Femei cu fața păpușii de porțelan

Acum că ete ieftin și orice femeie își permite să meargă la medicul estetician, deja a trecut stadiul unei mode exersarea proceselor de corecție de toate felurile la nivelul feței, feselor, sânilor și a oricăror alte părți ale corpului, încât a intrat în cotidian atingerea formelor ideale definite de fiecare dintre femei și nu mai trebuie să mire pe nimeni că ieri o femeie arăta într-un fel și la câteva zile s-au produs transformări majore încât arată total diferit, acel diferit reprezentând în realitate idealul de femeie care s-a imaginat.
Medicina estetică are limitele ei și de aceea arta trebuie să fie pe primul plan, încât:
- femeile supuse procedeelor să nu semene unele cu celelalte,
- să se păstreze expresia facială care permite recunoașterea,
- să nu se piardă mobilitatea expresiei și strălucirii,
- să nu transforme fața într-o formă similară porțelanului,
- să nu se iasă din tiparele de acceptabilitate generală.

Am văzut la televizor medici celebrii în ale procedurilor de medicină estetică, împreună cu rezultatele lor spectaculoase și am certitudinea că unele pierderi din calitățile privind expresivitatea sau formele de bază ale corpului se datorează stângăciilor celui care face intervenția și mai puțin respectării cerințelor persoanei supuse intervenției. Sunt prea multe situațiile în care intervențiile în zona ochilor, la buze sau în alte teritorii, au minusuri datorate utilizării unei cantități prea mari de substanță de adaos sau din repartizare neuniforme a substanței,  în raport cu particularitățile persoanei la care se intervine chirurgical.

Când am citit romanul MAMA al scriitoarei Pearl S. BUCK am reținut că un personaj din China o analiza pe o femeie caucaziană drept o ciudățenie, doar pentru că femeia respectivă era un exemplar unic, ieșit din tiparele cu care ea era obișnuită. Sunt sigur că nu va trece mult timp și va fi ceva absolut comun, obișnuit, normal chipul nou de femeie prelucrată după propriile-i solicitări de către medicul estetician, iar persoanele naturale vor părea doar exemplare rare, interesante doar până la un punct. Trebuie să  acceptăm că prin frumos, fiecare înțelege ce vrea și frumosul se schimbă de la o perioadă la alta devenind ceea ce societatea definește în evoluția standardelor pe care le atinge în perioadele ei de glorie.


(03 februarie 2025)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Tora lu ' MARINICĂ

MARINICĂ era o epavă. Fusese bărbat bine la viața lui, dar vârsta și excesele îl ruinaseră și pe oriunde pășea, aveai senzația că nu este un om, ci umbra cuiva. Tora era fiica lui. Luase de la tatăl ei, frumusețea, statura, dar și nenorocul, căci biata de ea era pândită la tot pasul de ghinioane. N-a avut noroc de mamă. N-a avut noroc de bărbați. 

Lumea îi spunea Tora lu ' MARINICĂ.

Tora lu ' MARINICĂ era spălătoreasă la o unitate militară din Pitești. Dacă te uitai la mâinile ei când se întorcea de la muncă te cruceai de cum arăta, după atâta frecat și stat în apă cu săpun. Dar ea își trecea zilele muncind, iar duminicile pleca la București la Talcioc să-și rochii și pantofi cu care să se mândrească pe stradă la femeile din mahala, căci nu avea pe unde altundeva să meargă cu țoalele noi și alese.

Când MARINICĂ s-a pus pe zăcut, Tora îl scotea la soare pe o pătură și-l lăsa acolo și pleca la muncă. După ce revenea de la muncă, Tora îl spăla, îi dădea de mâncare apoi în băga la somn. MARINICĂ parcă era o bucată de carne cu viață. Nu vorbea, nu se mișca, ci doar tremura din tot corpul Rar mai trecea careva pe lângă el să-i dea o atenție cât de mică.

Pe mine, copil fiind, m-a impresionat Tora lu ' MARINICĂ căci și-a dedicat viața muncii și tatălui ei, iar peste ani după ce n-a mai fost MARINICĂ, l-a preluat pe un bărbat înalt și slab rău de tot, atins de oftică, pe care l-a adunat de prin canale, l-a spălat, l-a înțolit și l-a scos la lumină, de a făcut din el un bărbat giugiuc, de întorceau toate muierile capul după el. Ca un câine credincios, bărbatul ciugulea din palma lui Tora tot felul de bunătăți și când am auzit pe mama că Tora lu ' MARINICĂ este borțoasă, căci așa se zicea la noi în mahala când o femeie era gravidă, n-am înțeles despre ce era vorba, căci eu eram prea mititel atunci. Știu că după ceva timp, a venit Nel, căci așa i se zicea fiului lui Tora și ne-am jucat cu el, dar mie nu-mi prea plăcea de Nel, că-i curgeau mucii-n gură și era  treabă scârboasă. Tora lu ' MARINICĂ îi tot ștergea nasul, dar degeaba, dacă n-o făcea el. Nici mare nu-și punea batista la nas Nel. 

Oricum, când ne-au demolat, am pierdut contactul cu vecinii, căci ne-au risipit pe fiecare cum a dat Dumnezeu și n-am mai știut nici de Tora lu ' MARINICĂ, nici de Nel, chiar dacă am întrebat-o pe mama, de fiecare dată când am ajuns la Pitești. Mama ridica din umeri, se adâncea în tristețe și tăcea.

(07 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Dinu bătăușul

La numărul 24 de pe strada noastră era o casă naționalizată cu curte, dar fără gard. Acolo erau mulți chiriași. Noapte de noapte, de la casa aceea răsunau urlete și plânsete de femeie, ca din gură de șarpe. Pe vremea aceea nu era ca acum să pui mâna pe telefon și să chemi poliția, adică miliția din acele vremuri.  Mama a știut cine urlă și într-o zi, când femeia a trecut prin dreptul porții noastre, mama i-a zis femeii că ar cam trebui să-l dea dracului pe bătăuș. Atunci, femeia i-a zis:
- Tanti și dacă mă crestează și-mi pune sare, tot nu-l las și tălică tii de ce...
Am căutat să descifrez cele zise de femeie și chiar am întrebat-o pe mama să mă lămurească, iar mama mi-a zis:
- Mai întâi să înveți să-și sufli mucii din nas și după aia să vii la mine să mă întrebi așa ceva...
N-am mai insistat, dar mi-am dat seama când am crescut că femeia își găsise acul de cojoc și nici de nebună nu trebuia să-și dea norocul din mână, chiar dacă acesta avea costuri și bărbatul cu care trăia, pe numele lui Dinu, se dovedea violent, mârlan și bețiv. Dar pentru ea, Dinu își făcea treaba și era destul.

(05 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: NEGRILĂ

NEGRILĂ era o poreclă. I se zicea așa căci era brunet, avea pielea tuciurie, deși părinții lui erau blonzi. În neamul lor unul dintre bunici a fost negricios, așa cum se spunea că și bunicul bunicului tot negricios a fost. Noi îl strigam așa cum îl striga și mama lui și sora lui și tatăl lui, adică NEGRILĂ. El nu se supăra. Când a mers la școală și învățătorul l-a întrebat cu se numește, el a spus numele de familie și prenumele, dar copiii au zis că se numește NEGRILĂ. Noroc că învățătorul era om cu scaun la cap și nu a completat în catalog după spusele copiilor din clasă.
Lui NEGRILĂ nu i-a prea plăcut cartea, deși părinții lui ar fi vrută meargă așa cum merseseră ceilalți frați mai departe. NEGRILĂ s-a apucat de potcovărie la un meșter din mahala și a dat la baros ani și ani, până a venit colectivizarea, li s-au luat oamenilor caii, boii și căruțele și meseria de potcovar și-a pierdut obiectul muncii și rând pe rând potcovarii au trebuit să se reprofileze.
Când am venit eu de la București în vacanțele studențești l-am reîntâlnit pe NEGRILĂ, iar vara mergeam pe Argeș la baie, dar apa era mizerabilă și chiar am luat o ciupercă de piele și m-am lecuit de a mai merge la râu să mă scald. Pe râu venea după amiaza și NEGRILĂ cu alții de-o seamă cu el. ne scăldam și discutam. Niciodată nu mi-a plăcut să stau cu nasul pe sus că sunt student, așa cum făceau alții și la un moment dat, unul dintre studenții care erau și ei pe malul râului a început să discute cu mine de parcă eram ultimul om. Atunci a intervenit NEGRILĂ și l-a pus la punct, bătându-i obrazul, că sunt și student și sunt și mai mare decât respectivul. Nefericitul a bătut în retragere și m-a impresionat mult gestul lui NEGRILĂ. L-am revăzut pe NEGRILĂ atunci când am dus-o pe mama pe ultimul drum. Plângea ca un copil, așa cum nu plângeam noi care fuseserăm copiii moartei, ceea ce m-a făcut să înțeleg că oamenii adevărați știu să prețuiască pe cei care fac gesturi semnificative pentru ei și nu le uită niciodată. 

(02 aprilie 2023)

Absurdul unicității

Există lucruri care se fac o singură dată în mod normal, dar societatea a evoluat și condiția unicității a devenit o chestie relativă. O femeie își pierde virginitatea o singură dat. Acum medicina a evoluat atât de mult încât pierderea virginității are caracter repetitiv.

În Evul Mediu, vrăjitoarea era arsă pe rug o singură dată, iar unei regine i se tăia capul de către călău o singură dată. În aceste cazuri, o a doua oară nu exista, căci fizic nu era realizabilă.

Societatea a impus unicități.

Un om este membru al unui singur partid.

Un om are o singură naționalitate.

Un om are o singură limbă maternă.

Un om are o singură vârstă.

Un om are o singură zi de naștere.

Un bărbat ortodox are legal numai o singură nevastă.

Un copil are un singur tată în acte, dacă-l are trecut, dar o singură mamă are cu certitudine.

Aceste unicități se crede, au un rol benefic asupra mersului înainte al societății.

Noi avem proverbul că nu poți ține doi pepeni într-o mână. este un mare adevăr, dar sunt și oameni care cred că sunt în stare să țină doi pepeni într-o mână. Încearcă, nu reușesc, dar spun tuturor că ei au ținut doi pepeni într-o mână. Eu țin doi pepeni într-o mână.  Acum iau un pepene, îl țin într-o mână. Îl las jos. Mai târziu, iau un alt pepene și-l țin în aceeași mână. Deci, țin doi pepeni într-o mână, dar nu în același timp. Proverbul se referă la faptul că nu poți ține doi pepeni în aceeași mână, în același timp.

(13 iunie 2022)

Noul vocabular

Toată lumea știe că în vocabular cuvintele mama și tata au origine în capacitatea bebelușului de a comunica. El articulează cu ușurință ta-ta și ma-ma. Să nu creadă nimeni că mama și tata sunt niște cuvinte construite prin punere în corespondență a unor obiecte, ființe și fenomene sofisticate, uneori construcții raționale. Sunt simpla punere în corespondență a cuvintelor ma-ma cu ființa care alăptează și ta-ta cu ființa care vine și face gesturi reținute.
Acum, cu părinte-1 și părinte-2 lucrurile sunt ceva mai nuanțate, deși nu imposibil de explicat, având în vedere tendințele care se manifestă în lumea modernă, deși tot ce se întâmplă nu se dovedește a fi purtător de progres, căci progresul are cu totul alte resorturi, nu cele din zona familiei și nici din zona proprietății. Trebuie recunoscut eșecul comunismului ca generator al proprietății comune, știută fiind înclinația nativă, genetică, spre posesie și lăcomie a ființei umane.

Dacă se vorbește de părinte unu, prescurtarea ar fi PAU, iar pentru părinte doi, prescurtarea ar fi PAD. Rămâne de văzut vârsta la care un bebeluș va spune PSU și PAD, iar dezamăgirea nu va fi mică, știut fiind faptul că undeva pe la șase sau șapte luni bebelușul zicea ta-ta sau ma-ma.

(30 august 2021)

O poezie în anul 2.300

Observ că se discută despre înlocuirea cuvintelor MAMA și TATA cu părinte 1 și părinte 2. Se știe că MA-MA și TA-TA sunt primele sunete articulate pe care sunt în stare bebelușii să le pronunțe în viața lor și nu sunt cuvinte care au desemnat ceva, punerea lor în corespondență cu cele două ființe a venit mult mai târziu. Oricum, bebelușii vor continua să spună MA-MA și TA-TA că vrem sau nu vrem, căci doar atâît sunt ei în stare la 7, 8, sau 9 luni de la naștere.

Dacă în manualele de școală din anul 2.300 va fi publicat poemul O mamă a lui Mihail EMINESCU, lucrurile vor sat cam așa:

O, mamă... 

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;

--------------

Mamă - arhaism din limba română, pentru a desemna părinte 1

Notele de subsol vor apare și în cazul poeziei Mama de George COȘBUC, iar în USA unde în a doua duminică din luna mai se sărbătorește ziua mamei, atunci se va sărbători ziua părinte 1. Tot acolo a treia duminică din luna iunie sărbătorește ziua tatălui, care va deveni ziua părinte 2.

(19 martie 2021)