Obiceiuri bizare la români

Observ că românii au obiceiuri bizare, mai ales în ceea ce privește modul de adresare când vorbesc cu cineva sau despre cineva. Acum i se adresează cu Domnule Președinte lui Călin GEORGESCU, deși acesta nu a fost ales președinte căci nu a existat turul al II-lea și chiar dacă sondajele îl dădeau câștigător, turul al II-lea nu a existat, deci el nu a fost ales președintele României și în consecință a i se adresa cu apelativul Domnule Președinte este un exces de zel ca să nu zic altceva. Noi ne adresăm cu Domnule Ministru unor persoane care au ocupat funcția de ministru, dar persoana nu mai este de mulți ani pe funcție, numai că respectivei persoane îi place titulatura, pe care o consideră dată pe viață. noi mai zis și alte chestii care nu costă bani, căci purtăm în noi o doză de slugărnicie, amestecată cu ceva amnezie și lipsă de coloană vertebrală, care ne duc spre direcții aberante.

(31 decembrie 2024)

Semnificația zilei de 30 Decembrie 1947

Eu am trăit copilăria mea cu o anumită semnificație a zilei de 30 Decembrie 1947 și anume:
- 30 Decembrie 1947 era ziua în care țara a devenit Republica Populară Română, 
- 30 Decembrie 1947 era ziua în care regele MIHAI a semnat actul de abdicare,
- 30 Decembrie 1947 era ziua în care poporul a ieșit în stradă fericit nevoie mare,
- 30 Decembrie 1947 era ziua a fost proclamată R.P.R.

Aveam un prieten ceva mai mare decât mine, care în ziua de 30 Decembrie 1947 era militar în termen, cu haine ponosite, cu ghete scâlciate și cu păduchi, iar comandantul de garnizoană i-a strâns pe platou pe toți camarazii lui și pe el, spunându-le că sunt ața cum sunt din cauza regelui, iar în ziua abdicării lui, noua orânduire le dă haine, le dă ghete, le dă săpun și-i scapă de păduchi. Îmi spunea prietenul meu că la mintea lui de atunci, a pus toate relele în cârva regelui și s-a bucurat că acesta plecase, cu trenul încărcat de bogății, căci așa îi spuseseră comandanții lui. Dar prietenul meu a trăit și în comunism, căci ceea ce-mi spunea era undeva prin anul 1991 și făcea diferența.

Când eram elev în clasa a VII-a, am vizitat Castelul Peleș și Palatul Republicii. Pe zidul Palatului Republicii era o placă pe care scria că acolo era locul unde regele semnase actul de abdicare, act ce era expus și pe care l-am văzut, dar ceea ce-mi amintesc era legat de faptul că era frumos caligrafiat, iar textul era cu mult mai scurt decât textul publicat după 1989. Țin minte că ghizii nu s-au sfiit să ne spună despre luxul în care trăia familia regală și sărăcia în care trăia poporul, iar un element esențial era cel a descrierii parchetului din diferite esențe diferit colorate, în tip ce poporul trăia în frig și foamete.

Acum ziua de  30 Decembrie trece ca o zi oarecare, este ceva mai tristă și nu prea ne place să vorbim despre ea, deși bine ar ti dacă niște istorici cu creierul la ei s-ar apleca pe documente și ar scrie 10 pagini definitorii, pe care niciodată, nimeni să nu le mai modifice, reinterpretându-le, pentru ca noi, muritorii de rând să înțelegem clar ce a însemnat această zi sau ce nu a însemnat și punct.



(30 decembrie 2023)

Semnificația zilei de 30 decembrie 1947

 În anul 1966 ziua de 30 decembrie 1947 însemna ziua în care a fost abolită monarhia, principalul sprijin politic al reacțiunii interne și externe. România s-a proclamat republică populară, stat al dictaturii proletariatului.

După 1970, ziua de 30 decembrie 1947 a căpătat semnificația transformării revoluției democratice în revoluție pentru instaurarea societății socialiste, sub conducerea partidului comunist.

După anul 2000 despre ziua de 30 decembrie 1947 s-a spus că Regele MIHAI I a fost șantajat să abdice și România a devenit republică. În această zi Regele a semnat actul de abdicare, act care este reprodus în cărțile de istorie și se află și pe Internet. Acest act trebuie citit cu mare atenție. Nimeni nu abdică de plăcere și nici de bucurie. Mai există și alte forme de a părăsi tronul, iar istoria Franței are nenumărate exemple în care poporul marca finalul de drum, urmat de începutul de drum.

Ceea ce s-a întâmplat după 30 decembrie 1947 se știe și istoria a consemnat calvarul prin care a trecut poporul român până la 22 Decembrie 1989 și după aceea, căci nici în ziua de azi nu și-a revenit din tulburarea de la 23 august 1944, care s-a dorit cu mult mai mult decât o schimbare de macaz, ci o așezare pe o orbită de a deveni satelit a celei ce era numită 1/6 din populația globului.



(30 decembrie 2022)

Demisia și abdicarea sunt acte de voință personală

Demisia și abdicarea sunt acte de voință personală a celor aflați pe anumite poziții în societate. Directorii, președinții, șefii, executanții de rând au dreptul de a demisiona, părăsind cabinetele sau simplelel locuri de muncă. Regii și domnitorii abdică, părăsind tronurile.Nimeni nu demisionează de plăcere, cum niciun rege nu abdică de plăcere.

După demisie, cel care își exercită acest drept constituțional, în CV-ul propriu, va scrie că în perioada începând cu data YYYY și terminând cu data ZZZZ a exercitat funcția de președinte sau de director sau de șef la ceva sau de executant în meseria T. Dacă vrea, va scrie că a plecat de acolo prin demisie, dar în 100% din cazuri nu va scrie, pentru că se știe că omul demisionează nu din fericire sau că a fost atât de apreciat încât tensiunile acumulate de atâta bine l-au făcut să-și ia bocceluța și să plece. Regele sau domnitorul care abdică, mergând pe principiul că nu încap două săbii într-o teacă, își cam face bagajele și iese din decor și dacă nu vrea, este forțat s-o facă.

După demisie, cel care a demisionat este apelat cu domnule X și se vorbește despre el ca X fostul președinte sau X fostul director sau X fostul salariat. Despre regele și despre domnitorul care au demisionat se vorbește la trecut ca despre X care a domnit, specificând perioada. 

La noi, din fudulie, unei persoane care cândva a fost ministru sau președinte sau senator, când cineva i se adresează folosește sintagme precum: domnule ministru, domnule președinte sau ceva exhivalent și vezi cum fața celui căruia i se fac adresări atât de pompoase i se luminează fața. Chiar și celor care au demisionat ceremonialul adresării rămâne în vigoare. În cazul regilor și domnitorilor care au abdicat, formulele de adresare sunt extrem de variate, pentru că în exil, cel ce a fost rege sau domnitor, își trăiește durerea și tristețea vremurilor care le-au fost potrivnice și pentru ei vorbitul la trecut este un recurs extrem de neplăcut, pe care îl evită, iar excelență este formulă de adresare convenabilă, neutră și acceptată.

Mi separ nepotrivite formulele ex-președinte, ex-director, ex-salariat, ex-rege sau ex-domnitor și de aceea cei ce le folosesc decad vertiginos în ochii mei cei vigilenți la nuanțe.


(19 noiembrie 2022)

Semnificația zilei de 30 decembrie în spațiul mioritic

Ca țară mică, România a avut, are și va avea o evoluție în timp strict interdependentă de cei din jur, de cei mai de departe, dar obligatoriu dependentă de marile puteri ale lumii. Oricât ne-am dori noi să fim cu mult mai mult decât credem de cuntem, tot timpul va fi ceva care ne va trage de mânecă, pentru a ne reașeza exact acolo unde ne este locul. Opțiunile noastre există și ele ne dirijează destinul, mai favorabil sau mai puțin favorabil. 

Eroarea strategică din politica românească dintre anii 1930 - 1940 ne-a plasat în zona cea mai puțin favorabilă, căci nimeni nu va trece ușor cu vederea alianța de dinainte de 23 August 1944, precum și declarația de război a guvernului, adresată Statelor Unite și anunțată cu emfază de postul național de radio, căci România era aliata Germaniei lui HITLER. Ca jucător incoerent, cu o strategie eronată, România a cules exact ceea ce a semănat, atunci când au fost creionate sferele de influență.

Ce a urmat zilei de 8 mai 1945 în țara noastră este consecința deciziilor eronate luate de partidele politice, de guvern și monarhie în derularea proceselor de orientare a țării și nu trebuie arătat cu degetul în altă parte, căci comportamentul celorlalți a fost dictat de poziționarea greșită a Bucureștiului. Nu alții sunt de vină căci la București a fost construită și pusă în practică o strategie greșită.

Cine va avea curajul să scrie o istorie coerentă, bazată pe documente și pe imagini de arhivă, va avea posibilitatea de a interpreta corect inclusiv semnificația zilei de 30 decembrie 1947. Acum trebuie acceptată ideea că în fruntea maselor se află conducători, unii mai iscusiți, alții mai tembeli, dar istoria este făcută de mase. Masele sunt cele care se află pe câmpul de bătălie din războaie. Masele sunt cele aleg prin votul lor conducători buni sau conducători mediocri.

Realitatea românească din 1947 nu trebuie ruptă de cum a decurs războiul, de statutul de țară învinsă al României și de rolul Armatei Roșii, ca armată de ocupație, care alături de armatele aliate ale USA, Regatului Unit și Franței, ieșiseră victorioase prin semnarea actului de capitulare necondiționată a Germaniei. S-a tot vorbit de un șervețel scris la Yalta unde au fost fixate  niște ponderi de influență, unde se vedea că URSS avea 90% și Regatul Unit avea 10% în cazul țării noastre.

Acum au trecut 74 de ani de la momentul proclamării Republicii Populare Române la data de 30 decembrie 1947. Istoricii noștri de azi privesc greșit și incomplet acest eveniment. Trebuie spus că niciun act de abdicare nu se face din fericirea monarhului, ci în condiții excepționale și este un act de voință unilaterală, asemeni unei demisii pe care orice angajat o semnează, ca act al voinței sale, fără a da explicații. RPR - republica Populară Română avea un prezidiu provizoriu condus de C.I. PARHON, părintele endocrinologiei și care în componență avea personalități importante.

Schimbările de după 8 mai 1945, reforma agrară din 1945, alegerile din 19 noiembrie 1946, instaurarea regimului comunist în 30 decembrie 1947, naționalizarea din 11 iunie 1948, adoptarea constituției din 13 aprilie 1948, adoptarea planurilor anuale și cincinale, sunt consecințe directe ale modului în care s-a încheiat pacea care a pus capăt celui de al II-lea Război Mondial, partidul comunist român a fost doar instrumentul care a capacitat masele pentru a pune în operă tot ce decurgea din acel 90% scris pe șervețel de Winston CHURCHILL în 9 octombrie 1944. Este proverbul capul face, capul trage, căci totul se trage de la niște conducători foarte slabi, incompetenți care după anul 1930 au dus țara de râpă.

(30 decembrie 2021)