1.000 de oameni care m-au impresionat: NEGRILĂ

NEGRILĂ era o poreclă. I se zicea așa căci era brunet, avea pielea tuciurie, deși părinții lui erau blonzi. În neamul lor unul dintre bunici a fost negricios, așa cum se spunea că și bunicul bunicului tot negricios a fost. Noi îl strigam așa cum îl striga și mama lui și sora lui și tatăl lui, adică NEGRILĂ. El nu se supăra. Când a mers la școală și învățătorul l-a întrebat cu se numește, el a spus numele de familie și prenumele, dar copiii au zis că se numește NEGRILĂ. Noroc că învățătorul era om cu scaun la cap și nu a completat în catalog după spusele copiilor din clasă.
Lui NEGRILĂ nu i-a prea plăcut cartea, deși părinții lui ar fi vrută meargă așa cum merseseră ceilalți frați mai departe. NEGRILĂ s-a apucat de potcovărie la un meșter din mahala și a dat la baros ani și ani, până a venit colectivizarea, li s-au luat oamenilor caii, boii și căruțele și meseria de potcovar și-a pierdut obiectul muncii și rând pe rând potcovarii au trebuit să se reprofileze.
Când am venit eu de la București în vacanțele studențești l-am reîntâlnit pe NEGRILĂ, iar vara mergeam pe Argeș la baie, dar apa era mizerabilă și chiar am luat o ciupercă de piele și m-am lecuit de a mai merge la râu să mă scald. Pe râu venea după amiaza și NEGRILĂ cu alții de-o seamă cu el. ne scăldam și discutam. Niciodată nu mi-a plăcut să stau cu nasul pe sus că sunt student, așa cum făceau alții și la un moment dat, unul dintre studenții care erau și ei pe malul râului a început să discute cu mine de parcă eram ultimul om. Atunci a intervenit NEGRILĂ și l-a pus la punct, bătându-i obrazul, că sunt și student și sunt și mai mare decât respectivul. Nefericitul a bătut în retragere și m-a impresionat mult gestul lui NEGRILĂ. L-am revăzut pe NEGRILĂ atunci când am dus-o pe mama pe ultimul drum. Plângea ca un copil, așa cum nu plângeam noi care fuseserăm copiii moartei, ceea ce m-a făcut să înțeleg că oamenii adevărați știu să prețuiască pe cei care fac gesturi semnificative pentru ei și nu le uită niciodată. 

(02 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Nelu a lu ' IOANA

Nelu a lu ' IOANA era un bărbat înalt și bine făcut. Avea o baracă unde făcea potcoave și unde el muncea de dimineață și până seara. Mai lucrau cu el încă doi bărbați tineri, unul Lică și altul poreclit Negrilă. Ei dădeau la baros din greu, că meșter era Nelu a lu ' IOANA.
Erau acolo mai multe barăci de potcovărie, dar baraca a lui Nelu era cea mai mare, era cea mai veche și Nelu avea cei mai mulți clienți.
Nelu venea devreme la potcovărie. Deschidea ușa, ridica oblonul și începea munca. Toată lumea vedea că Nelu venea la muncă bărbierit, cu cămașă curată și  aranjat, căci așa îi plăcea femeii lui să-l țină. Uneori Nelu venea la tata fie să-i repare pantofii lui și muierii lui, fie să-i facă pantofi noi. tata îi lua măsuri, stabilea detalii și Nelu venea la termenul stabilit să ridice pantofii. Plătea așa cum se înțeleseseră. Dacă ani în șir, tata i-a făcut pantofi, înseamnă că Nelu era mulțumit, deși cizmari erau mulți în Pitești și existau magazine de unde ar fi avut posibilitatea să cumpere pantofii de-a gata.
Nelu m-a impresionat prin respectul pe acre-l purtat tatei căci îi zicea meștere și-i reamintea de fiecare dată că vrea să i se facă pantofi exact așa cum au fost cei de dinainte. De la el am învățat că pentru marfa bună nu trebuie să i se facă reclamă și că dacă ceva a funcționat bine, nu trebuie să încerci altceva. De aceea eu sunt foarte conservator și când merg la restaurant comand piept de pui la grătar cu cartofi prăjiți sau păstrăv la grătar cu legume tot la grătar, căci nu vreau să risc încercând alte combinații riscante.

(01 aprilie 2023)