Showing posts with label Gabriela SZABO. Show all posts
Showing posts with label Gabriela SZABO. Show all posts

Saturday, November 26, 2022

Un transfer de notorietate scandalos

Am văzut cum transferurile de notorietate sunt utile în politica mare, avantajându-i pe cei deștepți care absorb notorietatea fraierilor, care o dețin și nu știu ce să facă cu ea. Exemplul clasic este formarea USL. PNL, un partid izolat pe scena politică, dar închpuit nevoie mare, a reușit să-i păcălească pe cei din PSD care erau pe val, iar formarea USL a dus în parlament foarte mulți membrii PNL, care n-ar fi ajuns acolo dacă mergeau singuri în alegeri nici în visele lor cele mai colorate. PNL a reuși să crească prin transfer de notorietate și ar fi crescut și mai mult dacă l-ar fi avut pe Crin ANTONESCU drept candidat la președinție.

Acum, vedem că Nicușor DAN, aflat într-un declin evident datorită minciunilor pe care le-a lansat în campania electorală din vara anului 2020 și în care s-a înecat pur și simplu. Nu a dat căldură de a doua zi de la alegere cum a promis, nu a rezolvat problemele bucureștenilor, ba mai mult, s-a lansat în acțiuni care nu sunt spre binele bucureștenilor. Văzând că-i fuge pământul de sub picioare, consilierii lui Nicușor DAN l-au sfătuit că se impune un oarece transfer de notorietate. Așa că ciufulitul de Nicușor DAN, a dat-o în judecată pe Gabriela SZABO în legătură cu ceva venituri încasate ilegal de pe poziția de manager al CSM București.

Nicușor dat, fost olimpic, uzat moral, fără performanțe notabile în administrația locală, cu atitudine ambigură pe durata pandemiei, moale, indecis, împiedicat și lălâu, vvrea să-și repare imaginea șifonată asociindu-și numele de acela al marii campioane Gabriela SZABO. Cartea de vizită a campioanei Gabriela SZABO este impresionantă, în timp ce Nicușor DAN a eșuat și ca matematician, din moment ce nu a mai activat în domeniul cercetării științifice de vreo 15 ani.

Treaba nu-i reușește pentru că nu pune bine problema. În cazul lui, trebuia ca acest transfer de notorietate să se facă natural. Gabriela SZABO trebuia invitată de Nicușor DAN, trebuia să primească fonduri, trebuia să inițieze activități de mare anvergură la care Nicușor DAN să ia parte și în acest fel, în mod indirect, dar eficient, Nicușor DAN avea toate șansele să profite de un transfer masiv de notorietate. Numai prin faptul că ar fi vorbit frumos despre Gabriela SZABO și ar fi stat în umbra acesteia, el ar fi profitat la maximum de acest transfer.



(26 noiembrie 2022)

Saturday, June 4, 2022

Ședință de partid în 1951 (plus ceva ani)

Primul secretar:
- Tovarăși, avem azi să luăm în discuție activitatea unui element retrograd, căreia până mai ieri o consideram tovarășă de muncă și de luptă alături de noi, pentru realizarea idealurilor noastre democratice, pentru dezvoltarea prieteniei noastre cu marele popor sovietic.
Din sală se aud aplauze și lozinci precum STALIN și poporul rus/Libertatea ne-au adus. Se auzea și lozinca: Ana PAUKER și cu DEJ/ Au băgat spaiman-n burgheji.
Din nou, primul secretar:
- Să revenim la ale noastre. O discutăm acum pe Gabriela SZABO, ( o arată cu degetul său amenințător), cea care ne-a dezamăgit, tovarăși. Iată, tovarăși! SZABO Gabriela, fără să ne spună nouă la județeană a lucrat pe ascuns, tovarăși și a mers fără voia noastră, tovarăși, la Sydney, la așa-zisele Jocuri Olimpice, unde fără să informeze activul de partid, s-a clasat prima și a luat din mâinile unor imperialiști aur, lucru care ne revoltă, pe noi, oamenii muncii, care trudim la strung sau pe ogor, tovarăși.
Din sală se aud murmure de nemulțumire. Au urmat la cuvânt câteva tovarășe, pline de revoltă muncitorească, care încruntate și cu hotărâre au înfierat activitatea subversivă a elementului dușmănos SZABO Gabriela. Mânia proletară creștea văzând cu ochii. 
În final, dușmanul de clasă a fost exclus din partid, a părăsit sala și viața de organizație și-a reluat cursul ei normal. În ateliere se făceau șuruburi și piulițe. oamenii își luau salariile și mândria lor că participă la instaurarea regimului de democrație populară era maximă. Din tablou, STALIN rânjea pe sub mustața stufoasă, văzându-și visul împlinit.



PS: de orice asemănare cu ceea ce se întâmplă în ziua de azi unei mari campioane, se  face 
      vinovat cel care întreprinde un astfel de demers, nu autorul acestui material.

(04 iunie 2022)



Gabriela SZABO, valoare autentică

Cum era și firesc, Gabriela SZABO, marea campioană, trebuia umilită. Și ea recunoaște de unde i se trage. Trepădușerimea care mișună și colcăie peste tot, lucrează neobosită pentru a demola valorile. Mediocritatea nu reușește să supraviețuiască lângă valorile autentice și ceea ce fac și o fac cu eficiență, este să o îndepărteze tot ce este valoros, făcând loc unora la fel ca ea, adică mediocrii, ineficiență și fără rezultate.

Să nu uităm că Gabriela SZABO are un doctorat, în timp ce unii din jurul ei abia dacă silabisesc. Este eroarea legii funcționarului public, lege frumoasă la prima vedere, dar care lasă porțile deschise la toate amantele, pilele, nepoatele oamenilor puternici ai zilei.

Gabriela SZABO este ceea ce este și nimeni și nimic nu are cum să-i ia strălucirea, chiar dacă acesta se numește Nicușor DAN. El este pentru mine, marea dezamăgire, căci olimpic și el, dar la matematică, ar fi trebuit să știe că ceea ce a făcut Gabriela SZABO merită apreciere și nu umilință.

L-am felicitat pe Gheorghe HAGI că și-a luat viața în piept și nu a stat o clipă la mâna bugetului de stat și nu a așteptat să i se tragă un picior în c-r de către vreun politruc al puterii sau al opoziției, care s-ar fi bucurat, că a făcut gestul nepotrivit celui mai mare fotbalist al acestei țări.


(04 iunie 2022)

Friday, October 29, 2021

Femei care ne inspiră

 La București Mall la parter, în partea dreaptă cum intri se află mai multe panouri cu chipuri de femei care ne inspiră, așa cum este anunțată expoziția. Am vrut să văd și eu cine sunt femeile care au rolul să inspire.Am pornit în analiza mea cu idei preconcepute, pentru că în mintea mea, care mi-a mai rămas la 75 de ani ai mei, ca să mă inspire cineva trebuie:
- să fi terminat niște școli,
- să profeseze în meseria învățată pe băncile școlii,
- să aibă rezultate remarcabile în meserie,
- să fie model de conduită din toate punctele de vedere,
- să convingă doar când li se rostește numele.
Am văzut pozele unor femei puse cu chenar negru, ceea ce m-a dus cu gândul spre un lucru tragic. Consider că organizatorul acelei expoziții a fost neinspirat să pună pozele în chenar negru. este posibil ca eu să fi văzut acel chenar negru, dar el în realitate să fie rozaliu.
Mi-am pus niște întrebări înainte de a vedea acele poze.
Femeile care ne inspiră sunt doctorițe de succes în sălile de operații?
Femeile care ne inspiră sunt arhitect cu construcții pe lângă care trecem zi de zi?
Femeile care ne inspiră sunt cântărețe care au umplut stadioane cu bilete plătite?
Femeile care ne inspiră sunt croitorese, învățătoare sau actrițe de teatru?
Femeile care ne inspiră sunt campioane olimpice?
Pe cine o inspira una care face reclamă de șampoane?
Pe cine o inspira una care prezintă spectacole? 
Pe cine inspiră una măritată să fie muiere de celebritate?
Pe cine inspiră care a avut trei bărbați la activ?
Societatea românească este cu adevărat bolnavă dacă se bazează pe surse de inspirație false, căci tânăra generație este derutată în momentul în care vede că numai un anumit tip de muncă este promovat și surse de inspirație vin din direcții greșite, căci succesul autentic se confundă cu aspecte vremelnice în care jocul de imagine este esențial și nu latura calitativă, solidă care definește profilul unei femei care cu adevărat să le inspire pe cele care au nevoie de modele autentice, verificate de viață ca fiind adevărate valori.
Monica POP a terminat facultatea de medicină și a practicat medicina.
Carmen IOHANNIS a terminat Facultatea de limbi străine și este profesoară de engleză.
Laura KOVESI a terminat facultatea de drept și este procuror european.
Anca PETRESCU a terminat Arhitectura și a proiectat Casa Poporului.
Ana ASLAN a terminat medicina și a descoperit GEROVITALUL.
Angela GHEORGHIU a terminat Conservatorul și cântă pe cele mai mari scene.
Gabriela SZABO a terminat Facultatea de educație fizică și este campioană olimpică.
Rodica BOICIUC face cele mai frumoase ouă încondeiate.
Ana BLANDIANA a terminat Facultatea de litere și este o mare poetă.
Femeile care ne inspiră sunt puternice, preocupate de meseria lor, de aprofundarea domeniului în care lucrează, de a se lupta cu concepțiile învechite cum că multe dintre pozițiile importante se cuvin bărbaților, ele trebuind să iasă cu adevărat învingătoare.

(29 octombrie 2021)