Reingineria portalurilor, o muncă titanică, dar necesară

Orice portal este gândit la un moment dat pentru a avea o anume funcționalitate, numai că multe se schimbă în timp și aici mă refer la:
- problematica abordată,
- modul de a face actualizarea,
- criteriile de regăsire a informației,
- tehnologiile utilizate,
- creșterea calității.
Reingineria nu este o operație care se face zilnic, ci numai atunci când ne dăm seama că structura portalului este neomogenă, iar regăsirea informației a devenit extrem de dificil de realizat. Reingineria:
- cuprinde întreg portalul,
- aduce schimbări radicale,
- rezultatul este un portal absolut performant.
Când am construit site ionivan.ro am avut ca obiectiv realizarea unei comunicări cu studenții și am căutat să realizez o organizare a lui încât fiecare student să găsească acolo exact ceea ce-l interesa. Nu am avut inițial gestionarea numărului de click-uri, căci interesul meu era direcționat spre alte aspecte, mai ales spre realizarea de conținut digital, cât mai mult cantitativ, care să răspundă cerințelor studenților, în concordanță cu activitățile lor.
Acum, după trecerea anilor, s-au modificat multe. Mi-am impus utilizarea de diacritice, alinierea textelor și identificarea informațiilor cu un număr de click-uri cât mai redus, să zicem două click-uri.
Am încercat în ultima lună să fac și o interfață cu identificarea informațiilor doar printr-un singur click, numai că concluzia la care am ajuns este că site-ul meu fiind neomogen, o astfel de abordare nu prea merge. 

A face reinginerie de portal înseamnă:

- a lua toate componentele portalului,

- a stabili corelații între conținut și frecvențe de referire,

- a stabili o structură arborescentă regulată, omogenă,

- a defini reguli de definire la ramura arborescenței,

- a defini regula unică de revenire de la frunze spre părinte sau spre rădăcină.

Dacă portalul are 1.000 de componente, volumul de muncă este foarte mare căci fișierele trebuie redefinite ca elemente de accesare și dacă nu au fost create cu conținut de a fi redefinite, trebuie făcut acest lucru, căci altfel toate fișierele ce s-ar vrea referite devin fișiere necunoscute.

Reingineria presupune testarea fiecărei modificări efectuate pentru a nu ne găsi în situația unor componente referite și inaccesibile sau pentru a nu pierde compăonente. Ca lucrurile să fie clare, noua interfață trebuie să includă un buton spre vechea interfață, pentru a nu apare situația că un utilizator nu vrea să acceseze componente cu portalul care a fost supus reingineriei, ci cu vechea formă. Dacă nu se oferă acestă posibilitate, utilizatorul va utiliza un alkt portal, căci are balta pește.
(08 februarie 2022)

PhD - Arborescența tezei de doctorat

Am  mai scris despre arborescența tezei de doctorat un articol special dar și ceva legat de niște etape dintr-o tehologie. Când un pictor vrea să deseneze un tablou, nimic nu este la întâmplare. El își construiește în minte tabloul, face o schiță cu tot tabloul și după aceea umblă la detalii. Un romancier își defineșye în mintea lui cam despre ceea ce va scrie, își schitează în minte tot firul de bază și abia după aceea trece la a scrie capitol de capitol. Arborescența tezei de doctorat are rolul de a:

- ordona ideile ce vor fi cuprinse în teză;

- asigura o logică a întregii expuneri;

- reduce pe cât posibil repetarea de idei;

- elimina pe cât posibil revenirile;

- gestiona conținutul elaborat;

- permite lucrul în paralel la capitole;

- realiza un echilibru întregii lucrări.

Cel ce se apucă să elaboreze arborescența tezei de doctorat, va constata care este măsura în care stăpânește problematica de care se va ocupa și va vedea care sunt petele albe din domeniul cercetat și va ști unde să insiste și unde să-și canalizeze eforturile. Arbobătut în cuie, ci este o construcție dinamică, aptă să reflecte tot timpul stadiul în care se află cercetarea efectuată de doctorand. Ea este un întreg și pe tot timpul trebuie să rămână un întreg. Cine se așează să deseneze o arborescență de teză de doctorat, obligatoriu trebuie să aibă clar despre ce va scrie în teză, care este domeniul de care se ocupă, care sunt problemele pe care le abordează. Eu am opinat că înainte de orice, doctorandul trebuie să aibă clar obiectivul pe care îl urmărește. Acel obiectiv se obține pornind de la titlul tezei de doctorat. Voi lua cazul meu. Acum 1.000 de ani, împreună cu conducătorul meu de doctorat am stabilit ca titlu tezei mele următoarea formulare: MODELUL ECONOMICO - MATEMATIC AL SECȚIEI ÎNTREPRINDERII INDUSTRIALE. Mie nu mi-au plăcut niciodată titlurile prea lungi, cu multe detalii, zorzoane și explicații. Tot de comun acord cu conducătorul meu științific, un om cu totul remarcabil, am stabilit ca obiectiv construirea modelului economico-matematic al secției întreprinderii industriale. Ca element de ambiție a fost ca respectivul model să fie cu aplicabilitate ca să am posibilitatea să verific ceea ce obțin în activitatea de cercetare. Pornind de la titlul tezei am identificat cuvintele cheie și structura tezei s-a construit aproape singură.

La acea vreme nu știam eu cum este cu arborescența, dar știu cu certitudine că am frecat atât de mult cuprinsul tezei, că l-am învățat pe dinafară la nivel de capitole și subcapitole. Tot în minte aveam schițele subcapitolelor și știindu-le pe dinafară, gestionam redundanțele foarte bine, căutând minimizarea lor. Mi-a fost foarte greu, dar și stagiul doctoral era undeva la 4 ani examene și referate și urmau 2-3 ani de elaborare teză, față de 3 ani cât sunt acum stagiile doctorale. Pe vremuri erau și prelungiri și-mi amintesc că un tip a fost exmatriculat la 25 de ani stagiu doctoral. Cine făcea un doctorat în 6 ani era un erou. acum cine depășește 3 ani deja are probleme, deși refuz să cred că în 30 de ani s-au dublat neuronii în capetele oamenilor din spațiul carpato-danubiano-pontic, pentru a reduce la 1/2 durata realizării tezelor de doctorat, în aceleași condiții de calitate, zice-se.

(02 august 2017)

Structura logică a unei lucrări de licență

Așa cum omul este o construcție logică, bine proporționată, evident și o lucrare de licență trebuie să fie tot astfel elaborată. Orice lucrare de licență trebuie să aibă:

• un titlu nici prea lung dar nici prea scurt, pe care oricine care-l citește să aibă ideie despre ce tratează lucrarea, pentru a nu-și crea așteptări care să-i fie înșelate dacă citește lucrarea și dacă din titlu omul își făcea o ideie, iar la citire vede că lucrurile stau cu totul altfel; afară e vopsit gardul și-n năutru-i leopardul; un titlu prea scurt este pecific lucrărilor ample de 500-600 pagini; un titlul prea lung spune tot și nimeni nu mai citește lucrarea; la o lucrare de 40-50 de pagini titlul trebuie să nu depășească niciodată 15 cuvinte; cele mai reușite titluri conțin maximum 10 cuvinte; din titlu se reăspunde la întrebările CE? UNDE? CUM? și rareori la altele; unele din cuvintele ce formează titlul sunt cuvinte cheie și autorul lucrării trebuie să țină seama ca în lucrare ele să se regăsească și să fie dezvolatte;
• un obiectiv construit ca o propoziție simplă, cu un singur predicat și doar câteva alte cuvinte, fără prelungiri și detalieri inutile; din obiectiv trebuie să rezulte clar care este finalitatea astfel încât nimeni să nu se aștepte ca după ce a lecturat ceea ce este scris să găsească acolo un bulgăre de aur sau o moșie de 300ha cultivată cu rapiță; obiectivul trebuie croit astfel încât să rezulte că tot ce este scris acolo este relizat nu de o echipă, ci de o singură persoană, un absolvent de facultate, după ce a parcurs 3 ani învățând și lucrând la laborator sau în producție în stagiile de practică; propoziția trebuie să conțină cel puțin un cuvânt cheie din titlul lucrării;
• un cuprins care decurge din obiectivul definit, pentru că una este efectuarea unei analize, alta este implementarea unui sistem informatic, altceva înseamnă proiectarea unei aplicații informatice și cu totul altfel arată cuprinsul unei lucrări de licență destinată unei aplicații de e-commerce care utilizează o bază de date; totuși, orice cuprins are elemente comune indiferent despre ceea ce tratează lucrarea de licență; astfel, orice lucrare de licență are o introducere, se încheie cu concluzii, are o bibliografie; orice lucrare de licență trebuie să facă o analiză mai la început a ceea ce este făcut în domeniul tratat și mai către sfârșit să arate că din punct de vedere economic ceea ce s-a făcut este eficient; în rest, de la coordonator la coordonator, se structurează cuprinsul ca să acopere problematica; este necesar ca toate cuvintele cheie din titlu să se regăsească cel puțin o dată în titlul unui capitol;
• o arborescență care presupune dezvoltarea cuprinsului la nivel de subcapitole și la fiecare subcapitol se vor scrie câte 5 propoziții foarte scurte prin care se spune ce tratează fiecare subcapitol; privind pe orizontală se exclud repetările su tratările aberante când un concept este folosit inainte de a fi definit; mai mult, se va vedea în acele propoziții dacă sunt cuvinte cheie din titlu care nu apar niciodată în lucrare ceea ce este rău;
• un stil de scriere a textului, căutând să lipsească acele construcții de umplutură care nu fac altceva decât să sporească confiziile din conținutul luat ca un întreg;  stilul vizează evitarea punerii verbelor la persoana a întâia și lucrul la modul impersonal, cu se face, se drege; tot legat de stil se stabileșc modalități de a numerota figurile și tabelele astfel încât să se evite situațiile în care exista tabele sau figuri nereferite sau, mai rau se face referire la ceva care nu există în lucrare; mare atenție trebuie acordată formulelor să nu apară o variabilă cu mai multe semnificații sau o semnificație pentru mai multe variabile; lucrul se gestionează bie prin construirea unei aneze; devine dramatic daca este o avriabilă în formulă și în lucrare nu se scrie ce înseamnă; eu am impus ca etxtele să nu conțină nicio formă a verbului A PUTEA și nici verbe la viitor sau la condițional;
• o bibliografie care trebuie construită foarte corect de la început respectând un standard dar în același timp să fie asigurat un mod flexibil de lucru, știut fiind afptul că bibliografia se construiește dinamic;
• un folder care are ca nume licenta yyyy-mm-dd vvv unde yyyy reprezinată anul, mm reprezintă luna, dd reprezintă ziua și vvv reprezintă versiunea 001, 002... 099 să zicem; managementul versiunilor ne scuteste de cel mai groaznice întâmplări generate de pierderea din neatenție sau din neglijență a conținutului digicat sau de alterarea aiuritoare a conținutului, fără posibilitatea de a-l reconstitui; deci de fiecare dată cînd trecem la eelaborarea a unei noi variante, vom salva vechea variantă intr-un nou folder si vom creste versiunea cu o unitate, adica trecem de la versiunea 0045 la 0046, de exemplu; nefăcând așa apar pierderi acre duc spre a dubla efortul de refacere a ceea ce s-a distrus sau se amână cu un an sisținere lucrării dintr-o neglijență copilărească;
• un management al elaborării lucrării care presupune organizare, eșalonare, definire clară a etapelor și mai ales determinare d a face ceva foarte special care să-l reprezinte pe absolvent; nu trebuie neglijat faptul că lucrarea de licență este singura lucrare care definește 100% de autor; lucrarea de disertație are restricții privind originalitatea și autorul trebuie să includă forțat acele rezultate care sunt originale; teza de doctorat prin implecațiile ei este realizată sub un control foarte strict al conducătorului științific întrucât un rateu al tezei atrage după sine pierderea calității de conducător de doctorat și nimeni nu vrea să se riște sub nicio formă.

Dacă toate lucrurile sunt foarte clare, lucrarea se scrie apoape singură. Viitorul absolvent nu are altceva de făcut decăt să urmeze pas cu pas ceea ce este specific fluxului lucrării și să scrie de fiecare dată ceea ce a obținut, fără a face vreodată copy-paste din alte lucrări. El trebuie să treacă prin filtrul gândirii proprii toto ceea ce citește și să aibă puncte de vedere ale sale.

Lucrarea de licență are o economie a ei. dacă se impune să aibă un număr de N pagini fără anexe și fără bibliografie, atunci pentru o lucrare cu R capitole, lungimea Lg a unui capitol este dată de formula:

Lg = (N - Li - Lc)/R

unde:

Li - lungimea ca număr de pagini a introducerii, ceea ce înseamnă ca la 40 pagini Li = 2;

Lc - lungimea ca număr de pagini aconcluziilor, ceea ce înseamnă ca la 40 pagini Li = 2.

La care se adaugă:

- pagini pentru anexa cu numele de variabile

- pagini cu acronimele folosite în lucrare

- bibliografia care la 1 sau  2 pagini de lucrare  să aibă un titlu, deci ăntre 20 și 40 de titluri;

- anexa cu texte sursă care trebuie să includă fragmentele cele mai semnificative.

Este foarte important ca la elaborarea unei lucrări de licență, studentul absolvent, să se gândească la gospodina care prepară mămăliga și el să procedeze tot așa pentru a obține o lucrare curată, ca o mămăligă fără coccoloașe.

Oricine dacă vrea să facă o lucrare de licență care să-l reprezinte o va face fără eforturi supraomenești dacă urmează un drum bătătorit, este încrezător și are disponibilitate de a munci eficient.

(14 mai 2016)