managementul colectiv este un fel de ghiveci unde o gloată de indivizi se fac că fac, dar decizia o ia unul singur, ceilalți stau de lemn Tănase, ca după ce capul-capilor placă să aibă de ce se văita invocând greaua moștenire.
În opiniua mea, managementul colectiv nu este funcțional pentru că:
- transparența nu e operațională,
- decizia colectivă nu există,
- responsabilizarea este diluată,
- nu răspunde nimeni de nimic.
Dacă privim cu atenție, nu există în matricea rolurilor sarcini de 1:1 adică o sarcină la un individ. Toți se ocupă de toate și în final de nimic.
La un institut de cercetări oarecare există:
- conducere formată din 3 indivizi,
- consiliu de administrație format din 7 indivizi,
- consiliun științific format din 7 indivizi,
- comitetul director format din 6 indivizi.
Dacă avem puțintică răbdare, vom vedea că doi indivizi face parte din toate aceste structuri. N-am mai stat să văd dacă făcând intersecția dintre cele patru conglomerate mai există și alte submulțimi nevide. Cine vrea să vadă explicația la faptul că cercetarea din Ro e la pământ are explicația că administrativul se suprapune cu științificul. Îmi aduc aminte că X care era director era implicat în proiectele de cercetare. N-am înțeles cum un manager mai are timp să facă și cercetare. managementul cercetării e una, cercetarea e cu totul altceva. Un cercetător de excepție, după ce este epuizat din accest punct de vedere dacă vrea să devină manager este o altă ciorbă de pește. Dar și manager și cercetător nu se există, vorba mătușe-mii.
Întrebare: președintele consiliului științific este mai tare ca directorul general? Nu este cel mai tare acela care are drept de semnătură în bancă, bre?
(05 aprilie 2021)
