Casele memoriale la români

Noi ca popor avem o bogată istorie, avem numeroase personalități care au făurit istoria și cultura neamului, personalități pe care poporul român le cinstește cu:
- denumiri de străzi,
- nume ale unor lăcașuri de cultură,
- statui amplasate în orașe,
- cărți dedicate lor,
- poeme scrise despre ei,
- producții muzicale consacrate.

În mai toate orașele există strada Mihail EMINESCU. Există universitatea Ștefan cel MARE, există universitatea Alexandru Ioan CUZA, există statuia lui Carol I și statuia lui Mihai VITEAZUL în București, a fost scrisă poezia Muma lui Ștefan cel MARE, a fost scris poemul Umbra lui Mircea la Cozia, au fost scrise multe cărți despre opera și viața lui Mihail EMINESCU.

Pentru unele dintre personalități au fost amenajate case memoriale, fie în locurile unde acestea s-au născut, fie în localitățile unde și-au desfășurat activitatea.

Scriu despre casele memoriale, nu pentru că acestea există, ci pentru că există și este imposibil să le vizitezi, pentru că nu sunt larg deschise pentru public, din varii motive.

Casa memorială a poetului Alexandru VLAHUȚĂ de la Agapia are lacătul la poartă și nu poate fi vizitată, deși mi-am dorit acest lucru.

Casa memorială a poetului Lucian BLAGA din Lancrăm nu am reușit s-o vizitez pentru că sătenii pe care i-am întrebat nu au știut să mă îndrume către ea.

Casa memorială a Mariei LĂTĂREȚU din Bălcești avea lacăt la poartă.

Casa memorială a poetului George COȘBUC avea ușa închisă și geamurile prăfuite.

Casa memorială a lui Ion CREANGĂ nu am vizitat-o că acolo la Humulești niciun sătean nu a știut să mă îndrume să găsesc locul unde se afla bojdeuca.

Inițiativa de a organiza aceste case memoriale este lăudabilă, dar dacă lucrurile sunt făcute pe jumătate, este ca și cum nu ar exista, căci rostul lor este de a fi vizitate, nu de a avea lacăt la poartă sau la ușă. Eu am încercat să vizitez case memoriale prin orașele sau comunele pe unde m-au dus pașii, dar dacă am găsit lacătul pus, am simțit o mare dezamăgire și atât. La Oslo am avut posibilitatea să vizitez casa memorială Henrik Johan IBSEN și m-am minunat că era asemeni unui veritabil muzeu, așa cum era și casa memorială a lui Hans Cristian ANDERSEN din Odense, așa cum era casa memorială a lui Johann Wolfgang von GOETHE  din Weimar, toate fără lacăte la uși. Să nu mai zic nimic despre plăcile care menționează locurile unde au fost casele unde au lucrat mari personalități, pentru că respectivele construcții au fost demolate sau au fost transformate în restaurante.




(26 septembrie 2024) 

O adunătură de babe, moși și de orgolii

Se zice că la bătrânețe, Dumnezeu le ia mințile oamenilor. Numai așa se explică circul făcut de o adunătură de babe și de moși, dominați de orgoliile care nu-i lasă să-și petreacă timpul dacă nu în mediocritate, măcar în activități care să-i țină treji, așa cum au fost în meseriile lor unde au fost foarte buni, dar nu excepționali să poarte adevăratele costume inspirate de la nemuritorii Franței din filmul The Wing or the Thigh cu Louis de Funès, Claude Zidi, Ann Zacharias, Coluche, dar și alții.

Un nene de 78 de ani s-a pus în fruntea bucatelor, lăsând-o moștenitoare pe o tanti de 75 de ani, care în compania unui nene de 66 de ani, unui nene de 62 de ani și a unui alt nene de 75 de ani, au urmat să fie alături de inși de 76 de ani, de 77 de ani, de 86 de ani, de 76 de ani, de 81 de ani, 74 de ani, de 76 de ani și tot așa, încât stau și mă gândesc cum se face că niște personaje de foarte bună calitate, dar nu excepționale, doresc să-și facă un alt vârf de piramidă, deși orice piramidă are doar un vâr.

Acolo unde scara valorilor este șchioapă, orice este posibil, așa cum este posibil să intre și două săbii într-o teacă, deși sabia autentică este plecată undeva departe și nu dispunem de niciun premiu NOBEL, doar din faptul că nu este întrunită acea unanimitate care să ducă plecarea de pe plaiurile mioritice a acelei nominalizări care să încununeze o opțiune clară, fără a exista riscul tragerii spre cazanul cu smoală a celui nominalizat, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Lucian BLAGA.



(31 mai 2024)

Despre rezumatele literare pentru admitere și bac

Pe un post de televiziune unde se face școală online sau se dau consultații online la matematică, la fizică și la literatură, am urmărit-o pe o tanti care citea de pe prompter un rezumat literar, de nu se mai oprea și le zicea acea tanti de mă minunam cum de știa ea așa de multe, deși nu discutase nicio secundă cu autorul operei literare analizate, căci acela era dus în lumea umbrelor de zeci și zeci de ani.

În opinia mea, analiza literară este un fals, dacă se pornește din start cu ideea că scriitorul a zis sau scriitorul s-a gândit că sau scriitorul și-a imaginat că. Realitatea este că autorul rezumatului crede că sau presupune că sau se gândește că scriitorul a dorit să spună cutare și cutare chestie.

Din moment ce nu există un articol sau un interviu luat vreodată scriitorului în care acesta să spună cu subiect și predicat că el în opera X s-a gândit la cutare și cutare aspect, totul sunt numai presupuneri ale celui ce face analiza literară și respectivul trebuie să și le asume, adică să spună în clar că sunt presupunerile lui.

Eu, dacă aș citi catrenul lui Păstorel TEODOREANU referitor la scriitorii care s-au apucat să laude realizările noii democrații instaurate cu șenilele tancurilor sovietice, catrenul care sună așa:

În era nouă începută

C-c-ții scriu în loc să pută,

Iar scriitorii adevărați,

Sunt dați afară de c-c-ți.

aș scrie rezumatul cam așa: Catrenul scris de Păstorel TEODOREANU redă o realitate cruntă din literatura românească de după anul 1947, când la cârma breslei scriitorilor au venit scriitori comuniști și întreaga literatură a fost obligată să redea realizările muncitorilor din uzine, munca țăranilor din cooperativele agricole de producție și lupta comuniștilor împotriva reprezentanților burgheziei și moșierimii care se împotriveau instaurării noii orânduiri socialiste la noi în țară. Scriitori precum Mihai BENIUC, Veronica PORUMBACU, Maria BANUȘ, Dan DEȘLIU, V. Em. GĂLAN, Lucia DEMETRIUS, Marin PREDA, A. TOMA, Nicolae LABIȘ, prin ceea ce au publicat ilustrează că au înțeles care este linia partidului trasată literaturii. Scriitori mari precum Lucian BLAGA, Tudor ARGHEZI, Hortensia PAPADAD BENGESCU, Ion BARBU, Ionel TEODOREANU, au fost scoși din literatură, pe motiv că nu corespundeau noilor cerințe impuse de partid pentru educarea maselor prin literatură. Catrenul, reflectă, în opinia mea schimbul brutal făcut de partid, prin înlocuirea talentelor reale ale unor scriitori, cu o generație de scriitori puși să servească partidul, prin scrisul lor militant, partinic, fiind bine plătiți pentru producțiile lor și oferindu-li-se premii substanțiale și onoruri de către statul bolșevic.

Eu am făcut analiza literară, așa cum am gândit-o eu, fără să spun o clipă că poetul Păstorel TEODOREANU a vrut să spună cutare și cutare, căci eu nu am stat de vorbă cu el, ci doar ceea ce am înțeles eu din acel catren, în contextul în care el a fost scris. Din punctul meu de vedere, catrenul a sintetizat o realitate, a schimbului de generații de scriitori. Pe de o parte au fost înlăturați titani ai literaturii și pe de altă parte au fost introduși la grămadă scriitori care de pe poziția de slugi ai noului regim, să servească prin scrisul lor, bine plătiți fiind, partidul în general, pe conducătorii lui în special.


(07 iunie 2023) 

1.000 de oameni care m-au impresionat: Valer ROȘCA

În vremurile de demult, studenții din diferiți ani de studii din aceeași facultate și din aceeași secție, care erau căminiști, erau repartizați la același cămin. Întâmplarea a făcut ca în anul al IV-lea de facultate să stau în căminul de studenți SAHIA de lângă Grădina Icoanei , unde camerele erau foarte mari de cel puțin 16 paturi și am stat în cameră chiar cu Valer ROȘCA, care era student în anul al V-lea tot la secția de Mecanizare și Automatizare a calculului Economic, unde eram și eu student. El era mai mare cu șase ani decât mine. Lucrase în producție înainte de a veni la facultate. Așa erau vremurile atunci.

Mi-am dat seama că este un student special după modul în care se comportau față de el ceilalți studenți din anul al V-lea de la celelalte secții cu care stăteam în cameră. El stătea la bibliotecă și acolo lumea mergea să învețe nu să stea la taclale. La o ședință din Aula Magna, au fost nominalizați șefii de promoție și Valer ROȘCA era șef de promoție al primei promoții de absolvenți de la secția de Mecanizare. În anul următor, Valer ROȘCA a devenit asistent stagiar în Catedra de Cibernetică Economică și l-am avut asistent la seminariile de Analiză numerică. M-a impresionat dorința sa de a ne face să înțelegem lucrurile care se prezentau și se vedea că el muncește mult să pregătească seminariile, căci nu era puțin lucru să conducă un proaspăt absolvent, seminariile pentru niște studenți din ultimul an de facultate. 

Ceva mai târziu, după ce și eu am devenit asistent universitar, s-a constituit un grup de lucru format din Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion Gh. ROȘCA și Ion IVAN, adică eu, grup de lucru care s-a apucat să lucreze la elaborarea unor materiale didactice. Noi am stabilit niște standarde înalte de lucru și am muncit cu toții din greu și în acest fel au ieșit din mâinile noastre câteva cursuri universitare, de care și acum sunt mândru. Tot ce am scris era verificat prin programe rulate la calculator. Fiecare cuvânt scris în curs era cântărit de fiecare în parte și apoi de toți laolaltă. Era entuziasmul tinereții și dorința noastră de a face lucrurile foarte bine. Echipa noastră nu avea cum să fie altfel, din moment ce Valer ROȘCA și Ion Gh. ROȘCA fuseseră șefi de promoție și ridicaseră ștacheta calității foarte, foarte sus. Eu ca absolvent cu media de 9,71 mă consideram un pigmeu pe plantație lângă cei doi monștrii sacri ai informaticii.

Anii au trecut și drumurile noastre s-au despărțit, căci Valer ROȘCA a plecat din ASE după 1989 la Universitatea Lucian BLAGA din SIBIU unde a fost șef de catedră și decan și a avut rezultate de excepție în munca lui. Se verifica faptul că un om care este foarte bun azi, tot foarte bun va fi și mâine și poimâine și câte zile va avea el. Valer ROȘCA a absolvit și Facultatea de Matematică de la Universitate.
Mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat șansa să lucrez în plan profesional cu Valer ROȘCA, care era un tânăr ardelean sistematic, exigent și foarte serios, căruia nu-i scăpa niciun detaliu și care avea vorba calmă, rară și măsurată, ceea ce însemna că ulciorul trebuie să meargă la apă de ori de câte ori e nevoie, dar cel care-l ține de toartă să fie cu mare băgare de seamă, căci dacă se sparge, un altul nou nu mai ai de unde să faci rost.

În anul 2012 Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică - DICE, a decis în unanimitate să acorde diploma și medalia Grigore MOISIL lui Valer ROȘCA, recunoscând în acest fel meritele sale incontestabile în dezvoltarea învățământului de informatică economică în țara noastră cu ocazia desfășurării lucrărilor Conferinței Internaționale de Informatică Economică. prezentarea activității profesorului Valer ROȘCA se află în revista Informatica Economică, vol. 16, nr. 4, 2012, pag. 5 -6.


(11 ianuarie 2023)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Mircea DINESCU

Mircea DINESCU este poet.
Mircea DINESCU are 72 de ani.
Mircea DINESCU a apărut în studioul 4 al TVR în 22 Decembrie 1989.
Mircea DINESCU a fost un dizident autentic.
Mircea DINESCU a avut domiciliu forțat.
Mircea DINESCU a scris volumul Moartea citește ziarul, publicat în 1990.
Mircea DINESCU este cel mai mare poet al României.
Mircea DINESCU m-a dezamăgit că nu întreprinde nimic pentru ca statul român să-l recomande pentru premiul NOBEL pentru literatură, căci el este cel mai mare poet în viață al României din ultimii 40 de ani. Îl recomandă opera sa, originalitatea versului, metafora sa, vocea sa distinctă. Fiecare poem al lui Mircea DINESCU este o capodoperă în sine.

Pe Lucian BLAGA l-a lucrat un poet tot ardelean de-al lui, dar mediocru, care nu concepea ca BLAGA să spargă gheața cu NOBEL la români și i-a pus bețe-n roate, deși mărul de lângă drum rodea.

Lui Tudor ARGHEZI i s-a refuzat premiul NOBEL pe motive pe care nu le-am înțeles, deși Cântarea omului era ceva, dar poetul avea în spate o operă cu mult mai importantă decât ceea ce plăcea partidului.

Deși altul este tradus și-și dorește premiul NOBEL, totuși cel care-l merită poartă numele lui Mircea DINESCU, iar staul român ar face un gest reparatoriu pentru a-l propune pe el să ia premiul NOBEL, căci el are operă, este o voce și are activitate extraordinară prin ceea ce face la Cetate.

(23 iulie 2022)

Cenaclul FLACĂRA al lui Adrian PĂUNESCU

Eu sunt un tip de 75 de ani. Am trăit fenomenul Cenaclul Flacăra cap-coadă. Am văzut la televizor ore în șir de transmisie cu Cenaclul Flacăra. Nu am fost niciodată la o ședință de  Cenaclul Flacăra, pentru că nu mi-a plăcut niciodată Adrian PĂUNESCU. Era pre prezent în Cenaclul Flacăra. 
Adrian PĂUNESCU recita propriile-i poezii.
Adrian PĂUNESCU intra peste cel care-i cânta versurile.
Adrian PĂUNESCU vorbea mult, chiar foarte mult.
Adrian PĂUNESCU dădea verdicte.
Adrian PĂUNESCU lansa voci foarte mari.
Mie nu mi-au plăcut versurile lui Adrian PĂUNESCU. Îmi aduc aminte că în epocă circulau niște ziceri, din care redau două:
N-are c-r și n-are c-aie,
CEAUȘESCU Nicolae,
Cât să pupe într-un an,
PĂUNESCU Adrian.
O altă zicere, era de fapt un banc:
Un muritor, merge la Rai și acolo era Sf. Petre care l-a întrebat pe muritor ce dorește și muritorul îi spune:
- Vreau să stau de vorbă cu Dumnezeu.
Sf. Petre îi spune:
- Nu se poate, căci de la un timp, Dumnezeu se crede Adrian PĂUNESCU.
Am trăit vremurile în care în școală nu am învățat despre Octavian GOGA, nu am învățat despre Titu MAIORESCU și nici despre Lucian BLAGA.

Adrian PĂUNESCU a fost un mare poet. Este necesar să se separe clar omul Adrian PĂUNESCU care a avut și el păcatele lui și aici mă refer la poemele scrise pentru Nicolae CEAUȘESCU și publicate în revista lui Flacăra. Trebuie luate poemele publicate în Cartea cărților, unde el, Adrian PĂUNESCU a reunit poemele care-l defineau. Îmi aduc aminte cum articolul Poezia putrefacției și putrefacția poeziei scris de Sorin TOMA a determinat scoaterea lui Tudor ARGHEZI din literatură. Faptul că acum se discută situația lui Adrian PĂUNESCU la 33 de ani de la Revoluție este straniu și inexplicabil, ca să nu spun interesant, folosind un cuvânt delicat. Este adevărat că imediat după 1989 a fost dezgropat Gheorghe GHEORGHIU DEJ așa cum a fost scos STALIN din Mausoleu. Este adevărat că s-a făcut proces unei năluci numită comunism, dar să fim siguri că mergem pe drumuri înfundate. Să nu uităm că în Trier a fost inaugurat monumentul lui MARX, monument oferit de poporul chinez. Viața este complicată.

(20 iulie 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Emilia ȘERCAN

Emilia ȘERCAN este o femeie tânără la 45 de ani.
Emilia ȘERCAN este jurnalistă, absolventă a Facultății de Jurnalism de la Universitatea BLAGA, Sibiu.
Emilia ȘERCAN este specialistă în depistarea de plagiate în teze de doctorat ale politicienilor de top.

Emilia ȘERCAN este pentru mine o dezamăgire totală, căci este iubitoare de scandaluri de proporții, deoarece ea face mare vâlvă cu tezele de doctorat după ce au fost acordate titlurile de doctor, când mult mai ușor se combate plagiatul altfel.

Emilia ȘERCAN ar trebui să procedeze astfel:

- intră pe Internet,

- caută la IOSUD (Instituții Organizatoare de Studii de Doctorat) ce teze se susțin,

- merge și citește la biblioteci tezele,

- identifică plagiate,

- în ziua susținerii publice are posibilitatea să se opună acordării titlului,

- punct.

După ce doctorandul își prezintă teza, după ce membrii comisiei își prezintă referatele, apare întrebarea dacă cineva din asistențăă are de zis ceva, dacă are de pus întrebări. Ea, Emilia ȘERCAN, atunci are posibilitatea să-și verse tot năduful. Nu s-ar ajunge la situațiile penibile de retragere a titlului de doctor. Să nu-mi spună mie cineva, căci știu despre ce e vorba, că descoperirea de plagiate este o muncă de Sisif. Există plagiate servite și jurnaliștii sunt doar cei care le fac publice. De aceea nu apar incidente decât sporadice la susținerea tezelor de doctorat.

De aceea m-a dezamăgit Emilia ȘERCAN, pentru că ea nu previne acordarea pe nedrept a unui titlu de doctora, ci face vâlvă doar după ce doctorul cu acte în regulă devine și el oarece personaj de vârf în politichia mioritică. Emilia ȘERCAN a identificat suspiciuni de plagiat la Gabriel OPREA, Dumitru DUMBRAVĂ, Codruța KOVESI, Nicolae CIUCĂ. În mintea mea, aia care mi-a mai rămas la 75 de ani, știan că prin comunicare nu se înțelege identificarea de suspiciuni de plagiat pe domenii în care nu te pricepi, ci cu totul altceva și în perioada pandemiei s-a văzut ce catastrofe naște lipsa specialiștilor în comunicare și lăsarea politicienilor să-și tragă unul altuia preșul de sub picioare, în dorința de a-și mări vizibilitatea și notorietatea căci în 2020 erau alegeri locale și parlamentare.


(02 iulie 2022) 

Revistele de pe vremea mea

 Revistele de pe vremea mea erau specifice propagandei comuniste, căci eu mă ocup de perioada 1947 -1967, ca să se justifice sintagma de pe vremea mea, pe care o așez la toate temele de care mă ocup o perioadă de timp. În acele vremuri se credea că presa este instrumentul principal pentru formarea omului nou, care să construiască noua orânduire în România. Revistele aveau un alt statut, căci cu oamenii de artă sau de știință nu te joci sau dacă joci, jocul este foarte periculos și politrucii partidului nu-i fac față, căci sunt foarte slabi. Revistele care apăreau la chioșcurile amplasate în locuri circulate erau:

• ROMÂNIA LITERARĂ ziarul Uniunii Scriitorilor din R.S.R. era cuvântul partidului pentru oamenii de litere din țară, poeți, prozatori, dramaturgi și critici literari. Am fost abonat pe când eram elev de liceu la această revistă. Aici am găsit versuri ale unor poeți cât de cât moderni, dar care veneau tot din cultura comunistă, fără însă versuri despre tractoare, CAP și despre muncitori fruntași. Erau metafore, gândire profundă, idei mărețe, frumos ambalate.
• CONTEMPORANUL era un ziar de cultură, care avea rolul de a propaga în forme ceva mai sofisticate ideile socialismului, astfel încât oamenii care aveau preocupări intelectuale, să fie la curent și cu idei din vest dar combătute cu argumente cât de cât credibile. Am găsit acolo o zicere a unui filosof care zicea că la matematică nu există elev rău, ci profesor rău. Când i-am arătat-o profesorului meu de matematică, mi-a dat o notă de doi, măgarul. În acestă revistă George CĂLINESCU publica o Cronică a optimistului, foarte interesantă. Acolo am aflat de eroarea din Scrisoarea a III-a că lupta de la Nicopole a fost după lupta de la Rovine și CĂLINESCU mulțumea unei eleve că l-a atenționat asupra acestui detaliu.
• LUCEAFĂRUL era un ziar tot al Uniunii Scriitorilor din RSR care se adresa tinerilor poeți, prozatori și dramaturgi și care venea cu un suflu nou. Am fost abonat pe când eram elev de liceu la această revistă. Acolo am citit versuri frumoase cu rimă albă și ceva proză modernă, care mai scăpa cenzurii draconice, căci la un moment dat Eugen BARBU era membru al cc al pcr și-și permitea unele libertăți. În luceafărul am văzut o poză a lui Lucian BLAGA din spital, ținându-se cu mâinile de drugii tăbliei de la pat, poză care m-a marcat datorită privirii poetului.
• CINEMA era o revistă ternă la început, dar cu format mare și colorată ceva mai târziu, căci Ecaterina OPROIU era soția lui Costin MURGESCU, omul căruia îi erau deschise multe uși la nivel înalt în partid. Ea fiind o femeie foarte deșteaptă, adunase acolo în redacție creiere deosebite și avea colaboratori cu totul speciali. Era o plăcere să citești articole scrise de I.D. SUCHIANU, Ana Maria NARTI, dar și de alții foarte numi.
• URZICA era o revistă de umor, care era cumpărată destul de mult, căci românului îi place să fie vesel. Erau acolo glumite cuminți, căci nu se ridiculizau racilele societății, ci doar minusuri ale unor indivizi. Era o caricatură cu un bătrânel cu o tinerică în brațe și sub caricatură scria că a înFIAT-o, FIAT fiind marca unei mașini și în vremea aceea cine avea mașină era cineva. Sau mai era o caricatură cu un leu frumos desenat ca tablou la o frizerie și sub tablou scria: nu primim bacșiș, iar cititorul înțelegea că frizerul de acolo nu primea bacșiș sub un leu.

Copii aveau și ei revista lor. Exista și revista FLACĂRA, exista și revista FEMEIA. Nu scriu despre ele, pentru că nu le-am citit și nu aveam bani să cumpăr reviste. Între a da 1,5 lei pe o revistă și a da 2 lei pe un plic de timbre filatelice, preferam să cumpăr plicul cu timbre.

(02 iunie 2022)

Cine mai știe cine a fost Mihai BENIUC

Vă voi spune eu că Mihai BENIUC a fost poet. Nu a fost orice fel de poet ci un poet care:

- a fost publicat intens la vremea lui,

- introdus masiv în manualele școlare,

- lăudat de criticii slugarnici,

- recitat de actori la Tv și radio,

- periat de confrații profitori,

- s-a purtat bizar cu Lucian BLAGA.

Mihai BENIUC a fost academician și a avut un doctorat în psihologia păsărilor obținut în Germania. dacă am a mă lăuda cu ceva totul se referă la faptul că știu să recit din poemele mediocre ale lui Mihai BENIUC și chiar știu să cânt ceva cântece revoluționare pentru cor pe versurile lui Mihai BENIUC. Chiar am căpătat apă să beau în Ukraina după ce am recitat în m,iba rusă o poezie a lui Mihai BENIUC care era tradusă într-un manual de liceu.

Faptul că poeții care au fost slugile regimului comunist dacă li se publică poemele nu se scrie pe coperte așa cum se procedează cu colaboraționiștii regimului de la Vichy, ca lumea să se învețe minte că greșelile impardonabile nu vor fi uitate niciodată. Noi suntem prea îngădiuitori cu cei care au pus umărul la exacerbarea unor trăsături inumane ale regimului comunist, nu oricum, ci obținând mari avantaje materiale de la puternicii zilei.

(13 martie 2021)

Am fost contemporan cu Lucian BLAGA

Lucian BLAGA are opera.

Lucian BLAGA este reprezentativ pentru cultura romaneasca.

Lucian BLAGA a scris poezie, teatru si lucrari filosofice.

Lucian BLAGA a lucrat ca bibliotecar la inceputurile regimului comunist.

Lucian BLAGA este ingropat in satul lui natal, Lancram.

Lucian BLAGA era cat p-aci sa aiba langa locul sau de veci o sala de sport.

Lucian BLAGA a fost marginalizat de comunisti.

Lucian BLAGA a lipsit din cartile de literatura din scoli  intre 1960-1970.

Lucian BLAGA a fost privat de premiul NOBEL care i se cuvenea, de regimul comunist.

Imi amintesc cum in studentie, undeva prin anul al II-lea sau al III-lea, ziarul Contemporanul a publicat o poza cu Lucian BLAGA pe patul de spital. Privirea lui m-a coplesit si m-a urmarit ani in sir, caci un om de valoarea sa isi traia zilele in conditii grele, umilit de toti cei care ii cunosteau valoarea, dar neridicandu-se nici la degetul sau cel mic, nu gaseau altceva de facut decat sa-i amplifice umilinta, suferinta si durerea.

Sa nu creada nimeni ca acum in democratie, Lucian BLAGA este tratat cu alta atitudine decat in comunismul abject. 

Lucrarile lui Lucian BLAGA sunt publicate cu zgarcenie.

In manuale, Lucian BLAGA este tratat schematic.

Piesele sale de teatru sunt prea rar puse in scena, caci  Lucian BLAGA nu are vulgaritati in ele.

Filme nu se fac cu nimic din operele lui Lucian BLAGA.

Nici emisiunile cu recitari de la Tv nu sunt dedicate cum trebuie lui Lucian BLAGA.

Nici nu ma mira, caci cei care ar trebui sa faca asa ceva, sunt preocupati sa se puna bine ba cu unul, ba cu altul si de aceea folosesc si timpul si banii pe nimicuri, pentru a face pe plac unora carenu au nimic cu cultura, caci ceea ce a recitat cu lacrimi un prezident la o emisiune de divertisment orice s-a numi, numai poezie adevarata nu, dar omul era puternic si dadea carnati sobolanilor.

(03 ianuarie 2020)

Micimea de pe Dâmbovița

Una dintre caracteristicile care ne definesc este micimea. Ea a născut zicerea: să moară capra vecinului! Un spirit mare nu avea cum să născocească o asemenea grozăvie. De-a lungul timpului am asistat la fapte care au concretizat micimea în formele ei cele mai diverse, dar și mai concrete.

Deși nu avem autostrăzi, nu acceptăm să le construiască chiezii, căci nu vin ei să ne învețe pe noi. Deși un tinerel a câțtigat acum câțiva ani marele premiu la Festivalul filmului de la Cannes, la aeroport îl aștepta vestea că este acuzat de plagiat. Și marele Ion Luca CARAGIALE a fost acuzat de plagiatul piesei Năpasta, dar ceva mai târziu s-a dovedit că nu a fost adevărat. Acum sunt critici care scriu destul de defavorabil despre marele poet Mihail EMINESCU. 

Deși au fost oameni valoroși trăitori pe meleagurile noastre, care meritau premiul NOBEL în domeniul lor de activitate, dacă cineva le-ar fi pomenit numele, ar fi sărit ca arși 1.000 de inși care să-i conteste meritele, spunând că ei sunt cu mult mai buni.

Micimea de pe Dâmbovița este boală grea care nu se vindecă așa ușor. Trebuie mai întâi să scăpăm de sărăcie și apoi trebuie să învățăm să ierarhizăm valorile, văzându-ne lungul nasului și să gândim înainte de a scoate pe gură prostii și răutăți mâloase, sulfuroase și prăduitoare în cascadă.

Nu voi uita ce li s-a întâmplat lui Lucian BLAGA sau lui Tudor ARGHEZI sau lui Nicolae PAULESCU sau lui Ștefam ODOBLEJA sau lui Nichita STĂNESCU.
Să ne reamintim emisiunea aceea stupidă 10 pentru România, care este exemplu clar de cum se răstoarnă ierarhia valorilor autentice prin manipularea făcută de moderatori și realizatori.

(18 mai 2018)