1.000 de oameni care m-au impresionat: Ioana POPESCU

A fost o vreme în care mă interesa în mod deosebit problema corectitudinii programelor. Aveam o documentație, zic eu, de invidiat pe acestă problemă, căci primeam articole din străinătate, deoarece trimiteam cărți poștale prin care rugam autorii să-mi trimită articolele publicate de ei. Cred că aveam pe probleme de corectitudine cel puțin 100 de articole fundamentale.

Am observat un lucru straniu. Toți autorii discutau niște chestii total mișto, numai că atunci când treceau la fapte, foloseau demonstrarea corectitudinii programelor folosind un program scris în limbajul ALGOL care implementa algoritmul lui EUCLID, ceea ce m-a descumpănit. Mi-a venit ideea de a studia un mod de a demonstra corectitudinea unui program FORTRAN ceva diferit de acea implementare a algoritmului lui EUCLID.  

Când a venit problema elaborării de lucrări de stat, echivalentul lucrărilor de licență de azi, am formulat un titlu ceva de corectitudinea programelor FORTRAN și un alt titlu, ceva despre corectitudinea programelor COBOL. Am avut surpriza că la una dintre lucrări s-a înscris Ioana POPESCU o studentă foarte bună, care știa programare în limbajele FORTRAN, COBOL și ASSIRIS. Ea avea cunoștințele care să-i permită realizarea unei lucrări bune, pentru că demonstrarea corectitudinii necesita folosirea unui aparat matematic elaborat, ori Ioana POPESCU avea note foarte bune la matematică.

I-am dat materialele de care dispuneam. Ea s-a apucat să studieze și am discutat destul de mult. Am structurat lucrarea. Am căutat exemple de programe de care să ne ocupăm. Ea a reușit să scrie capitolele lucrării și să facă unele demonstrații de corectitudine. Am sfătuit-o s-o ia gradual, nu cu programe foarte simple, ci cu secvențe de programe simple. Așa a progresat și s-a prezentat în fața comisiei de examen de stat cu o lucrare extrem de interesantă, care aborda o problemă nouă. Îmi aduc aminte că ceva mai târziu a apărut lucrarea lui Cristian CALUDE de calculul complexității


(01 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Dumitru ZURBAGIU

Pe Dumitru ZURBAGIU l-am cunoscut în vremea studenției. Acum el este un tânăr pensionar. Deci erau vremurile de demult. Aveam seminar de programarea calculatoarelor la grupa lui și am dat un test cu o problemă în care se cerea să se facă o schemă logică. Studenții mi-au dat foile cu schema logică și am remarcat că una dintre acele scheme este foarte corect realizată. L-am întrebat pe studentul care făcuse acea schemă logică dacă absolvise liceu de informatică, iar răspunsul său a fost negativ. Atunci mi-am dat seama că am în față un tânăr cu o gândire foarte bună, bine organizată, care are aplecare spre informatică. Acesta era studentul Dumitru ZURBAGIU. Am discutat mult cu Dumitru ZURBAGIU, căruia eu i-am zs mult mai simplu Mitic, nu Mitică ZURBAGIU, ci simplu Mitică. El după terminarea facultății a mers în industrie cum se spune. L-am mai întâlnit întâmplător prin Piața Romană și de fiecare dată m-am bucurat să aflu lucruri frumoase despre evoluția lui. La un moment dat cineva m-a îndrumat pentru a-mi rezolva o problemă către un domn numit ZURBAGIU Dumitru. Nu i-am spus persoanei că persoana mi-a fost student. Am cunoscut studenți care după terminarea facultății au avut comportament ciudat, deși eu am pretenția că am fost o ființă în proporție de 83,0917634015721% civilizată. Când m-am anunțat la cel cu numele de ZURBAGIU Dumitru am avut surpriza că Mitică nu m-a uitat și am soluționat problema rapid, căci era problema doar de timp, adică o soluție rapidă.
Acum sunt prieten pe Facebook cu Mitică și îmi face o deosebită plăcere să schimb mesaje cu el, căci în mintea mea el rămâne omul care student fiind a dovedit că înțelege informatica în esența ei.

(18 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Elena MĂNESCU

Elena MĂNESCU a fost colega mea de facultate, dar ea era șefa de la cealaltă grupă, căci seria noastră de studenți, era formată din două grupe. Lui Elena MĂNESCU i se zicea Lenuș. Multă lume a crezult că este fiica lui Manea MĂNESCU, deși dacă era întrebată ea spunea că nu este fiica lui Manea MĂNESCU, ci este doar o coincidență de nume. Lenuș era o studentă foarte bună, era iubită de colegii ei, pentru că știa cum să gestioneze condica de prezență, fără să-și supere colegii.

Comparativ cu alte colege, Lenuș era o studentă elegantă, deși bucureștenii se purtau mai deosebit față de noi cei din provincie, ea nu făcea diferența. În anii de facultate cât am fost colegi, nu am schimbat prea multe texte cu Lenuș, pentru că noi veneam din lumi diferite, aveam concepții de viață diferite și vedeam lumea în culori cu totul diferite. Eu o apreciam pentru că știa să vorbească cu profesorii, căutând de fiecare dată să-și apere colegii, care erau mai timizi și care nu îndrăzneau să ridice ochii în fața profesorilor.

De la terminarea facultății nu am mai știut nimic de Lenuș, dar la întâlnirea de 10 ani când ne-am revăzut, era neschimbată. În studenție știam că a plecat căsătorită și am întrebat-o ce mai afce soțul ei, iar ea mi-a răspuns că a rupt răul de la rădăcină. Mi-a rămas în minte expresia și ori de câte ori mergeam la ICI și mă gândeam la o întâlnire cu Lenuș îmi venea în minte propoziția cu răul rupt de la rădăcină. Nu am mai întâlnit-o decât de vreo două ori pe la ICI, dar era foarte ocupată. Am schimbat câteva cuvinte. Lenuș era neschimbată, exact ca în vremea studenției noastre, luminoasă, veselă, dinamică și elegantă, exact așa cum am știut-o de la început și exact cum m-a impresionat, căci avea stofă de șefă de care asculta gloata.

(17 februarie 2023)