Pe cine păcăliți, nătărăilor?

Acum mulți ani, în calitatea mea de președinte de bac, a venit o păsărică și mi-a șoptit la urechiușă că la o clasă, un elev a avut media 3(trei) pe primul trimestru, media 3(trei) pe al doilea trimestru și media 9(nouă) pe al treilea trimestru, ca media anuală la limba română să fie 5(cinci). De curiozitate, profesoara de limba română, care făcuse această scamatorie, a căutat să mă convingă că chiar elevul s-a pus cu burta pe carte și a recuperat ceea ce nu învățase în primele două trimestre. Am întrebat-o pe profesoară dacă eu am față simetrică. S-a uitat mirată la mine. I-am explicat că idioții au față simetrică, așa că să nu-și mai răcească gurița ei proprietate personală cu explicațiile, căci nu le cred. Sunt sigur că profesoara era o coruptă, deși în vremurile acelea cuvântul corupție nu se vehicula ca în ziua de azi, dar așa era.
Cine are dubii de ce învățământul a luat-o rău la vale, să privească în interiorul sistemului, căci nimeni din exterior nu a distrus învățământul, ci profesorii din sistem l-au distrus, pentru că încet=încet, dar sigur, au făcut acele mișcări nefericite, care au transformat învățământul, fiecare cum a putut, într-o mică afacere, datorită lăcomiei și lipsei de moralitate în care fiecare s-a complăcut fie din cauze obiective, fie din viciu pur și simplu, căci oricine crede că este deasupra realității, contribuie la tăierea crengilor de sub propriile picioare, pentru a se rostogoli pur și simplu în mocirla unde se se simte ca în sânul lui Avram.

Datorită unei exigențe minimale, cafeaua mi-o beam de la un automat al unei bănci de peste drumul liceului din orașul al cărui nume nu-mi face plăcere să-l rostesc, la câtă mizerie am văzut acolo.


(06 octombrie 2024)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Dej FILIP

Pe elevul din anul școlar 1961 -1962 Dej FILIP l-am cunoscut când eram elev în clasa a VIII- a de la Școala Medie Internat cu Practică în Producție Dimitrie CANTEMIR de la Breaza, școală făcută după  modelul sovietic. Acolo în clasă erau elevi din toată țara, iar Dej FILIP provenea de la o casă de copii din Ardeal. El zicea că prenumele de Dej venea de la faptul că pe el l-a botezat Gheorghe GHEORGHIU DEJ, mare om în statul comunist din acele vremuri.

Dej FILIP era un elev cuminte, silitor și își vedea de lecțiile lui când eram la orele de studiu individual. Lui îi plăcea să citească și înainte de a ne culca, în dormitorul unde eram mulți băieții, el era printre cei care aveau plăcerea de a povesti întâmplări din câte o carte. Îmi aduc aminte că a povestit ceva din cartea Cei trei muschetari de Alexandre DUMAS și a apărut discuția de ce trei muschetari și nu cei trei mușchetari, iar Dej FILIP a dat explicația, care mi s-a părut excelentă și simplă, căci ei mânuiau muschete. Eu când citisem romanul am luat totul ca atare, fără să-mi pun acea problemă, căci în carte se spune clar despre muschete, căci autorul face apel la muschete de foarte multe ori și contextul este destul de lămuritor. Cred că numai cine nu citise romanul și știa despre mușchi, nu făcea diferența dintre muschetari și mușchetari. 

Anii au trecut, fiecare dintre noi am plecat de la Breaza, căci Școala Medie Internat cu Practică în Producție s-a desființat și locul ei a fost luat de Liceul Militar Dimitrie CANTEMIR de la Breaza. De atunci nu am mai știut nimic despre Dej FILIP. Acum mi-am adus aminte căci am dat cu ochii de volumele lui DUMAS cu muschetarii și de fiecare dată îmi reamintesc de discuțiile dintre colegi și Dej FILIP.


(16 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Gheorghe FRĂȚILĂ

 Colegul meu din clasa a VIII-a de la Școala Medie Internat cu Practică în Producție Dimitrie CANTEMIR de la Breaza, era bucureștean. Când aveam câteva clipe libere, discutam despre diferite lucruri, căci el văzuse la mine că mai cumpărat când și când plicuri cu timbre de la chioșcul de ziare de pe strada principală din orașul Breaza.

Discutam despre filatelie. Gheorghe FRĂȚILĂ nu mi-a spus niciodată că și el colecționează timbre, dar asculta ceea ce eu îi spuneam despre un caiet unde puneam timbrele. I-am spus despre um mi-a aruncat tata timbrele pe foc pentru că de fiecare dată când îmi dădea bani să mă tund, în loc să merg la frizer, eu cumpăram timbre de la poșta de pe Bulevardul Republicii, de lângă Casa Armatei din Pitești. A fost un fel de a mă pedepsi, dar cred că și-a dat seama că a exagerat, căci după aceea prin tot ceea ce a făcut, a corectat acel exces de zel de a mă pune la punct, de a-mi da o lecție.

Probabil colegul meu Gheorghe FRĂȚILĂ m-a văzut că am suferit și că nu mi-a trecut, căci orice s-ar zice, chiar dacă am cumpărat alte timbre și mi-am refăcut colecția, au mai fost timbre pe care nu le-am mai găsit, timbre la acre mă gândesc și acum la peste 60 de ani de la incident și de care oftez, gândindu-mă că le-am pierdut. Când ne-am întors la școală după vacanța de iarnă a elevilor de la începutul anului 1962, colegul meu Gheorghe FRĂȚILĂ mi-a adus un plic prima zi, cu primul cosmonaut american John GLENN, plic pe care îl mai am și acum și de câte ori îl privesc mă gândesc la fostul meu coleg de școală Gheorghe FRĂȚILĂ. După ce s-a desființat școala, fiecare elev s-a dus la rostul lui și de atunci nu l-am mai văzut pe colegul Gheorghe FRĂȚILĂ. În ASE am avut un coleg asistent universitar ca și mine care se numea Gheorghe FRĂȚILĂ, dar era doar o coincidență de nume. Colegul meu dintr-a opta m-a impresionat prin gestul lui, care mi-a dovedit că există oameni cu noblețe extraordinară pe acest pământ.


(14 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Alexandru PĂTRU

Eu clasa a VIII de liceu am făcut-o la Școala Medie Internat cu Practică în Producție Dimitrie CANTEMIR de la Brează, școală structurată după modelul sovietic. Acolo, toți elevii erau la internat, chiar dacă locuiau în Breaza. Nu era liceu militar, dar clădirile fuseseră ale liceului militar. Printre elevi, era și colegul meu de clasă  Alexandru PĂTRU, care am avut senzația că era un pic mai mare ca ani decât mine.

Colegul meu Alexandru PĂTRU provenea de la o casă de copii și aveam mulți dintre colegi care erau ca el, iar noi ceilalți care veneam din familii cu părinți care ne întrețineau era mult mai puțini în clasă. Colegul meu era un băiat liniștit, care învăța bine. Avea scrisul îngrijit și citea multe cărți, pe acre avea plăcere să le povestească. În pauze dar și în dormitor am stat mult de vorbă cu Alexandru. Am văzut și eu că viața lui nu a fost deloc o viață ușoară, dar a înțeles că nici noi, ceilalți nu trăiam în puf, așa cum se vehicula printre elevii proveniți de la casele de copii.

Ne-am împrietenit cumva și am discutat mult despre viitorul nostru, așa cum fac puștii de 15 - 16 ani, despre cum vedeam noi viața, despre ceea ce am vrea să devenim peste ani. Căutam modele și discutam despre profesorii noștri. M-a impresionat la Alexandru momentul în care părintele unui coleg care era hoț și care furase o carte rară de la un alt coleg, chemat fiind la școală, a încercat să ne țină un monolog din care reieșea orice, numai faptul că fiul său a făcut un lucru urât, nu rezulta. Atunci Alexandru a întors capul spre mine și mi-a zis: 

- Vezi, ce face jigodia?

Ceea ce se anunțase inițial ca o lecție pe care trebuie s-o primească un hoț, s-a transformat într-o mascaradă și atunci tot Alexandru mi-a zis că hoțul e cu un păcat și păgubașul cu o mie. Mare dreptate a avut! 

(13 martie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Ioan SUIUGAN

Ioan SUIUGAN mi-a fost coleg în clasa a VIII-a de liceu la Breaza la Școala Medie Internat cu Practica în Producție, școală clădită după model sovietic. El era din Sighetul Marmației. Scriu despre el aici că m-a impresionat și ca elev, dar mai ales ca recitator. Avea o voce puternică și recitarea versurilor era la același nivel cu cea a marilor actori de la Teatrul Național din București și aici mă refer la actorii Ludovic ANTAL, George VRACA, Gheorghe COZORICI și George CALBOREANU. Avea în recitarea sa vorba apăsată și gestul măsurat. Era cel mai bun și profesorul nostru Alexandru COSTAȘ îl aprecia pentru această calitate.

Ioan SUIUGAN știa să asigure ritmul recitării și știa să respire, mai ales în cazul în care versurile erau mai lungi sau trebuiau spuse ,mai multe versuri din strofă, dintr-o dată, fără pauză.

După ce am plecat după clasa a VIII-a căci forma aceea s-a desființat și s-a revenit la Liceul militar Dimitrie CANTEMIR de la Breaza, nu am mai ținut legătura cu Ioan SUIUGAN. Am văzut că are cont pe Facebook. I-am scris, dar nu a răspuns.

(13 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Ioan IACOVIȚĂ

Ioan IACOVIȚĂ m-a impresionat că știa toate poeziile lui Mihail EMINESCU pe dinafară. Era elev în clasa a VIII-a, deci avea 15 ani și știa să recite oricare dintre poeziile marelui EMINESCU. El a fost testat de profesorul de Limba română Alexandru COSTAȘ, care știa și el să recite poeziile lui Mihail EMINESCU. Ei au făcut un duel. Profesorul începea ceva, iar colegul meu Ioan IACOVIȚĂ continua. Profesorul a făcut suficiente încercări, iar Ioan IACOVIȚĂ a reușit să facă față și l-a convins pe profesorul COSTAȘ că știe toate poeziile lui EMINESCU pe dinafară.

Noi ascultam vrăjiți. Din acel moment s-a schimbat statutul lui Ioan IACOVIȚĂ în clasă și chiar în liceu. El era elevul care-l știe pe EMINESCU pe dinafară!

(11 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Alexandru COSTAȘ

Când în anul școlar 1961 - 1962 eram elev în clasa a VIII-a, Dumnezeu a vrut să am profesor de Limba română pe Alexandru COSTAȘ. Nu mă voi apuca acum să-l descriu pe acest profesor din punct de vedere fizic, pentru că deși am exact în memorie cum arăta, cuvintele mele nu ar reda cât de cât exact, chipul și personalitatea acestui mare profesor.

De la Alexandru COSTAȘ am învățat un lucru esențial: niciodată să nu vorbesc despre o operă literară dacă nu am citit-o. Dacă era vorba despre o poezie, cel mai nimerit era să vorbesc despre o poezie dumă ce o învățasem pe de rost și eram în stare s-o recit cu intonație.

Lui Alexandru COSTAȘ i-aș datora faptul că mi-aș lua un canal de youtube și aș recita poezii de diferiți poeți, căci dacă lipsește ceva în peisajul acesta tern din viața noastră, acel element care lipsește se numește poezie.

Profesorul Alexandru COSTAȘ știa poezia lui Mihail EMINESCU pe de rost pe toată și avea o plăcere extraordinar de mare de a recita din marele poet, mai ales că în clasa a VIII-a se studiau figuri de stil și categorii de poezii. Sonetul cel mai frumos este Veneția al lui EMINESCU, iar despre Glossă ce să mai zic, iar Alexandru COSTAȘ recita ca nimeni altul versurile eminesciene pentru a exemplifica tot ceea ce manualul cerea, dar conținea poezii din lirica proletcultistă de care profesorul meu se ferea.

Îmi aduc aminte că înainte de vacanța de iarnă, s-a organizat la Casa de cultură din Breaza un spectacol al Liceului Dimitrie CANTEMIR și clasei noastre i-a revenit să recite ceva din Mihai BENIUC, parcă poezia Odă, ceva cu Eroi ce rumenirăți zorii victoriilor proletare/ În țara ce gemea robită, azi vouă vă închin cântare/ Nu caut vorbe iscusite, nevoie nu e să vă laud/ Cuvinte pe măsura luptei ce-ați dus-o voi/ Zadarnic caut. Și acum după 60 de ani știu versuri învățate la clasă cu profesorul Alexandru COSTAȘ!

(08 februarie 2023)

Elevul Ion IACOVIȚĂ

Sunt oameni pe care nu ai cum să-i uiți pentru lucrurile remarcabile pe care le-au realizat. Așa este cazul lui Ion IACOVIȚĂ elev în clasa a VIII-a a Liceului Dimitrie CANTEMIR în anul școlar 1961-1962.

Ion IACOVIȚĂ era un băiat înalt, venit din Târgu Mureș. El stătea în ultima bancă din clasă, pe rândul dinspre perete. Era un elev liniștit și nimeni nu bănuia că la noi în clasă se află un elev cu totul special. Momentul a apărut când profesorul de literatură Alexandru COSTAȘ a recitat versul:

Cu murmurele lor blânde, un izvor de horum-harum

sin Scrisoarea a II-a a lui Mihail EMINESCU, iar colegul Ion IACOVIȚĂ a continuat: 

Câştigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum;

Cu evlavie adâncă ne-nvârteau al minţii scripet, 

Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet.

A urmat un dialog de versuri eminesciene între profesor și elev și toată lumea a remarcat că atât profesorul, cât și elevul știau pe dinafară versurile din opera marelui EMINESCU.

Din acea clipă toată lumea a înțeles că aveam un coleg cu totul special. Dacă și acum, după atâțea ani mă gândesc cu admirație la Ion IACOVIȚĂ este pentru faptul că nu am mai întâlnit pe cineva care să știe toate poeziile lui Mihail EMINESCU pe de rost.

Ion IACOVIȚĂ scria versuri frumoase. Anii au trecut și nu am mai știut nimic despre acest om cu totul remarcabil. Erau vremurile aspre atunci și altele erau prioritățile în viața de zi cu zi.

(02 martie 2019)

Profesoara de chimie Sabina Florica

M-am gândit să scriu azo despre profesoara mea de chimie din clasa a VIII-a de la Liceul Dimitrie Cantemir cu Practică în Producție, contruit după modelul rusesc, unde toți elevii ședeau la internat și învățau în clădirea centrală. Fusese acolo Liceul Militar Dimitrie Cantemir. Am avut acolo profesori excepționali. Dintre ei, doresc acum să scriu despre profesoara de chimie Sabina Florica. A fost șansa mea ca la clasă să intre o profesoară foarte tânără, creolă, nu prea înaltă, dar cu o fustă scurtă și foarte bogată, cu jupon, cu se zicea în epocă. De cum a început să predea, mi-am dat seama că de la această profesoară voi învăța chimie. Dacă o mai exista catalogul de clasa a VIII-a din anul școlar 1961-1962, cu siguranță se va vedea că la chimie am avut o gamă foarte variată de note, dar au fost și note de 10. Mie chimia nu mi-a plăcut deloc. Când a început să predea chmie profesoara Sabina Florica, chimia a devenit altceva, am început s-o înțeleg. Avea o logică. Până atunci și chiar și după, cei de la care ar fi trebuit să învăț eu chimie, turuiau niște chestii din manuale, pe care nu le pricepeau, că nu aveau nici cap și nici coadă. La profesoara Sabina Florica chimia era ceva care area conținut. Nu era un text. Lecțiile profesoarei Sabina Florica aveau substanță. Ea era o profesoară foarte deșteaptă și numai un om foarte deștept are capacitatea de a înțelege lucrurile și de a le explica simplu, coerent, de la elementar spre complex și mai ales complet. Profesoara Sabina Florica venea în clasă cu planșe, ne ducea la laborator și făceam experiențe. Ea îmbina lucrurile abstracte cu aspecte foarte concrete. De la ea am rămas cu ideia exactă că numai o femeie deșteaptă are darul de a descurca lucrurile, de a face minuni și de aceea le-am apreciat în mod cu totul excepționat pe toate femeile deștepte pe care le-am cunoscut. De la toate am avut ce învăța și niciuna nu m-a dezamăgit.

În clasă eram numai băieți, iar profesoara Sabina Florica era cred în primii ani de activitate. Știa să construiască lecții foarte vii, îmbinând lucrurile foarte exacte cu acele elemente care să ne facă să rămânem foarte concentrați pe durata celor 50 de minute, cât dura ora de chimie. Acolo, la Liceul Cantemir profesorul nu întârzia la ore, nu ieșea înainte de a se suna și nici nu spunea snoave elevilor. Nu știu dacă profesoara Sabina Florica era olteancă, dar așa cum știu eu că oltenii calcă apăsat, vorbesc tare și clar, Sabina Florica avea pasul ferm, vorbea clar și suficient de tare ca noi s-o urmărim cu atenție. Pentru tot ce am învățat de la profesoara mea de chimie, mă plec cu pioșenie și spun doar atât: RESPECT, SABINA FOLRICA! 

(21 iulie 2017)

Duelul perfect

Era în primăvara anului 1962 și în clasa a IX-a la literatură se învăța despre figuri de stil, iar poetul Mihail Eminescu era la loc de cinste pentru exemplificări pentru că toată opera sa era plină de figuri de stil. La un moment dat colegul meu de clasă din ultima bancă de la rândul de lângă perete a continuat să recite după ce profesorul de limba română Alexandru Costaș încheiase exemplificarea. Profesorul a recitat:
Vai! tot mai gândeşti la anii când visam în acad?mii,
Ascultând pe vechii dascăli cârpocind la haina vremii,
Ale clipelor cadavre din volume stând s-adune
Şi-n a lucrurilor peteci căutând înţelepciune?
Cu murmurele lor blânde, un izvor de horum-harum
iar colegul meu, a continuat în mod natural:
Câştigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum;
Cu evlavie adâncă ne-nvârteau al minţii scripet,
Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet.

Profesorul Alexandru Costaș a recitat în continuare:

Ascultam pe craiul Ramses şi visam la ochi albaştri

Şi pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă

Către vreo trandafirie şi sălbatică Clotildă.

Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic

- Continuă tu, elev!

Iar, Ioan Iacoviță a recitat spre încântarea profesorului dar și a noastră.

Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic.

Scârţiirea de condeie dădea farmec astei linişti,

Vedeam valuri verzi de grâne, undoiarea unei inişti,

Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit;

Când suna, ştiam că Ramses trebuia să fi murit.

- Deci, elev, știi toate poeziile lui Eminescu.

- Da, domnule profesor!

Am rămas uimit și plin de respect și față de profesorul Costaș și față de colegul meu care dintr-o dată a devenit un tip absolut remarcabil în fața mea. Și la următoarele ore de limba română cei doi au schimbat să le zic dialoguri, trecând de la unul la celălalt fragmente de poezii din care reieșea clar că amândoi îl știau de dinafară pe poetul nepereche.

(26 aprilie 2016)