Mitingurile bolșevice de pe stadioane, la români

 În vremurile comuniste, lui Nicolae CEAUȘESCU îi plăceau adunările populare de pe stadionul 23 August, unde se strângeau cam 70.000 de spectatori, adunări prilejuite de diferite aniversări rotunde. Și eu am participat la astfel de adunări, unde:
- artiști interpretau cu cântece, dansuri, poezii,
- sportivi evoluau cu diferite exerciții tematice,
- tineri muncitori reconstruiau momente simbolice.

Un astfel de eveniment era pregătit cu multe luni înainte pentru că în ziua derulării, totul trebuia să meargă șnur, fără greșeală, mai ales, că exista o parte de tribună, formată din spectatorii care erau în fața tribunei oficiale, unde tinerii aveau niște plăcuțe numerotate, care ridicate de aceștia formau drapelul RSR, stema partidului, chipul lui Nicolae CEAUȘESCU, cuvintele CEAUȘESCU P.C.R., R.S.R., chipul Elenei CEAUȘESCU, dar și altele. Totul trebuia să fie fără greșeală. Ca să înceapă la ora 17:00 un astfel de spectacol, care dura 90 de minute, accesul cetățenilor pe stadion începea de la ora 11:00 până la ora 14:00, după care se aștepta și din difuzoare se auzea muzică revoluționară, interpretată de coruri ale sindicatelor, armatei, radiodifuziunii sau ale Palatului Pionierilor. Noi, cetățenii așteptam în soare să se scurgă timpul și să vină conducătorii de partid și de stat, să înceapă și să se deruleze spectacolul, ca apoi să plecăm acasă și pe drum să bem o bere bună și rece, cu care partidul ne recompensa la 25 de lei sticla.

Îmi aduc aminte că la un asemenea spectacol s-a pornit ploaia. Spectacolul a continuat un timp, după care a fost întrerupt. Cei de la corul Madrigal își scoseseră umbrelele și cineva de pe marginea stadionului le făcea semne disperate să le închidă, că nu dădeau bine la televizor. A doua zi, spectacolul s-a reluat, desigur, la cererea telespectatorilor. Îmi plăcea tare mult că existau aplauze înregistrate și la terminarea numerelor artistice sau sportive, dar mai ales când glăsuia CEAUȘESCU, din difuzoare răsunau ropote de aplauze și de urale care nu mai conteneau. Îmi amintesc câtă înghesuială era la actorii cu voci grave pentru a fi selectați să recite versuri la comandă dedicate marelui conducător, actori care după Revoluția din Decembrie 1989 pozau în disidenți, nu le-ar fi rușine... Sunt sigur că televiziunea are înregistrări cu acele megaspectacole și ele fac parte din istoria noastră jenantă, drept care ar merita să fie reluate din când în când pentru a stopa elanurile unor indivizi care încă mai pierd contactul cu realitatea și trăiesc nostalgii încărcate de penibil, prin translatoarea de chestii vetuste, la contextul nostru trist din ziua de azi.



(22 septembrie 2025)

23 August 1944 și să nu uiți Darie!

Romanul lui Zaharia STANCU intitulat Desculț avea în el un fragment în care o femeie repeta obsesiv să nu uiți Darie! Băiatul cu numele Darie, zicea la rândul lui că nu are să uite. Mă gândesc că și pentru noi ar trebui să fie cineva care să ne spună să nu uităm și noi să repetăm că nu vom uita. Mă refer la erorile impardonabile făcute în timp, când am făcut lucruri ce nu trebuiau făcute, din exces de zel, din slugărnicie și din lipsă de caracter și din dorința de a ieși în față  cu orice preț.
Semnificația zilei de 23 August s-a schimbat după cum fiecare conducător de partid credea că-l avantajează. De la 23 August 1944, ziua eliberării scumpei noastre patrii de sub jugul fascist de către glorioasa Armată Roșie, până la 23 August 1944 începutul revoluției democratice de sub conducerea partidului comunist român în țara noastră, au existat multe alte abordări, care mai de care mai interesante, plină de subînțelesuri și mai ales incluzând grămezi de neadevăruri, căci la 23 August 1944 a fost arestat mareșalul Ion ANTONESCU și au fost întoarse armele împotriva Germaniei lui Hitler, armata română alăturându-se Armatei Roșii, deci aliaților, în lupta împotriva Germaniei naziste. S-a vorbit foarte mult despre faptul că evenimentul de la 23 August 1944 a redus cu 6 luni durata războiului, după analiza unui post de radio și despre cele peste 400.000 de jertfe ale ostașilor români pe câmpurile de bătălie în luptele ce au urmat acestui 23 August 1944.

După 23 August 1944, mai precis după ce comuniștii au venit la putere:

- orașul Brașov s-a numit orașul STALIN,

- sectoare ale Bucureștiului au luat denumirea de LENIN, STALIN,

- actuala Academie de Studii Economice s-a numit ISEP V.I. LENIN,

- la București a ființat Institutul Maxim GORKI,

- imnul de stat pe muzica lui Matei SOCOR, cu versurile lui Eugen FRUNZĂ și Dan DEȘLIU, arăta 

  întreaga slugărnicie a comuniștilor față de fratele de la Răsărit,

- poeții au cântat Țara Sovietelor,

- teatrele au jucat piese din dramaturgia rusă și sovietică,

- în fiecare oraș de la noi era o librărie numită Cartea Rusă,

- la radio erau emisiunile Vorbește Moscova și Învățați limba rusă cântând,

- elevii învățau și cântau imnul PRP și imnul URSS,

- în școală se învăța Limba rusă,

- elevii învățau după manuale traduse din limba rusă,

- a existat întreprinderea Tânăra Gardă,

- oficiosul partidului comunist s-a numit SCÂNTEIA după ISKRA sovietică,

- Casa Scânteii seamănă cu Universitatea LOMONOSOV,

- pe soclul din fața Casei Scânteii au poposit STALIN, urmat de LENIN până în 1989,

- la București s-a sărbătorit ziua de 7 Noiembrie a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie,

- lângă clădirea guvernului a existat Statuia Ostașului Sovietic,

- pe ecrane rulau filme sovietice de la Mosfilm în proporție de 90%,

- tinerii de la noi făceau facultăți și doctorate în URSS până în 1964,

- în economie existau sovrom-urile,

- muncitorii fruntași de la noi erau stahanoviști,

- la cartofi se făcea iarovizare cum zicea DOKUCEAEV,

- în întreprinderi funcționa principiul hozrasciot,

- în dicționare traduse din rusește, cibernetica era o știință reacționară,

- un compozitor mioritic a scris melodia M-am îndrăgostit de tine Moscova.

În opinia mea, aceste excese au fost erori nenecesare, căci nimeni nu a impus cuiva comportament de slugă. Unele manifestări le-am regăsit și după 1989, să nu mai vorbesc despre cultul personalității de dinainte de 1989, unde toți se întreceau în a realiza exprimări sub toate formele și stilurile, să fie pe placul conducătorului, om slab, cu calități oarecare, lipsit de capacitatea de a pune punct abordărilor excentrice.

Îmi repet în minte să nu uit, să nu repet, dar când văd în jurul meu că mulți nu uită, dar repetă erorile din trecut, am senzația că 23 August 1944 nu a însemnat mare lucru, că vor veni alte zile despre care vom găsi în cuvinte bombastice tot felul de semnificații, dar care nu vor însemna nimic semnificativ, din moment ce valoarea e dată de obiectul supus analizei, dar și de cel pus să-l prețuiască, acesta din urmă, fiind uneori un zero barat. Cu un pic de reținere și făcă excese de zel, după 23 August 1944 cu totul altfel am fi discutat despre istoria noastră, dacă nu s-ar fi găsit cozi de topor, oamenii lipsiți de geniu și de dragoste de țară, care să facă atât de multe compromisuri și să nu târască în zone despre care acum ne rușinăm profund, datorită gesturilor ample dar inutile făcute, crezând că acestea vor fi apreciate de cineva, ceea ce nu s-a întâmplat, căci stăpânii își disprețuiesc slugile, oricât de mult acestea s-ar scălâmbăia.

(20 august 2024)