Revoluția școlară

Revoluția școlară ar fi trebuit să înceapă imediat după 1 ianuarie 2000, câcnd Internetul era deja pe picioarele lui, cum se spune, iar costurile nu erau exorbitante și mai tot poporul avea posibilitatea să-și achiziționeze un computer, cât de cât bun și să-și achiziționeze abonament la pun provider de Internet. N-a fost să fie și abia după ce s-a instalat pandemia s-a dovedit că revoluția școlară nici măcar nu începuse, deși un sistem implementat prin 2005 în școli și aici mă refer la SEI, aducea primele elemente de digitalizare a proceselor educaționale.

Vedem că interesul pentru școala clasică a dispărut, că elevii vor altceva și școala a rămas împietrită în vechile metehne cu profesori care turuie lecții, cu suplinitori, cu manuale-business pentru edituri, cu programe școlare rupte de realitatea socială, adică exact ceea ce nu rebuie să se întâmple. Se vede că ratele abandonului și dezinteresului față de școală au atins cote alarmante și în loc să fie extirpat ceea ce este bolnav în organismul educațional, punând carul înaintea cailor, se fac tot felul de cârpeli, transferând toate carențele în cârca elevului.

La ora actuală, școala nu este pentru elevi, ci pentru profesori. Nu se scot orele de la disciplina X pe motiv că dispar norme și factorii decizionali se întreabă ce vor face cu profesorii care sunt acum și predau la disciplina X. Revoluția școlară înseamnă efectuarea de schimbări din temelii ale școlii. Trebuie ancorată școala la nevoile societății. Trebuie folosite cele mai noi tehnologii ale informației în derularea proceselor didactice. Multă lume se plânge că elevii folosesc desc computerele pentru a efectua calculele. Tot așa trebuie să ne plângem că oamenii folosesc cleștele pentru a scoate cuie, când există posibilitatea ca un cui să fie scos folosind doar degetele. 

Lumea se teme de revoluția școlară, căci oamenii nu-și dau seama că școala în noile condiții are nevoie de altă tipologie de profesori, de alt mod de propagare a cunoștințelor. Acum există posibilitatea de a face vizite, de a folosi lecții virtuale, de a prezenta în modul virtual castele, colecții de tablouri, de a oferii informații care nu manipulează, ci dezvoltă bagajul de cunoștințe. Revoluția școlară are o cu totul altă substanță. teorema lui Pitagora trebuie prezentată, dar produsele multimedia trebuie să-i arate elevului unde se aplică în viața de zi cu zi această teoremă. Enunțarea ei și problemele stupide, așa-zise teoretice nu-l mai satisfac pe elevul care vrea să meargă în producție și să vadă că tot ceea ce el a învățat, se folosește.

În același fel acționează revoluția școlară pentru toate disciplinele. Vrem disciplina de desen. Desigur și aici revoluția școlară presupune schimbări drastice de abordare, căci există produse software pentru a desena pe o tabletă, de a picta pe o tabletă, de a simula folosirea acuarelelor pe tabletă. Revoluția școlară înseamnă și mersul în muzee virtuale și admirarea de picturi, comentarea bazelor perspectivei, pe concret folosind picturi celebre din muzee și arătând exact cum stau lucrurile cu geometria în spațiu, adusă la nivelul unui tablou și cu folosirea culorilor, a umbrelor și tot tacâmul, cum se zice. Revoluția școlară privește toate disciplinele. Nu trebuie lucrat mecanic sau construind diferite struțo-cămile, ci trebuie eradicat totul și luat de la zero. A face transmiterea pe Internet a lucrului  la tablă cu creta și profesorul care dă explicații, se mai încurcă, șterge tabla, corectează, spune raționamente, face simplificări, nu reprezintă revoluție școlară. E-learning înseamnă altceva și revoluția școlară cu e-Learning începe.



(09 martie 2025)

Istoria de la televizor

Se știe cu cea mai mare exactitate că televiziunea este cel mai eficient mod de a manipula masele, iar revoluția în direct, a fost un exemplu de manual. Să ne reamintim scenele de prezentare a buletinelor meteo însoțite de imagini trucate, în care deși nu ninge în localitatea despre care se vorbește, pe ecrane se derulează imagini cu nămeți de zăpagă sau în cazul ploilor, când dacă în oraș cad câțiva stropi, pe ecrane apar ploi torențiale, pentru că televiziunile prin exagerările lor nu fac altceva decât să inducă frica și frica este elementul cheie al oricărei manipulări sigure, bine direcționate.

Este adevărat că sunt emisiuni realizate de unele televiziuni cu înalt profesionalism, ceea ce nu este cazul pe meleagurile mioritice, în care se vine cu documente, cu mărturii ale unor personalități credibile și se lămuresc unele aspecte din istorie, dar acestea sunt atât de puține, încât se pierg în noianul de gunoaie ale mass-media și asemeni diamantelor cu foarte multe carate, trebuie căutate cu foarte mare grijă.

Eu care am trăit 42 de ani în comunism nu cred absolut nimic din ceea ce-mi relatează tot felul de beizadele descendente din stirpe de nomenclaturist, pentru că deformările și subiectivismul sunt de mare profunzime, încât și unele adevăruri care le mai scapă, tot minciuni se cheamă. Este foarte adevărat că nu există documente scrise în legătură cu deciziile influențate de foarte tinerii asistenți universitari sau cercetători științifici descendenți din cercurile concentrice ale capilor din cc al pcr, dar să nu ne spună nimeni că acei tineri nu erau consultați sau că nu se spunea nimic în șoaptă pe la colțuri despre eventualele lor relatări legate de deciziile ce se luau de către șefii lor. Eu știu exact cum șefii mei dădeau ochii peste cap și înclinau capul să aibă privirea spre cer și se întrebau despre ce va zice tovarășul (acesta fiind unul dintre primii trei din ierarhie) atunci când se decidea ceva. Nici nu vreau să mă mai gândesc câte decizii defavorabile unora se luau atunci când se enunța numele unui tovarăș și o presupunere plauzibilă care bloca la nesfârșit respectiva decizie, blocare favorabilă celui care făcea legătura dintre mediu și tovarăș.

Noi va trebui să fim foarte atenți atunci când se încearcă să se facă istorie la televizor, căci istoria:

- o fac istoricii,

- se face pe documente,

- este o știință,

- nu este emoție,

- e un manuale,

- are rol educativ.

Se știe că din aisberg se vede doar 1/8 restul fiind sub apă, iar ceea ce se întâmplă la televizor, doar 1/8 este ceea ce pare a fi, resputl de 7/8 este manipulare pură, care vine să răstălmăcească marile adevăruri despre trecutul nostru mai apropiat sau mai îndepărtat, iar faptul că  se pune înaintea oricăror documente o afirmație  de la radio, legată de scurtarea războiului cu șase luni, arată că cercetarea istoricilor mai are mult de muncă până la a scoate la lumină marile adevăruri ce nu se spun la televizor, ci se scriu în cărți.

(15 decembrie 2023)

Rescrierea istoriei prin fapte

Mă așteptam ca după 22 Decembrie 1989 când românii, credeam eu, aveau mai multă minte la cap, să accepte istoria lor exact așa cum aceasta a fost, adică, să redea exact ceea ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, când s-a întâmplat, cine au fost personajele.

Derularea evenimentelor mi-a dovedit că lucrurile nu sunt cum le-am gândit eu, ci istoria se rescria cu fapte concrete.

Statuia lui V. I. LENIN a fost scoasă de pe soclul ei din fața Casei Scânteii și mutată altundeva.

Bustul lui Petru GROZA a fost mutat din părculețul de pe la Cotroceni și dus aiurea.

Sicriul cu rămășițele lui Gheorghe GHEORGHIU DEJ au fost dus din Parcul Libertății la un cimitir.

Plăci comemorative ale evenimentelor comuniste au fost date jos de pe clădiri.

Nume de străzi ale unor eroi comuniști sau evenimente comuniste au fost schimbate.

Bulevardul 1 Mai nu se mai numește așa, ci Ion MIHALACHE.

Bulevardul 6 Martie nu se mai numește așa.

Strada Dumitru PETRESCU se numește Turnu MĂGURELE.

Parcul Alexandru MOGHIOROȘ se numește acum Drumul Taberei.

Strada Grivița Roșie a devenit strada Grivița.

Piața Gheorghe GHEORGHIU DEJ a devenit Piața Palatului și mai apoi Piața Revoluției.

Bulevardul KOGĂLNICEANU a devenit Bulevardul Regina ELISABETA.

Bulevardele Armata Poporului și Păcii au devenit Bulevardul Iuliu MANIU.

Bulevardul Republicii a devenit Bulevardul CAROL I.

Și comuniștii au făcut schimbări chiar în rândurile lor. Orașul Onești a devenit GHEORGHIU DEJ ca mai apoi să redevină Onești. Imnul de stat al RPR Te slăvim, Românie din 1953 cu muzica lui Matei SOCOR al fost înlocuit în 1975 cu Trei culori pe muzica lui Ciprian PORUMBESCU.

Se zice că istoria este ceva viu. Sunt de acord, numai în ideea de a adăuga la filele ei pagini noi cu ceea ce se întâmplă. A veni cu tot felul de schimbări care au menirea de a șterge memoria faptelor petrecute, arată neseriozitate și inconsecvență. Mă gândesc la americani care și-au simplificat viața atribuind străzilor diferite numere, pentru a nu se mai trezi în situația penibilă de a le schimba denumirile așa cum facem noi, după cum bate vântul și mai ales dinspre ce bate vântul, dacă ne gândim că sectoarele din București se numeau I.I. LENIN, I.V. STALIN, că orașului Brașov i s-a zis mulți ani Orașul STALIN ca semn al slugărniciei și că imnul de stat ar RPR conținea versurile jenante:

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far și tărie si avânt

Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,

Făurim socialismul pe-al țării pământ.

Până când se va găsi formula decentă de a face lucrurile atât de bine încât istoria să nu mai fie rescrisă după cum li se scoală unora, să ne acceptăm așa cum suntem, cu bune și cu rele, dar să visăm la vremurile când vom gândi de două ori înainte de a face ceva perisabil, care nu va face altceva decât la a arăta că mai avem multe de învățat până la a ne respecta trecutul mai ales, prezentul, căci doar cu ele ne vom construi viitorul, pe care toți sperăm să fie mai bun, adică, mult mai bun.

(05 iunie 2023)

Semnificația zilei de 23 August 1944

Ziua de  23 August 1944 a suferit metamorfoze dintre cele mai spectaculoase. În 1961, lozinca  strigată din piepturile proletare era:

După mulți ani ea a devenit cu totul altceva, mai exact ziua începerii revoluției democratice din patria noastră, Republica Socialistă România, revoluție condusă de Partidul Comunist Român. Fiecare actor caută să se împopoțoneze după puterile și după mintea sa, dar istoria, deși este de multe ori trucată, are un singur adevăr. Să nu uităm unde era Armata Roșie la 23 august 1944, să nu uităm ce s-a întâmplat cu guvernul ANTONESCU și să nu uităm ce a urmat după 23 august 1944 în țara noastră, inclusiv faptul cum a fost socotită România în tratatul de pace de la Paris, unde țările au fost ori învingătoare, ori învinse. Noi nu trebuie să ne rușinăm de nimic și dacă avem coloană vertebrală, trebuie să ne asumăm trecutul exact așa cum a fost el, căci numai așa voi deveni mai buni, mai drepți, mai puternici, mai apreciați.

(05 decembrie 2022)