Sistemul educațional și grevele

Acum cu noua lege a salarizării, văd că se încearcă agitarea apelor în învățământul preuniversitar. Tot fiind vorba de examen de bacalaureat, profesorii amenință cu greva, de cred ei că o grevă ar produce mare pagubă în societate. O grevă în învățământ nu e totuna cu o grevă în transporturi feroviare sau în producția de energie electrică sau o grevă la metrou. S-a văzut că în vremea lui Adrian NĂSTASE s-a dat concediu și toată țara era în vacanță și mergea bine-merci economia și fără guvernanți. Tot așa va merge economia și dacă profesorii intră în grecă pe o perioadă oricât de lungă. Nu moare nimeni, că fără carte se trăiește și încă bine, dar fără pâine, cu siguranță că se moare de foame.

S-a ajuns aici din cauza profesorilor, pentru că:

- sunt prea mulți suplinitori și guvernanții îi joacă pe degete cum vor ei;

- profesorii au fost cei care i-au promovat pe politicienii submediocrii;

- docatorate și alte titluri academice au fost acordate fără discernământ;

- au fost făcute temenele fără motiv la toți puternicii zilei, când nu meritau;

- n-au fost uniți niciodată în a aborda frontal problemele de calitate;

- au dat dovadă de acea indulgență generatoare de monstruozități;

- s-au raliat în a întreține și încuraja contra-performanța găsind argumente;

- n-au dat dovadă de verticalitate și unitate care să-i facă o fprță invincibilă.

Știu despre ce vorbesc, pentru că am fost președinte de bac și n-aș vrea să mă apuc să dau din mine mizeriile pe care le-am văzut. Cei care au puterea în vârful pixului știu că n-au pe cine respecta și de aceea se poartă mizerabil cu toți dascălii, indiferent ce titluri poartă aceștia. Mă întreb, așa pentru mine, câți dintre profesorii cu drept de conducere de doctorate nu fac în pantaloni de fericire când un senator sau un ministru îi caută și le solicită un loc la doctorat. Mă întreb, așa pentru mine, câți dintre profesorii universitari nu aleargă cu gura căscată să ia la licență un student al cărui tătic este ministru, general, deputat sau altceva, dar mai VIP, cu ceva cojones,  mai cojones decât cojones, doar-doar vor zice colegii săi că are el oarece miere și oarece păutere și uși deschise. Nu am avut niciodată explicație pentru elevul de clasa a XII-a cu note de 3 pe primele două trimestre la Limba Română, ca înainte de a intra în bac să obțină media 9 metru a avea media generală 5, iar la examen s-a dovedit că respectivul este bâtă sau tufă de Veneția, căci nici a scrie nu știa. Vreți liceul? Îl am.

dar să revin la greve. Sindicatele sunt prea fărâmițate și prea slabe ca guvernanții să tremure în fața lor. Chiar dacă sunt peste 400.000 de cadre didactice, să fim siguri că mai mult de 2/3 din ele au pe nașul în suflet și în orice moment ar abandona bătălia din motive strict obiective, învelite în ambalaje sofisticate, medicale sau de altă natură, oricum nu de ordin financiar. Va trebui să treacă multă apă pe Dunăre până când guvernanții să se teamă de liderii de sindicat din învățământ, mai ales că aceștia nu prea au ținută de sindicaliști datorită perenității lor și mai ales a capacității reduse de ,mobilizare. Aș dori și eu să mi se amitească ziua și mileniul în care 300.000 de mii de profesori au mărșăluit din Piata Universității spre Piața Victoriei, ca în vremurile în care clasa muncitoare făcea același lucru la Piața Romană scandând: moarte intelectualilor. Nu-mi amintesc ca sistemul educațional să aibă acel corp de profesori unit, care să fie o forță de nezdruncinat. De aceea guvernanții le râd în nas profesorilor. Să vedem când studenții lipsiți de calități nu promovează și devin măturători. Să venem cînd absolvenți mediocri nu mai termină zeci de masterate. Să vedem când tot felul de fufuline nu trec de bac chiar dacă sunt copile de barosani sau amante tot de barosani. Abia atunci voi zice că sistemul educațional este pe drumul cel bun și politicienii oarecare nu-și vor mai permite să spună că acest sistem scoate tâmpiți, chiar dacă o fac în fața unora pentru care n-am niciun pic de respect, datorită poveștii poveștilor în cinci limbi.

Legea salarizării s-a votat și dascălii au mai primit și ei niște firimituri. Politicienii le spun că nu merită mai mult și înclin să cred că altcineva are pâinea și cuțitul, deși fizica nu este materie esențială în admiterile la facultățile cele mai solicitate din țărișoara noastră scumpă și dragă.

(08 iunie 2017)

Realități crude din învățământul preuniversitar

De la început trebuie să constat că și învățământul preuniversitar nu este făcut pentru elevi, ci pentru profesori. Pornind de la această premisă, învățământul preuniversitar nu are nicio șansă să se reformeze pentru că:
- nu pornește de la un obiectiv clar;
- nu are la bază o strategie pe 25 de ani;
- rezolvă umai nproblemele personalului didactic;
- are limitări groaznice de fonduri;
- niciodată nu i-au fost alocați 6% din PIB;
- salariile personalului sunt penibile;
- calitatea proceselor este o himeră;
- miniștrii educașiei au fost schimbati prea des;
- școlile sunt insalubre;
- elevii provin din medii mult prea sărace;
- este creată prăpastia între învățământul de la oraș și cel de la sat.
Pentru a fi realizată o transformare radicală a învățământului preuniversitar se impune:
- o abordare total transparentă;
- stabilirea de principii asupra cărora să nu se revină;
- construirea a tre sau patru variante complet definite;
- organizarea unui referendum la nivel național;
- atribuirea unui canal Tv  național rolul de transmitere a tot ce se discută și se decide;
- constituirea unor grupuri de lucru formate din specialiști veritabili;
- stabilirea de sarcini, atribuții și resposabilități;
- eliminarea grupurilor de presiune;
- stabilirea de termene și de sancțiuni dar și de recompense;
- punerea pe primul plan a elevului;
- stabilirea rolului calității proceselor, manualelor, profesorilor.
Dacă se lasă loc formelor actuale de discuții fără fond, se va ajunge la un învățământul preuniversitar și mai jalnic decăt este el acum.
În continuare voi propune o arhitectura de învățământul preuniversitar orientat 100% spre elev, care vizează un orizont de 25 de ani.
Se pornește de la realitățile zilei de azi în învățământul preuniversitar și nu de la fasmantagorii cu care s-a trezit visând urât unul sau altul mai mult sau mai puțin complexat sau bătut de muiere că nu i-a spălat bine chiloții  cu mânuța sa slugarnică, de oareșce decidențel din  strada General Henri Mathias Berthelot 28-30, București cod poștal 010168.
Obiectivul învățământului preuniversitar este maximizarea gradului de utilizare a absolvenților prin directă calificare pe piața forței de muncă.
Pornind de la caracteristicile ce decurg din piramida vârstelor și din modelarea demografică se estimează numarul de elevi care traversează procese de instruire specifice învățământului preuniversitar pe cei 25 de ani luați in considearare.
Se construiesc în mod similar modele de estimare a numărului de persoane necesare a fi calificate pentru a intra pe piața muncii, de asemenea, pentru cei 25 de ani. Înseamnă ca se lucrează cu estimări privind:
- numărul elevilor care încep ciclul educațional pe fiecare treapta a învățământului preuniversitar;
- numărul de absolvenți specific  cererii  de forță de muncă pe tipologii;
- probabilitățile privind abaterile care apar și modalități de a efectua compensări;
- necesarul de resurse pentru a atinge obiectivul, înțelegând spații, dotări cadre didactice.
Se observă de la început că se pleacă de la cerințele economiei și de la resursa de bază, elevul și totul se hotărăște în jurul acestuia.
Învățământul preuniversitar este centrat pe nevoile economiei, a pieței forței de muncă, întrucât aceasta este beneficiarul întregii activități din educație. Nimeni nu învață de dragul de a învăța, ci numai și numai pentru a desfășura activitățile solicitate de piața muncii, nimic altceva. Pentru fiecare tânăr societatea trebuie să-i ofere șansa reală de a ocupa acea poziție care să fie în concordanță cu resursele de care dispune el.
Numai în acest fel sunt create premise reale de a obține acel învățământ preuniversitar care se adresează elevului pentru că este creat pentru acesta. În niciun caz abordarea de față nu ia în calcul faptul că reducerea cu x% a orelor de la o disciplină generează disfuncționalități colaterale în planul normelor didactice. O strategie educațională este construită pe termen lung, adica undeva la 25 de ani și operează integral după 10 - 15 ani, nu după o zi pe alta, pompieristic.
Tot timpul se va preciza că modelele de estimare oferă soluții orientative, existând abateri care sunt soluționate prin adoptarea de soluții în care apar elemente de flexibilitate, policalificarea fiind una dintre ele.
dacă se pornește de la obiectivul ce trebuie atins vor rezulta:
- numărul de trepte ale întregului sistem educațional;
- numărul de școli gimnaziale;
- numărul de licee pe tipuri de licee;
- numărul de universități și specializările aferente.
Obiectivul urmărit este cel care impune:
- ponderea cunoștințelor teoretice;
- importanța limbilor străine;
- necesitatea dezvoltării activităților practice;
- învățarea de meserii cu obținerea de certificate;
- structura examenelor de finalizare sau a celor de selecție.
Numai așa elevul va fi în centrul sistemului care definește învățământul preuniversitar  El nu va mai fi o anexă în acest sistem așa cum este azi. Totul va fi clădit pentru el, pentru ca elevul după ce finalizează un stadiu să-și găsească un loc fie direct  pe piața muncii, fie să treacă într-un stadiu superior al instruirii lui. Calitatea proceselor, așa cum trebuie să fie ea definită este necesar a fi generatoare de performanță, fără a mai vorbi de pierderi, așa cum în mod samavolnic se face acum, cân se constată ca nenumărați tineri fie nu finalizează stadii, fie nu-și găsesc un post pe piața muncii.

(18 februarie 2016)