Falsa poveste despre omniprezența serviciilor secrete în politică

Basmele românilor au ca personaje pe Făt-Frumos, pe Ileana Cosânzeana, pe zmeu pe balaur. Trebuie să existe un personaj negativ, cu care se luptă eroul pozitiv, pentru a crea acea poveste frumoasă din care rezultă că binele învinge răul. Cetățeanu de rând, dar și politicianul abil, caută explicații la orice prin existența unor forțe din exteriorul lor, care prin bețele în roate pe care le pun personajelor pozitive din viața reală, fac din programe mărețe de dezvoltare, niște banale foi de hârtie de neluat în considerare.

Faptul că nu s-a construit bucata de autostradă Brașov - Comarnic, este consecința, așa cum arată un fost premier care a explicat că cineva dintr-un serviciu secret a intervenit.

Faptul că o tanti, devenită premier nu a realizat nici aia, nici aia, nici aialaltă, a fost explicat prin nenumărații foști ofițeri din servicii secrete, care brusc ar fi fost angajați la guvernul ei.

Un pic de realism, ar trebui să ne facă să coborâm cu piciorușele pe pământ. Serviciile secrete au obiectivele lor, au personalul lor calificat, care în niciun caz nu se ocupă cu influențarea oamenilor politici sau a funcționarilor publici. Pentru a justifica lipsa capacităților lor manageriale, pentru a acoperi lipsa eficienței echipelor de lucru, cei în cauză arată cu degetul spre alte direcții și cel mai ușor este să se vorbească despre influențele care vin dinspre serviciile secrete, căci acestea sunt considerate foarte puternice, foarte bine organizate și nici nu au cum să iasă să dea explicații că ceea ce se spune sunt doar justificări ale politicienilor care au mari carențe în derularea programelor lor de guvernare.

Pentru politicieni, crearea unei false imagini asupra omniprezenței serviciilor în viața politică este asemenea ciorbei de burtă, mâncare extrem de gustoasă, acceptată de toată lumea și despre care nu se pun întrebări, ci se mănâncă cu poftă, pe nerăsuflate.

Cel mai ușor pentru politicieni este să arate cu degetul spre altcineva, deși în realitate toate nerealizările au o singură cauză: incapacitatea politicienilor de a derula un act managerial eficient, bine definit. Politicienii taie panglici la inaugurarea de closete în școli, după ce au fost văruite niște spitale, la inaugurarea unor gherete de portari și alte obiective strategice de același fel. Când este să vorbească de realizări, politicienii vorbesc doar despre ceea ce vor face în viitor. La neîmpliniri, politicienii se uită în alte ogrăzi, căci cauzele sunt acolo și pentru ei sunt arătate serviciile secrete, căci cu cât cel care nu te lasă să faci ceva e mai misterios și mai puternic, politicienii au posibilitatea să pozeze în victime false, numai că de la un timp, cetățenii și-au dat seama că hiba stă în zona politică și omniprezența serviciilor secrete în politică este o problemă falsă, creată cândva pentru a-și înfrumuseța eroii modești din decorurile de mucava. 



(21 iulie 2023)

Cine este acum răul de serviciu?

La un moment dat, noi aveam plăcerea de a identifica răul de serviciu. Ultimul a fost Liviu DRAGNEA.
Din cauza lui Liviu DRAGNEA nu se realiza autostrada Comarnic - Brașov.
Din cauza lui Liviu DRAGNEA nu se construia niciun spital municipal.
Din cauza lui Liviu DRAGNEA salariile și pensiile nu creșteau.
Din cauza lui Liviu DRAGNEA  legile adoptate de parlament erau proaste.
Din cauza lui Liviu DRAGNEA erau inundații.
Din cauza lui Liviu DRAGNEA era secetă vara.
Din cauza lui Liviu DRAGNEA  nu a nins în mai multe ierni.

Acum Liviu DRAGNEA este istorie. Noi avem nevoie de un alt rău absolut căruia să-i punem în spinare tot ceea ce ni se întâmplă.

Știm exact și-l arătăm cu degetul pe cel din cauza căruia a crescut prețul benzinei.

Știm exact și-l arătăm cu degetul pe cel din cauza căruia va  fi frig în casele noastre.

Știm exact și-l arătăm cu degetul pe cel din cauza căruia a crescut prețul la alimente.

Știm exact și-l arătăm cu degetul pe cel din cauza căruia nu am intrat în SCHENGEN.

Noi suntem perfecți aici în spațiul nostru mioritic, iar răul absolut este de aiurea, dinspre Crivăț.



(08 decembrie 2022)

Iubirea nu cunoaște granițe

Petre ROMAN are 73 de ani și Silvia CHIFIRIUC are 48 de ani. Ei se iubesc cu adevărat.
Liviu DRAGNEA are 59 de ani. Irina TĂNASE are 29 de ani. Ei s-au iubit cu adevărat.
Irinel COLUMBEANU are 64 de ani. Monica GABOR are 37 de ani. Ei s-au iubit până în 2011.
Israela VODOVOZ avea 67 de ani. Liviu ARTENI avea 37 de ani. Ei s-au iubit pătimaș.

Mulți nu cred în iubirea dintre cuplurile unde diferența de vârstă între parteneri este mai mare ca 25 de ani. Ei judecă, exact așa cum o fac pentru orice, din invidie, din neputință, din lipsa capacității de a înțelege și chiar și din răutate dublată de invidie. Viața este mult prea complexă și căile Domnului sunt ocolitoare. De aceea, noi trebuie să fim mult mai atenți atunci când facem evaluări și niciodată nu trebuie să arătăm cu degetul spre cineva, căci nu știm dacă a doua zi vom fi noi exact pe poziția celui judecat ieri.
Toată lumea spune că vârsta este un număr. Așa o fi. Numai că după un anumit prag, vârsta este un număr buclucaș, cu semnificații dintre cele mai ciudate și devine extrem de trist dacă cei aflați într-o relație nu înțeleg adevăratele semnificații ale cifrelor, oricare ar fi acestea.
Cândva am avut la un examen de restanță o studentă care a venit îmbrăcată cu rochie de seara. S-a scuzat spunând că a venit de la nunta tăticului ei, un domn venerabil, a cărui soție era mai mică decât fiica sa la numărul de ani. Era stânjenită studenta, dar mi-am reprimat comentariile la adresa unui părinte care nu și-a protejat fiica în niciun fel.

(10 decembrie 2021)

Coadă la DNA

Ieri a fost ziua prezidentului.

Să  fie sănătos!

Ieri televiziunile au arătat coada de pe scările DNA.
Îi aduceau mașini una și una.
Se salutau și își strângeau mâinile ca vechi cunoștințe.
Nu se dădea carne.
Nu se dădea ulei.
Nu se dăreau portocale.
Nu se dăreau banane.
Era 13 iunie 2016, nu iarna lui 1987.

Mihai Gâdea era revoltat că respectivii au fost umiliți.

Marius Guran a zis că bine le-a făcut că-i umilește.

Poporul vrea show și primește show.

Poporul vrea și autostrăzi dar nu.

Poporul vrea s-o ducă mai bine, dar nu.

Cândva, o femeie din Republica Irlanda mi-a zis că suntem un popor.

Tot ea a zis  că ne alegem conducători slabi.

Prea mulți dintre cei din vârf sunt sub vremi!
Iată ce zice și noul folclor:

Foaie verde ananase,
Cine greșește,
Plătește!

(14 iunie 2016)

Look Who’s Talking Too

Era un film american intitulat Look Who’s Talking Too și tradus la noi prin Uite cine cu cine vorbește, o comedie așa cum numai americanii știu să facă, având în rolurile principale pe John Travolta, Kirstie Alley și Olympia Dukakis. Dar nu despre film vreau să scriu, ci despre secvența de dialog din timpul prezentării distribuției. Este exact cum percep eu scena politică dâmbovițeană, cu mizeria ei cu tot.

Genericul filmului merge pe un fundal în care un jet de spermatozoizi abia eliberați își urmează drumul spre țintă, vorbind între ei, iar totul se termină în momentul în care numai unul iese victorios, iar ceilați se izbesc de un zid învinși. Cele câteva zeci de secumde sunt memorabile și restul filmului nici nu mai prezintă importanță pentru că doar atât se identifică 100% cu scena politică de la noi. Pe sticlă, dar și în discursul public politicienii, fără deosebire aleargă asemeni mititeilor și sunt foarte zgomotoși, ținta lor fiind banul public din care doresc să se înfrupte fraudulos și la care unul singur ajunge, bineînțeles victorios. Traseul contează însă. Penali, condamnați definitivi, suspecți, martori, inocenți, de-a valma aleargă și aleargă ușor bezmetici, dar ținta este unică, se vede și este palpablilă: sacul cu bani de la buget. Despre banii europeni nu amintesc pentru că nu sunt atractivi, ard și generează mari nenorociri furăcioșilor de profesie.
N-am să înșejeg niciodată cum americanii fac ce fac și zugrăvesc cu maximă fidelitate ceea ce se întâmplă pe scena politică de la noi, alegoritc, desigur.

Mă uit la agresivitatea lui Calimente ce care nu știa din ce comisie face parte, la bonomia învârtoșată a lui Băsescu, la sfătoșenia lui Geoană, la mohorala lui Dragnea, la graseierea lui Gorghiu cu accent pe a doua silabă sau la fălcuțele lui Blaga, fiecare având un trecut fie banal fie legat de un proces cu final așteptat  cu gura căscată de vulg. Toți fac parte din acel ject omogen ieșit dintr-o dată ca un efort de eliberare marcat de data de 5 mai ora zero, în alergare disperată spre ținta care fi-va cunoscută în 5 iunie după ora 21 cu exactitate. Atunci cel învingător va face exact ceea ce a făcut și cel din film, când intră în biroul de primar. După aceea, tăcere.

(24 aprilie 2016)

A fost fabricat un erou, eroul Dragnea.

Comuniștii erau deștepți și mai ales eficienți. Când își puneau în gând ceva, apoi făceau acel ceva la marea artă. Mergeam cu trenul și în compartiment, venind de la Cluj, parcă venea de la Aiud, un tip. Fusese pastor la o religie nelegală pe atunci. El era destul de tânăr și activ. Cei din secta lui dădeau tot felul de lucrușoare și era o magazie acolo unde se depuneau și se distribuiau nevoiașilor. Într-o zi a venit miliția, a comparat ce era în scripte cu stocurile de vechituri și au găsit în plus niște ciorăpei, o fustă și parcă o pereche de cizme de cauciuc desperecheate. I s-a făcut proces și a făcut pușcărie vreo trei luni și ceva.

La Revoluție s-a făcut vorbire despre un mare personaj, geolog parcă și ei cu probleme de pușcărie pentru faptul că a avut un decont unde însumarea pe coloană era undeva cu sub  trei lei umflată suma, știut fiind faptul că parcă  diurna era de câteva ori mai mare decât cei trei lei. Tipul era disident și trebuia discreditat. Așa că pe postura de borfaș de duzină nu mai valora prea mult.

În cazul Dragnea, se dovedește că scopul nu a fost atins. Acesta va fi un erou în ochii oamenilor de rând pentru că:

- este asociat unui act de drepatte, referendumul de suspendare;

- se zice că a militat pentru scoaterea oamenilor la vot;

- pedeapsa este necorelată cu obiectivul urmărit.
Loviturile de maestru, presupun atât un maestru, cel ce trebuie lovit, dar mai ales trebuie văzut care este efectul. Nu este o lovitură de maestru când se urmărește ceva și se obține contrariul.

Lui Dragnea trebuia să i se găsească un nimic, o gărgăriță pe cravată așa cum Al Capone a fost agățat nu pentru nelegiuirile imense, ci pentru un mizilic de taxă băgată la categoria evaziune. dacă Dragnea era condamnat 3 luni, 3 zile și trei ore tot cu suspendare, efectul ar fi fost devastator pentru el. Așa...

Totuși ieri prezidentul a lăudat numai o parte a sistemului judiciar, cealaltă trebuind să facă dovada că va merita laude și ea. E de urmărit.

(22 aprilie 2016)

Sub partid

orice partid este creat pentru a fi la putere, adică la cașcaval.
orice partid are un lider, adică un președinte sau doi copreședinți, la o adică.
Se fac sondaje.
Partidul are un procentaj W.
Președintele sau copreședintele are un procentaj Y.
Dacă Y este mai mic decât W președintele sau copreședintele nu trage partidul după el.
Dacă Y este mai mare decât W președintele sau copreședintele joacă rol de locomotivă pentri partid.
Potrivit unui sondaj INSCOP PNL ar obţine 40,1% .
În august 2015 Alina Gorghiu era creditată în sondaje cu 19%, sub jumătate cât are partidul.
Potrivit aceluiași sondaj INSCOP PSD ar obţine 36,3%.
Liviu Dragnea, cel ales de întregul partid și popor ca înainte de C-14, are  36% în sondaje, cam cât are și partidul.
Traian Băesecu este creditat cu 12%, iar partidul Mișcarea Populară cu 7,5% ceea ce arată că președintele acestei formațiuni joacă rol de locomotivă ca și ăn 2003 pentru PDL.
Sondajele se vor înteți în perioadele viitoare de dinaintea alegerilor și imaginea a ceea ce este în realitatea politică românească devine comparabil și demn de o analiză și mai interesantă.


(18 februarie 2016)