Diferența dintre reformă și cosmetizare

Prea des auzim despre reforme. Auzim că se impune efectuarea de reforme. Auzim că reformele sunt necesare. A face reforme înseamnă:

- a lua taurul de coarne,

- a produce schimbări sistemice profunde,

- a adopta noi tehnici și metode,

- a lucra după alte principii,

- a schimba natura funcției obiectiv a sistemului,

- a înlocui vechile fluxuri cu fluxuri noi revoluționare,

- a aduce noi indicatori de performanță,

- a lega strâns salariile de calitatea muncii,

- a obține noi beneficii pentru oameni.

Cosmetizarea nu este nici pe departe legată de reformă, căci ea vizează doar aspecte superficiale ale activităților, fără a veni cu nimic nou, ci cel mult cu niște elemente de fațadă, care se concretizează prin praful în ochi aruncat celor care așteaptă modificări profunde, modificări anunțate, dar neconcretizate. Vedem la tot pasul cosmetizări, care se concretizează prin văruirea unor clădiri și schimbarea denumirii unei străzi, fără ca în interiorul clădirii să se fi produs schimbarea profilului unui magazin și pe stradă să se fi realizat un sistem de semaforizare care să asigure fluența circulației.

Cosmetizarea înseamnă înlocuirea abajururilor de la becurile  stâlpilor de pe stradă, în timp ce reforma ar însemna schimbarea în totalitate a sistemului iluminatului public, cu declanșarea automată a funcțiilor la lăsarea întunericului și, respectiv, dezactivarea când lumina zilei este evidentă.




(24 decembrie 2024)

Cosmetizarea dictaturilor

Dintotdeauna, după terminarea unor dictaturi, se încearcă cosmetizarea acestora, folosind nuanțe de roz, deși în realitate vremurile au fost crâncene.

Așa ceva se încearcă să se facă acum, căutând prezentarea dictatorului ca pe o ființă inocentă, care nu a știut nimic, care a fost indusă în eroare, deși toate cele întâmplate, documentele vremurilor dovedesc contrariul. este adevărat că în umbra dictaturilor s-au găsit tot timpul profitori, care se simt obligați de a prezenta frânturi de realități deformate, doar-doar vor schimba fața hidoasă a acelor vremuri nenorocite. Rememorez traseul Arcul de Triumf - Universitate când circulația era întreruptă pentru o cursă nebună a unui fiat sport. Multe zic legendele. Acum tot ce se prezenta era chiar de compătimit, numai că memoria colectivă nu este scurtă așa cum s-ar crede. Și acum pe la unele televiziuni se perindă bocitoare și coruri de înduioșați care vor să se creadă istoriile presărate de comploturi, de urzeli între seturi și ghemuri,

Poetul nostru național are un sonet care m-a cucerit și pe care știu să-l recit, dar din care voi reda numai ultimele trei versuri:

Cu glas adânc, cu graiul de Sibile, 

Rosteşte lin în clipe cadenţate:

"Nu-nvie morţii - e-n zadar, copile!" 

(10 aprilie 2017)