Showing posts with label NEAC 1280. Show all posts
Showing posts with label NEAC 1280. Show all posts

Sunday, December 15, 2024

Istoria informaticii românești sau Istoria informaticii din România?

Acum mulți ani ne-am întâlnit, un număr de inși care lucram sau am lucrat în domeniul informaticii, crezând că suntem în stare, să planificăm munca scrierii unei cărți despre trecutul, despre prezentul și despre viitorul acestui domeniu.
Cum era și firesc, ca oameni serioși ce ne credeam, a trebuit să stabilim ce titlu va avea cartea cu pricina. S-au vehiculat mai multe titluri, pornind de la experiența existentă în zona cărților de istorie, istorie ca atare sau în domeniul istoriilor pentru literatură, pentru matematică, pentru fizică sau pentru alte domenii. După ce am tot filtrat, am ajuns la concluzia că unul din titlurile Istoria informaticii românești sau Istoria informaticii din România, merită o discuție mai aprofundată. S-au vehiculat tot felul de ipoteze în favoarea titlului Istoria informaticii românești, cum tot așa au fost dezbătute foarte aprin multe chestiuni legate de titlul  Istoria informaticii din România. După vreo șase ore de discuții, cu toții am conchis că problemele nu sunt suficient dezbătute și urmează o altă întâlnire până la a bate în cuie titlul cu care vom merge mai departe.
Întâlnirea nu a fost singură, ci au fost vreo trei sau patru, după care eu văzând că nu se ajunge la un numitor comun, am abandonat participarea mea la acele întâlniri, iar după mine, ceva mai târziu au fost și alții care au rărit rândurile, până când în final, proiectul a căzut de tot.
În opinia mea, un nene sau o tanti care vine cu o idee, trebuie să aibe clar ce și cum, adică titlul cărții, conținutul și respectivul sau respectiva, trebuie să posede intuiția de a găsi furnicuțele care să realizeze capitolele cărții exact așa cum nenea sau tanti au gândit-o, căci dacă se aplică metodele democratice cu participarea colectivității și cu acceptarea soluțiilor acceptate de o majoritate, ceea ce va rezulta va fi o donstrucție diformă, neomogenă, mediocră, de tot râsul, exact ceea ce o Istorie a informaticii românești sau Istorie a informaticii din România, nu merită în niciun caz.



(15 decembrie 2024) 

Thursday, May 11, 2023

Eu în fața calculatorului

Nu voi scrie aici despre faptul că am scris programe pentru calculatoare precum CIFA 101 Economist, NEAC 1280, IBM 260, IBM 270, FELIX C-256, Independent 100, pentru că acestea erau calculatoarele care nu presupun ca eu să fi stat în fața lor. 
Am stat în fața calculatoarelor personale COBRA, JUNIOR, DIGITAL, ACER, IBM, HP, TOSHIBA, MACBOOK.
Mi-am scris programele de care am avut eu nevoie. Nu am jucat jocuri niciodată, căci am zis că un programator nu se joacă pe calculator, ci scrie software. Am realizat câteva programe de grafică pentru un calculator personal să mă conving că sunt în stare să desenez ceva, să fac vreo câteva operații simple și dacă am văzut cum stau lucrurile mi-am zis că este suficient.
În meseria de programator, comparativ cu alte meserii, calculatorul este acela care te judecă, te validează și numai dacă scrii programe, le rulezi, îți dai seama că acele programe sunt bune căci oferă rezultatele corecte în procesul de testare și de utilizare curentă, atunci zici că faci programare, adică ești programator. Programele nu se povestesc. Ele se scriu, se rulează, se testează și sunt sau nu sunt bune, iar cel care le-a scris este sau nu este programator și punct.
Acum, m-a interesat un anumit limbaj de programare, dar în ideea de a vedea dacă pornind de la lucruri deja cunoscute, sunt în stare să pricep particularitățile și să aprofundez niște aspecte, astfel încât să rezolv probleme considerate interesante pentru acel limbaj. După ce mi-am dat seama că este OK, m-am gândit că trebuie să mă îndrept spre un alt domeniu și de câteva zile sap spre acea direcție.



(11 mai 2023)