Din nou despre optimizare și practică

Este la modă acum să se folosească cuvântul optimizare. Unii optimizează decizii. Altii optimizează rețete de fabricație. Sunt unii care optimizează rute de transport. Se optimizează în consecință orice. Realitatea este un pic altfel. Cel ce vrea să optimizeze ceva trebuie să facă în prealabil câțiva pași și anume:
- să definească un obiectiv de urmat,
- să specifice restricțiile în care se desfășoară,
- să spună la ce se așteaptă, deci care este soluția,
- să fie în stare că a găsit un algoritm,
- să știe să arate că soluția găsită este unică.
Viața nu este deloc simplă și multe, chiar prea multe dintre restricțiile pe care noi le dorim, nu se exprimă așa de ușor folosind formulele matematice, mai ales dacă ne trăsnește nouă prin cap un ceva care se exprimă frumos în cuvinte, dar pentru care nu dispunem de operatori matematici.
Să mai zic ceva: orice model vizează niște condiții ideale, pe care noi de teamă, nici nu le exprimăm, căci dacă le-am exprima, ar fugi lumea de modele, de algoritmi, de soluții, ca dracul de tămâie.
Modelele și algoritmii de optimizare de care ne-am îndrăgostit și pe care-i vedem implementați, iau în considerare condiții ideale, în care:
- nu apar abateri,
- nu se schimbă nimic,
- ce nu e în model, nu există.

Să ne imaginăm o problemă de transport. Există posibilitatea ca pe durata efectuării transporturilor să apară necesitatea de a schimba rutele. Deci problema care se pune este de a face o nouă optimizare, în noile condiții. Există riscul ca după mai multe astfel de optimizări, când tragem linie să obținem un rezultat cu mult mai prost decât s-ar fi lucrat cum se lucra înainte fără nicio optimizare.

(27 februarie 2025)

Rezerva de plan

De la revoluție încoace cuvântul PLAN este aproape interzis. De prea multă utilizare neadecvată a căzut în disgrația tuturor.
În realitate, fiacre dintre noi face planificare.
Ne planificăm concediul.
Ne planificăm banii din salariu.
Ne planificăm data nunții.
Ne planificăm momentul în care ne cumpărăm un costum.
Ne planificăm derularea pregatirii unui examen știind data când acesta are loc.
Ne planificăm ce cumpărăm din supermarket.
Ne planificăm orice în viață. Așa că nimeni, niciodată nu are cum să scape să traverseze ceva din viața sa fără a planifica.
Diferă numai nivelul de detaliere abordat de fiecare dintre noi.
Este important ca planul să fie:
- realist ca termene și resurse;
- să ia în calcul și existența unor riscuri;
- să aibă și o serie de rezerve care să permită contracararea efectelor generate de apariția unor
  evenimente nefavorabile;
- să includă posibilitatea de a face corecții;
- să aibă la bază experienșe anterioare privind proceduri, durate activități;
- bazat pe estimări care sunt verificate sau similare de la alte programe asemănătoare.
Întotdeauna trebuie să fie luate în considerare rezerve. Li se zicea în vremurile comuniste rezerve de plan.
Din punctul meu de vedere rezervele se concretizează prin:
- sume suplimentare care să fie disponibile în orice moment, când sunt depășite niveluri din plan;
- intervale de timp care să permită reorganizarea activităților încît să nu fie încurcate alte  etape care
  urmează celei în care apare o situație neprevăzută și trebuie să se facă schimbări;
- resurse ce trebuie mobilizate pentru a recupera rămâneri în urmă.
Nu trebuie considerat plan acel deviz cu care se intră într-o locitație pentru că un plan nu presupune abateri dramatice, adică să se pornească de la un nivel și să se obțină o creștere ce 3 -20 de ori a costului inițial. Se pornește cu un deviz mincinos doar pentru a câștiga licitația, legile permițând corecții în cascadă dacă se invocă forța majoră.
Tot timpul se vorbește de necesitatea predictibilității, pentru că marile companii își fac planul de afacere plecând de la ipoteze construite pe realități. Dacă se modifică aceste realități lucrurile se schimbă și o afacere inițial profitabilă se transformă în dezastru.
Pentru fixarea unei centrale de apartament, devizul inițial a fost de 8.000 lei. Pe durata implementării:
- au fost schimbate procedurile de obținere a aprobărilor, ceea ce a dus la costuri suplimentare de
  2.000 lei;
- cheltuielile cu debranșarea, inițiale la un pret, au crescut cu 3.000 lei;
- au aparut cheltuieli cu proiectul de reechilibrare și realizarea acesteia 4.000 lei;
- s-au schimbat tarifele la materialele care intră în lucrare cu 7.000lei.
A rezultat o schimbare de la 8.000 lei la 24.000 lei, adică fix o creșeter de 300%, foarte de parte de orice nivel de predictibilitate. Dacă a rezultat că microcentrala generează o economie care duce la recuperarea investiției în 7 ani, dintr-o dată recuperarea se face undeva în 21 de ani. Numai că microcentrala este garantată pentru 10 ani. Dacă se ia în considearre creșterea de la 10% la 25% a contribuției posesorilor de microcentrale la cheltuielile comune ale blocului, perioada de recuperare a cheltuielilor creste la 30 de ani. Dacă se ia în considerare documentele UE legate de înlocuirea centarlelor vechi cu altele bazate pe un alt principiu, se pare până prin 2020, ceea ce începuse ca un vis frumos se transformă de fapt într-un coșmar, pentru că apetența UE pentru birocrație și centralism excesiv face ca orice plan al individului să devină o glumă prostă din punct de vedere economic.
Cine își planifică vacanțe fără a lua în calcul efectele generate de valurile de migranți, deja are o mare problemă. A planifica nu înseamnă a da cu zarul, ci înseamnă a lucra în condițiin normale, cu proceduri normale, cu consumuri normale , obținând rezultate normale. În afara normalului nu există planificare. Uneori nici hei-rup nu exista atunci vand variațiile condițiilor sunt dramatice. Planificarea este o activitate specifică lumii unde guvernează ordinea și disciplina, unde sunt reguliu clare și totul este predictibil. dacă nu sunt indeplinite aceste condiții planul moare și se lucrează la voia întâmplării.

(7 martie 2016)

Stagnare prin distrugere

Acum ne aflăm în fața unor situații absolut incredibile. Sunt câteva construcții în București care trebuie demolateîn întregime dar sunt și construcții pentru acre trebuie demolate unu sau două sau trei etaje.
S-a ajuns aici pentru că:
- au fost date autorizații în mod abuziv;
- constructorii nu au respectat proiectul inițial;
- în loc de 7 etaje au fost făcute 9 etaje la bloc;
- amplasamentul construcției nu a respectat cerințele legale.
A construi inseamnă:
- a utiliza materiale;
- a folosi forțăde muncă;
- a face tot felul de cheltuieli;
- a vinde ceea ce s-a produs,
A pune în aplicare o hotărâre definitivăși executorie înseamnă:
- a demola câteva etaje sau toată clădirea;
- a folosi utilaje și mână de lucru pentru a demola;
- a crea disconfort celor care au plătit apartamentele ce vor fi demolate;
- poluare pe durata demolării;
- materiale ce sunt duse la gropile de gunoaie.
Iată un mod de a face risipă. Cu acele amteriale și cu forța de muncă și cu utilajele era posibil să se construiască alte blocuri, alte clădiri și coeficientul de folosire a resurselor ar fi fost 100%.
Se mizează pe iertarea de către legiuitor a neregulilor, pe tergiversarea proceselor, pe întârzâierea punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești definitive și executorii.
Stă mărturie construcția de lângă Catedrala Sf. Iosif pentru acre există mari probleme tehnice în a pune în aplicare demolarea. Risipa de resurse este evidentă acolo pentru că:
- au fost consumate resurse deosebite;
- clădirea stă nefolosita;
- clădirea trebuie demolată;
- sunt probleme tehnice aproape insurmontabile legate de demolare;
- problema este în coadă de pește de 10 ani.
Se vede că abordarea acesta a lucrului care merge și așa a dus la stagnare prin risipă de resurse în obiective ce nu-și găsesc utilitate sub nicio formă.
Oamenii trebuie să înțeleagă că un proiect trebuie executat așa cum trebuie, fără abateri. Orice abatere înseamnă demolare, adică distrugere, adică risipă, adică stagnare, nu dezvoltare. Clar!
(28 februarie 2016)