Filmele românești pe care le-am văzut

Aici vreau să înșir filmele românești pe care le-am văzut și să le dau și note, după o serie de criterii pe care eu ca persoană ne-specialistă în ale artei cinematografie sunt în stare de a le evalua, mai ales că pentru a le viziona am plătit bilet și sunt îndreptățit să-mi spun părerea, chiar și neavizată.

Deci, de-a lungul vieții mele am văzut filmele românești:

A fost prietenul meu

Actorul și sălbaticii

Alarmă în munți

Alo, ați greșit numărul

Amintiri din copilărie

Angela merge mai departe

Aproape de soare

Astă seară dansăm în familie

Avalanșa

Aventuri la Marea Neagră

BD intră în acțiune

BD la munte și la mare

Bădăranii

Baltagul

Buletin de București

Căsătorie cu reăetiție

Celebrul 702

Cerul n-are gratii

Cinci oameni la drum

Codin

Cuibul de viespi

Dacii

Darclée

De ce trag clopotele Mitică?

De-aș fi Harap Alb

Desfășurarea

Dincolo de brazi

Domnișoara Aurica

Domnul Goe

Două lozuri

Dragoste la zero grade

Dragoste lungă de-o seară

Duios Anastasia trecea

Duminică la ora 6

Eu, tu și Ovidiu 

Erupția

Evadarea

Explozia

Felix și Otilia

Filantropica

Furtuna

Gaițele

Gioconda fără surâs

Glissando

Gloria nu cântă

Haiducii

Haiducii lui Șaptecai

Homo Sapiens

Horea

Hotel de lux

Iancu Jianul haiducul

Iancu Jianu zapciul

Iarna bobocilor

Ilustrate cu flori de câmp

Io, Mircea Voievod

Ion

La patru pași de infinit

La vârsta dragostei

Liceenii

Liceenii Rock N Roll 

Luchian

Lupeni 29

Marele singuratic

Melodii la Costinești

Mere roșii

Mihai Viteazul

Mitrea Cocor

Moara cu noroc

Moartea domnului Lăzărescu

Mofturi 1900

Moromeții

Nea Mărin miliardar

Neamul Șoimăreștilor

Nepoții gornistului

O noapte furtunoasă

O scrisoare pierdută

Pasărea furtunii

Pași spre lună

Păcală

Pădurea spânzuraților

Procesul alb

Răscoala

Răsună valaea

Răzbunarea haiducilor

Reconstituirea

Saltimbancii

Scurtă istorie

Secretul cifrului

Serbările galante

Setea

Soldați fără uniformă

Steaua fără nume

Stejar -  extremă urgență

Străinul

Străzile au amintiri

Și Ilie face sport

Ștefan cel Mare - Vaslui 1475

Ștefan Luchian

Șurubul lui Marinică

Tănase Scatiu

Titanic vals

Toamna bobocilor

Tudor

Tunelul

Ultimul cartuș

Vacanță la Mamaia

Valurile Dunării

Zestrea domniței Ralu

Zidul

Ziua Z

Dacă mai sunt filme pe care le-am văzut, dar pe care nu le-am scris aici, pe măsură ce mi le voi aminti, le voi inasera cu altă culoare. Notele le voi trece pe măsură ce le voi rememora și le voi reanaliza.

(26 decembrie 2022)

Să analizăm filmul Cuibul de viespi

 La un moment dat, am crezut că nu e vorba de transpunerea cinematografică a piesei Gaițele de Alexandru KIRIȚESCU, cu scenariu de Horea POPESCU, căci cum curgea acțiunea nu mă ducea spre piesă, care a fost măcelărită de scenarist. Numai personajele păreau de acolo.

Deși garnitura de actori era superbă, mare mi-a fost mirarea să văd că nu era nici teatru filmat, nici film, ci un amalgam de ceva ce se vedea în filmele anilor '30, când minusurile de decoruri și limitele de a deplasa aparatul de filmat în natură, aveau drept consecință fragmentări aiuritoare de ritm și de acțiune, iar spațiile erau absolut convenționale.

Filmul a fost realizat în 1987 de regizorul de teatru Horea POPESCU, deci o explicație a convențiilor de teatru regăsite în film există.

Actorii, săracii de ei, Tamara BUCIUCEANU, Coca ANDRONESCU, Ovidiu Iuliu MOLDOVAN, Gheorghe DINICĂ, Ileana STANA IONESCU, Maria PLOAE, Marin MORARU, Viviana ALIVIZACHE, Tora VASILESCU, dar și alții, s-au zbuciumat să facă ceva, dar au reușit doar 51,3% din cauza contextului bizar, nefiresc și parțial profesional al managementului.

Eu am văzut piesa Gaițele la Național cu o distribuție Draga OLTEANU, Cezara DAFINESCU, Florin PIERSIC, Marin MORARU, Gheorghe DINICĂ, Coca ANDRONESCU, Ileana STANA IONESCU și alții, ceea ce m-a făcut să compar cu filmul, căci piesa jucată la Sala Icoanei, mi-a plăcut enorm. Regia a fost tot a lui Horea POPESCU, ceea ce a justificat imposibilitatea de a se rupe te piesă, pentru o reinterpretare absolut nouă, care să fie fil-film și nu teatru filmat în secolul al XX-lea.

Deci, pe o scară de la 1 la 10 eu am dat nota 6(șase), căci nu am regăsit replica Anetei DUDULEANU: am trăit să mă văd și moartă.

(17 ianuarie 2022)

Mircea Albulescu, marele Mircea Albulescu

Îmi stăruia imaginea lui Puiu Călinescu, marele comedian cu sprâncenele lui foarte bine conturate. L-am văzut pe actorul Mircea Albulescu și pe scenă dar și pe micile ecrane. Eram într-o zi la Agenția de a fostlui meu student Ion Antonescu, Marshal Turism, să iau un bilet de avion pentru Caraibe și foarte aproape de biroul unde discutam cu funcționara era marele actor Mircea Albulescu discuta despre achiziționarea unui bilet de America. Am auzit o voce care îmi părea foarte cunoscută de la radio și de la tv. Am întors capul și l-am vazut pe marele actor Mircea Albulescu. Au trecut ani de atunci. ori de câte ori am avut prilejul să-l văd pe stradă la tve sau pe scenă, de fiecare dată aveam în minte scene din Danton, unde am avut norocul să-l văd jucând rolul titular. rar mi s-a întâmplat să văd un actor dinamic, plin de viață, care umple scena și care vorbește cu mii de inflexiuni, fără a urla, fără a exagera, la el totul fiind cu măsură,

L-am auzit recitând poezii,ăi, Ivanușca, ne împuținăm l-am văzut citind din versurile sale și de fiecare dată Mircea Albulescu era un alt personaj.

Prin 1976 am avut ambiția să merg să văd Richard al III-lea de William Shakespeare, în regia Horea Popescu, avându-l în rolul titular pe marele radu Beligan. Era acolo o distribuție de zile mari și rolul lui Hastings era jucat de Mircea Albulescu. Toți actorii  distribuției din seara în care am fost eu la spectacol erau mari și jucau fenomenal. Am văzut ceva cu totul ieșit din comun și am plecat în seara aceea un om atât de bogat încât orașul acela cenușiucu lume grăbită și tăcută îmi apărea inundat într-o lumină incredibil de fierbinte și de ireală. Mult imp am fost convins că mai mult decât atât nu există. M-a impresionat la Mircea Albulescu, cel din piesa lui Shakespeare, marea economie de gesturi, știut fiind că la Național se vorbește atre, se aleargă pe scenă și gesturile sunt ample. Acolo erau doi mari actori cu vorba șoptită și cu gesturi firești aproape minimale. Îmi făcusem deja o fixație din primul act să-i urmăresc pe cei doi și să văd unde se rup ritmurile. Totul a curs crescendo și când a coborât ultima dată cortina am realizat că nu este un vis legat de o perfecțiune, ci este chiar perfecșiunea construită de un magician pe nume Horea Popescu.

Sunt multe de spus despre un făuritor al unui stil de teatru orientat spre compoziție și spre prfunzime. Îmi aduc ainte de o doamnă care cumpăra mereu ziarul RL și citea la decese întristându-se li zicea: uite măi, Ivanușca, ne împuținăm, unul câte unul.
N-am să înțeleg cât este de soios ziarul de propagandă,  fostul scânteia care a uitat zicerea noastră străbună: de morți, numai de bine.

De ieri suntm mai săraci, fără Mircea Albulescu.

(10 aprilie 2016)