Showing posts with label ACM. Show all posts
Showing posts with label ACM. Show all posts

Monday, October 9, 2023

Cuvintele cheie

Eu am aflat destul de târziu despre cuvintele cheie. Era pe vremea când am început săcitesc articole din revista Communicationa of the ACM. Acolo era titlul articolului, un rezumat, lista cuvintelor cheie și după aceea era conținutul articolului. N-am întrebat pe nimeni ce este cu acele cuvinte cheie, dar m-am lămurit rapid și am căutat ca și eu la fiecare articol pe care-l scriam să identific 5 sau 6 cuvinte cheie.
Cuvintele cheie se referă la:
- domeniul tratat, 
- conceptele utilizate,
- tipologia de algoritmi,
- elementele de originalitate,
- generalizări efectuate,
- metode folosite,
- modele analizate.
Dacă dorim să vedem stadiul în care se află un anumit domeniu sau care sunt preocupările într-un domeniu de cercetare, ale unui grup de cercetători sau într-un laborator de cercetare, este suficient să luăm articolele, studiile și comunicările la conferințe și să vedem care sunt cuvintele cheie și ne lămurim. Cuvintele cheie arată spiritul de avangardă al unor cercetători sau din contră, faptul că respectivii au rămas împietriți într-un domeniu vetust. Este de un real ajutor alcătuirea listelor de cuvinte cheie și studiul uzurii lor morale atunci când dorim să construitm un titlu de carte sau de teză de doctorat pentru că trebuie să ne gândin la uzura morală a titlului de la momentul în care publicăm cartea sau susținem teza de doctorat, adică, undeva la un orizont de 3 sau 4 sau chiar 5 ani.



(09 octombrie 2023)

Friday, November 11, 2022

Să mă laud sau să nu mă laud?

Postez aici un certificat prin care mi se atestă calitatea de membru ACM, după ce am plătit taxa de aderare și cotizația anuală.




Este bine de știut că a deveni membru al unei asociații profesionale sau academii înseamnă:
- să aderi la acea formă de organizare,
- să te prezinți și să arăți că ai o oarecare legătură cu preocupărle de acolo,
- să plătești o taxă de înscriere,
- să plătești o cotizație anuală.
A fi membru al unei asociații profesionale sau al unei academii din Statele Unite ale Americii nu este ca la noi. Acolo plătești taxă și cotizație anuală. În funcție de taxa de înscriere se primește și certificatul care se prezintă sub diferite forme și este făcut din diferite materiale. Există și o insignă. 
Concluzia este simplă: în spatele titlurilor pompoase cu care se împăunează unii pe Dâmbovița stau niște sume avansate pentru servicii foarte clare:
- costul cazării,
- taxa de participare,
- costul deplasării,
- costul evenimentului,
dar toate sunt făcute încât diploma, medalia sau trofeul oferit rezultă din plățile efectuate de către cel care-și dorește să se intituleze membru al organizației X, laureat al premiului Y, medaliat cu medalia Z din aur chiar - cadă suma achitată este mai mărișoară. 
Concluzia: trebuie să fim extrem de circumspecți când vedem că un nene sau o tanti înșiră tot felul de titluri, diplome și medalii, pentru că în străinătate ele au fost plătite, nu direct și prin taxe de participare la oarece evenimente.

(11 noiembrie 2022)

Tuesday, April 26, 2016

Treptele managementului de proiecte IT

Am discutat cândva cu o doamna profesoara de la The University of North Carolina at Chapel Hill și îmi povestea cât și cum a muncit la cea mai mare firmă de informatică a anilor '80. 

  • Spunea că a început de jos, adică de la execuție ca programator, unde a stat 2 ani. 
  • A avansat tot ca programatoare, dar a coordonat un grup de 5 - 7 programatori în a realiza fiecare componente software care prin asamblare să dea rezultate stabilite cu exactitate. Din timpul afectat cam 40% era destinat scrierii de tezte sursă, iar restul de analiză a ceea ce au scris ceilalși.  A obținut și certificări în mamagement de proiecte.
  • După un timp de 4-5 ani a trecut ca manager ajutor, pe zona tehnică, realizând coordonarea celor 20-30 de programatori dar și scriind cam 10% software de mare dificultate.  A obținut și certificări în mamagement de proiecte dar costurile au fost de-a dreptul insuportabile.
  • După alți 3-4 ani a devenit manager de proiect de software de complexitate medie pentru că a avut rezultate 100% apreciate ca fiind foarte bune la toate proiectele.  A obținut și certificări în mamagement de proiecte complexe, cu costuri și exigente ridicate.
  • După alți 5 ani a trecut manager de proiecte software de dificultate mare, ca o recunoaștere a calitășilor sale.
Doamna, după lucru de înaltă clasă în acea entitate a trecut profesoară la universitate, având expertiza necesară să-i învețe pe studenți programare și ingineria programării. Avea și un doctorat în software engineering la o mare universitate cu un și mai mare autor de cărți pe acre îl știam de dinainte de 1989 din revistele ACM și IEEE Transaction on Software Engieering de la ICI de la biblioteca foarte garnisită de comuniști...
Am făcut atunci niște calcule și am ajuns la concluzia că un manager de proiecte IT veritabil se face în medie în 15 de lucrat pe felie cum se spune.
M-am mirat cum modelul acesta de succes nu este preluat și sunt promovați ca manageri de proiect tineri veniti direct de pe băncile facultății. În contextul actual nu 15 ani, dar cam 7 ani de experiență sunt necesari pentru a asigura ca un proiect complex să fie proiect de succes, având un manager de proiect, tot de succes.

(26 aprilie 2016)