Nicolae CEAUȘESCU în filatelie

Nicolae CEAUȘESCU a fost la conducerea partidului comunist și la conducerea României din 1965 și până în 1989, timp suficient de îndelungat pentru a influența decisiv cursul istoriei țării noastre pentru perioada comunistă, ca după 1989, tot ce el a clădit să se dărâme instantaneu și pe bună dreptate.  Nicolae CEAUȘESCU apare și în produsele de filatelie, căci totul îi era aservit și nimeni nu aștepta ssă primească ordine pentru a proslăvi activitatea lui Nicolae CEAUȘESCU. Toată lumea intuia ceea ce dorea el și se trecea la fapte. Cuiva i-a venit ideea ca perioada în care a condus Nicolae CEAUȘESCU să se numească EPOCA DE AUR și ideea a fost preluată din zbor și literatura, presa, artele vizuale au reflectat epoca de aur în operele care au apărut. Nici filatelia nu avea cum să rămână la coada șirului de căruțe.

În 1985 când s-au împlinit 20 de ani de la congresul al IX-lea al pcr, a fost tipărit un timbru de 2 lei într-un tiraj de 1.000.000 exemplare, unde sus scria: EPOCA CEAUȘESCU. Timbru era colorat fără pic de bun gust, iar autoarea era Aida PHILIPOVICI, ca și la celelalte trei. Timbrul era cu o imagine de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Tot atunci a fost tipărit în aceeași serie un timbru cu valoare nominală de 3 lei care avea o imagine stilizată cu metroul. Al treilea timbru, cu valoare nominală de 4 lei avea o imagine cu irigațiile din agricultură. Al patrulea timbru, avea o imagine de pe Transfăgărășan și avea o valoare nominală de un leu. Acest timbru a apărut în tiraj de 2.000.000 exemplare. Eu le consider ca fiind groaznic de urâte, cu culori țipătoare, desene neclare. Toate au deasupra tricolorul și steagul partidului.

Tot în 1985 a apărut timbru și coliță dantelată reprezentând pe Nicolae CEAUȘESCU și pe Elena CEAUȘESCU tăind panglica inaugurală a canalului Dunăre-Marea Neagră.Colița are valoarea nominală de 10 lei și tirajul de 150.000 exemplare. Timbrul poartă data de 26 mai 1984 când a fost inaugurat canalul și a fost tipărit în 150.000 exemplare. este opera graficianului Mihai MĂNESCU. peste ani s-a vorbit de faptul că poza aceea celebră cu Nicolae CEAUȘESCU în fruntea demonstranților de la 1 Mai 1939 a fost trucată. Dumnezeu mai știe cum o fi fost, căci după ani și ani de minciuni, nici nu mai știi ce e adevăr și ce este minciună.

În 1986 când s-au împlinit 65 de ani de la crearea partidului comunist de la noi, a fost tipărit un timbru cu chipul lui Nicolae CEAUȘESCU, având valoare nominală de 2 lei și un tiraj de 2.000.000 exemplare. Nici aici nu apare numele celui care a realizat macheta.

În 1988 când Nicolae CEAUȘESCU a împlinit 70 de ani de viață și peste 55 de ani de activitate revoluționară, a fost tipărit un timbru cu imaginea lui Nicolae CEAUȘESCU din poza sa oficială, cu valoare nominală de 2 lei. Nu apare autorul machetei acestui timbru, dar nu mă miră, căci nu se accepta să apară autori de articole sau de opere care-l redau pe Nicolae CEAUȘESCU, numai și numai dacă erau nume de mare rezonanță în cultură.

În 1989 a apărut o coliță și un timbru dedicat aniversării a 50 de ani de la marea demonstrație, patriotică, antifascistă și antirăzboinică la la 1 mai 1939 unde au participat tinerii Nicolae CEAUȘESCU și Elena PETRESCU. Timbrul îi înfățișează pe cei doi când erau ei tineri. Macheta a fost realizată de Aurel POPESCU și nu este o compoziție care să mă dea pe spate. E chiar primitivă. Tirajul a fost de 100.000 de exemplare, iar valoarea nominală era de 10 lei.

În opinia mea, timbrele care se referă la Nicolae CEAUȘESCU sunt realizări modeste, pentru că gusturile sale erau îndoielnice. dacă ar fi avut gusturi rafinate, nici Casa Poporului nu ar fi arătat ca o monstruozitate, nici blocurile de pe Victoria Socialismului nu ar fi arătat ca niște baligi fără nicio noimă. Nu a avut sfătuitori de calitate, căci dacă ar fi avut, aceștia i-ar fi ajustat gusturile și atunci cei din jur nu-și mai permiteau să facă producții de tip kitsch, așa cum sunt timbrele despre care am scris aici.

(14 iunie 2022)

Un regret tardiv

Sunt deja peste 30 de ani de la momentul acela, când dupăCongresul al XIII-lea al P.C.R. după ce la învățământul politic ni se vorbea despre cei 32%  alocati pentru fondul de dezvoltare în următorii 5 ani.  Prietenul meu, profesorul Ion IONIȚĂ de la Catedra de Eficiența Economică a Investițiilor mi-a zis cu voce tare o chestie pe care o remarcasem și eu mergând prin combinatele industriale, dar căreia nu-i dădusem nicio atenție. Era vorba de nenumăratele:

• utilaje care zăceau în ploaie sau în zăpadă;
• construcții începute și neterminate:
• ritmul prea lent cu care se contruia și se dădea în funcțiune;
• calitatea jalnică a lucrărilor;
• uzura morală accentuată a tehnologiilor din combinatele noi.

Le luam eu așa ca un dat, dar ochiul format al celui care se ocupa de eficiența investițiilor observase că:

• forța de muncă era insuficientă;
• calificarea era la un nivel scăzut;
• investițiile depășeau capacitățile de punere în operă;
• decalajele de ordin tehnologic erau date de întârzieri;
• raportările nu aveau nicio legătură cu realitatea din teren.

Eu și profesorul Ion IONIȚĂ discutam foarte multe aspecte profesionale, admirând la el profunzimea gândirii și originalitatea unghiurilor din care vedea lucrurile. Ne spuneam și bancuri politice dintre cele mai dure ori de câte ori de întâlneam, chiar dacă în jurul nostru mișunau turnătorii la securitate  ca frunza și ca iarba, toți devenind bineînțeles democrati și patrioți după 1989. La o astfel de întâlnire Ion IONIȚĂ, profesorul și bunulmeu prieten, a făcut un expozeu și a conchis că trebuie să scriem un articol din care să vorbim de acel 33% fond de acumulare pentru dezvoltare, să arătăm că este prea mare și că se face risipă și să fundamentăm că tot acolo unde s-a propus se va ajunge și dacă acel fond era de 25%. Numai că apăruse cândva o carte despre un optim al economiei socialiste care demonstra matematic că un 32-33% fond de acumulare este optim. Noi știam că definind un sistem de ipoteze oarecare, se demonstrează matematic orice, iar nespunând care este acel sistem sau înlocuindu-l cu altceva, concluziile sunt cele care plac celui care plătește. Un loc în ARSR nu era de colea, cu avantajele pe viață, că de acolo se iese ori cu condamnare, ori cu picerele înainte. Ideia lui Ion IONIȚĂ era genială, numai că trebuia jucată marea carte. Adică, într-un cor de milioane de aplaudaci și sute de mii de turnători, cu siguranță lansarea unei idei de acest fel însemna atitudine dușmănoasă, neînțelegerea gândirii profunde made Scornicești și câte și mai câte, inclusiv zborul din ASE, o internare la glumeți însemnarea cu fierul roșu și multe altele. Acum încerc un regret târziu, că suferința ar fi fost de cel mult 5 ani, după 1989 asemeni multora care au pătimit înainte de, aveam să fim recunoscuți și noi că muriserăm pentru o ideie. Este regretul că nu am avut puterea să zic: OK, la drum! Nu vreau să mă gândesc cum ar fi arătat acel material, nu vreau să mă gândesc la modelele pe care le-am fi construit pentru a fundamenta cifra aceea de 25%. Nu vreau să mă gândesc la politrucii care și-ar fi dat coate respingând materialul. Nu vreau să mă gândesc la represalii. Vreau să mă gândesc la lipsa de curaj a celor din jurul lui number one, care vedeau, știau și tăceau, lăsând să se risipească resursele cu nemiluita, doar pentru a-și păstra scaunele.Cineva mi-a zis că oricând vreau ceva, să mă gândesc că am familie și am copii. Nu trebuie să mă joc cu acestea, doar de dragul de a crede că eu sunt cel mai tare din parcare. Ori de câte ori mă întâlnesc cu profesorul Ion IONIȚĂ și ne reamintim de acest episod, zâmbim și fiecare dintre noi are subânțelesurile lui. Ca mine au mai fost mulți alții, care din spirit de conservare au rămas închiși în carapace, au zis că așa au fost vremurile, cum zic și azi și probabil că de aici trebuie să înceapă explicația de ce nu avem piramide, de ce drumurile antice au fost făcute de romani, de ce pe litoral sunt cetăți antice grecești și mai ales de ce doar noi avem proverbul capul plecat sabia nu-l taie.

(04 noiembrie 2016)