Showing posts with label acordeon. Show all posts
Showing posts with label acordeon. Show all posts

Saturday, February 8, 2025

Marii noștri acordeoniști: Marcel BUDALĂ Cântă cucul de trei zile

Când eram eu copil, Marcel BUDALĂ era mare vedetă la radio și în concerte. Trebuie să mă laud că pe când eram elev în Școala generală, l-am văzut pe Marcel BUDALĂ în spectacole la Căminul Cultural 23 August din Găvana - Pitești, acest cămin cultural fiind una dintre primele construcții ale lui Nicolae CEAUȘESCU în calitate de deputat de Pitești, în Marea Adunare Națională.
Era în vremurile acelea și un catren:
La restaurant a gară,
Să cânte Marcel BUDALĂ
Și Maria LĂTĂREAȚA,
Care ne alină viața.

Acordeonistul Marcel BUDALĂ era celebru prin melodia Cimpoiul din 1961, căci pentru prima dată cu un acordeon era imitat alt instrument și anume cimpoiul. Am selectat câteva din melodiile interpretate la acordeon de Marcel BUDALĂ. Iată-le!
Sârbă dobrogeană
Turturică, turturea
Atunci când cânta la acordeon Marcel BUDALĂ un cântec cunoscut, interpretat de un solist, aveai impresia că acordeonul lui parcă vorbea și cine știa cuvintele cântecului, parcă le auzea spuse de acordeon, așa de bun era Marcel BUDALĂ!

(09 februarie 2025)

Tuesday, January 21, 2025

Melodia CIOCÂRLIA și interpreții ei

Peste tot în lume când pleacă orchestre de muzică populară românească, dar și în spectacole de folclor pe scenele din România, se cântă cu mare succes melodia CIOCÂRLIA și instrumentiștii de bază ai orchestrelor au darul de a aduce pe scenă diferite sunete care impresionează publicul prin asemănarea cu atmosfera din pădure, în care păsările cântă și-i încântă pe ascultătorii din sălile de spectacole, transpunându-i pentru câteva minute în atmosfera din natură.
Melodia CIOCÂRLIA a fost interpretată la diferite instrumente și voi indica numele artistului și instrumentul la care este interpretată melodia CIOCÂRLIA.
Ionuț POLIZU - vioară
Gabi BUNEA - vioară
Amadea VIOLIN - vioară
George ENESCU - vioară
Yuriy TERTYCHNYY - acordeon
Acum mulți ani, fiind la Leningrad într-o excursie care a avut inclus și un spectacol de circ, spre marea mea surpriză am ascultat CIOCÂRLIA cântată ca acompaniament muzical la un număr de călărie și mi-a plăcut foarte mult această surpriză.

(21 ianuarie 2025)

Sunday, April 2, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Maria Frumoasa

Așa i se zicea:  Maria Frumoasa. Era cu adevărat frumoasă, dar muierile din mahala ziceau că e  ea frumoasă, dar e femeie fără noroc la bărbați. Mie nu mi s-a părut așa, din moment ce a început să-i crească burta. A născut o fată, la fel de frumoasă ca mămica ei. Îmi aduc aminte că la vremea când fetița mergea binișor, au avut loc alegerile de deputați în Marea Adunare Națională și la o serbare cu artiști amatori de la Fabrica de Încălțăminte Tudor VLADIMIRESCU din Pitești a apărut pe scenă și  Maria Frumoasa cu părul făcut permanent și cu o garoafă prinsă-n păr și îmbrăcată în costm național. A cântat un cântec frumos, acompaniată la acordeon de ZĂRZĂRICĂ.
M-a impresionat că ea era femeia despre care s-ar fi spus fără a greși că Dumnezeu a fost foarte darnic, dându-i frumusețea și vocea, dar nu i-a dat și noroc în viață.


(02 aprilie 2023)

Monday, July 11, 2022

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Ioniță de la Clejani

Ioniță de la Clejani este un artist deosebit de valoros.
Ioniță de la Clejani vorbește frumos cu jurnaliștii, chiar în situații dramatice.
Ioniță de la Clejani este un nume de referință în muzica lăutărească.
Ioniță de la Clejani m-a dezamăgit de pe poziția lui de tată, că nu a știut să-i strunească pe cei doi copilași ai lui.
Ioniță de la Clejani le-a creat toate condițiile materiale crezând că este suficient, fără a se ocupa de sufletele celor doi copii, căci a le urmări traiectoria nu înseamnă a-i introduce în meseria pe care o au părinții.
Ioniță de la Clejani  m-a dezamăgit pentru faptul că nu i-a privit cu ochii unui tată exigent. Se zice că un părinte își sărută copiii când aceștia dorm, pentru a nu avea impresia că părintele este o jucărie în mâinile lor.
Ioniță de la Clejani m-a dezamăgit că le-a făcut toate mofturile celor doi copii ai lor, fără ca aceștia să facă dovada recunoștinței lor față de eforturile pe care tatăl lor le face. Dacă el nu le-a sugerat că și ei trebuie să facă ceva, ca de exemplu să ia BACul, mă dezamăgește și mai mult  Ioniță de la Clejani.
 Ioniță de la Clejani a ajuns să mi se facă milă de el, căci un părinte care-și vede copiii în situații delicate suferă de 1.000 de ori mai mult decât oricine altcineva, chiar și de către cei în cauză. Numai că  Ioniță de la Clejani a avut toate mijloacele din lume să nu se afle într-o asemenea postură, dar iubindu-și extrem de mult copiii nu a văzut nici care este realitatea și nici care sunt căile de urmat și din doi copilași model, a obținut doi copii care acum la bătrânețe, căci nici  Ioniță de la Clejani nu mai are 40 de ani, trăiește clipe grele, pe care nu le doresc niciunui părinte.


(11 iulie 2022)

Sunday, March 14, 2021

Marian MEXICANU' le are cu acordeonul

Marian MEXICANU' este un acordeonist celebru pemntru care instrumentul nu mai are niciun secret. El  cântă la restaurante și stăpânește muzica lătărească autentică. Acompaniază, dar este și solist, ceea ce este un avantaj, căci reușește să capteze atenția celor care-l ascultă. El este un exponent al interpretării la acordeon având ca înaintași pe Marcel BUDALĂ, Frații GORE, Fărâmiță LAMBRU, Ilie UDILĂ, Ion ONORIU.
Pe youtube sunt destul de multe clipuri ale lui Marian MEXICANU' unde cine dorește are posibilitatea să-și dea seama că el este un virtuoz. repertoriul său este variat incluzând hore, sârbe, dar și muzică clasică lăutărească. Interpretarea sa dă senzație că acordeonul vorbește, iar cunoscătorii recunosc în Marian MEXICANU' un magician al acordeonului. Îl ajută și statura, dar și forța degetelor. Este important că Marian MEXICANU' are curajul să abordeze bucăți muzicale cunoscute și este foarte ușor de a compara interpretarea sa cu interpretările originale. Rezultatul este unul scontat, adică prin acordeonul său Marian MEXICANU' are capacitatea să redea perfect linia melodică, dar să aducă și elemente proprii, ceea ce dă originalitate interpretării pe care el o dă de fiecare dată. El este om de show și reușește să capteze atenția unui public extrem de numeros, căci Sala Palatului are peste 4.000 de locuri. Se integrează unei mari varietăți de stiluri pentru a rezona cu soliști dar și cu alți instrumentiști la perfecție.
Marian MEXICANU' este un clasic al acordeonului.




(15 martie 2021(