De ce vrea lumea să facă doctorate în știință?

Am stat și m-am gândit cum să dau un răspuns cât mai corect la întrebarea de ce vrea lumea să facă doctorate în știință și am găsit o serie de răspunsuri, pe care le enumer aici, în continuare. 
Lumea vrea să facă doctorate în știință, pentru că:
- doctoratul este condiție de admitere într-o meserie, ca de exemoplu, asistent universitar,
- promovarea pe funcțiile de lector, conferențiar și profesor universitar cer doctorat,
- dacă ai doctoratul primești un procent în plus la salariu,
- doctoratul este echivalat automat cu gradul unu din  învățământ,
- în cercetarea științifică acesta este dovada trecerii unui prag superior al activității,
- unii doresc să aprofundeze un domeniu și să obțină titlul de doctor pentru ei,
- titlul de doctor în știință într-un CV dă bine,
- li s-a oferit oportunitatea de a face ceva fără mare efort și nu vor s-o rateze,
- o diplomă în plus, fie ea și de doctor, dacă se poate, nu strică la o adică,
- cei care nu au simțul ridicolului, cred că a fi doctor în știință este o banalitate.
La viața mea am întâlnit tot felul de personaje, care mai de care mai doctor în ceva, dar foarte puține persoane care au titlul de doctor pe care le-am întâlnit chiar au folosit rezultatele din tezele lor de doctoral la locul lor de muncă, pentru a dovedi că n-au pierdut timpul degeaba în stagiile lor doctorale.

(20 februarie 2025)

Ai făcut un doctorat? Și?

 În mintea mea care mi-a mai rămas la cei 78 de ani ai mei, consider că un om face lucruri folositoare și nu face lucruri doar pentru a se afla în treabă sau doar pentru a se făli cu ele. Eu îmi cumpăr o pereche de pantofi mișto, ca să-i încalț, să mă simt bine, în niciun caz pentru a mă făli la cunoscuți cu ce pantofi mișto am eu în picioare. Dacă acei pantofi sunt remarcați de cei cunoscuți, dacă pantofii mei stârnesc invidie, este treaba celor care-i admiră sau a celor care mă invidiază, în niciun caz nu e treaba mea.
Așa și cu doctoratul. Eu am făcut doctoratul pentru mine, să fiu mai bun în meseria mea, în niciun caz pentru a scrie dr. pe cartea de vizită, pe plăcuța de la ușa apartamentului sau pentru a mă recomanda că sunt doctor în știință la vecini, la neamuri, dar mai ales la dușmani, ca să le plesnească fierea-n ei.

Deci, pentru mine, doctoratul a fost o etapă de perfecționare profesională a vieții mele, care m-a ajutat să muncesc mai bine, să progresez de la asistent universitar spre lector universitar și chiar și mai mult. În stagiul meu doctoral am avut examene și am scris referate care mi-au permis să rezolv probleme concrete din meseria mea de cercetător științific. Nu aș fi făcut în vecii vecilor un doctorat doar pentru a obține o diplomă pe care să o pun în ramă și oricine ar veni la mine în casă să-și belească ochii și să se apropie de perete pentru a citi ce scrie acolo, după care să strâmbe din nas, căci pe perete se pun fie tablouri de GRIGORESCU, LUCHIAN sau ANDREESCU, fie portretele lui Nicolae și dr.ing Elena CEAUȘESCU, să zicem academicieni și ei.

Nu am apreciat niciodată pe cei ce fac doctoratul într-un anumit domeniu, doar pentru a face doctoratul, fără a profesa în domeniul respectiv. Europa a dat voie ca absolvenții de tot felul de facultăți să se îndrepte spre tot felul de specializări de doctorat, doar pentru a avea cât mai mulți doctori în oarece științe, care lucrează în cu totul alte domenii unde nu folosesc nici ceea ce au învățat în facultate, nici ceea ce au făcut în stagiul doctoral. Altfel spus, au făcut risipă de resurse pe toată linia și au umblat ca muștele fără cap spre obiective pe care le-au atins, fără să producă nimic acolo când au ajuns la țintă.

În opinia mea, ai făcut Facultatea de Matematică, musai trebuie să-ți faci doctoratul în matematică. Ai făcut Facultatea de Fizică, musai trebuie să faci doctoratul în fizică. Viața arată că împrăștierea nu duce la concentrarea eforturilor spre aprofundarea unui domeniu și unde profunzime nu este, nici despre creativitate și nici originalitate nu va fi vorba, ori la doctorat, soluțiile proprii sunt fundamentale. Știu un nene, inginer electronist, care și-a făcut doctorat în cinematografie, dar scrierile sale sunt fie de tip SF, fie editoriale, fie luări de poziție foarte colorate în orice problemă a vieții politice, vecine cu demonetizarea. Mai știu un nene politician care a făcut o facultate oarecare, dar musai un doctorat în minerit, dar exersează prin parlament oarece.  Este și un candidat la prezidențiale care a făcut Agronomia, are doctorat în agronomie și a exersat chestii de sustenabilitate, care tot risipă se cheamă, în opinia mea.





(19 februarie 2025)

Îmbătrânirea academică

 Pe vremea mea și aici mă refer la anul 1970, după terminarea facultății se obținea repartiție guvernamentală și se rămânea în învățământul superior ca asistent universitar stagiar, la 23 de ani. Lucrurile au mers așa și după Revoluția din Decembrie, până când unor bătrânei ramoliți le-a venit ideea creață ca în învățământ să acceadă doar tinerii cu doctorat, adică, cei ajunși undeva la 28 de ani în cel mai optimist scenariu. 
Cei mai buni absolvenți ai facultăților, după terminarea formei de licență și a masterului, merg în producție și acolo iau contact cu mediul de o anumită factură unde banul este esențial și cu mult mai mare decât cel obținut de un pârlit de asistent universitar chiar și cu doctorat. Așa se face că cei mai buni absolvenți ai facultăților rămân în producție, iar în mediul academic nu se mai găsește picior de șef de promoție. Mai mult, de când a fost compromis doctoratul de către plagiatorii-demnitari, foarte mulți dintre absolvenții de master strălucitori, nici nu mai iau în calcul să urmeze un stagiu doctoral, considerând acest lucru ca o mare jignire, că ar fi asociați hoțiilor științifice.
Rezultă cu claritate că ceea ce se întâmplă acum, când un tânăr intră în mediul academic la 28 sau 30 de ani, pe la 35 de ani devine lector, undeva la 40 -45 de ani devine conferențiar, ca profesor să devină în jur de 50 de ani, adică un bătrân fără speranță, chiar dacă totul depinde de el și numai de el, dar suflul și combustibilul ca el să fie făuritor de școală într-un domeniu, este deja epuizat.
Mediul academic este interesant, dar dacă este și atractiv, deja are puterea de a atrage adevărate valori, căci de indivizi mediocri este sătulă lumea până peste cap. Faptul că s-au format adevărate dinastii sau mai corect, familii ca în bănci, ar trebui să dea de gândit. O mai mare flexibilitate n-ar strica și o revenire la forma în care un tânăr absolvent avea posibilitatea de a rămâne preparator sau asistent stagiar în catedră și de acolo să evolueze lângă un mare profesor este o soluție. Numai că nu prea există mari profesori, căci legile au fost date să stimulezenivelul de sub medie și acolo nu se întrezărește nicio perspectivă, căci dacă stai de vorbă cu așa-ziși profesori titrați, se vor tângui că nu trebuie să vină tineri în catedre, că nu știm ce aduce ziua de mâine, de păarcă la venirea lor ca tineri preparatori, nu a existat problema zilei de mâine, numai că cei care i-au adus în învățământ aveau proiecția carierei lor în minte, ceea ce în cazul lor nu o au pentru tinerii de azi.
O mie de ani pace!

(28 iulie 2024)

Cine sunt conducătorii de doctorat de la universitățile private americane?

Nu comentez cum se obține calitatea de conducător de doctorat în Europa sau în țările bolșevice, că nu ele sunt etalonul. Conducătorii de doctorat din universitățile private americane sunt acele personalități care:
- stăpânesc un domeniu de cercetare științifică și sunt recunoscute în mod real prin rezultatele obținute,
- reușesc să definească un proiect de cercetare și să obțină o finanțare de multe milioane de dolari,
- construiesc o echipă cu care realizează proiectul în care includ și câțiva doctoranzi,
- din valoarea proiectului plătesc salarii și burse doctoranzilor  care lucrează la proiect,
- au calitatea de a-și selecta persoanele cu care lucrează ca proiectul să fie unul de succes.

Conducătorul de doctorat este cel care are capacitatea să identifice problemele de interes pentru cei care au capacitatea de a finanța proiecte de mare anvergură, pentru perioade lungi de timp. El propune proiecte, obține finanțări și gestionează derularea proiectului de cercetare științifică, iar coordonarea doctoranzilor este parte a muncii lui, iar activitatea doctoranzilor este și ea parte din activitățile specifice proiectului, în care cercetarea științifică a doctoranzilor le permite acestora obținerea de soluții originale pe care să le valideze în proiect prin experimente și apoi prin implementări complete.

Un conducător de doctorat la o universitate privată este o personalitate care ewte integrată în proiectul pe care-l coordonează și de care răspunde, iar în cazul în care mai este și profesor universitar, nu se cramponează că el are două luni de concediu. Proiectul lui se derulează continuu, doctoranzii lucrează la proiect cu normă întreagă, nu la fără frecvență. Conducătorul de doctorat, manager de proiect, integrează munca doctoranzilor ca etape din proiect, doctoranzii având sarcini exacte de a furniza output-uri la proiect, care se suprapun cu sarcinile lor din programul individual de pregătire a doctoratului.

Conducătorul de doctorat știe despre ce este vorba, intuiește soluțiile, dar el are doctoranzi ca să le dea și acestora o șansă de afirmare, nu că el nu ar fi în stare să rezolve problemele din proiect. De aceea, el are capacitatea de a-i coordona pe doctoranzi, că știe de la fiecare ce să ceară, unde aceștia trebuie să ajungă. El știe ce este de făcut, dar vrea ca doctoranzii să facă, nu el, căci ei primesc banii de bursă pentru acele rezultate. Nu doctoranzii îl învață pe conducător, ci conducătorul îi strunește pe doctoranzi. 


(24 iunie 2023)

Coordonații coordonați

Mediul academic a cunoscut în ultimii 20 de ani o degradare de nerecunoscut, dar și ireversibilă ca să zic așa. Se știe că universitarii formează o categorie socială pauperă, iar în ziua de azi contează cu mult mai mult decât hrana spirituală, rezolvarea problemelor de zi cu zi cu care se confruntă cel ce trudește la catedră, în laborator sau ca persoană publică în activități de voluntariat.

Oamenii aceștia care și-au tocit coatele pe băncile facultății, care au zăbovit ani și ani în biblioteci să facă doctoratul și să publice articole, cărți, ca apoi să ajungă profesori universitari, glorioși și împovărați de neajunsuri, cu familii care așteaptă de la ei ceva mai multă bunăstare, devin după ce au nădușit ani și ani, coordonatori de doctorat.

Pe poziția de coordonatori de teze de doctorat întră în circuitul de schimburi, nu neapărat echitabile, de valori. Aici se despart apele. Pe de o parte sunt coordonatorii științifici care-și conservă verticalitatea și ierarhizarea de valori, ceea ce determină selectarea de doctoranzi valoroși, care știu să muncească și-și fac tezele de doctorat cu trudă în biblioteci și în laboratoare. Acești coordonatori științifici chiar coordonează teze, știu ce este scris în acele teze și-și pun amprenta, căci ei stăpânesc domeniul în care doctorandul lucrează, cercetează și-și scrie teza.

Pe de cealaltă parte, sunt coordonatorii științifici care din clipa în care au devenit cu această calitate, consideră că ușile Raiului s-au deschis pentru ei. Din acea clipă cohorte de tineri mediocri care au acoperit sfera politicului, își îndreaptă privirile către noii coordonatori științifici și vin cu oferte extrem de tentante, care vizează poziții de demnități publice,  poziții în consilii de administrație ale unor agenții sau bănci, bine plătite. Este foarte important ca în comunitatea academică să se știe că profesorul Ț coordonează activitatea doctorandului X, care este demnitar de rang înalt, puternic. Din acea clipă, bietul Ț, insignifiantul Ț, devine printre colegii săi un cineva de maximă importanță și putere. Un astfel de coordonator de teze de doctorat devine coordonat, căci doctorandul special vine cu ideea de teză, cu teza chiar și coordonatorul Ț, devenit coordonat, trebuie să execute ceea ce i se cere, căci a acceptat firimiturile de la masa bogatului și trebuie să se resemneze cu noua poziție de slugă a lui X.

Ar fi interesant de mers în catedre, de discutat și de văzut evoluții fulminante ale unor profesori modești, după ce au devenit conducătorii de doctorat ai unor demnitari, atât timp cât demnitarii fie au terminat stagiile doctorale cu succea, fie și-au păstrat funcțiile și nu au intrat la pușcărie.


(17 decembrie 2022)