Haosul din arhitectură

În matematică există teoria haosului și am observat că nu prea există exemple edificatoare. Mă gândesc să sugerez să vină matematicienii pe la noi, să viziteze orașe, sate și locuri pitorești pentru a vedea manifestările haotice din construcții și sunt sigur că vor găsi exact ceea ce caută. Haosul din arhitectură are la bază lipsa unei strategii, corupția și mai ales mediocritatea care domnește și acolo ca în orice alt domeniu. Mai mult, aș sugera ca tot ei să fundamenteze din punct de vedere teoretic urâtul, ugly theory, iar ca pornire să vină să vadă ceea ce s-a construit la noi, căci din 100 de clădiri, cam 120 sunt hidoase de sus până jos, deși poartă semnături ale unor proiectanți care au primit bani grei pentru râtul dus la extrem. Ave, Cesar!

(01 septembrie 2017)

Hidoșenii, megalomanie și prostie

Am constatat cu tristețe că foarte multe lucruri se întâmplă cum n-ar trebui. Încă de la construirea casei Poporului mi-am dat seama că păcatul megalomaniei a pus stăpânire pe mulți dintre noi. Nu se explică altfel de ce au răsărit construcții groaznic de disproporționate, așa cum este primăria din Breaza, dar și cea din Afumați sau chiar și alte construcții de prin locuri unde nimeni n-ar gândi. Cum tot omul se crede arhitect, fiecare își face propriul proiect de casă, ceea ce duce la niște improvizații mai mult decât oribile, astfel încât de la Cheia la București nu se vede o casă cu bun gust, ci numai construcții una mai urâtă decât alta, încât cine insistă să facă analize, va sfârși prin a avea săptămâni în șir coșmaruri cu efecte devastatoare. Hidoșenia în arhitectură este de vreo două decenii cuvântul de ordine, o a doua natură sau ceva așa cum este lumina pentru plante.

Ca lucrurile să fie desăvârșite, prostia face să fie devastate monumente istorice folosind termopane, punând becuri la vulturii de la 1918 și înlocuind lespezi de piatră de sute de ani, cu produse făcute în fabricile cu care își pavează tot omul din Pipera curțile bântuite de noroaiele stradale.

Era un film Asta e America în care am văzut cum niște sectanți mâncau inima unei gagici. La noi Aceasta e România ar fi filmul expresiei urâțeniei negrului în contrat cu întunericul prostiei perene.

(21 aprilie 2017)

Arhitectură veche în București

Nu discut aici nici despre improvizațiile scandaloase din centrul Vechi, nici despre restricțiile de doi bani impuuse pentru a submina afacerile de acolo. Discut despre niște clădiri care au avut o soartă mult mai bună din București și aici mă refer la trei clădiri de pe Calea Dorobanților de peste drum de Facultatea de Cibernetică. Sun niște clădiri care sunt cred monumente de arhitectură, deși nu știu ce inseamnă aia monument de arhitectură, că Bucureștiul nu este bântuit de piramide sau de cetăți fortificate de prin Evul Mediu. Cele trei clădiri au fost revendicate și proprietarii lor au înțeles că dacă le dau o întrebuințare deșteaptă vor scoate bani adevărați. Prin Piața Romană este o clădire în paragină și asta pentru că proprietarii și-au dorit acolo să răsară un hotel sau o clădire de birouri, ceea ce nu s-a întâmplat, iar noii proprietari o lasă în continuare în paragină că legea nu-i constrânge de nicio sămânță.

Mai sunt și alte clădiri cu noi întrebuințări care au fost salvate, lucru care arată că o manieră inteligentă de soluționare duce către ceva de supercalitate. Există nenumărate modalități inteligente pentru a salva clădirile vechi de la demălări barbare, care să facă din terenuri eliberate de trecut, noi șanse celor care în buricul Bucureștiului vor hoteluri sau spații pentru birouri în zgârie nori, ceea ce nu este rău, dacă n-ar fi vorba de sacrificarea unui trecut frumos.
Bucureștiul vechi este salvat dacă se dă o utilizare selectă spațiilor încărcate de istorie, folosindu-le pentru expoziții pline de rafinament, restaurante exclusiviste, magazine pentru marile branduri, locuri unde se manufacturează lucruri absolut speciale și unicate pentru cei foarte exigenți. Acele spații nu trebuie să fie incluse într-un circuit de masă unde forfota este nesfârșită și aglomerația insuportabilă. La prețuri mari, calitatea și confortul trebuie să fie pe măsură.

(16 iunie 2016)