De ce lipsesc lucrările fundamentale ale românilor?

Nu avem o carte fundamentală de istorie a neamului românesc.
Nu avem o carte fundamentală de istorie a literaturii române la zi.
Nu avem o carte fundamentală de arheologie.
Nu avem o carte fundamentală despre pictura românească.
Nu avem o carte fundamentală dedicată lui George ENESCU.
Nu avem o carte fundamentală dedicată lui Mihail EMNINESCU.
Și toate acestea se datorează faptului că nu avem un proiect de țară. Nu avem mândria de a arăta cine suntem noi. Nu avem puterea de a ne constitui în echipe puternice, coordonate de cel mai bun dintre noi și fără a fi cârcotași, să trecem la treabă și din două sau trei iterații va ieși lucrarea fundamentală care ne lipsește într-un domeniu sau altul.
Îmi aduc aminte cum acum 1.000 de ani, ne-am întâlnit mai mulți inși să clocim o istorie a informaticii românești și în patru ședințe de cel puțin cinci ore, nu am reușit să depășim discuțiile legate de titlu, căci unii vorbeau despre Istoria indormaticii românești și alții o țineau pe a lor cu Istoria informaticii din România. M-am plictisit, am părăsit grupul și am concluzionat că ne lipsește viziunea de ansamblu și zăbovim prea mult asupra lucrurilor neesențiale.

(04 septembrie 2024)

Viața este o poveste... cartea lui Florin PIERSIC

Florin PIERSIC este actor.
Florin PIERSIC este un actor mare.
Florin PIERSIC este un actor foarte mare.
Florin PIERSIC a jucat pe scena Naționalului, unde l-am văzut în câteva piese.
Florin PIERSIC a jucat în foarte multe filme, din care am văzut câteva.

Florin PIERSIC a apărut la televizor în showurile lui Mihai GÂDEA unde mi s-a înfățișat ca fiind magnific pentru că moderatorul a știut cum să ducă firul povestirii. L-am văzut și la un interviu cu enervantul Dan NEGRU care făcea pe deșteptul și trăncănea întrerupându-și aiurea invitatul și fragmentând în acest fel povestea marelui actor.
Cartea pe care Florin PIERSIC a scris-o este intitulată Viața este o poveste, are 375 de pagini, este publicată la Editura Bookzone din București în  anul 2022, având ISBN: 978-630-305-001-0

Am urmărit emisiunile de pe Antena 3 moderate de Mihai GÂDEA și multe dintre povestirile lui Florin PIERSIC parcă sunt transcrieri ale înregistrărilor de la televizor. Cartea nu este o carte de memorii. Florin PIERSIC își povestește viața așa cum a vrut el, urmărind un fir care dă continuitate întregului demers și nu-l face abrupt.

Florin PIERSIC este un om care are o vastă cultură, prin natura meseriei și are vocabularul care-i permite să scrie un text bine structurat, fără a repeta cuvintele, așa cum o făcea Zaharia STANCU în romanul Desculț și nici a scrie fraze lungi, obositoare, pe care nu ai cum să le urmărești fără a le pătrunde sensul decât după câteva parcurgeri și reveniri obositoare. El este un spirit ales și știe să-l ia pe cititor de mână și s-l plimbe exact unde știe el, cum știe el, astfel încât la final, să aibă o imagine cât mai exactă asupra înțelegerii tuturor elementelor care-l definesc pe actorul Florin PIERSIC, pe omul Florin PIERSIC și pe acel Florin PIERSIC care este mai presus de un personaj legendar.

Cartea lui Florin PIERSIC are dinamică, are culoare, are încărcătura pe care actorul Florin PIERSIC a dat-o, căci el a trăit intens, a muncit fără să economisească talent și pe ceea ce a pus mâna, a ieșit ca o bijuterie de departe foarte strălucitoare, cu diamante bine șlefuite, de neprețuit.

Florin PIERSIC are un cult față de părinții lui. Vorbește frumos de nevestele lui, de copiii lui, de colegii lui și de toți cei care l-au înconjurat, l-au iubit și au știut să se bucure de arta sa.

Dacă aș fi vrut să găsesc un cuprins al cărții, probabil aș fi fost mirat să văd că succesiunea povestirilor din viața sa, nu urmează acea cronologie a faptelor în timp sau acea regrupare după perioade distincte din viața sa de actor. Sunt texte care reflectă acțiuni, replici, stări, situații de fapt, explicații, iar titlurile sunt foarte sugestive, dar nu explicative, ci pentru a le înțelege trebuie musai citit textul ce urmează titlului. Am văzut cărți care din titlu se povestește capitolul și totul cade în dorința de a merge la următorul titlu fără a citi capitolul. Nu așa se întâmplă în cartea scrisă de Florin PIERSIC. Titlul fiecărui text incită la citirea textului. 

Mi-a plăcut cartea scrisă de Florin PIERSIC și ar fi sigura carte de literatură pe care aș vrea să am autograful autorului, dar aș cere prea mult de la viață, așa că mă mulțumesc să am bucuria că am citit cartea, că l-am văzut la teatru și pe marele ecran, că l-am auzit povestind la GÂDEA pe marele actor și că am șansa să-i văd chipul de pe coperta unei cărți magice.


(22 ianuarie 2023) 

Poetul George COȘBUC în filatelie

Poetului George COȘBUC i-au fost dedicate multe mărci poștale românești.

În anul 1943 a fost tipărit timbrul dantelat cu chipul poetului, cu valoare nominală de 91+109 Lei și cu tiraj de 100.000 exemplare. În partea de jos scrie: Vrem pământul românesc! În afara desenului scrie mic Fabrica de timbre.

În anul 1960 s-a tipărit un timbru, poetul fiind numit Gheorghe COȘBUC, iar timbrul avea un tiraj de 1.000.000 exemplare și valoarea nominală de 20 bani. Macheta aparține lui Ș. ZAINEA.

În anul 1966 este publicat un timbru cu chipul poetului George COȘBUC, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naștere, . cu valoare nominală de 5 bani, iar tirajul a fost de 2.000.000 exemplar. Tmbrul făcea parte dintr-un proiect mai larg în filatelie, cel al aniversărilor culturale.

În anul 2014 este publicat timbrul cu chipul lui COȘBUC și cu versuri din poezia Lupta vieții, sub versuri este semnătura poetului. Valoarea nominală este de 7,60 lei, iar tirajul este de 11.775 exemplare.

(15 iunie 2022)

Vestitorii primăverii de George COȘBUC

Dintr-alte țări, de soare pline,
Pe unde-ați fost și voi străine,
Veniți, dragi păsări, înapoi
Veniți cu bine!
De frunze și de cântec goi,
Plâng codrii cei lipsiți de voi.

In zarea cea de veci albastră
Nu v-a prins dragostea sihastră
De ceea ce-ați lăsat? Nu v-a fost dor
De țara voastră?
N-ați plâns văzând cum trece-n zbor
Spre miazănoapte nor de nor?

Voi ați cântat cu glas fierbinte
Naturii calde imnuri sfinte,
Ori doine dragi, când v-ați adus
De noi aminte!
Străinilor voi nu le-ați spus
Că doine ca a noastre nu-s?

Și-acum veniți cu drag in țară!
Voi revedeți câmpia iară,
Și cuiburile voastre-n crâng!
E vară, vară!
Aș vrea la suflet să vă strâng,
Să râd de fericit, să plâng!

Cu voi vin florile-n câmpie
Și nopțile cu poezie
Și vânturi line, calde ploi
Și veselie.
Voi toate le luați cu voi
Și iar le-aduceți înapoi!

Iuliana plângăreța

Se zice că la Institutul de teatru de dinainte de 1989, Academia de teatru de azi, chestia cu plânsul nu impresiona pe nimeni la niciun examen, căci oricine, cu o țâră de efort varsa șiroaie de lacrimi. Toată lumea înțelegea prin dramatism cu totul altceva, iar femeile care au caractere puternice nu plâng, știu să trăiască cu demnitate cele mai dificile momente ale existenței lor. N-a apreciat niciodată femeile plângăcioase și cu atât mai puțini pe bărbații miorlăiți, care dau apă lașoareci.

Se zice că persoanele care plâng din orice au probleme cu glanda tiroidă sau au instabilitate emoțională.

Iată ce scria George COȘBUC în poemul Moartea lui Fulger:

De ce să-ntrebi viaţa ce-i?

Aşa se-ntreabă cei mişei.

Cei buni n-au vreme de gândit

La moarte şi la tânguit,

Căci plânsu-i de nebuni scornit

Şi de femei!

Așa că miorlăielile de doi bani și prefăcătoriile unora și ale altora doar pentru a impresiona, pentru mine nu au valoare. Doamnele cu care eu am colaborat, toate au fost de o demnitate exemplară și niciodată nu le-am văzut plângând, deși fiecare dintre ele au traversat momente dificile. Tocmai și acesta este motivul din care exagerările concurentei Iuliana de la Bravo ai stil all stars mi se par că evidențiază niște minusuri care nu trebuie să apară pentru cele care activează în lumea modei, lume extrem de dură, dinamică, nemiloasă și neiertătoare.
Iuliana plângăreța oferă spectacole neplăcute care irită pe toată lumea în loc să impresioneze. În școala elementară aveam colege care plângeau de mama focului dacă luau un 9 deși lucrările lor erau de 6, iar ele nu erau nici pe departe de 10. Unele n-au terminat liceul sau facultate.

(12 aprilie 2018)

Am și eu o nedumerire

Am citi și am recitit poezia Pașa Hasan a lui George Coșbuc și m-am oprint asupra stroferi:
Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier
Şi zalele-i zuruie crunte,
Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,
Iar barba din stânga-i ajunge la cer,
Şi vodă-i un munte.
Am în față și portrete ale lui Mihai Viteazul, gravuri de epocă și statuia lui Mihai Viteazul de la Universitate, dar și alte statui și toate mă determină să concluzionez că:

• domnitorul ținea barda în mâna stângă;
• domnitorul avea o barbă tunsă foarte îngrijit;
• barba domnitorului nu era atât de mare cât să fâlfâie.

Înseamnă deci că strofa trebuie să arate cam așa:
Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier
Şi zalele-i zuruie crunte,
Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,
Iar barda din stânga-i ajunge la cer,
Şi vodă-i un munte.

Cred că ar trebui să fie luate manuscrisele lui Coșbuc, dacă or mai exista și ar trebui să se revadă dacă nu cumva a fost o eroare de transcriere. Nu mi-l imaginez pe Mihai Viteazul cu o barbă lungă și moale care să se despice în două în goana calului și partea din stânga bărbii să-i fluture-n vânt, cam nefiresc.

(23 octombrie 2016)

O poezie de maximă actualitate

Există o poezie pe care o consider a fi de maximă actualitate. Iat-o:

Decebal către popor 
                       de George Coşbuc
Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

(23 octombrie 2016)