Când aud pe câte unii și pe câte alții că străinii ne fură pădurile, că străinii ne-au luat fabricile, că străinii ne jecmănesc așa cum făceau tâlharii la drumul mare acum trei sute de ani, mi se face o lehamite de gradul 8 pe scara RICHTER și îmi vine s-o iau la goană.
Străinii nu ne iau nimic. Străinii nu fură nimic. Noi suntem cei care le oferit totul pe tavă și pe principiul că cine țipă mai tare este și crezut, noi urlăm la piață și la gară tot felul de măscări la adresa străinilor care au luat și aia, au luat și cealaltă, de ne-au lăsat cu c-r-l gol în drum, de zicem că nu am avut noroc la naștere și am pornit în căutarea cu disperare a norocului.
Am văzut cu ochii mei ceva despre negocierea de a face pe meleagurile dâmbovițene o bancă și un parc tehnologic. Toți cei care veniseră aici cu banul adevărat, au avut parte de spectacole de-a dreptul dizgrațioase. Cei puși să negocieze, nicio clipă nu se gândeau ca ceea ce ar câștiga statul, ci la ceea ce ei trebuie să câștige și în funcție de câștigul propriu, ofereau și soluția.
Mai întâi li s-a sugerat investitorilor organizarea de excursii exotice a unor grupuri de funcționari mioritici. Apoi au urmat nenumărate sesiuni de discuții finalizate cu mese îmbelșugate, stropite cu vinuri de soi și alte băuturi scumpe aduse de departe. Au urmat atențiile sugerate, care ar fi pe placul celor în pixul cărora ar sta semnăturile de înființare a băncii, respectiv, a parcului tehnologic. Sumele care se scurgeau pe chestii ce nu se concretizau în nimic, au depășit 100.000 $, apoi 200.000$ și când a depășit 500.000$ fără a se obține vreu progres, ci numai amânări, investitorii s-au retras. Cu un alt prilej, un alt așa-zis investitor a cumpărat pe mai nimic un obiectiv, fost de producție emblematic, doar pentru că dispunea de stocuri de neferoase inimaginabil de profitabile, pentru că cel ce a pus umărul primise ceva substanțial de la așa-zisul investitor, care era trimisul cuiva, ce știa că din acele stocuri își va recupera nun investiția, ci ceea ce oferise celor ce semnaseră tranzacția, căci bunurile nu erau aduse de la ei de acasă, ci erau ale statului sau cum s-a exprimat unu nene, ale nimănui.
Numai așa se explică faptul că pentru doi arginți, unii și-ar fi vândut pe nimic și pe mămicuța lor, nu numai hale, utilaje și mai ales terenuri, doar-doar ceea ce băgau în buzunarele lor le satisfăcea lăcomia nestăvilită. Nu are nimeni curajul de a despica firul în patru pentru a vedea cum s-au făcut așa-zisele mari privatizări, din moment ce nimeni nu a avut curajul să publice listele turnătorilor de la securitatea ceaușistă și listele celor care au devalizat BANCOREX.
Q.E.D.
Restul e doar poveste de adormit copiii, căci și mâine dacă ar mai fi ceva de vânzare, tot așa s-ar proceda, ca și dățile trecute, căci oamenii fără onoare pun interesul lor deasupra interesului național. Punct.
(07 ianuarie 2023)
(07 ianuarie 2023)
