Frica de extremism

Frica de extremism este justificată, din moment ce istoria cunoaște data de 30 ianuarie 1933 în care Adolf HITLER a ajuns cancelarul Germaniei, după patru tururi de scrutin din 1932 în care niciun partid nu a obținut suficiente voturi pentru a prelua puterea. 

Ceea ce a însemnat Adolf HITLER pentru Germania și pentru lumea întreagă este cunoscut și acum oamenii suflă și-n iaurt, din moment ce s-au fript cu ciorbă acum 82 de ani. Frica de extremism și măsurile ce se iau se leagă de faptul că paza bună ne ferește de primejdia rea. Extremismul este o sumă de idei concentrate în sloganuri care sună foarte frumos în urechile oamenilor, dar care ascund planuri generatoare ale unor realități crude, care duc spre catastrofe naționale, fără posibilitate de întoarcere, chiar în condițiile în care regretele celor care au girat extremismul prin votul lor sunt amarnice, iar lacrimile lor de căință sunt mai ceva ca lacrimile de crocodil.

Extremiștii vorbesc despre egalitate, despre bunăstare, despre frăție, despre o serie de idealuri iubite de popor, despre curățenia sufletească, despre credință, dar distanța de la vorbe la fapte este astronomică, pentru că lumea ideală pe care ei o propovăduiesc nu există, dar caută prin orice mijloace să-i îndrepte pe oameni către ea, folosind violența, crima și nelegiuirea.

Discursurile extremiștilor sunt de un populism exacerbat, cu utilizarea de expresii rupte dintr-un trecut întunecat, necunoscut generației care se lasă ademenită de vorbe mari spuse de oameni carismatici, veniți de nicăieri și despre care nu se știe nimic, pentru că nimic nu îi caracterizează, nu îi definește și nu îi reprezintă, din moment ce faptele lor sunt ascunse, fie că nu există, fie că sunt reprobabile.

Frica de extremism apare doar atunci când faptele extremiștilor devin realitate și vorbele lor de dinainte nu mai au legătură cu ceea ce se întâmplă, din moment ce gândurile lor ascunse au fost unele, iar manifestările reale sunt de cu totul altă natură. Viteza cu care se derulează faptele extremiștilor, a dovedit istoria că este o viteză inimaginabil de mare, iar acțiunile demonstrative sunt de o amploare fără precedent pentru că se vor o demonstrație a forței care-i une,te pe extremiști întru dreptate, echitate și fraternitate. Ei incendiază cărțile, ei sparg vitrinele, ei trec la torturarea semenilor lor, crezând că în acest fel pun bazele unei noi societăți care reflectă sloganurile de putere primitivă cu care cuceresc gândirea unor mase de minți inocente sau înfierbântate. Frica instalată după venirea la putere a extremiștilor este una tăcută, mocnită, ineficientă, iar prăbușirea extremismului vine din interiorul lui, căci nu are capacitatea de dezvoltare a societății, iar o societatea care regresează din interior produce schimbările instantaneu și generalizat, iar dispariția extremiștilor  se face la nivel de ore, prin fugă, pârjol și prin evaporare.



(22 februarie 2025)

Comunismul și nazismul

Comunismul și nazismul sunt forme de existență socială condamnate de istorie. Una este ca manifestările comuniste și cele naziste să fie condamnate și cu totul altfel stau lucrurile când este vorba de a fi prezentate în manualele de istorie și când trebuie date legi care să combată eficient manifestările totalitariste de natură comunistă și de natură nazistă.

Faptul că la noi se discută puțin despre comunism și se discută și mai puțin despre nazism, nu înseamnă că acestea nu au existat, că gunoaiele trebuie ascunse sub preș. În opinia mea, ar trebui ca prim element de descriere a unor persoane, să se prezinte apartenența lor la partidul comunist sau la formațiuni politice de sorginte nazistă. A trece cu vederea aceste aspecte este ca și cum am spăla de păcate pe cineva. Este adevărat că unii vor spune că au fost peste 3.000.000 de comuniști  cu carnet în Ro, iar alții vor avea nerușinarea să spună că au fost doar cu carnet comuniști, nu și cu inima, dar noi trebuie să știm exact că au fost membri ai partidului comunist din Ro, cum despre cei care au fost legionari, trebuie să se știe acest lucru, deși comuniștii nu aveau nicio jenă de a-i eticheta și de a spune că au stat la zdup ani de zile pentru orientarea lor politică.

Aici nu este vorba de rușine sau de a deveni mai frumoși decât suntem, ci de a spune lucrurilor pe nume, de a nu falsifica istoria. Paginile de istorie corectă trebuie să scrie exact ceea ce a însemnat comunismul în Ro, ce a însemnat regimul legionar în Ro și ori de câte ori se va vorbi de către cineva, să i se precizeze apartenența politică, pentru a avea o imagine clară despre persoana respectivă. Nu a ecistat comunism și nu a existat nazism în Ro ca entități abstracte, ci a existat prin X sau Y sau Z sau mai știu eu cine, oameni cu nume și prenume, care au acționat exact cum le-a dictat conștiința, căci nu a existat nimeni cu pistolul la tâmpla nimănui să-l forțeze să ia decizii și să acționeze, exact așa cum au reacționat, de am ajuns unde am ajuns. Comunismul și nazismul în Ro nu a fost nici mai bun și nici mai rău decât oamenii care au slujit aceste forme politico-sociale și nu oricum, ci pentru a obține avantaje materiale și sociale.


(20 februarie 2023)

365 împotriva României: Horia SIMA, cel despre care faptele odioase vorbesc de la sine

Horia SIMA este cel pe care fuga și frica l-au caracterizat, din moment ce nu a avut niciodată puterea de a-și privi destinul ca un adevărat bărbat. În cazul lui Horia SIMA trebuie luate faptele și numai faptele, care îl definesc pe el ca individ, nu ca om, căci este departe de a fi socotit om prin ceea ce a făcut.

Neșansa mea ca individ a fost să întâlnesc foarte mulți oameni care aveau în sânge matricea lui Horia SIMA, ca gesturi, ca texte și mai ales ca decizii. Norocul meu și a altora a fost că oamenii astfel definiți sunt lași, fricoși și lipsiți de bărbăție, dispărând cât ai zice pește, atunci când apare cineva care să le dea peste mână.

Biografia lui Horia SIMA este una banală, marcată prin ascensiune fulminantă în mișcarea legionară și în administrație, căci drumul i-l eliberau alții care trâmbițau promisiuni dintre cele mai populiste, folosind un limbaj, pe care eu l-am întîlnit prin 2011, ca în 2012 cel care l-a slobozit să-și bage partidul în parlament, iar el grațios să intre la pârnaie ca ultimul borfaș, pentru șantaj. Horia SIMA era un profesoraș de literatură la un liceu de provincie, liceu care sunt sigur că nici nu vrea să se mai știe că acesta a lucrat cândva acolo. Se zice că unde este multă inteligență este și multă prostie, căci numai o astfel de coabitare explică orientarea lui Horia SIMA spre doctrina nazistă și nenumăratele lui drumuri în Germania, pentru a se adăpa de la sursă în ale doctrinei pe care el o slujea. Suita de acte de violență de care Horia SIMA nu a fost deloc străin, acte care au culminat cu rebeliunea din 21 ianuarie 1941, au dat măsura atrocităților de care erau în stare cei care-și propuseseră să facă țara să străluceească asemeni soarelui de pe cer. A fugit de istorie și i-a reușit. A trăit până în 1993. Au fost încercări ale lui de a explica și de a se explica. Numai că nimeni nu stă să asculte un fugar care are în spate un trecut negru și neclar. Chiar dacă în 13 septembrie 1970 Horia SIMA în calitate de conducător al mișcării legionare a participat la inaugurarea monumentului ridicat în cinstea lui Ion MOȚA și a lui Vasile MARIN, trebuie să dea de gândit posterității, căci undeva în adâncuri forțele întunericului lucrează și mereu se vor găsi adepți și susținători care le vor sprijini, fără să știe că în acest fel își semnează sfârșitul cu propriul stilou și pe banii lor.

Cine are curiozitatea, trebuie doar să enumere anii de la 1927 unul după altul până ajunge la 2018, după care să tragă o linie care separă anii 1972 și 1973. Această linie este axa de simetrie. Trebuie adâncităp analiza și vor fi puse în oglindă personajele de atunci cu cele de acum și se va vedea cu claritate cum istoria se repetă, iar 10 august 2018 este doar un moment, căci a scoate mase nu reprezintă pentru poporul român niciun act de bravură, românul având predispoziție pentru a merge în colectivități mari, pentru a se simți bine, așa cum sunt nunțile, horele și statul la plajă sau la un mic și o bere undeva pe o pajiște unde sfârâie grătarele.

(21 august 2018)