Showing posts with label Dumitru PÂRVU. Show all posts
Showing posts with label Dumitru PÂRVU. Show all posts

Saturday, February 18, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Cornelia PÂRLOG

Cu profesoara Cornelia PÂRLOG  am avut ocazia să colaborez pe când eram secretar BOB la seria Ade la Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică. Ea era lector universitar ca și mine, dar dacă eu eram la Catedra de Cibernetică Economică, lector universitar Cornelia PÂRLOG era la Catedra de Panificare a Economiei Naționale.  M-a impresionat la Cornelia PÂRLOG tactul și discreția cu care se implica în soluționarea problemelor. Au fost numeroase situații complicate în care acțiunile Corneliei PÂRLOG și-au dovedit eficiența, căci ea lucra îndeaproape cu anumiți studenți ai Facultății, în timp ce eu îi întâlneam doar în anul al IV-lea la disciplina de Programe aplicative.
M-au impresionat la Cornelia PÂRLOG punctualitate, calmul, realismul, discreția și profunzimea abordărilor.
Cornelia PÂRLOG a susținut în anul 1988 teza de doctorat de 177 pagini intitulată Planificarea în profil teritorial - mijloc de asigurare a dezvoltării economico-sociale armonioase a tuturor județelor, coordonată de profesorul universitar Constantin DANCIU.
De-a lungul anilor, Cornelia PÂRLOG a publicat lucrări precum  Metode de analiza previzionala, publicată la Editura Oscar Print în anul 1998,  Elemente de previziune macroeconomica, publicată la Editura Oscar Print în anul 1998, Resursele umane in Romania : mobilitatea teritoriala, realizată împreună cu Daniela CONSTANTIN și publicată la Editura ASE în anul 2002, dar și multe articole și comunicări la conferințe științifice.



(18 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Dumitru PÂRVU

Dumitru PÂRVU era conferențiar în Catedra de Eficiență Economică a Investițiilor și l-am cunoscut după ce am fost ales secretar BOB la organizația A, el fiind membru al biroului  organizației. Au fost multe momente grele și numai experiența de viață a lui Dumitru PÂRVU a reușit să-mi ofere cele mai potrivite sfaturi, astfel încât să nu du cu bâta în baltă. 
Se zice că tonul face muzica și eu am căutat ca să identific nuanțele care fac diferența între o soluție bună și una proastă sau chiar foarte proastă. De multe ori apăreau tensiuni între studenți și profesori și unele erau greu de gestionat. Nu aveam curaj să discut deschis unele probleme decât cu Dumitru PÂRVU. 
Îmi amintesc că am primit un telefon să merg urgent la o bază de practică agricolă la IAS Nazarcea căci niște studenți se certaseră cu un profesor și declaraseră un fel de grevă. Eram neliniștit și am stat de vorbă cu Dumitru PÂRVU, care m-a sfătuit să merg acolo, să nu discut de niciun fel problema cu nimeni, să preiau eu echipa și să lucrez cot la cot cu ei. Așa am făcut. Din prima zi de lucru acolo, procedând așa, lucrurile s-au calmat și cei din conducerea bazei de practică se așteptau să vin să mă jelesc, să spun ce greu va fi, au avut o surpriză că nu am mers eu la ei, ci seara au venit ei la mine. Problema era rezolvată.

(18 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ștefan POPA

Într-o toamnă am fost anunțat că sunt transferat de la  organizația de partid a seriei D, la organizația de partid a seriei A, serie unde nu cunoșteam mai pe nimeni nici dintre cadrele didactice, nici dintre studenți, în afară de cei cu care fusesem prin bazele de practică agricolă toamna. Am ajuns la o ședință cu noua organizație, care era chiar ședință de alegeri. La un moment dat un coleg pe care nu-l știam decât din vedere s-a ridicat în picioare și m-a propus pe mine să fac parte din BOB-Biroul Organizației de Bază. A vorbit despre mine câteva minute și a spus o serie de detalii care m-au mirat tare mult, căci numai colegii din sub-colectivul de informatică cu care lucram de ani și ani, le cunoșteau. Nu mă apuc să descriu cum au decurs lucrările acelei adunări, dar cu prima ocazie am stat de vorbă cu colegul Ștefan POPA și mi-a povestit cum au stat lucrurile. Înainte de ședință, a venit la el un profesor, i-a dat o hârtiuță pe care erau scrise acele detalii despre mine. El a avut sarcină să mă propună ca să devin membru BOB și că spună ceea ce era pe hârtiuță. El așa a procedat, cum i s-a cerut.
M-a impresionat la Ștefan POPA că mi-a zis că a stat de vorbă cu niște colegi, rapid, să se convingă că așa stau lucrurile cu mine și după ce i s-a spus că foița de hârtie nu conține exagerări și neadevăruri, a luat cuvântul și a vorbit. M-a impresionat faptul că deși eu nu-l cunoșteam pe el, Ștefan știa destul de multe despre mine, căci eu mai mergeam pe la sesiunile științifice organizate la el în catedră și mă cunoșteam bine cu colegii lui Ion IONIȚĂ, Dumitru PÂRVU, Marin ANDREICA, Marcel STOICA.


(18 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Marcel STOICA

Nu am cunoscut niciodată un om mai generos ca profesorul Marcel STOICA. Când am venit eu în Catedra de Cibernetică Economică asistent universitar stagiar în anul 1970, el era lector universitar. A predat un curs de simulare, dar imediat ce a apărut cursul scris de el, s-a desființat disciplina căci deveniseră foarte mulți tipi deștepți peste noapte.
În anul 1974 Marcel STOICA a susținut teza de doctorat de 220 pagini, intitulată Studiul muncii prin metode de simulare coordonată de profesorul universitar Ludovic TOVISSI.
Am observat că în acele vremuri se crease un curent în virtutea căruia oamenii care erau periculoși, erau înlăturați din catedră, spunându-li-se că nu au nicio șansă de promovare. Și cu Marcel STOICA tot așa s-a întâmplat, căci într-un an am aflat că el s-a mutat la Catedra de Eficiență Economică a Investițiilor, unde a evoluat excepțional, căci șeful de catedră de acolo era un adevărat manager, care știa să aprecieze adevăratele valori.
Marcel STOICA m-a impresionat prin faptul că a dezvoltat o serie de teorii plecând de la mulțimile vagi, a ajuns la o teorie a mulțimilor subtile, unde el a scris foarte multe articole. Când împreună cu Claudiu HERȚELIU am lansat revista JAQM, în numărul 1, vol. 3 din 2008, paginile 106 - 107,  am dedicat un articol profesorului Marcel STOICA la a 75-a aniversare.
Profesorul Marcel STOICA a scris multe cărți valoroase, singur sau în colaborare, lucru care m-a impresionat, căci indiferent care au fost vicisitudinile vremurilor, el nu s-a lăsat doborât și a mers mai departe, mai hotărât și mai bun de fiecare dată. El a scris cărți în colaborare cu Marin ANDREICA, Florica LUBAN, Ion IONIȚĂ, Ion VĂDUVA, Ioan ODĂGESCU, Camelia RAȚIU-SUCIU, Mihai BOTEZATU, Iacob CĂTOIU, Radu POPESCU, dar și cu alții. Marcel STOICA s-a dovedit a fi un om de echipă, iar cercetările sale evidențiază prin complexitatea lor această latură specială.





(18 februarie 2023)