Fresca Chemarea către Cina cerească a omului modern

La biserica Sfântul Ierarh Nicolae sde la Drăgănescu, părintele Arsenie BOCA a pictat fresca intitulată Chemarea către Cina cerească a omului modern. Am preluat de la adresa 
https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-draganescu-95957.html

imaginea care redă acestă frescă, pentru a discuta puțin despre conținutul și semnificația acesteia, căci pictorul, părintele Arsenie BOCA era un om cu sete de cunoaștere și cei ce i-au fost în preajmă știau că el studia noutățile apărute în știința și tehnica vremii.

Vedem omul modern instalat comod în fotoliu, care folosește un telefon pentru a comunica. El are alături o rachetă spațială în zbor, cu motoarele pornite, iar deasupra se află telescoape, care permit explorarea universului. Lângă fotoliu, pe o măsuță se află un televizor. Omul modern s-a înconjurat de acele elemente care-i definesc confortul și s-a repoziționat față de credință. Părintele Arsenie BOCA a reinterpretat scena refuzului de a participa la Cina cerească a celor trei bărbați chemați, refuzul fiind pus în gura bărbatului cu ochelari, pentru care telefonul, televizorul și progresele științei sunt elemente definitorii.

Trebuie luate separat elementele pentru a defini contextul creat de pictor, căci bărbatul are alură sportivă a corului, poziție degajată, iar poziția mâinii și a receptorului arată degajarea pe care o manifestă în dialogul cu cel de la capătul celălalt al firului. Cred că o mai mare atenție trebuie acordată stiofei cu care este tapițat fotoliul, pentru că la o privire mai atentă acolo nu sunt jocuri întâmplătoare de culor care să dea o țesătură oarecare, ci sunt simboluri, căci părintele Arsenie BOCA este un portretist autentic și a știut să se joace cu culorile pentru a oferi mesaje subtile prin metafore obținute prin îmbinările de chipuri alăturate unor figuri geometrice care crează senzația unei tapițerii moderne, dar care este ceva cu mult mai mult decât atât.



(02 octombrie 2023)

Un exemplu de carență managerială

Se știe dintotdeauna că persoana care înregistrează o marcă are niște drepturi, care generează avantaje. Mereu se pune problema priorității, ceea ce face ca persoana care are documentația completă depusă la OSIM, obține dreptul de proprietate asupra acelei teme descrise în documentație, apărând conceptul de marcă înregistrată, descrisă complet și deci protejată de lege.

Oricare dintre noi, dacă are o idee și crede că are elementele pentru a defini o construcție originală pe care legea să i-o apere, va merge ciu o documentație la OSIM, face înregistrarea și dacă devine proprietar legal,  din acea clipă nimeni nu are voie să folosească ceva definit în acea construcție protejată de lege, fără acceptul celiui care este proprietarul legal.

S-a întâmplat așa cu tot ce este legat de Constantin BRÂNCUȘI și de câteva zile, cu tot ceea ce este legat de Arsenie BOCA. Un cetățean, pe care televiziunile nu s-au sfiit nicio clipă în a-l anunța ca find maghiar, a obținut prin decizie definitivă dreptul de a folosi tot ceea ce este legat de imaginea lui Arsenie BOCA. Deci, nimeni nu mai are voie să comercializeze icoane, magneți, basoreliefuri sau oricare alte materiale în care apare chipul lui Arsenie BOCA, fără acordul celui care este proprietarul acestui brand, acord care se dă plătind cetățeanului proprietar de marcă înregistrată o sumă anumită, rezultată din negogiere.

Eu zic că aici este vorba de o carență managerială.

Dacă vrei să faci ceva, trebuie parcurși niște pași și anume:

- se definește acel ceva,

- se fac studii de impact,

- se analizează eficiența,

- se înregistrează totul la OSIM,

- se trece la realizarea acelui ceva,

- se comercializează deci ca proprietar de brand acel ceva.

La noi, datorită unor carențe manageriale, se parcurge întreg ciclul, mai puțin etapele legate de elaborarea documentației, mersul la OSIM și obținerea dreptului de proprietare pe brand. Această neglijență face ca adevărații creatori sau chiar statele să piardă drepturi importante, pe care le consideră naturale, din moment ce alte persoane sau organizații înregistrează ca marcă, ceea ce alții au crezut că li se cuvine ca un dat.

Să nu uităm problemele cu mititeii, cu anumite sortimente de brânzeturi, PLAFAR, dar și multe altele unde statul fluieră acum a pagubă, căci alții au luat caimacul, doar din zgârcenia de a nu plăti taxe la OSIM pentru a înregistra mărci, ceea ce arată că unii nu percep adevărata realitate, ci trăiesc într-o lume paralelă. Iată, zilele acestea a apărut încă o dovadă că birocrația, inerția și lentoarea au născut o situație căreia justiția i-a dat soluția: cetățeanul X deține marca înregistrată. Lucrurile devin mai dramatice și frustrante, atunci când proprietarul este dintr-o ală țară, acest proprietar având singura calitate că a fost mai iute de picior, cum se zice, a avut ideea și aplătit taxe devenind singurl deținător de drept al mărcii respective.

De regulă, românul este prevăzător. Chestia cu făcutul vara sanie și iarna căruță se aplică în la mărcile înregistrate, căci înregistrarea trebuie să preceadă comercializarea unui nou produs.

(14 iulie 2019)