Showing posts with label City Insurance. Show all posts
Showing posts with label City Insurance. Show all posts

Thursday, September 23, 2021

City Insurance sau semnul lăcomiei

Se știe că pierd numai cei care urmăresc chilipirurile. Dacă în piață apare un jucător care oferă un serviciu sau un produs la un preț mai mic cu cel puțin 30% decât media pieții, ceva necurat este acolo. Oamenii, în loc să stea și să judece că este imposibil să fie prestat serviciul sau să fie vândut produsul la un asemenea preț, fără ca acolo să se ascundă ceva necurat, trec la acțiune și investesc.
După ce au făcut investiția, jucătorul din piață care a practicat  acel preț nerealist și fără vreo acoperire, nu face altceva decât să se îndrepte spre direcția pe care și-a proiectat-o din start, adică să dispară cu banii sau să ridice din umeri când este tras de guler și să scoată buzunarele goale, arătând că nu are de unde să returneze banii primiți de la investitorii care au devenit instantaneu doar simpli păgubiți.
Escrocii nu există fără persoane credule și se pare că oamenii care se lasă ademeniți de escroci nu sunt deloc puțini. Oamenii își fac calcule de eficiență și dacă nu știu să facă diferența între chilipir și țeapă, se găsesc de cele mai multe ori în situații deloc confortabile.
City Insurance a vândut polițe de asigurare cu cel puțin 30% sub prețul pieții. Se știe că oricine dorește să aibă unele certitudini legate de valoarea despăgubirilor. Una este să fie scris ceva și alta este să se întâmple ceea ce este scris acolo. Când City Insurance a depășit masa critică a polițelor încheiate, adică undeva la 3.000.000 a început dansul, care a constat în:
- plata de despăgubiri,
- efectuarea de tranzacții fictive,
- derularea de procese evazioniste,
- furt la drumul mare.
Noi avem un proverb: cine nu deschide ochii, deschide punga. Se potrivește cel mai bine cu ceea ce se întâmplă cu City Insurance. Ca actor în piața de asigurări RCA, a apărut, a avut o evoluție spectaculoasă și oamenii, fără să se documenteze prea bine au investit acolo și au crezut că vor și avea beneficii scontate, mergând mai mult pe ideea că lor nu li se va întâmpla să folosească acea poliță, știut fiind faptul că din 5 milioane de șoferi cam 2,5 milioane sunt antrenați în evenimente rutiere care necesită folosirea RCA. La un risc de 50% orice om se gândește că o economie de 30% este bine venită. O asigurare este pe cel mult un an. Dacă cineva a făcut asigurarea în noiembrie trecut, o lună de așteptare și de mers în condiții de neacoperire de consecințe ale unui eveniment rutier este de acceptat. Cine mai are 6 luni din poliță riscă și asta este, va face o altă asigurare la o altă companie de asigurări la un preț care e foarte apropiat de prețul pieții și se rezolvă. Așa că creierul de la City Insurance care a gândit escrocheria a știut el bine ce face, exact ca escrocii de la CARITAS și FNI.

(23 septembrie 2021)

Avantpremiera dezastrului

Se știe că oamenii sunt făcuți ca prin natura lor să-și maximizeze avantajele, iar profitul este unul dintre ele. Cei care sunt onești, muncitori, calculați, eficienți și mai ales încrezători în viitorul lor, își fac calcule foarte clare legate de:
- activitatea pe care o desfășoară,
- capacitatea lor de a finaliza,
- cererea și oferta pieței,
- asigurarea calității,
- încadrarea în termene,
- consumurile de resurse.
De aceea, ei stabilesc prețuri care sunt întotdeauna undeva în jurul a tot ceea ce oferă piața din domeniul unde ei activează.
În clipa în care în piață apar întreprinzători care oferă un produs sau un serviciu la un preț cu mult mai mic decât media prețurilor din piață, acolo este ascuns ceva necurat, iar surpriza nu va întârzia să apară pentru cel care s-a grăbit să investească bani acolo unde s-a lăsat impresionat de prețul mic, el considerându-se nu investitor, ci chilipirgiu. 
În piața de produse și de servicii există șmenari, țepari, șmecheri pe de o parte și pe de altă parte există naivii, lacomii și mai ales proștii, care se lasă ademeniți să bage bani de bună voie și nesiliți de nimeni în afaceri care nu le aduc altceva decât pierderi, bătăi de cap și suferință.
A fost un joc piramidal la Cluj unde băgai un leu și după trei săptămâni ți se întorceau opt lei. nenumărați inși au băgat acolo banii și au rămas cu buza umflată.
A fost o bancă unde erau create conturi în dolari cu dobândă exorbitantă, dolarul însuși de la 3 lei era evaluat din start la 8 lei acolo. Mulți s-au dus și banca a dat faliment la puțin timp. Tot o altă bancă oferea dobânzi nemaivăzute undeva la depozitele în lei și aveam un student care se și vedea urmând facultatea cu plătirea taxelor doar din dobânzile încasate. Numai că banca a dat faliment.
Un dezvoltator de locuințe etala un desen de bloc într-o zonă ultracentrală, cu necesitatea plății unui avans substanțial, dar per total un apartament acolo era la un preț de excepție, adică foarte mic, undeva la 1/2 din prețul cerut de zona aceea. Dezvoltatorul a prin în mrejele lui mulți creduli și a plecat după aceea cu banii. Acționarea în justiție a dezvoltatorului șarlatan a dus la soluții imposibil de recuperat ceva din bani căci respectivul era un șarlatan blindat, imposibil de scos de la el un leu.
Niște inși bogați au jucat la bursă în condiții excelente bănuții printr-un broker hoț, care după ce și-a făcut plinul, a dispărut și dădea interviuri la televiziuni bucureștene vorbind la telefon dintr-o insulă și făcând mișto de păgubiți, printre ei fiind și un fost ministru al finanțelor.
Orice dezastru are o avantpremieră și aceasta se vede cu ochiul liber de orice om cu scaun la cap, care nu umblă după chilipiruri. Sâmburele țepei de la City Insurance era prețul prea mic, care nu avea vreo acoperire în ceva, iar complicitatea instituțiilor statului trebuie analizată în incapacitatea acestora de a intui dezastrul ce avea să urmeze după cinci ani, adică în septembrie 2021. Oricine trebuia să vadă cu ochiul liber că nu exista nici teoretic și nici practic cum să despăgubești la preț mai mic cu 30% decât media pieței al unei asigurări și să mai ai și un oarece profit ca societatea de asigurări, adică manipulatoare de bani și producătoare de profit tocmai din jocul cu riscul.

(23 septembrie 2021)