Este departe de mine de a nega rolul diplomelor și trecerea pe primul loc a faptelor. În contextul nefericit din zilele noastre când diplomele nu au în cea mai mare parte corespondent în calificarea reală a posesorilor lor, înclin să dau credit celor care prin fapte dovedesc cât de buni profesional sunt. Eu prefer un meseriaș fără diplome, dar care știe să-și facă meseria ca la carte, unui nene sau unei tanti care vin și-mi flutură tot felul de diplome, dar care atunci sunt puși la treabă se comportă ca niște bâte.
De aceea, când vine cineva și-mi vorbește despre titlul său de doctor în științe, îl întreb:
- ce vârstă are,
- ce vârstă avea când a făcut doctoratul,
- ce facultate a terminat,
- unde a făcut doctoratul,
- dacă profesează în specialitatea unde este doctor.
Mai pun câteva întrebări și mă lămuresc. Dacă a făcut facultatea la 40 de ani și doctoratul l-a finalizat în doi ani, pe când era deputat sau secretar de stat sau ministru sau ceva șef la județ, atunci sunt deja lămurit că niciuna dintre diplomele avute în posesie nu reprezintă altceva decât satisfacerea unui orgoliu nemăsurat și nu reprezintă nimic în adevăratul sens al unei oarece profesii, din care să mănânce o pâine. Am văzut în viața mea meseriași adevărați, care nu etalau diplome, deși probabil le aveau, dar care știau meserie cât cuprinde și m-am considerat un ales al lui Dumnezeu, prin faptul că i-am cunoscut și mi-au rezolvat în cele mai bune condiții problemele pentru care am mers la ei. Eu am niște criterii clare după care mă conving că am de-a face cu un om priceput și anume: după cum dau noroc cu persoana și după privirea respectivei persoane. Aceste două criterii mă determină să fiu sigur că am găsit persoana potrivită.
(09 noiembrie 2024)
(09 noiembrie 2024)
