Showing posts with label econometrie. Show all posts
Showing posts with label econometrie. Show all posts

Thursday, July 3, 2025

Cum de s-a ajuns la fundul prăpastiei?

Suntem în secolul al XXI-lea.
Există teoria creșterii economice.
Există modele cibernetice pentru dezvoltarea economică.
Există analiza de date.
Există data science.
Există BNR.
Există institute de cercetări economice.
Există departamente în universități dedicate dezvoltării economice.
Există reviste de analiză cantitativă în economie.
Există teze de doctorat cu subiecte de dezvoltare sustenabilă a economiei.
În concluzie, există de toate și totuși acum suntem la fundul prăpastiei. Explicația este una singură și anume, că din toate câte am enumerat aici că există, niciun element nu a stat la baza fundamentării deciziilor pe care oamenii politici le-au luat și ei s-au bazat pe empirismul lor rudimentar, căci ei nu au văzut nici măcar cât e lungul nasului și nu au ascultat de nimeni, orbecăind în întunericul micimii lor, spre niciunde. A mima cercetarea științifică, a mima utilizarea metodelor cantitative în economie, a mima optimizarea la nivel macroeconomic, sunt căile sigure de a ne fura căciula, căci realitatea se răzbună crunt pe cei care se fac că fac ceva, dar în realitate doar mimează activități denumite pompos.
S-a ajuns pe fundul prăpastiei pentru că realitatea în care trăim este de secolul al XIX-lea, unde nu există teoria creșterii economice, unde nu există modele cibernetice de dezvoltare economică, unde nu se face analiză de date, unde nu se știe de data science, unde BNR este doar un simbol pentru moneda națională, unde nu există institute de cercetare în economie, unde nu există departamente în universități dedicate dezvoltării economice, unde nu există reviste de niciun fel, unde tezele de doctorat sustinute la Paris sau la Berlin au cu totul alte teme decât economia mioritică. Secolul al XIX-lea este secolul sărăciei, al ignoranței, al analfabetismului și al polarizării populației, polarizare dusă la extrem.

(03 iulie 2025)

Thursday, December 19, 2024

La ce ne ajută ECONOMETRIA?

Eu compar ECONOMETRIA cu razele X și modelele econometrice cu aparatele RÖNTGEN. Mă întreb ce s-ar face ortopedia fără radiografii? Ce s-ar face pneumologia fără radiografii? Ce s-ar face chirurgii fără a avea informațiile pe care le oferă radiografiile?
ECONOMETRIA este știința care permite construirea de modele econometrice ai căror coeficienți se estimează folosind date concrete culese folosind, metode statistice și după aplicarea de teste se conchide că modelele sunt reprezentative și deci utilizabile, adică devin un fel de aparate RÖNTGEN pentru economiști. Numai folosind modelele econometrice economiștii adevărați, ale căror analize se bazează pe metode cantitative, au capacitatea de a diagnostica stadiile în care se află economiile și de a identifica cu precizie ce trebuie întreprins pentru a se atinge un anumit obiectiv. Fărpă modele econometrice, economiile moderne plutesc în derivă și se află în situația de a se lua decizii fără informații, exact cum un ortoped ar face un tratament unui pacient în absența radiografiei.

(20 decembrie 2024)

Tuesday, May 16, 2023

Eu și econometria

Pe vremea când lucram la teza de doctorat, mi-am dorit să mă apropii de econometrie, pentru că doream să înțeleg ceva mai mult despre modelele econometrice. Am găsit multe cărți de econometrie la biblioteca ASE și am avut privilegiul ca profesorul Ludovic TOVISSI să mă ghideze extraordinar de eficient către ceea ce trebuia să studiez ca să mă luminez în ale econometriei.
Economia are ca produs direct modelul econometric.
Modelul econometric este ca orice model, un model și nimic mai mult și nimic mai puțin. Econometria ne învață să identificăm:
- virtuțile modelului econometric,
- limitele modelului econometric,
- încrederea pe care s-o aven în modelul econometric,
- excesele ce decurg din exagerările de interpretare,
- regulile de care trebuie obligatoriu să ținem seama.
Există cărți de econometrie și foarte mulți tipi care cred că au înțeles ceea ce înseamnă econometrie, dar neșansa lor este că oricât de experți se cred ei, nu sunt în stare să construiască modele econometrice, dar nu orice modele econometrice, ci modele econometrice care să fie folosite la ceva, să zicem la simularea de variante de dezvoltare economică, astfel încât dacă cineva zice că productivitatea muncii trebuie să crească cu 5% ca să se întâmple nu știu ce, dacă chiar se întâmplă creșterea productivității muncii cu 5% se întâmplă ceea ce modelul econometric a arătat, nu chiar la milimetru, dar se întâmplă și acceptăm că ceea ce a zis modelul econometric nu este aberant.
Econometria zice că metoda celor mai mici pătrate este bună dacă sunt îndeplinite trei condiții. Orice manual de econometrie zice acest lucru. În realitate, nimeni nu verifică dacă cele trei condiții sunt îndeplinite și metoda celor mai mici pătrate este aplicată mecanic și cu asta basta. Se trece la utilizarea coeficienților, fără a se ști dacă sunt sau nu reprezentativi sau stabili sau buni, într-un cuvânt.
Cu Adrian VIȘOIU am scris o carte de 302 pagini, intitulată Baza de modele, publicată în Editura ASE, București, în anul 2005, în care arătam că acum sunt create toate condițiile de a concepe tot felul de modele și de a folosi dintre modelele construite pe acela care răspunde cel mai bine unor cerințe.
La momentul când mă ocupam eu de a construi un model econometric nu găseam date, căci modelul econometric necesită serii de date suficient de lungi care să permită studioul calității estimărilor. În plus, eu am avut mari dubii să folosesc modelarea econometrică la nivel microeconomic, pentru că acolo o eroare de 1% este impardonabilă și de neacceptat pentru cei care doresc să facă planificare la nivel de întreprindere și mai ales dacă vor să fundamenteze decizii considerate a fi optime la un moment dat.



(16 mai 2023)


Wednesday, March 29, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Vasile GEORGESCU

Vasile GEORGESCU este unul dintre cei mai buni absolvenți ai facultății de Planificare și Cibernetică Economică, promoția 1981.
Vasile GEORGESCU a absolvit Facultatea de Matematică de la Universitatea București, promoția 1990.
Vasile GEORGESCU a susținut în anul 1996 teza de doctorat de 367 pagini intitulată Asistarea deciziei manageriale, între procedural și logic și coordonată de profesorul universitar Valer ROȘCA.
Între anii 1992 - 1998, Vasile GEORGESCU a fost lector universitar.
Între anii 1998 - 2001, Vasile GEORGESCU a fost conferențiar universitar. 
Din anul 2001, Vasile GEORGESCU este profesor universitar la vârsta de 44 de ani.
În anul 2013 Asociația profesională INFOREC și Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică i-a acordat lui Vasile GEORGESCU premiul de excelență Nicolae RACOVEANU, pentru recunoașterea meritelor sale în dezvoltarea învățământului de informatică economică de la noi din țară.
Vasile GEORGESCU a publicat o serie de lucrări precum:
Vasile GEORGESCU -  Econometrie, Editura Universitaria, Craiova, 1997, ISBN 973-9271-19-7
Vasile GEORGESCU -   Proiectarea sistemelor expert în logică fuzzy şi teoria posibilităţilor, Ed. Intarf, Craiova, 1995, ISBN 973-95985-1-X  
Vasile GEORGESCU -   Analiza datelor şi extragerea automată a cunoştiinţelor, Editura Universitaria, Craiova, 2010, ISBN 978-606-510-938-4. 
Vasile GEORGESCU -  Metode şi modele econometrice, Ed. Reprograph, Craiova, 2004, ISBN 973-671-005-X  
Vasile GEORGESCU -   Econometrie. teorie şi aplicaţii, Ed. Reprograph, Craiova, 2002, ISBN 973-8092-84-1
Vasile GEORGESCU -   Bazele ciberneticii economice, Ed. Reprograph, Craiova, 2000, ISBN 973-8097-33-7
Vasile GEORGESCU -  Cibernetică economică: aplicaţii şi studii de caz, Ed. Reprograph, Craiova, 2000, ISBN 973-8092-10-8
Se vede diversitatea mare a temelor abordate de autor, ceea ce arată preocuparea sa pentru teme deosebit de actuale, cvare să permită formarea unor specialiști care să aibă capacitatea să se adapteze cerințelor pieței forței de muncă în continuă mișcare de la noi din țară.
Pe mine m-a impresionat foarte mult tânărul pe atunci, Vasile GEORGESCU prin profunzimea abordărilor, căci el venea în fața colegilor mei de catedră când prezenta referatele sale din stagiul doctoral, cu probleme extrem de interesante, pentru care avea argumente solide în vederea susținerii ideilor lui.




(29 martie 2023)

Tuesday, March 28, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Eugen PECICAN

Sunt mândru de faptul că sunt posesorul unei cărți oferite cu autograf de către profesorul Eugen PECICAN și este vorba de cartea Econometria pentru economiști, econometrie - teorie și aplicații, apărută în editura Economică în anul 2003, de 368 pagini. Autograful este datat 15.06.2004 și conține următorul text: Domnului prof. Ivan, susținător pasionat al econometriei, cu simpatie și apreciere, Pecican.
În anul 1974, Eugen PECICAN a susținut teza de doctorat de 261 de pagini, intitulată Studiu econometric al cererii de consum și coordonată de profesorul universitar Ludovic TOVISSI. Aici trebuie să mă laud și eu un pic. Profesorul TOVISSI a fost și conducătorul meu științific în stagiul doctoral, lucru de care sunt foarte mândru, că fac parte dintr-o echipă extrem de selectă de doctori ai săi.
M-a impresionat la Eugen PECICAN faptul că el și-a propus să studieze un domeniu și pe el a rămas, iar domeniul respectiv este econometria. Toto ce a publicat Eugen PECICAN conține cuvântul cheie econometrie. Voi exemplifica scriind aici titluri precum:  Econometrie - 1994,  Econometrie realizată împreună cu Ovidiu TĂNĂSOIU - 1989,   Modele econometrice realizată împreună cu Ovidiu TĂNĂSOIU, Iluzia IACOB - 2001,  Piața valutară, bănci și econometrie - 2000,  Econometrie : manual universitar destinat studenților ciclului I de licență - 2006, dar și multe altele.
Eugen PECICAN a primit titlul de profesor emerit pe 22 noiembrie 2017.
Când eram asistent universitar în catedra de Cibernetică Economică și participam la ședințele de catedră, l-am perceput pe colegul meu cu mai multă experiență Eugen PECICAN ca fiind o persoană apreciată de colegii din sub-colectivul lor de discipline, iar atunci când el lua cuvântul punea probleme extrem de importante și șefii îi dădeau dreptate.Vocea lui era puternică, era clară și avea vorbele apăsate, fiind foarte convingător și nu repeta niciodată o chestiune de două ori. Lumea știa bine ce are de spus Eugen PECICAN și înțelegea din prima, fără vreun comentariu, așa cum se întâmpla în cazul altor vorbitori.


(28 martie 2023)

Monday, March 16, 2020

Condițiile în modelarea dinamicii epidemiilor

Epidemia este un fenomen sau proces, care se reflectă și prin serii de date. Dacă se fac înregistrări acestea trebuie să fie:
- corecte,
- omogene,
- comparabile,
- complete,
caraceriristici de calitate care se obțin prin folosirea cu strictețe a unor proceduri, acceptate, învățate foarte bine și aplicate cu scrupulozitate.
Dinamica unei epidemii se studiază înregistrând într-un tabel:
- coloana 1 conține momentul de timp, să zicem definit prin zi, lună, an,
- coloana 2 conține. numărul persoanelor izolate,
- coloana 3 conține numărul persoanelor în caractină,
- coloana 4 conține numărul persoanelor ingectate,
- coloana 5 conține numărul persoanelor vindecate,
- coloana 6 conține numărul persoanelor decedate.
Înregistrările datelor de fac pe măsură ce se produc evenimentele, adică pe măsură ce fiecare persoană intră în una dintre categoriile menționate în coloanele 2-6. Raportarea numărului total de persoane aflate în una din situațiile menționate se realizează zilnic la o anumită oră, fără abatere, chiar dacă cu un minut după situația se schimbă, respectiva schimbare va fi preluată în raportarea din ziua următoare. Este exact cu modul în care se fac înregistrările de la recensământul populației, când se stabilește momentul la care se face raportarea. În cazul înregistrărilor zilnice, să zicem că se înscriu în tabel numărul de persoane aflat în una din situațiile stabilite, pentru ora 10. dacă s-a hotărât ora 10 tot timpul aceasta va fi luată ca reper pe toată durata completării coloanelor tabelului.
Pentru a face o modelare credibilă, seriile de date trebuie:
- să aibă o lungime rezonabilă, adică undeva la peste 50 de termeni,
- momentele de timp să fie echidistante, fără goluri între ele,
- să fie construite folosind aceleași proceduri,
- să existe certitudinea că simultaneitatea unor culegeri independente duc la aceleași serii de date.
În cazul în care seriile de date sunt culese fără o metodologie bine definită și există dubii asupra calității termenilor, concretizate prin neomogenitatea datelor, introducerea de erori mai mult sau mai puțin grosolane, completarea incorectă a datelor, utilizarea de date generate, nu culese sau pur și simplu, construirea de serii de date fictive, modelele de dinamică nu vor reflecta în niciun fel realitatea și se va merge pe ideea GARBAGE IN, GARBAGE OUT.


(16 martie 2020)

Monday, November 14, 2016

CSIE'50 - Gigi RUXANDA, ciberneticianul autentic

A scrie despre profesorul universitar doctor Gigi RUXANDA nu este un lucru dificil, mai ales dacă scrie cineva care cunoaște foarte bine tot ceea ce a făcut el de-a lungul multor ani de când ne cunoaștem. Îl cunosc pe  Gigi RUXANDA din vremea studenției sale și am remarcat modul cu totul special în care s-a apropiat de programarea calculatoarelor. În acele vremuri se lucra numai cu cartele perforate și era preocupat să-i ruleze programele, să le aducă în formă executabilă și să le îmbunătățească. Mai târziu ne-am întâlnit în Centrul de Calcul unde el lucra și deși foarte tânăr fiind s-a remarcat prin soliditatea abordărilor în seminariile științifice, pentru că tot timpul dovedea că este documentat în chestiunile despre acre își spunea punctul de vedere.

Avea argumente solide care îi permiteau să fie combativ și să vorbească chiar cu o fermitate ce depășea tinerețea lui, când alții ar fi rămas în expectativă. Cel mai tare m-a impresionat atitudinea sa fermă din ziua acelui referendum care consfințea opțiunea noastră de a transforma tancurile în pluguri, când a coborât din birou la o cu totul altă oră decât politrucii din ASE se angajeaseră să raporteze că toată suflarea ASE-istă votase deja.
În plan profesional, am colaborat cu Gigi RUXANDA la disciplina Programe aplicative, pentru că el era autorul unui concept revoluționar concretizat prin produsul EMI, care se preda studenților ciberneticieni. Pentru a se vedea măreția acestui instrument, trebuie să reamintesc numai despre funcția de estimare a coerficienților unei funcții neliniare pentru serii de date specificate, inclusiv cu posibilitatea de a filtra subserii. Era așa de dezvoltat acel produs încât și acum dacă ar fi reluat și adaptat la cerințele de realizare actuale a interfețelor, ar fi cu mult peste produsele destinate analizei de date, dar și a produselor pentru modelarea econometrică. Nu cred că i-ar lua mult timp lui Gigi RUXANDA să facă din EMI un produs autentic de implementare pentru data science de azi.
Gigi RUXANDA a fost mai întâi programator, apoi a lucrat în cercetare și ceva mai târziu a devenit cadru didactic, membru titular  al Catedrei de Cibernetică Economică, urcând pas cu pas toate treptele carierei universitare. Am apreciat întodeauna spiritul său critic, exigența de care a dat dovadă. Imediat după ce Convenția Democrată a câștigat alegerile în 1996 optimismul său a căpătat noi dimensiuni. Îl vedeam cu un pardesiu larg, cu un fular fluturând pe hiolurile ASE-ului și tot timpul mă gândeam la un personaj de la Revoluția Franceză, Maximilien François Marie Isidore de Robespierre, cel care a dat tot Revoluției, dar care a sfârșit sub lama ghilotinei, exact cum mulți dintre adversarii lui pieriseră.
Profesorul Gigi RUXANDA, un idealist incurabil a crezut că noul regim instaurat va produce acele salturi calitative în învățământ dar mai ales în cercetare, lucruri care nu s-au întâmplat, ceea ce a făcut după scurt timp să fie dezamăgit. O mare dezamăgire i-a produs și Mugur ISĂRESCU, iar modul direct de a o  exprima nu a fost pe placul staff-ului din ASE, ceea ce s-a văzut de la mare distanță și pentru neavizați.
Ne-am întâlnit de nenumărate ori și am discutat probleme deosebite, pentru că am apreciat vizionarismul lui Gigi RUXANDA și calitatea ideilor sale, mai ales după dispariția Catedrei de Cibernetică Economică, act de voință unilaterală zic eu. Am discutat despre ce se întâmplă cu disciplinele de analiză de date și de econometrie, unde eu l-am considerat pe Gigi RUXANDA ca fiind tătic, mai ales prin lucrările tipărite de el ca singur auror și anume:
  • Ruxanda Gh., Analiza Datelor, 600 pag., ISBN 973-594-027-2, Editura Academiei de Studii Economice, Bucureşti,2001;
  • Ruxanda Gh., EMI - Limbaj pentru analiză şi prognoză, 364 pag. ISBN 973-594-028-0, Editura Academiei de Studii Economice, Bucureşti, 2001;
  • Ruxanda Gh., Limbajul EMI - Manual de utilizare, Preprint, CCE-ASE, Bucureşti, 1992 (fără ISBN)
  • Ruxanda Gh., Econometrie II, Curs Masterat DAFI, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, 100 pag., Lito ASE, Bucureşti, 2005 (fără ISBN).

După ce revista Studii și cercetări de calcul economic și cibernetică economică, varianta în limba engleză, adică Journal of ECONOMIC COMPUTATION AND ECONOMIC CYBERNETICS STUDIES AND RESEARCH, a devenit ISI, profesorul Gigi RUXANDA cu autoritatea sa de editor in chief a menținut un standard deosebit de ridicat, reușind în acest fel să ferească revista de tot felul de acțiuni care ar fi avut efecte nefavorabile asupra calității acesteia în ansamblu, ceea ce ar fi periclitat menținerea revistei în elita celor mai bune din  domeniu, lucru deosebit de dificil de realizat știută fiind importanța articolelor ISI cu factor de impact în promovarea pe funcții didactice. Am multe lucruri frumoase de scris despre profesor, dar voi încheia.
Pentru:
- cine ești, tu,
- ce ai făcut, tu,
- atitudinea ta,
- cum vorbești, tu,
- cum acționezi, tu,
- exigența ta,
- ciberneticianul adevărat,
- tot ce însemni, tu,
ADMIRAȚIE TOTALĂ, professor Gigi RUXANDA!

(14 noiembrie 2016)