Nu mi-e dor!!!!

Azi este 30 decembrie 2024 și se împlinesc 77 de ani de când Regele MIHAI Î a abdicat și România a devenit republică populară, adică un stat comunist, satelit al Uniunii Sovietice, alături de alte state precum Bulgaria Polonia, Ungaria Albania RD Germană, Cehoslovacia, alcătuind țările lagărului socialist. Comunismul în România a însemnat egalitate în sărăcie. rememorez anii de groază pe care i-am trăit în comunismul întunecat al lui Gheorghe GHEORGHIU DEJ și al lui Nicolae CEAUȘESCU.
Nu mi-e dor de frigul din casă îndurat în iernile grele.
Nu mi-e dor de cozile de la alimentara pentru un kil de acrne.
Nu mi-e dor de cartofii cu pământ de la aprozar.
Nu mi-e dor de întreruperile de curent electric și de gaz.
Nu mi-e dor de cartela de 20 de litri de benzină pe lună.
Nu mi-e dor de lipsa hârtiei igienice.
Nu mi-e dor de galantarele goale din magazinele Alimentara.
Nu mi-e dor de Moș Gerilă.
Nu mi-e dor de lipsa bananelor și a portocalelor în ajun de sărbători.
Nu mi-e dor de salamul cu soia.
Nu mi-e dor de copitele de porc, numite și adidași.
Nu mi-e dor de puiuții câte doi la pungă, numiți și frații Petrăuș.
Nu mi-e dor de serile cu două ore de program de televiziune.
Nu mi-e dor de minciunile care se spuneau la televizor despre bunăstarea noastră.
Nu mi-e dor de spectacolele grandioase de pe stadioane care făceau cultul personalității.
Nu mi-e dor de activiștii și de nomenklaturiștii îmbuibați.

Nu mi-e dor de aplauzele de la congresele pcr triumfaliste care băteau în cuie stagnarea și sărăcia.
Toate le vreau șterse din memoria mea, dar chiar dacă au trecurt 35 de ani de la Revoluția Română, nu se estompează și mă bântuie în tragismul lor, căci așa sunt toate nenorocirile, dor și rămân în memorie.

(30 decembrie 2024)

Semnificația zilei de 30 Decembrie 1947

Eu am trăit copilăria mea cu o anumită semnificație a zilei de 30 Decembrie 1947 și anume:
- 30 Decembrie 1947 era ziua în care țara a devenit Republica Populară Română, 
- 30 Decembrie 1947 era ziua în care regele MIHAI a semnat actul de abdicare,
- 30 Decembrie 1947 era ziua în care poporul a ieșit în stradă fericit nevoie mare,
- 30 Decembrie 1947 era ziua a fost proclamată R.P.R.

Aveam un prieten ceva mai mare decât mine, care în ziua de 30 Decembrie 1947 era militar în termen, cu haine ponosite, cu ghete scâlciate și cu păduchi, iar comandantul de garnizoană i-a strâns pe platou pe toți camarazii lui și pe el, spunându-le că sunt ața cum sunt din cauza regelui, iar în ziua abdicării lui, noua orânduire le dă haine, le dă ghete, le dă săpun și-i scapă de păduchi. Îmi spunea prietenul meu că la mintea lui de atunci, a pus toate relele în cârva regelui și s-a bucurat că acesta plecase, cu trenul încărcat de bogății, căci așa îi spuseseră comandanții lui. Dar prietenul meu a trăit și în comunism, căci ceea ce-mi spunea era undeva prin anul 1991 și făcea diferența.

Când eram elev în clasa a VII-a, am vizitat Castelul Peleș și Palatul Republicii. Pe zidul Palatului Republicii era o placă pe care scria că acolo era locul unde regele semnase actul de abdicare, act ce era expus și pe care l-am văzut, dar ceea ce-mi amintesc era legat de faptul că era frumos caligrafiat, iar textul era cu mult mai scurt decât textul publicat după 1989. Țin minte că ghizii nu s-au sfiit să ne spună despre luxul în care trăia familia regală și sărăcia în care trăia poporul, iar un element esențial era cel a descrierii parchetului din diferite esențe diferit colorate, în tip ce poporul trăia în frig și foamete.

Acum ziua de  30 Decembrie trece ca o zi oarecare, este ceva mai tristă și nu prea ne place să vorbim despre ea, deși bine ar ti dacă niște istorici cu creierul la ei s-ar apleca pe documente și ar scrie 10 pagini definitorii, pe care niciodată, nimeni să nu le mai modifice, reinterpretându-le, pentru ca noi, muritorii de rând să înțelegem clar ce a însemnat această zi sau ce nu a însemnat și punct.



(30 decembrie 2023)

Eu și istoria

Din capul locului trebuie să spun că mie istoria nu mi-a plăcut. Am avut un profesor de Istorie, Mircea ADAMEȘTEANU, tatăl scriitoarei Gabriela ADAMEȘTEANU de la care am învățat istoria Evului Mediu, dar după aceea tot ce a urmat a fost o mare caricatură, căci fiecare care a venit a rescris istoria după bunul lui plac. Comuniștii au făcut o istorie care să-i avantajeze. Acum în democrație, faptele sunt deformate astfel încât totul să pară altfel decât a fost în realitate, pentru a-i face pe unii și mai frumoși și mai deștepți și mai importanți, deși nu au fost nici frumoși, nici deștepți și cu atât mai puțin și mai importanți.

Este adevărat că același deget dacă-l privești din diferite unghiuri, arată altfel, dar tot despre un deget este vorba. La istorie, un eveniment descris de mai mulți istorici nici pe departe nu mai este ceea ce a fost el în realitate. Nu accept ca în decurs de câțiva ani același eveniment să fie interpretat diferit. Despre 24 August 1944 s-a zis că este ziua eliberării patriei noastre Republica Populară Română de către glorioasa Armată Roșie de sub jugul fascist. La numai câțiva ani, același 23 August 1944 devenea ziua începerii Revoluției democratice pentru ca țara noastră să devină Republica Socialistă România în 1965, la desăvârșirea acestei revoluții. După 1989, 23 August 1944 a devenit doar ziua în care s-a produs o lovitură de stat care s-a soldat cu înlăturarea de la putere a mareșalului Ion ANTONESCU.

Nici nu vreau să mai scriu despre semnificația zilei de 22 Decembrie 1989, căci deja mă apucă frisoanele, din moment ce numai la diferență de nici 20 de ani semnificația acestei zile s-a schimbat mai rău decât se schimbă o pereche de șosete de către un individ care face jogging.

Să trec la o analiză a ceea ce a însemnat imnul de stat al nostru de-a lungul anilor, deja mă face să cad în depresie, la câte fluctuații s-au înregistrat după 1947 și la ce siluire au fost supuse sentimentele naționale cu versurile acelea cu

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far și tărie si avânt

Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,

Făurim socialismul pe-al țării pământ

 sau versurile

Azi partidul ne unește
Și pe plaiul românesc
Socialismul se clădește,
Prin elan muncitoresc.

Nu vreau să critic pe nimeni, dar faptul că nu am la dispoziție o carte de istorie de maximum 500 de pagini scrisă acum 30 de ani, pe care s-o citesc și s-o recitesc și să înțeleg marile evenimente din viața poporului meu, exact așa cum ele au fost, mă întristează și mă determină ca istoria să nu-mi placă și mai rău.

(18 mai 2023) 

Semnificația zilei de 30 decembrie în spațiul mioritic

Ca țară mică, România a avut, are și va avea o evoluție în timp strict interdependentă de cei din jur, de cei mai de departe, dar obligatoriu dependentă de marile puteri ale lumii. Oricât ne-am dori noi să fim cu mult mai mult decât credem de cuntem, tot timpul va fi ceva care ne va trage de mânecă, pentru a ne reașeza exact acolo unde ne este locul. Opțiunile noastre există și ele ne dirijează destinul, mai favorabil sau mai puțin favorabil. 

Eroarea strategică din politica românească dintre anii 1930 - 1940 ne-a plasat în zona cea mai puțin favorabilă, căci nimeni nu va trece ușor cu vederea alianța de dinainte de 23 August 1944, precum și declarația de război a guvernului, adresată Statelor Unite și anunțată cu emfază de postul național de radio, căci România era aliata Germaniei lui HITLER. Ca jucător incoerent, cu o strategie eronată, România a cules exact ceea ce a semănat, atunci când au fost creionate sferele de influență.

Ce a urmat zilei de 8 mai 1945 în țara noastră este consecința deciziilor eronate luate de partidele politice, de guvern și monarhie în derularea proceselor de orientare a țării și nu trebuie arătat cu degetul în altă parte, căci comportamentul celorlalți a fost dictat de poziționarea greșită a Bucureștiului. Nu alții sunt de vină căci la București a fost construită și pusă în practică o strategie greșită.

Cine va avea curajul să scrie o istorie coerentă, bazată pe documente și pe imagini de arhivă, va avea posibilitatea de a interpreta corect inclusiv semnificația zilei de 30 decembrie 1947. Acum trebuie acceptată ideea că în fruntea maselor se află conducători, unii mai iscusiți, alții mai tembeli, dar istoria este făcută de mase. Masele sunt cele care se află pe câmpul de bătălie din războaie. Masele sunt cele aleg prin votul lor conducători buni sau conducători mediocri.

Realitatea românească din 1947 nu trebuie ruptă de cum a decurs războiul, de statutul de țară învinsă al României și de rolul Armatei Roșii, ca armată de ocupație, care alături de armatele aliate ale USA, Regatului Unit și Franței, ieșiseră victorioase prin semnarea actului de capitulare necondiționată a Germaniei. S-a tot vorbit de un șervețel scris la Yalta unde au fost fixate  niște ponderi de influență, unde se vedea că URSS avea 90% și Regatul Unit avea 10% în cazul țării noastre.

Acum au trecut 74 de ani de la momentul proclamării Republicii Populare Române la data de 30 decembrie 1947. Istoricii noștri de azi privesc greșit și incomplet acest eveniment. Trebuie spus că niciun act de abdicare nu se face din fericirea monarhului, ci în condiții excepționale și este un act de voință unilaterală, asemeni unei demisii pe care orice angajat o semnează, ca act al voinței sale, fără a da explicații. RPR - republica Populară Română avea un prezidiu provizoriu condus de C.I. PARHON, părintele endocrinologiei și care în componență avea personalități importante.

Schimbările de după 8 mai 1945, reforma agrară din 1945, alegerile din 19 noiembrie 1946, instaurarea regimului comunist în 30 decembrie 1947, naționalizarea din 11 iunie 1948, adoptarea constituției din 13 aprilie 1948, adoptarea planurilor anuale și cincinale, sunt consecințe directe ale modului în care s-a încheiat pacea care a pus capăt celui de al II-lea Război Mondial, partidul comunist român a fost doar instrumentul care a capacitat masele pentru a pune în operă tot ce decurgea din acel 90% scris pe șervețel de Winston CHURCHILL în 9 octombrie 1944. Este proverbul capul face, capul trage, căci totul se trage de la niște conducători foarte slabi, incompetenți care după anul 1930 au dus țara de râpă.

(30 decembrie 2021)