Două femei foarte deștepte

Ieri 06 Mai 2026, pe canalul TVR1 mai spre seară, am văzut emisiunea DEZACORDURI de PACE, moderată de Monica GHIURCO, având ca invitată pe Dana GRECU, cunoscută realizatoare de emisiuni tv în vremurile de demult la Antena 1. Se discuta subiectul fierbinte încă al demiterii guvernului BOLOJAN în parlament prin trecerea moțiunii de cenzură marți 5 mai 2026, cu 281 de voturi. În ultimii 20 de ani am auzit tot felul de analiști politici gavarind la tv vrute și nevrute, dar cele două femei deștepte au făcut dovada:

- cunoașterii subiectului,

- abordării nuanțate,

- exercitării meseriei de analist,

- profunzimii discursului.

Mi-am adus aminte tot de o emisiune la televiziunea națională de acum peste cinci decenii, cât tot așa două femei deștepte și mă refer la frumoasa prezentatoare tv Cleo STIEBER și la Ecaterina OPROIU, celebra autoare a piesei Nu sunt turnul Eiffel, regizată de La fel de celebrul Andrei ȘERBAN, când Cleo STIEBER în calitate de moderatoare, iar Ecaterina OPROIU, în calitate de invitată, dezbăteau starea cinematografiei franceze, căci tocmai apăruseră niște filme franțuzești, care făcuseră mare vâlvă la Festivalul de la Cannes. M-au impresionat și atunci că atât Cleo STIEBER, cât și Ecaterina OPROIU erau la ele acasă pe subiect și aveau o mare lejeritate a dialogurilor.

Se vede treaba că în atâta mediocritate câtă se zbate prin televiziuni, din când în când apar persoane sclipitoare care ne mai arată că nu suntem o gloată, ci un popor.


(07 mai 2026) 

Teatrul de stat

În copilăria mea am auzit pentru prima dată de Teatrul de Stat Al. DAVILA din Pitești, de Teatrul de Stat din Ploiești, Teatrul de Stat din Oradea și mai târziu am văzut că în teatrul de stat:
- se montau piese ale autorilor realismului socialist,
- actorii mergeau să instruiască brigăzi artistice de agitație,
- exista preocuparea pentru ridicarea nivelului de cultură a maselor populare.

Îmi amintesc că într-o duminică o actriță cunoscută a zis ceva, ușor ironic, despre deplasările la căminele culturale pentru a-i lumina pe țăranii cooperatori și din întâmplare cineva din familia CEAUȘESCU privea la televizor, drept care a oprit emisiunea și critica a fost legată de faptul că teatrul are această menire, iar statul plătește pe actori să fie agenți culturali, nu oameni ai artei pentru artă.

În vremurile comuniste, viața actorilor din teatrele de stat nu era deloc stresantă, căci indiferent de cât jucau, actorii primeau salariile conform poziției lor în statul de funcțiuni.

Îmi amintesc de un dialog al lui Ludovic SPIESS, marele tenor, atunci și director al Operei Naționale București cu o soprană care nu cântase de 10 ani, dar care era extrem de vocală. În teatrele de stat numărul de premiere pe un an este destul de redus. Nu am auzit ca un teatru de stat să aibă 10 premiere într-un an. Nu am auzit ca actorii unui teatru de stat să aibă 10 -15 reprezentații pe săptămână. Nu am auzit ca actorii unui teatru de stat să fie în turnee de 2 sau 3 luni prin sate și prin orășele de provincie. Nu am auzit ca actorii din teatre de stat să mai vină în școli, în corporații, în universități și să facă muncă de pionierat cu tinerii care vor să fie artiști amatori.

Teatrele de stat stau la mila primăriilor. Unele teatre își zic și naționale, pentru a beneficia de fonduri ceva mai mari. Se vorbește despre piese care se joacă cu casa închisă. Este adevărat, dar nu este un fenomen generalizat în teatrele de stat. Scriu aceste lucruri pentru faptul că salariile actorilor sunt prea mici în raport cu misiunea lor. dar ar trebui să se lucreze pe proiecte și diferențierea să se facă și după succesul echipei care lucrează la proiect, iar durata colaborării actorilor cu teatrul de stat să se facă la nivel de proiect și nu așa cum este acum, când actorul angajat iese la pensie din teatru, iar pensia lui este mică rău de tot. O schimbare de management în teatrele de stat se impune, căci una este un spectacol al lui Dan PURIC, actor total și cu totul altfel se pune problema unui spectacol cu opera OEDIP a lui George ENESCU în regia lui Andrei ȘERBAN, cu mulți figuranți.




(31 ianuarie 2025)

Lucia di Lammermour și di Iași

Teatrul de Opera Națională Română din Iași a prezentat pe Internet spectacolul cu opera Lucia di Lammermour de Gaetano DONIZETTI care a avut loc în 25 septembrie 2014,  avâd ca interpreți pe:

Lucia – Lăcrămioara-Maria Hrubaru Roată 

Enrico – Jean Kristof Buton 

Edgardo – Florin Guzgă 

Raimondo – Octavian Dumitru 

Arturo – Andrei Fermeșanu 

Alisa – Laura Scripcaru 

Normano – Tiberiu Rusu

Dirijor - Manuel GIUGULA

Regia - Andrei ȘERBAN. 

Spectacolul este interesant, montarea este interesantă, dar nu cred că-l voi revedea, căci sunt lucruri acolo care nu se potrivesc cu spiritul lui DONIZETTI, deși muzica lui își păstrează prospețimea. Ca și în cazul spectacolul de la Met, spun că voi prefera alte versiuni în alte interpretări.

(23 martie 2020)

Un titlu aiurea și nimic bun

În ziarul ROMÂNIA  LITERARĂ, nr. 40 din 16 septembrie la pagina 22,

Dumitru Avakian face o cronică muzicală pentru spectacolul montat de Andrei Șerban la Opera națională București și la Opera din Iați. Nu am o explicație rezonabilă asupra modului în care acest cronicar muzical vede această producție, încât mă gândeam că și-a cumpărat biletul pentru premieră, fără a primi o invitație ca tot poporul care ar trebui să scrie sau să comenteze oarece undeva, acolo. Eu îl auzisem pe marele Andrei Șerban într-un interviu la Antena 3 când avea în față pe fiica unui mare comentator sportiv, devenit și senator parcă între timp. Am înțeles că regizorul a căutat să obțină o nouă viziune și el acolo vorbea de plăcerea de a juca a unor artițti pe care niște echipe manageriale incompetente i-a ținut ani în șir pe bară. De fiecare dată criticul spune lucruri frumușele, neuitând să troznească o scatoalcă mai în glumă, mai în serios oricui se nimerește. Are pentru toată lumea câte ceva de zis. Despre unii scrie că au uzură prematură în glas, despre alții că nu se ridică la înălțimea de demult a lui Dacian, iar despre Șerban zice că a neglijat teatralitatea pentru că a fost tentat de virtuozitățile propriului meșteșug. Iar durata spectacolului i se pare cam mare, lucru care i-ar exaspera pe unii. Criticul scrie despre cârlige, găselnițe, iar mișcarea devine sufocantă, copleșitoare prin desfășurarea de forțe. Andrei Șerban este regizolul total, care are menirea de a face totul să fie nou, cu totul altfel decât se știa și asta n-a înțeles Avakian ăsta săracul de el. Păcat. Titlul articolului este neinspirat.

(03 octombrie 2016)