este de a clarifica principalele aspect ale carierei de programator. Una este ca persoana să fie programator și alta este ca persoana respectivă să facă o frumoasă carieră în programare.

Trebuie văzută în detaliu activitatea de programare, trebuie aprofundat ce este un program și trebuie stabilit ce face un programator. Întrucât este vorba de cariera de programator, toate aceste elemente sunt dezvoltate din unghiul dezvoltării personalității unei persoane care dorește să fie într-o poziție specială în raport cu calculatorul. Daca se discută despre programator, programare și programe, fără a lua în calcul pe beneficiarul muncii complexe a cărei finalitate este programul, se produce o abordare abstractă, nefirească. Programatorul este în serviciul beneficiarului, iar gradul în care beneficiarul este satisfăcut, da calitatea muncii desfășurate de programator. Nu există activitate de programare de înaltă calitate din care rezultă un program slab. Așa că un programator bun, desfășoară activități de calitate, respectând reguli, standarde și rezultă programe de calitate care îi satisfac pe beneficiari. Acum când aplicațiile distribuite presupun colectivități largi de utilizatori, problema calității produselor software se pune cu și mai mare stringență. Așa că numai o activitate de programare din care rezultă programe bune care să-i satisfacă pe beneficiari, conduce la idea că programatorul care și-a adus contribuția, urmează o carieră de succes.

Mai întâi sunt analizate calitățile ce trebuie să le aibă cel ce-și propune să intre în programare și să urmeze pașii specifici unei cariere în această profesie. Este vorba de caracteristici obișnuite, pe care le au marea majoritate a oamenilor, dar cel care alege să fie programator, trebuie să se autoanalizeze, să vadă măsura în care acele caracteristici le are și crede ca le dezvoltă sau nu le are și posedă altele cu care compensează. Există și programatori geniali, dar masa mare a programatorilor este formată din oameni obișnuiți, dispuși să lucreze într-un anume fel, care acceptă să interacționeze zi de zi cu calculatorul și să dezvolte activități pentru atingerea unui obiectiv, scriind programe care se rulează pe calculator. Programatorul este o persoana, dar el trebuie să devină o personalitate. Asemeni poeților, programatorul are un stil al său de programare, folosește anumite resurse, are ritmul său de lucru. Așa cum degetele de la o mână nu seamănă între ele, nici programatorii nu seamănă între ei. Unii au câteva trăsături comune, în sensul că folosesc același tip de calculator, lucrează cu același limbaj de programare, au rezolvat aceleași tipologii de probleme. Dar este foarte greu de găsit doi programatori care să fie puși să scrie un program de 200 linii sursă, din care primele 100 să le scrie unul, iar celelalte 100 să le scrie al doilea. Puse cap la cap, să dea un program care să meargă de la prima rulare. Acest lucru este imposibil.

În carte este tratat contextul în care o persoană începe să lucreze în programare și parcurge etapele necesare atingerii unui nivel de măiestrie recunoscut de cei cu care lucrează. Astfel, se zice despre acesta că este un foarte bun programator sau se zice că este cel mai bun. Trebuie spus că drumul nu este simplu, dar în nicio meserie nu se progresează de la sine. Aici, rezultatele sunt vizibile, întrucât diferențele sunt date de calculator. Cu cât crește performanța unui programator, cu atât el este implicat în realizarea de proceduri mai complexe. Cu atât el oferă soluții dintre cele mai elegante și toata lumea vede aceste lucruri pentru că programele lui se rulează de mai puține ori, durata de realizare este mai redusa și erorile de execuție după lansare sunt foarte reduse, dacă nu inexistente. Programatorul trebuie să cunoască o serie de secrete ale meseriei, pentru a merge cât mai departe în a se perfecționa.

Programatorii lucrează la dezvoltarea de proiecte IT, unele mai mari, altele mai mici dar toate se bucură de apartenența la una din doua mulțimi adică, un proiect este bun și aparține mulțimii proiectelor de succes sau un proiect este prost, nu funcționează sau a fost întreruptă realizarea lui și aparține mulțimii proiectelor ce reprezintă insuccese pentru programator. Este important ca programatorul care urmărește o carieră în dezvoltarea de software să fie extrem de atent și să participe la proiecte cu șanse de succes importante, mai ales pentru faptul că nici 3% dintre proiectele IT&C concretizate prin sisteme software nu intră în procese de reinginerie.

Toți  programatorii sunt pândiți de riscuri la tot pasul și tocmai de aceea pentru a dezvolta o carieră de succes trebuie să știe care sunt acestea și mai ales, trebuie să le gestioneze, adică să le elimine sau să diminueze cel puțin acțiunea factorilor favorizanți. Chiar elemente care par la prima vedere a fi avantaje pentru dezvoltarea carierei de programator, dacă depășesc un anumit prag, se transformă în contrariul. 

Dacă programatorul are educația reutilizării  de programe, de proceduri, de secvențe de instrucțiuni, reușește cu șanse și mai mari în cariera sa, pentru că a reutiliza înseamnă a economisi, știut fiind faptul că produsele software nu au uzură fizică. Dacă ele nu sunt afectate de uzura morala, reutilizarea de componente în noi programe este un lucru benefic. Numai că acele componente destinate reutilizării, trebuie gândite și realizate în acest scop. În niciun caz nu se reutilizează o componentă fără un nivel de generalitate ridicat și mai ales dacă nu a fost testată și în orice moment prin erorile conținute compromite întregul produs în care ea este parte.

Promovarea programatorilor este momentul așteptat de fiecare dintre ei. Această promovare se realizează fie în cadrul aceleiași companii, dar în cele mai multe situații obținerea unei noi poziții se produce prin concursul dat la o alta companie. Continuitatea activității într-o aceeași companie este benefica până la un punct. Acumularea de experiență trebuie înțeleasă dincolo de apariția rutinei și stagnării profesionale. Un programator care și-a definit obiective clare pe termen scurt, mediu și lung, știe cu exactitate cât timp trebuie sa promoveze într-o firmă și care este momentul optim de a face saltul calitativ în meserie, dar într-o altă firmă. Numai că o astfel de abordare presupune cunoașterea tendințelor de dezvoltare profesională și realizarea concordanței între nivelul propriu de performanta și companiile dezvoltatoare de software care au condiții de implementare a tehnicilor, metodelor, instrumentelor, limbajelor pe care programatorul le consideră condițiile lui de promovare.

După citirea cărții, știind care sunt tipologiile de programatori, un tânăr la început de drum știe ce i se potrivește, iar un programator matur, știe ce are de făcut în continuare, dacă nu a făcut totul în meseria lui, lucru foarte greu mai ales în ziua de azi.

Încheierea are rolul de a puncta în câteva cuvinte ceea ce înseamnă o carieră de succes în programarea calculatoarelor, căci atât timp cât sunt calculatoare, vor trebui să existe și programatori. Este demonstrat că un automat, indiferent cât de complicat este el, nu proiectează și realiza un alt automat cu o complexitate mai mare decât a lui. Asta înseamnă că niciodată o revoluție în dezvoltarea software nu este realizată prin programarea automata sau cu generatoare de programe. Tot omul este cel care duce pe trepte superioare utilizarea computerelor, a căror perfecțiune este  dată de acei specialiști ce se ocupa de hardware. Cariera de succes se construiește tot așa cum se construiește o casa, cărămidă cu cărămidă. Așa cum casa fără temelie solidă are probleme de rezistență, tot așa și cariera  programatorului, fără soliditatea abordării încă de la început, devine fragilă, până la epuizare.

Au fost folosite numeroase lucrări, incluse în bibliografia de la final.

Cartea se referă prin:

Ion IVAN, Alin ZAMFIROIU - Cariera de programator, Editura ASE, Bucuresti, 2017, 236pg, ISBN: 978-606-34-0154-1

(04 februarie 2018)

Descoperirea talentului

A fost un film cu un tip care a fost gasit undeva pe țărmul mării, adus de valuri. Cine la găsit acolo l-a târât pânâ la o colibă și l-a înrijit până tipul și-a revenit. Străinul nu vorbea o limbă pe înțelesul gazdei. La un moment dat mergând prin curte si privind pe o ferestră a zărit un pian vechi. Străinul a intrat în cameră, s-a așezat la pian. A început să cânte ceva frumos. gazda, compozitoare și pianistă l-a ascultat înmărmurită. Prin semne l-a cercetat să vadă dacă are studii muzicale. I-a analizat degetele și a văzut că erau ale unui om care muncise din greu. Străinul nu avea niciun fel de studii, nu cântase niciodată la pian. Se întâmplase ceva neobișnuit cu el. Ca din senin și-a descoperit talentul neobișnuit și capacitatea de a cânta la pian partituri la prima vedere. Nimeni și niciodată nu a găsit o explicație la această transformare fenomenală.
Se întâmplă foarte des ca fiecare om să-și descopere calități care asu stat ascunse ani buni și dintr-o dată irump ca o explozie a unei bucurii nemăsurate, harul fiind coborât violent asupra respectivului, nelăsându-l și mistuindu-l ireversibil, până la scoaterea celor mai mărețe opere de artă.
Sunt multe persoane care trăiesc într-un anonimat profund și dispun de resurse nebănuite. Numai un miracol face ca ei să întâlnească acea ocazie care le permite ca pe durata a câtorva minute să arate talentul lor desăvârșit și să li se schimbe viața pentru că există acei specialiști care apreciază valoarea lor și mai ales există managerii care au capacitatea să găsescă formele concrete de valorificare a talentelor native, de excepție care reprezintă motorul  unor vaste producții elevate, bazate pe acumulări intensive ale fundamentelor din domeniile artelor unde talentul fiecăruia s-a dovedit a fi de excepție.
Așa au apărut mari cântăreți de operă.
Așa au apărut mari pictori.
Așa au apărut mari muzicieni.
Așa au apărut mari matematicieni.
Așa au apărut mari filosofi.
Rar se întâmplă să fie descoperit un astfel de talent. Este acel moment în care o persoană este solicitată să realizeze un anumit lucru. Surpriza este totală, în momentul în care respectiva persoană nu numai că realizează ceea ce i s-a cerut, dar acel ceva este un lucru de excepție.
În fiecare din noi stă în stare latentă o anumită calitate care se manifestă prin ceea ce se va numi talent de către cei din jur. Important este ca ea să fie descoperită.
Din pură întâmplare mi-a venit ideia să solicit cuiva care detesta programarea calculatoarelor și realizase un gunoi și nu un proiect să efectueze ceva modificări pentru a boține notă de trecere. Respectivul a efectuat acele modificări și încă foarte bine. I-am mărit nota. Văzând că a lucrat cum trebuie i-am propus dacă e de acord să mai facă niște modificări. Le-a făcut și a ajuns cu nota la 8. Am iterat până nota lui a devenit la acel proiect sa fie 10. Surpriza a fost că la examen s-a prezentat și a luat nota finală 10. Era un fapt oarecare credeam. La finele anului al III-lea acel tânăr a venit și mi-a propus să-i coordonez lucrarea de diplomă. Și uitasem că el era cel cu proiectul cu creșteri de notă în cascadă. Am acceptat și am colaborat foarte bine. Peste ani, când am mers cu nea Titi să-și ia o mașină din fabrică, l-am întâlint pe fostul meu student. Era directorul Centrului de Calcul de la acea mare fabrică. Cred și acum că omul acela era foarte talentat la programare. El nu știa.  Cu ocazia îmbunătățirii proiectului și-a descoperit talentul.
Eu știu să deosebesc lingăii de oamenii de caracter. odată a venit la mine un student despre care nu aveam o părere bună că era cam obraznic. Era și un pic orientat spre interes și-l vedeam cam lingău. Mi-a zis ca el vrea nota 10 la examen. Aici am considerat ca este obraznic. Mă întrebam cât tupeu să ai să vii la un individ dur ca mine să-i ceri nota 10. Era cu mult înainte de sesiune. I-am explicat ce are de făcut. Studentul era printre puținii care purta costum complet de blugi, ceea ce însemna că familia lui are resurse nu glumă. L-am întrebat de ce are acest obiectiv. Mi-a explicat ca s-a căsătorit cu o fată și nici părinții ei și nici părinții lui nu sunt de acord. Și el și ea au rupt-o cu ei și sunt pe cont propriu. Mi-a arătat mâinile care aveau bătătturi de muncă brută. El descărca la cartofi în gara Obor, noaptea. Nu-mi venea să cred că s-a produs o astfel de transformare, dar i-am zis că am reținut. Omul pe zi ce trecea era altul. M-a invitat și la primăria din Amzei la căsătoria lui civilă. Era el, ea și colegii. Ce părinți jegoși! și băiatul dar și fata erau copii unici. Să ai un singur copil și să nu fii prezent la căsătoria lui este dovada la cât de idiot este un părinte și nimic altceva. Băiatul a învățat, a luat 10 pe meritul lui și l-am văzut asisten universitar in ASE. ori de căte ori ne vedeam, ne salutam, iar eu i-am zis de fiecare dată că îi port respectul meu total.
Discutam cu cineva și într-o doară i-am cerut să facă un desen. Mi-am adus aminte că pe când eram eu de 11 ani am vazut un desen stilizat al maestrului și am făcut un desen. L-am dat sorei mele și ea a fost încântată. Îmi este teamă să o întreb dacă-l mai are, pentru că aș fi profund dezamăgit de ceea ce am făcut eu atunci, pentru că nimeni nu-mi cultivase ceva legat de desen. Fusese numai o pornire a mea de copil. Gândindu-mă la acel lucru de demult, am rugat persoana să facă un autoportret, din creion, foarte simplu, așa din câteva linii. Mi-a trimis desenul pe telefon și am descoperit că din câteva trăsături de condei, a scos ceva foarte bun. El a distrus desenul, nedându-i însemnătate. L-am rugat să-l reconstituie. A făcut acest lucru si acum este și în posesia primului său autoportret.  Ca să mă conving că nu este o întâmplare, am rugat persoana să mai facă un alt autoportret la câteva ore distanță. L-a desenat tot în aceeași manieră și a ieșit tot bine. Cred că am descoperit un om cu talent, numai că pentru a fi un artist trebuie să se cultive. Sper să nu-și altereze calitățile citind despre arta de a desena, ci să devină mai bun și mai bun.
Sunt întâmplări zic eu fericite, când fiecare dintre noi își descoperă talentu. Este extrem de trist când părinții exagerează cu copiii lor și încearca să facă din ei dansatori, violoniști, pianiști, soliști vocali, bieții copii fiind buni acolo, dar nefiind cu acel talent care este ca o zvâcnire spre înălțimile cerului, adică deca Dumnezeiesc.
Nu trebuie înțeles că a fi talentat înseamnă:
- a cânta din gură;
- a picta;
- a recita;
- a juca teatru;
- a face film;
- a fi acrobat;
- a cânta dintr-un instrument;
- a dirija o orchestră;
- a dansa.
A fi talentat, în opinia mea înseamnă a face ceva, o activitate atât de bine încât toată lumea să rămână cu gura căscată.
Am văzut un tinichigiu care cu o foarfecă de tablă a decupat o piesă minusculă și a reparat un comutator electric. Nu desenase cu cuiul pe tablă conturul, ci a decupat exact așa cum fac azi super-roboții de la fabrica Tesla din California.
Am văzut un strungar care a făcut trei inele pentru modificarea distanței focale a unei lentile de la aparatul de fotografiat care erau adevărate opere de artă.
Am vazut un electrician auto care mai ceva ca un inginer, a făcut o schiță, a tăiat niște tije și mi-a montat la mașina mea de teren un șergător la luneta din spate care baleia o suprafață mare, încât m-am minutat de peformanță. În plus, a mers cum se zice, la prima cheie, fără niciun fel de corecții.
Sunt talente care nu se moștenesc.
Nu peste tot există Johann Strauss-tatăl și Johann Strauss - fiul. Cât privește compozitorul  Richard Strauss, este doar o coicidență de nume, așa cum la noi sunt nenumărați Popescu sau Ionescu.
Încercările unor părinți de a-și face copilașii să fie continuatori în profesiile lor bazate pe talente de excepție au în nenumărate cazuri final modest, fiii sau fiicele fiind umbre oarecare în acele domenii. Observ acum cum mămicile își târăec copilele prin concerte, deși sărăcuțele sunt departe de a fi cu voce specială. Și la bărbați cam tot așa stau lucrurile. Nu merge proverbul că ce naște din pisică tot șoareci mănâncă. Căci a mănca șoareci nu necesită un talent.
Ceea ce este regretabil are la bază lipsa de încercare de a descoperi talente așa cum făceau  Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru, care cutreierau satele și a descoperit voci remarcabile, așa cum a facut George Enescu cu copilul Yehudi Menuhin. Acum, deși există emisiuni tv destinate descoperirii de talente, caracterul lor comercial determină limitări foarte mari. Acum lipsesc locurile unde să meargă tot copilul să facă ceva pentru care el are chemare, un sport, o meserie, ceva dintr-o zonă a artei, adică să se plimbe și să aleagă, astfel încât toată viața să facă ceea ce-i place, nu ceea ce i s-a impus. Singur să fie ajutat să-și descopere talentul, oricare ar fi acesta. Talentul este o mare avere a fiecăruia dintre noi și trebuie descoperit indiferent în ce moment. Trebuie curaj, trebuie muncă, trebuie încredere.

(24 martie 2016)