Acum, mai mult ca oricând se poartă verbul a demite și substantivul demisie. Când se fac schimbări în politica de la vârf, noi șefi vin cu oamenii lor. Ar fi normal ca toți cei din vechea gardă să plece, lucru care se face elegant prin demisie. Multe administrații când se schimbă, cu sau fără lacrimi în ochi, oamenii care au stat la cașcaval și locuri călduțe știu că trebuie să plece și o fac decent, elegant, în liniște, discret, demn și senin. Este o chestiune de educație. Alții se agață cu dinții de funcție și nu s-ar da plecați nici în ruptul capului. Eu știu în universități că unii șefi de catedră nici mumii n-ar pleca din birourile pe care le ocupă. Ei își crează contextul veșniciei prin subalterni slugarnici, doctoranzi dependenți, mici ciripitori care permit șantajarea celorlalți colegi, totul obținând perpetuarea ca rezultat democratic al votului, că nimeni n-a limitat mandatele șefului de catedră sau de departament cum se zice acum, deși în lumea spălată lumea înțelege cu totul altceva prin departament, decât aici pe Dâmbovița.
Verbul a demite are la diateza activă toate formele și în niciun caz nu este ca verbele a ninge sau a ploua când conjugările sunt de o cu totul altă natură.
Tot timpul la verbul a demite trebuie să existe două persoane și anume:
- cel care demite, de regulă un șef;
- cel care este demis, de regulă o persoană numită și subaltern.
La diateza activă, verbul presupune acțiunea de pe poziția de șef sau de șefi. Când este vorba de timpul prezent este una, când este vorba de timpul trecut, miroase a lăudăroșenie. Condiționalul optativ este visul oricărui personaj care pentru o clipă se visează șef și cu voce tare spune el cum ar soluționa niște probleme, deși în viața sa nici măcar pe el nu s-a condus, dar să mai fi condus o echipă, un team, cum zicem noi englezii.
Diateza pasivă este specifică persoanelor care pe pielea lor au simțit sau simt ce inseamnă a demite, pentru că cel ce conjugă acest verb, cu siguranță are o suferință mai nouă sau mai veche sau de viitor, căci verdictul este unul singur, pierderea poziției și asta este.
Dacă verbul a descalifica are toate diatezele, verbul a demite nu prea are sens la diateza reflexivă, deși in extremis, or fi și șefi care să-și aplice lor înșile lovitura de pedeapsă a demiterii, deși n-am auzit până acum. Știu numai despre un excentric care într-o ședință s-a ridicat, a criticat pe cei care-l premiaseră și a spus că el nu merge la casierie să-și ridice prima.
Cu valul de frig a venit și valul de demiteri, iar verbul este conjugat diferit. Decidentul zice: am demis pe... Jurnalistul zice: a fost demis X. Iar X nu zice nimic, pentru că va merge în instanță, va câștiga procesul, statul îl va despăgubi și chiar va fi repus în funcție. Aplauze!
(14 ianuarie 2017)
