SOVROM PETROLUL de la Bascov

Îmi aduc aminte ca și acum că mergând spre Bascov cu autobuzul, pe partea stângă, destul de aproape de drumul care o ia spre Râmnicul Vâlcea, era un gard de metal cu o poartă mare pe care intrau autocamioane MOLOTOV și mașini de teren GAZ. Poarta, vopsită în roșu,  era rabatabilă și avea sudată o stea în cinci colțuri. Acolo era SOVROM PETROL, o întreprindere româno-sovietică, întreprindere care se ocupa cu scoaterea de petrol din zona de nord a Piteștiului. N-a rezistat mult o astfel de structură, probabil din motive economice. Știu că acolo și după 1985 era o întreprindere care tot de extragerea petrolului se ocupa, dar nu se mai numea SOVROM căci devenise 100% românească. Știu doar că SOVROM PETROL de la Bascov era foarte aproape de un depozit militar al Armatei Roșii care se afla la Valea Ursului, tot la Bascov cum ar veni și acolo se afla tehnică militară sovietică și militari. Bănuiesc că acel SOVROM avea și rolul de a aproviziona mașinile și tancurile militare de la depozitul din Valea Ursului, depozit legat cu o linie de cale ferată cu Gara Bascov.
Aveam un vecin care lucra la SOVROM PETROL Bascov, dar când venea pe la noi nu vorbea. Știu că tot timpul avea mâinile murdare și unghiile negre, căci petrolul brut nu prea iese la spălat cu una, cu două. Dacă cineva îl provoca la o discuție, se întuneca la față, nu știu de ce, dar știu că învățase să vorbească rusește, mai ales să înjure în limba lui PUȘKIN.

Cred că SOVROMURILE au fost impuse, nu a fost o dorință mioritică, pentru că ele însemnau exploatarea de petrol și petrolul era sângele economiei sovietice, ca și sânge al  economiei tinerei noastre democrații populare care se construia după ce comuniștii luaseră puterea cu totul după 30 decembrie 1947.

(06 aprilie 2025)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Maria LUNGA

LUNGA era un fel de poreclă, pentru că Maria era o femeie foarte înaltă și deși era foarte înaltă își făcea un coc în creștetul capului, care o mai înălța un pic și pe deasupra, purta pantofi sau galoși, cu tocuri, care o mai înălțau încă. Maria LUNGA era o femeie aspră, trecută prin nevoi. Avea grădină și ducea zi de zi legume proaspete la piață. Deși fusese cucoană la viața ei, comuniștii au redus-o la zero, cu statut de om al muncii și ea nu s-a sfiit să-și folosească mâinile și capul, pentru a traversa marasmul în care activiștii au târât-o.

Maria LUNGA avea o fată, poreclită Avuveaua, dar pe numele ei adevărat Maria, ca mamă-sa. Lumea zicea că amândouă sunt nebune și nu oricum, ci nebune de legat. Nu am înțeles de ce, probabil și pentru că eu eram copil, dar o admiram pe Maria LUNGA că dimineață de dimineață trecea prin dreptul porții noastre cu papornița sau cu coșul cu legume proaspete spre piață. Îmi aduc aminte că o dată, pe la prânz, când se întorcea de la piață, Maria LUNGA ne-a dat nouă copiilor care stădeam pe banca din dreptul porții noastre câte o turtă dulce sub formă de păpușică desenată cu ochișori, guriță, păr, baticuț și rochiță. Am mers la mama și i-am zis. Mama s-a speriat și ne-a spus să nu mâncăm turta dulce că Maria LUNGA nu e sănătoasă la cap și niciodată nu se știe ce face un om ca ea. Așa că am aruncat turta dulce. Găinile au mâncat-o și nu au avut nimic. Nici copiii ceilalți care o mâncaseră nu au avut nimic.

Pe mine m-a impresionat Maria LUNGA că nu s-a lăsat doborâtă de vremuri, ci a fost tot timpul deasupra lor, căci cu mâinile ei i-a făcut nuntă fiicei ei, care s-a măritat cu un fel de verișor de-al nostru, iar mama era supărată că nebuna a intrat în neamul nostru. Știu că ai mei au fost la nuntă. Erau lăutari, dar când s-au întors, nu ne-au adus și nouă nimic de la masă, dar ne-au zis că nici nu aveau ce să ne aducă. Nu i-am crezut, că mama niciodată nu lua de pe mesele nuntașilor  ceva să pună în geantă pentru noi. Știu doar că în fiecare zi când treceam spre școală, vedeam poarta deschisă la curtea lui Maria LUNGA și niște capre păscând iarba uscată și mă întrebam din ce dă caprele acelea lapte sau sunt sterpe și doar își duc zilele ca și stăpâna lor, care din boieroaică a devenit proletariană.

(09 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Valică

Valică fusese argat. Dintr-o dată s-a trezit stăpân pe moșie, căci fata boieroaicei s-a îndrăgostit de el și boierii cei bătrâni au trebuit s-o mărite cu Valică. Era vorba de un secret și multă lume n-a reușit să-l descifreze, căci era bine păstrat. Cu trecerea timpului perdeaua de fum s-a risipit și vecinii boierilor și-au dat seama de ce boieroaica cea tânără l-a vrut pe Valică. Era la mintea cocoșului să nu-l vrea pe Valică, pentru ce era el și doar pentru ceea ce era el și nimic altceva.

Sunt oameni care-și știu valoarea și se manifestă ca atare. La Valică nu era așa. El știa cine este și ținea pentru el că-și știa valoarea. Nu trebuia nimeni în afară de el și de boieroaica cea tânără să știe secretul valorii. Acum că veniseră comuniștii și le luaseră pământurile, batoza și livada de pruni de la Dobrogostea, nu mai conta nimic în afară de cal și de camion cu care Valică mai căra lemne, cărbuni și mobile la unii și la alții pe bani puțini. Trăiau strâmtorați și ei ca și noi ca și toată lumea de la noi din mahala, căci salariile erau mici și toți eram o apă și un pământ, căci așa ne aduseseră comuniștii.

Când eram la o sală de culturism în San Jose, am văzut un puști care-și știa valoarea și plin de voioșie se manifesta zgomotos să-l vadă toată lumea în vestiar și să-l invidieze. Mă gândeam că dacă și Valică ar fi defilat prin același loc, puștiul s-ar fi rușinat amarnic.


(02 aprilie 2023)

Comuniștii români și metehnele lor

Cine crede că partidele nu reflectă direct și proporțional ce se întâmplă în societate, face cea mai mare greșeală. Dacă un partid s-ar construi după un examen ca la admiterea în facultate și s-ar impune ca declararea admișilor să se facă de la minimum media 8(opt) s-ar crea condițiile de a vorbi că în partid există o colectivitate omogenă. Dacă s-ar introduce și regula ca înălțimea membrilor de partid să fie cuprinsă între 180 și 190 centimetri, omogenitatea ar crește. Dacă vom impune ca greutatea membrilor de partid să fie cuprinsă între 85 și 95 kilograme, în partid vom avea deja o colectivitate mult mai omogenă. Cum nu se întâmplă selecții în partide după alte criterii decât cele unanim acceptate și anume:
- persoana să nu fie simultan membră a altor partide,
- persoana să nu aibă interdicții de a face politică,
- persoana să fi citit statutul și să fie de acord cu el,
- persoana să fie acceptată de cei din organizație,
este clar că partidul, oricare ar fi el, include o mulțime neomogenă de persoane, că partidul reflectă cât de cât structura populației. Dacă în populația unei țări, printre bărbați 15% sunt bețivi, este clar că în orice partid se vor găsi bețivi în proporție de 5% până al 20% din totalul membrilor. Tot așa se pune problema și pentru:
- mincinoși,
- ariviști,
- nepricepuți,
- genii,
- profesioniști,
- afemeiați,
- proști.

Comuniștii români au avut metehnele lor, căci dacă nu aveau metehne, comunismul românesc ar fi apărut cu totul altfel. 

Comuniștii români au dat dovadă de servilism, căci nu au avut curaj să facă opoziție pe față.

Comuniștii români au dat dovadă de lașitate, căci altfel, ar fi aplaudat și ar fi lăudat mult mai puțin.

Comuniștii români au dat dovadă de duplicitate, căci una vorbeau în ședințe și altfel gândeau în realitate.

Comuniștii români au dat dovadă de ipocrizie atunci când au spus că nu au fost comuniști cu sufletul.

Aceste metehne au făcut din comunismul românesc un sistem abrupt, în care indecizia, minciuna și șabloanele au fost dominatoare, căci inducerea fricii avea ca efect natural perpetuarea unui status-quo foarte convenabil pentru o parte a membrilor de partid, regrupată sub denumirea de nomenclatură sau burghezie roșie, caracterizată prin acces neîngrădit la toate resursele imaginate de cei ce  compuneau aceste structuri, în antiteză cu restul societății care trăia în lipsuri crunte.

(22 februarie 2023)

Progresiștii și Biserica Ortodoxă Română

Față de comuniști, progresiștii:
- sunt mult mai puțini,
- nu au infrastructură,
- sunt eterogeni,
- dispun de resurse infinit mai puține,

- sunt la fel de tenace,
- duc lipsă de un obiectiv foarte clar,
- au teamă de a ieși să se exprime public,
- folosesc tehnici de manipulare,
- utilizează Internetul,
- vin cu bombe de presă,
- cred că dețin adevărul absolut,

- vor ca omul nou să fie robot care nu gândește,

- acționează la comanda capitalului mobil,

- sunt captivii unei doctrine neexplicate lor,
- se cred deja marii învingători.
Observăm că progresiștii au și elemente comune cu comuniștii. Ei:
- nu jură pe Biblie,
- nu se închină,
- nu merg la biserică,
- vor scoaterea religiei din școală,
- caută să-i compromită pe preoți,
- cred că știința și religia nu au elemente comune,

- au trimis la înaintare marionete și măscărici,

- au discursuri penibile,

- se ascund și luptă în tranșee,

- vor să trăiască la comun,

- luptă împotriva proprietății private,

- îi vor pe oameni egali, cu nimic al lor,

- spală creierele și agrează spiritul de turmă.
Se observă că progresiștii au luat cu asalt biserica după un plan pus la punct, dar greșit, în opinia mea. Ei și-au dat seama că nu au șanse să atace vârful bisericii și baza bisericii și au pornit la asaltul părții de mijloc a instituției, care se referă la slujitorii bisericii. Cum nu au fonduri și nici oameni pregătiți să abordeze problema, progresiștii atacă haotic, invocând aspecte dintre cele mai puțin credibile, dar care doar se dovedesc a fi focuri de paie sau baloane de săpun care dispar într-o secundă.

În opinia mea, Biserica Ortodoxă Română a rezistat comunismului care a fost cu mult mai perfid, deci va face față și micilor înțepături de țânțar pe care progresiștii i le administrează în mod repetat căci baza Biserica Ortodoxă Română sunt enoriașii, iar pentru aceștia există doar credința în Dumnezeu, iar progresiștii nici măcar nu există. În vremurile de demult, enoriașii auziseră de comuniștii, dar ei aveau viața lor, căci comuniștii nu aveau ce să le ofere lor, în afară de sărăcie, umilință și durere. Faptul că progresiștii au ratat prezenta la guvernare din septembrie 2020, li s-a îngustat și mai mult câmpul de acțiune și asistăm la ultimele lor zbateri disperate, înainte de a părăsi istoria pe ușa din dos în 2024. Ceea ce se anunța o șansă pentru dezvoltarea României în 2016, s-a dovedit a fi acum doar un coșmar.

(05 octombrie 2022) 

Comuniștii și biserica ortodoxă

Rolul comuniștilor în societatea românească a fost nefast.
Comuniștii au dărâmat biserici. 
Comuniștii au mutat biserici.
Comuniștii au închis biserici.
Comuniștii au folosit preoții în realizarea întovărășirilor de pământuri.
Comuniștii au pus pe preoți să meargă din casă-n casă să-i convingă pe oameni să se înscrie în C.A.P.
Comuniștii au trimis la canal pe preoții care simpatizaseră cu mișcarea legionară.
Comuniștii au primit în partidul lor pe mulți preoți.
Comuniștii au creat condițiile de racolare a unor preoți în a deveni colaboratori ai securității.
Comuniștii au scos religia din școală.
Comuniștii au vrut să opună știința religiei, pentru ca știința să combată dogmele bisericești.
Comuniștii au vrut să îndepărteze poporul de biserică.
Comuniștii au dorit să creeze omul nou, cu conștiință revoluționară, opusă religiei.
Comuniștii au sancționat pe acei membri ai partidului care încălcau regulile ateismului.
Faptul că regimul comunist a eșuat lamentabil în îndepărtarea oamenilor de religie s-a văzut în faptul că:
- mulți comuniști înainte de a muri se spovedeau și se împărtășau la preot,
- tinerii se cununau cu preot fie în biserică, fie acasă în cadru restrâns,
- noile familii întemeiate își botezau copiii,
- de paște 99,99% din familii roșeau ouă și sărbătoreau Învierea Domnului,
- la Crăciun lumea sărbătorea cum se cuvine Nașterea Domnului,
- în fiecare casă exista cel puțin o icoană la care oamenii se închinau,
- bătrânii mergeau la biserică pentru slujba de duminică,
- morții erau îngropați cu preot, chiar dacă fuseseră comuniști înfocați,
- omul nou a fost doar o himeră, imposibil de construit într-o societate măcinată de contradicții.
S-a văzut clar că în comunism biserica ortodoxă a avut restricții inimaginabile, unele datorate comunismului ca atare, dar multe generate de excesul de zel al unor conducători comuniști care nu au înțeles niciodată că pentru a impune o serie de noi reguli în societate nu se folosește biciul și nici bomboana, ci metode cu mult mai rafinate, de care comuniștii români mai ales habar nu aveau, căci manipularea nu era specialitatea lor de top. Ei făceau totul din topor.
S-a văzut că tot ceea ce s-au străduit comuniștii să facă în intervalul 30 decembrie 1947 - 22 decembrie 1989 s-a dus pe apa sâmbetei în doar câteva ore, căci credința poporului nu a murit, iar flacăra ortodoxiei a rămas vie în spațiul românesc, mai luminoasă ca oricând. Comunismul a fost doar un segment de timp nefericit în lunga noastră istorie, în care unii au încercat imposibilul și s-au izbit de credința de nezdruncinat în Dumnezeu a unui popor, pentru care comunismul nu a însemnat nimic.

Eu sunt botezat.

Eu sunt cununat cu preot în 1970 la cea mai mare biserică, cu preoți și cu cor.

Eu mi-am botezat copiii la preot.

Eu am cununat la biserică fini în 1987.

Eu am botezat copii în 1988 și 1987, dar și după 1989.

Eu am primit  tot timpul în casă pe popa cu Botezul.

Nu spun că am făcut disidență că aș minți, dar am tratat lucrurile așa cum m-a dus pe mine capul, nimic altcumva, căci eu aveam viața mea și alții aveau viețile lor, iar noi nu ne intersectam câtuși de puțin. Nici nu mă băteam cu cărămida în piept ostentativ să arăt cine sunt eu și câte parale fac, pentru că în credință nu am găsit firesc să fac zgomot, ci să fac totul în tăcere cu smerenie, iar dacă m-am rugat, m-am rugat în sufletul meu, fără a face ceva spre a arăta lumii de ce sunt eu în stare, ci m-am pierdut firesc prin mulțime, un anonim care trece prin viață neobservat, dar care este mulțumit de ceea ce face.

(05 octombrie 2022)

Omul nou la comuniști, omul nou la progresiști

Comuniștii și-au dorit un om nou definit astfel încât:
- să muncească foarte bine și foarte mult,
- să asculte vorba partidului,
- să-l iubească necondiționat pe conducătorul partidului,
- să accepte să fie egal în sărăcie cu toți ceilalți,
- să se considere revoluționar de profesie,
- să se bucure de faptul că este proprietar al mijloacelor de producție, ca toți ceilalți,
- să nu-și dorească să dețină în proprietate ceva anume,
- să fie model de conduită în familie și în societate,
- să lupte împotriva dogmelor neștiințifice,
- să fie combativ, să lupte pentru victoria idealurilor comuniste.

Pentru progresiști, omul nou este:

- un mic roboțel cu care șefii din societate să facă ceea ce vor ei,

- o persoană pentru care familia este ceva difuz și inexistent și de-a valma,

- cel care răspunde necondiționat la comenzile sociale,

- individul care nu emite pretenții de niciun fel,

- persoana care trăiește în afara familiei, ci în grup mai mult sau mai puțin omogen,

- ceva depersonalizat, separat de tată, de mamă, ci doar părinte 12 sau 2 sau oricare,

- un executant fidel, care nu are opinii, nu emite pretenții, iar creativitatea sa este zero,

- un nene sau o tanti care acceptă că alții gândesc pentru ei, iar rolul lor este de a asculta,

- un membru interschimbabil al unui grup  din toate punctele de vedere.

Atât comuniștii, cât și progresiștii nu iau în considerare faptul că omul este o ființă rațională, care una face, alta spune și cu totul altceva gândește și are capacitatea de a disimula totul, iar când apare momentul oportun, răbufnește și dacă fenomenul este de masă apar răscoalele, grevele, revoluțiile și războaiele, care mătură totul în calea lor, fie comunismul, fie progresismul, căci omul acceptă cât acceptă, pătimește cât pătimește, dar când se satură, nu-i mai stă nimic în cale și furia maselor dezlănțuite mătură totul în cale.

(17 septembrie 2022)
 

Greșelile comune ale progresiștilor și ale comuniștilor

Observ cu stupoare că progresiștii de azi, nu au învățat nimic din greșelile comuniștilor de ieri.

Prima greșeală pe care o fac acum progresiștii și pe care au făcut-o și comuniștii, a fost aceea că au considerat că oamenii sunt niște marionete care se modelează exact așa cum vor ei, deși își dădeau seama că oamenii sunt diferiți între ei. Ei cred acum că dacă medicina estetică reușește să facă o serie de corecții astfel încât oamenii să semene între ei, totul este rezolvat. Ipoteza este falsă, căci nimic nu modifică elementele de gândire și de conștiință ale fiecăruia dintre noi.

A doua greșeală pe care o fac acum progresiștii și pe care au făcut-o comuniștii este aceea că au ignorat că omul prin natura lui este lacom, invidios, pătimaș, posesiv, gelos și are răutăcismele lui, vorba lui Gică HAGI. Tocmai de aceea, omul ca individ nu va fi adus niciodată la nivel de turmă, formată din indivizii uniformi, fără personalitate, cu creierul spălat, chiar dacă i se montează cipuri și este dirijat de la distanță.

A treia greșeală pe care o fac acum progresiștii și pe care au făcut-o comuniștii este aceea că ei cred că au capacitatea să domine natura. Atât timp cât omul nu are capacitatea să lupte cu stihiile naturii, tot timpul este supus hazardului și fiecare se descurcă cum are capacitatea s-o facă, iar măsurile la nivel de colectivitate lărgită pentru a contracara efectele dezastrelor nu se ridică deasupra nivelurilor de paleative.

A patra greșeală pe care o fac acum progresiștii și au făcut-o la rândul lor comuniștii a fost aceea că nu au recunoscut limitele mijloacelor de manipulare, căci omul este totuși o ființă rațională și știe să deosebească binele de rău, sărăcia de bogăție, dulcele de amar, iat capacitatea de a compara i-a rămas intactă și tot intactă îi va rămâne atât timp cât cele cinci simțuri îi vor fi operaționale.

A cincea greșeală pe care o fac progresiștii și au făcut-o comuniștii, este aceea că nu operează cu un simbol puternic. Este adevărat că LENIN a fost ca un simbol la comuniști, numai că el era om în carne și oase, mergea în mulțimi, vorbea mulțimilor, a condus revoluția, dar a murit în patul lui de o boală lumească, după care a fost depus în mausoleu. Progresiștii își așteaptă simbolul, căci un miliardar nonagenar nu are cum să fie simbol în vecii-vecilor, iar tinerii își trag unul altuia preșul nemuririi de sub picioare, în lupta de a accede la fotoliu de simbol sau de martir al progresului.

Am dat numai câteva dintre greșelile comune ale progresiștilor și ale comuniștilor, care chiar au crezut că vor să construiască un mod de producție nou, bazat pe reguli artificiale, construite în laboratoare. Experiențele de până acum au arătat că astfel de procedee nu sunt viabile pe termen mediu și lung. Să reamintesc revoluția portocalie, să ne gândim la primăvara arabă, să săpăm mai adânc în trecut la exportul de revoluții. Pe toate le consider asemeni a două cuie de care leg un elastic, trag de el și-l întind și se aude un bâzâit, iar apoi intervine amortizarea și elasticul intră în repaus. Așa sunt și eforturile progresiștilor de azi, așa au fost eforturile comuniștilor de ieri, doar un bâzâit ca de muscă în drum spre hazna.

(17 septembrie 2022) 

Profitorii momentului

Îmi amintesc ca aveam un vecin ilegalist. 
Avea pensie de ilegalist.
Avea un apartament de ilegalist.
Avea acces la magazinele nomenklaturii.
Era invitat in tribuna la defilarea de la 23 August.
Primea vizitele pionierilor.
Când era solicitat povestea despre viața lui grea.
Vorbea despre tovarășii lui de lupta.
După cum spuneau ai mei, ilegaliștii erau doar niște profitori ai regimului comunist, căci dacă au fost dintre ei, unii care au luptat și au suferit, s-au sacrificat pentru idealurile din mintea lor, căci binele public a fost dintotdeauna în altă parte. Ilegaliștii erau profitorii momentului, căci dacă au intrat în partidul comunist, au intrat că au vrut ei. Dacă au împărtășit ideile comuniste, au făcut-o fără să-i forțeze cineva. Dacă s-au împotrivit regimului de dinainte de război, au făcut-o că așa au simțit ei. Nimic nu au făcut pentru că i-a forțat cineva. A fost crezul lor, a fost atitudinea lor, a fost lupta lor, a fost opțiunea lor. Nu aș vrea să cred că cineva face așa ceva pentru a fi denumit ilegalist și pentru a beneficia de avantaje după urma acestei includeri în categoria ilegaliștilor. Și totuși așa a fost. Ei au avut avantaje peste avantaje, inclusiv primirea de carnete de partid cu serii și numere mici, în ședințe festive, când au avut loc preschimbări ale documentelor de partid.

(29 iulie 2022)

Filatelia românească în comunism (I)

Nici filatelia nu a fost scutită  în comunism de politica partidului, căci vorba poetului George LESNEA:

    Partidul e-n toate
    E-n cele ce sunt
    Și-n cele ce mâine vor râde la soare
    E-n pruncul din leagăn
    Și-n omul cărunt,
    E-n viața ce veșnic nu moare.

Așa că, din 1945 și până în 1989 filatelia:

- a reflectat realizările democrației populare,

- a scos în evidență eroii comuniști,

- a evitat adevărurile istorice neconvenabile,

- a servit regimul comunist cu fidelitate,

- a făcut educație comunistă poporului.

Timbrele tipărite au avut tematici variate, bine selectate, tiraje generoase și au fost orientate spre acoperirea nevoilor sociale în principal și în secundar, alinierii la exigențele colecționarilor de filatelie. 

Timbrele uzuale:

- au avut tiraje impresionante,

- s-au tipărit în format mic,

- seriile au avut o largă reprezentativitate a valorilor,

- reflectau meserii precum zidar, sudor, siderurgist,

- se găseau peste tot.

Timbrele tematice:

- erau omogene,

- aveau o paletă de culori excelentă,

- prin dimensiuni erau diferite de celelalte,

- formele definite le făceau atractive și căutate,

- reflectau evenimente importante,

- dezvoltau cunoașterea oamenilor.

Organizarea filateliștilor a fost realizată de comuniști în cadrul Asociației Filateliștilor din România și membrii care plăteau cotizație aveau acces la unele timbre cu tiraj redus, la preț nominal, în timp ce prețul de piață era foarte mare, așa cum s-a întâmplat cu colița nedantelată supranumită și Nadia COMĂNECI.

Cercurile filatelice funcționau în marile orașe, în întreprinderi, la nivelul organizațiilor de pionieri.

Comerțul filatelic se desfășura:

- la oficiile poștale centrale din marile orașe,

- în magazinele specializate,

- la chioșcurile de difuzare a presei.

Exista o întreprindere care se ocupa de producerea timbrelor și existau profesioniști care gândeau seriile de timbre, designul lor, astfel încât, filatelia românească a ținut cu brio pasul evenimentelor de tot felul, din țară, din Uniunea Sovietică și ceva mai târziu din lumea întreagă.

Ceea ce s-a întâmplat în literatura românească și în arta românească, s-a întâmplat și în filatelie, căci partidul era infiltrat în totalitate în toată structura filatelică, astfel încât planul de producție al timbrelor a reflectat integral politica partidului.

Ar fi eronat să se creadă că în comunism filatelia nu s-a dezvoltat. Din contră, filatelia a avut o dezvoltare extraordinară, numai că direcția pe care s-a dezvoltat a avut constrângeri și filatelia nu a reflectat cum trebuie și cât trebuie realitatea acelor vremuri și nici trecutul, mai ales perioada 1870 - 1947.

Serialul deschis acum despre filatelia românească în comunism are ca obiectiv să evidențieze atât ceea ce a fost bun în acest domeniu, cât și să reflecteze minusurile, care nu au fost de neglijat, minusuri care au depins de caracterul oamenilor implicați în filatelie, nu de comunism și nici de comuniști.

(13 iunie 2022)

Centenarul neobservat

Ieri 8 mai 2021 s-au împlinit 100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Român. Până la 22 Decembrie 1989 acest partid avea peste 3 milioane de membri, plătitori de cotizații, cu carnete roșii, care participau la adunări, care luau cuvântul și se băteau cu cărămida în piept. Toți au jurat că vor face, că vor drege, ca în final să fugă ca potârnichile după 22 Decembrie 1989, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Această abordare a deschis larg porțile ca toți comuniștii de dinainte de 22 Decembrie 1989 să rămână pe poziții și tot ei să fie în fruntea bucatelor. Conducerea comunistă a avut o ideologie foarte specială, căci racola pentru a deveni membri de partid pe cei mai buni.

În facultăți deveneau membri de partid cei mai buni studenți.

În uzine deveneau membri de partid cei mai buni ingineri.

În secții deveneau membri de partid cei mai buni maiștri.

La locurile de muncă deveneau membri de partid cei mai buni muncitori.

Când spun cei mai buni, mă refer la:

- profesie,

- conduită,

- aprecierea colegilor,

- familie.

Comparând acum lucrurile, vedem că partidele parcă sunt o adunătură de ariviști, nepricepuți, golani, borfași,  refulați, frustrați, incompetenți, troglodiți, repetenți, mediocri și tot așa. Inexistența filtrelor determină scoaterea la rampă a unor persoane cu mari carențe de educație, fără o  pregătire profesională corespunzătoare, dar care ocupă poziții care nu au nicio legătură cu expertiza lor.

la 100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Român îmi doresc să văd că:

- se lucrează la autostrăzi,

- oamenii se pun pe treabă,

- valorile autentice sunt apreciate,

- dispare ura viscerală,

- școala e școală adevărată,

- ne iubim țara și istoria.

În rest, 1000 de ani pace!

(09 mai 2021)

Comuniștii de ieri, democrații de azi

Până în 1989 existau:

- șoimii patriei copilași de peste 5 ani, decă născuți în jur de 1984,

- pionieri elevii de la 10 la 14 ani, deci născuți înainte de 1979,

- utciști, tineri de peste 14 ani, deci născuți înainte de 1974,

- comuniști cu carnet, cei de peste 18 ani, născuți înainte de 1970.

Chiar dacă unii, ostentativ, au dat foc carnetelor de partid în piața publică, ei tot comuniști au rămas, pentru că au fost pionieri, au fost utciști și chiar comuniști. Erau foarte rare cazurile când elevii nu erau primiți în organizațiile de pionieri și de utc, căci ori erau foarte slabi la învățătură, dar disidenți ai regimului nu erau în niciun caz.

Cei din facultăți care au fost studenți, nu trebuie să se laude că nu au fost comuniști, căci în facultate erau primiți cei mai buni studenți, adică studenți cu medii de peste 9,50 sigur și mult mai rar studenții cu medii de peste 8 și sunb media 9.00. Așa că nu e un titlu de glorie că un licențiat de pe vremea lui CEAUȘESCU nu a devenit membru pcr, căci respectivul nu a avut medie care să-l facă eligibil. După terminarea facultății la 100 de muncitori era primit un intelectual.

Azi este mimată democrația, căci cei de peste 40 de ani au fost:

- șoimi ai patriei,

- pionieri,

- utciști,

- comuniști.

Ei au fost infectați pe vecie cu microbul comunismului și gândirea lor este bântuită de comunism. Nicio școală de democrație, nicio bursă, nicio muncă de voluntariat nu va schimba concepțiile lor comuniste. Dovadă stau obiceiurile comuniste. Nici comuniștii, nici progresiștii nu jură pe Biblie. Și comuniștii și democrații de azi cred în etică, în morală, în integritate, dar nu oricare dintre ele, ci în cele comuniste, căci ei nu au cum să accepte egalitatea în bogăție a oamenilor, morala în bunăstare și integritatea în progres, ci e văd numai hoți, corupți și nenorociți. Ei cred doar în pușcărie, niciodată în onoare și dreptate, căci există doar un adevăr, adevărul lor mincinos, trunchiat și ascuns.

Nu există bugetari milionari în democrația autentică, nici genți de 15.000 euro la bugetară și nici excepții în crearea de avantaje supradimensionate, negândite, care pângăresc democrația, căci Angela MERKEL a demonstrat ce înseamnă funcționar public, nu cum la noi sunt demnitari burghezo-proletari.

(12 aprilie 2021)

Manipularea prin influenceri

Pe vremea comuniștilor erau propagandiștii. Ei erau cei care mergeau în mase și vorbeau ca de la om la om sau țineau conferințe pe diferite teme, având grijă să popage politica partidului, în forme extrem de fine, ca oamenii să nu-și dea seama unde bătea întregul demers, dar efectul era scontat. Propagandiștii știau:

- limbajul celor cărora li se adresau,

- temele agreate de auditoriu,

- să presare vorbe de duh și glume,

- să se adreseze cu nume și prenume,

- să dezvolte un context bine orientat,

- să poarte un dialog viu, aplecat,

- să creeze senzația că este omul locului.

Acum vremurilșe s-au schimbat și întâlnirile cu oamenii nu mai sunt de efect din moment ce rețelele de socializare și alte mijloace de comunicare au capacitatea să preia mesajele și să permită dialogul propagandistului cu masele în formate mult mai eficiente. Nici nu ar fi rezonabil ca în aceste condiții omul să se mai numească propagandist, e inuman, învechit, nerelevant, drept care se cheamă influencer, adică un termen mai boieresc, mai nou, mai acceptat și cu rezonanță specială. Influencerul tot manipulator este. o face pe cont propriu că partidele și organizațiile care ar trebui să patroneaze această nouă formă de propagandă sunt înțepenite în formele vetuste și nu știu să exploateze noua mină de aur care s-a născut prin tehnologia informației și comunicațiilor.

Ce bine ar fi fost dacă statul ar fi folosit influencerii în timpurile acestea de pandemie pentru a duce în mase mesajele corecte. Nu ar mai fi apărut aceste confuzii care trag înapoi demersurile statului.

(22 martie 2021) 

Comunismul și muzica populară românească

Așa cum azi sunt peste tot făcători de folclor, în anii cosmunismului, au existat de asemenea, făcători de așa-zis folclor nou, în care se cânta:

- colectivizarea,

- munca pe ogoarele înfrățite,

- aratul cu tractoarele,

- munca la C.A.P.,

- electrificarea,

- bunăstarea de la sat,

- noile relații dintre țărani,

- dispariția chiaburilor,

- hărnicia colectiviștilor,

- idilismul agriculturii noi,

- rolul mpartidului în bunăstare,

- recoltele de pe pământurile CAP,

- criticarea leneșilor din CAP,

- munca brigadierilor,

- rolul agitatorilor la sat,

- noua viață luminoasă,

- dragostea CAP-iștilor,

- nunțile de la CAP.

Ca și acum, versurile din anii'50 și din anii'60 erau la fel de proaste, stângace, primitive, liniare, simpliste, previzibile, repetitive, leșinate și trase de păr, fără metafore și fără nimic deosebit. Se practica un fel de prostituție, ca și acum, din dorința de a ieși în față, mai ales că la difuzoare, la radio și mai târziu la singurul canal de televiziune alb-negru, numai cine producea folclor nou intra pe post sau era difuzat. La radio mai treceau cântece din folclorul autentic. La spectacolele omagiale, la spectacolele unde participau tovarășii din conducerea de partid și de stat, musai se cântau cântece din folclorul nou, chiar de către mari cântăreți de muzică populară românească. Electrecord-ul imprima discuri cu acele producții, iar acum internetul este plin de mostre ale ridicolului suprem, cum și acum cu ușurința cu care se crează CD-uri, peste ani și făcătorii de folclor de azi vor fi la fel de ridiculizați și de penibili ca toți cei care au poluat folclorul în deceniile de început ale comunismului. Măcar atunci era partidul care le dicta ce să facă. Acum unii o fac de bună voie și în inconțtiența lor se mai și laudă cu micile porcăriuoare pe care le bâzâie pe la posturile tv de specialitate.

Voi da câteva exemple de muzică așa-zisă din folclorul nou, care m-a chinuit în copilăria și adolescența mea, drept care nu am cum să o trec cu vederea cu una, cu două. Iată:

Eugenia Bârsan melodia - Muncitorii Noștri Luptă

Gena Bîrsan - Măi țărani și mijlocași

Gena Bîrsan - A'nflorit dealul și câmpul

Gena Bîrsan - Vine Gheorghiță seara din luncă

Emil Gavriș - Măruț roșu din Săcri

Ștefania Stere Polovenco - Măi Ionele, flăcăiaș

Justina Băluțeanu - Ce stai, cucule, mirat?  

Constantin Cocriș - O cunună-i țara-ntreagă 

Vasile Cănănău - Avem o recoltă bună

Vasile Cănănău - Toamna la cules de vie

Ana Piuaru - Asta e Moldova mea 

Justina Băluțeanu - Ce stai, cucule, mirat? 

Tița Ștefan - Sus pe glia fără hat 

Dorina Drăghici și Nicu Stoenescu - Cântecul turiștilor 

Maria Butaciu - Foicică, bob de fragă

Maria Peter - Cîntecul șoferului

Aurelia Fătu Răduțu - Mulți mă-ntreabă de ce cînt

Maria Cotîrlea - Învîrtita lui Macrea

Vasile Cănănău - Toarnă, mîndruliță, toarnă

Tița Ștefan - Sus pe glia fără hat

Maria Schipor - Bate vîntu-n spic de vară

Ileana Constantinescu - Codrule cu frunza rară

Ce-o avea neica cu mine

Maria Lătăreţu - Hora păcii 

Maria Lataretu Canta, canta, Gorjule

Angelica Stoican - Eu te cînt frumoasă țară 

Benone Sinulescu - Bună vreme, vouă, flori

Maria Butaciu - Sus pe cer e-o mîndră stea 

Elena Milea - Asta- i hora satului

Florica Bradu - Tare greu mă-ncearc-un dor

Vasile Cananau Merge lelea la Bacau

Mandrulita din Bacau - Nelu Hutu

Dorina Draghici Drag imi e badita cu tractorul

Grupul Vocal Salceanca - Marita-m-as toamna asta 

Special am lăsat mai la urmă acest cântec cu mărita-m-aș toamna asta mărita, căci a fost în epoca despre care am scris o variantă plină de ridicol. O fătucă dorea să se mărite. Mulți tineri au venit, dar se interesau de zestre. Numai unul venit tocmai de la București s-a interesat de normele fetei la CAP. Versurile arătau că atunci când a văzut fătuca atâta minte flăcăul cel voios, imediat l-a luat de bărbat și bien sûr au făcut nunta la CAP.
Dacă atunci unii se justifica prin presiunea partidului, acum ceea ce se face în folclor se justifică doar prin lăcomia de a scoate bani cu muncă brută, fără cizelarea versului și fără creații autentice, cu lălăieli și schelălăieli de un groaznic prost gust, generat din antitalent și non-valoare.

Au fost cântece cu mult mai nasoale decât cele cu care fac exemplificări, dar nu dau de ele pe youtube, căci probabil nu știu eu cum să le caut. Iertare!

(25 aprilie 2018)

Comunismul cu circuit închis

Comunismul nu a fost o chestie chiar atât de insuportabilă pentru o mpătură de indivizi care erau în fruntea bucatelor.

Atunci ca și acum au existat indivizi, li ze zicea ilegaliști, care beneficiau de niște avantaje formidabile, exact cum o anumită categorie de după 1989 este tratată în același fel. Ilegaliștii erau tratați cu respect orinde mergeau. Aveau toate ușile deschise și beneficiau de pensii uriașe, de case de la stat, de bilete de tratament și de niște legitimații care le permiteau accesul în locuri cu totul speciale și de nebănuit pentru muritorii ceilalți. Ei erau prezenți în tribune, la tot felul de festivități stăteau în prezidii și de foarte multe ori erau chemați să le vorbească pionierilor despre suferințele îndurate din partea clasei exploatatore, despre închisorile unde le-a fost șubrezită sănătatea.

În București și în toate marile orașe erau niște case speciale unde din când în când intrau pe poartă diferite persoane, care erau lăsate să treacă de poartă dacă arătau o legitimație. În avcele case erau magazine cu de toate, cu lucruri de neimaginat, care în alimentarele clasei muncitoare nu se găseau nici în visurile cele mai colorate. Ilegaliștii, dar și vârfurile comuniste din județ intrau acolo, cumpărau ce le poftea inima și plin de satisfacție ieșeau glorioși. Ei erau rupți de realitate. căci în egoismul lor nu intrau niciodată în alimentarele goale și nici nu discutau cu ceilalți despre accesul lor la bunătățile magazinelor cu circuit închis și cu alte facilități nebănuite ca prețuri.

Fiecare județeană de partid și fiecare sector de partid aveau clădirile lor, iar la subsol sau pe un palier retras undeva ferit, se aflau cantina partidului și magazinul partidului, unde tovarășii care lucrau acolo aveau acces la cumpărături și la mâncarea pregătită și servită într-o zonă foarte cochetă și foarte curată. Prețurile erau simbolice în raport cu calitatea de excepție a produselor. 

În fiecare județ se găsea un hotel al partidului, unde tovarășii cu funcții de răspundere veneau să-și odihnească trupurile muncite la greu cu datul din clanță și să-și îndestuleze mațele cu mâncăruri foarte diversificate și să-și ude gâtlejurile cu băuturi alese. Calitatea servirii era de excepție, căci tovarășii trebuiau să se simtă după o zi istovitoare cât mai bine.

Știu despre toate acestea căci în anumite momente am avut ocazia să intru din întâmplare în acele magazine din neatenția paznicului de la intrare, dar neavând legitimație doar m-am uitat, neavând posibilitatea să cumpăr ceva deși prețurile nu depășeau 1/4 din ceea ce era în magazinele comuniste, când se băga marfă.

Și la cantina partidului am avut ocazia să merg de vreo două ori și cu 10 cei se mânca exact ceea ce în vremurile bune ale comunismului se mânca cu 60 de lei. La hotel era tot așa, căci mobila tapițată cu mătase nu s-ar fi găsit niciodată la un alt hotel decât cel al partidului, unde ca președinte de bac am avut posibilitatea să stau și să văd cum se lăfăie clasa muncitoare prin reprezentanții ei.

Comunismul cu circuit închis era acel comunism care făcea diferența între masele populare și nomenklatura comunistă care-i includea și pe ilegaliști. Ei aveau bani mulți. Ei aveau acces la mâncare fără să stea la cozi. Ei primeau case. Copiii și nepoții lor se bucurau de privilegii nebănuite. Până prin 1963 admiterea la facultate se făcea pe bază de dosar. Eu am prins vremurile când colegi de-ai mei erau proveniți din rândul clasei muncitoare și toată lumea îi trata altfel, mai ales dacă mai erau și membri de partid cu vechime.

Tot timpul am crezut că acele vremuri nu vor mai revenii niciodată, ceea ce nu este adevărat, căci după 1989 au apărut alții și alții care se perindă în fruntea bucatelor, după cum sunt rezultatele la alegerile parlamentare, care dau acces la cașcaval unora. Nu mai sunt magazine cu circuit închis, dar sunt alte modalități de a da acces nomenklaturii la plajele fine de la Monaco, la hotelurile din însorita Floridă sau din alte și alte destinații exotice unde nici prin gând nu le-ar fi trecut comuniștilor să le frecventeze cu grație, nonșalanță și sprinteneală dusă la obscenitate pin lejeritatea abordării. este vorba despre capitalismul de cumetrie care a înlocuit voios burghezia roșie.

(12 ianuarie 2018)

Comuniștii și educația

Educația este de mai multe feluri, dar aici despre educația comunistă trebuie să scriu. Educația comunistă se făcea în școală, în societate și în familie.

Educația în familie era ambivalentă, căci tinerii, elevii, copiii trebuiau să învețe să separe lucrurile. Dacă se închinau acasă, dacă ciocneau ouă roșii, dacă mâncau cozonac, trebuiau s-o facă doar pentru ei și niciodată să nu vorbească despre așa ceva la școală sau cu prietenii din fața blocului.

Educația din societate avea caracter relativ căci societate însemnau vecinii, mersul pe stradă și relaționarea în magazine, la teatru, la film sau în bibliotecile publice. Multe se rezumau la saluturi politicoase sau la dialoguri cu caracter formal, simplu și de efect.

Educația în școală viza a învăța, dar și comportamentul față de profesori și față de colegii de clasă. Se identificau elevi cuminți la locul lor, dar și elevi mai năzdrăvani. Cei mai periculoși erau elevii pârâcioși, formați așa din familie, căci ei considerau că așa au șanse de a fi considerați buni, modele, speciali și recomandabili.

Educația politică se făcea la nivelul detașamentului de pionieri sau la clasă în grupa de utc, prin ședințe, prin participarea la diferite acțiuni sau la vizitarea de muzee ale trecutului comunist. Uneori erau invitați vechi ilegaliști care povesteu copiilor tot felul de întâmplări, foarte greu de verificat.

Mă consider o victimă a tuturor acestpr forme de educație, dar ceea ce consider esențial a fost faptul că multe lucruri le-am deprins prin autoeducare, citind cărți din marea literatură și văzând filmele în mod selectiv, din care am extras eu ceea ce mi-a convenit, fără să mă las îndoctrinat în niciun fel.

(19 septembrie 2017)

Comuniștii și școlile populare de artă

Școlile populare de artă erau forme de învățământ unde cei cu talent căutau să se perfecționeze, într-un mediu organizat diferit de liceele de artă și de învățământul universitar de artă. Erau nenumărate școli populare de artă în marile orașe și nu numai pentru:

- folclor;

- muzică ușoară;

- canto clasic;

- pictură;

- sculptură;

- teatru;

- pian;

- vioară;

- pantomimă;

- marionete.

Mulți dintre marii soliști fie de muzică ușoară, fie de folclor când vorbesc despre studiile lor se opresc și insistă că au absolvit o școală populară de artă. Școala populară de artă era o scurtătură până la atingerea unui obiectiv, știut fiind faptul că în comunism numărul de locuri la facultățile de profil era ridicol de mic și accesul la un loc de student la actorie sau la conservator la harpă erau deja chestii ale hazardului. Printre profesorii care predau la școlile populare de artă erau mari vedete, adică monștri sacri ai genurilor. Se spune că Maria Tănase a predat cursuri acolo, iar Mihaela Runceanu avea și ea o clasă de elevi. Vremurile erau grele și artiștii își găseau diferite locuri unde să aibă carte de muncă, chiar dacă salariile lor acolo erau modeste, toată lumea subânțelegea că din colaborările cu televiziunea, cu radioul sau plecările în turnee le aduc venituri frumușele.

În opinia mea școlile populare de artă erau bine venite, iar cei ce doreau să se dedice în mod profesionist artei își creau un context mult mai favorabil la admiterea în facultate dacă examenul lor era precedat de cursuri de succes la școala populară de artă. Cei ce urmau cursuri la școlile populare de artă erau selectați să participe la concursuri de folclor precum Flarea din grădină sau să facă parte din echipele județelor la concursurile gen Dialog la distanță sau la spectacolele de la Cântarea României. Marele naist Gheorghe Zamfir are în biografia sa momente privind astfel de participări.

(19 septembrie 2017)

Comuniștii și doctorii în științe

Am mai scris despre doctoratul în științe din perioada comunistă, dar acum voi scrie altceva, căci nu vreau să mă repet. Îmi spunea cineva că atunci când s-a plecat la Moscova, tranșele de tineri erau foarte bine verificate, astfel încât tinerii să aibe dosare beton în ceea ce privește originea socială, origine care trebuia să fie beton. Un tânăr cu origine socială sănătoasă trebuia să fie:

- copil de muncitori sau de țărani săraci;

- cu părinți care n-au avut niciodată un petec de pământ;

- fără apartamente sau vile, ci cu case mici rău de tot;

- cu neamuri tot ca și părinții lor;

- din familii modeste, nu care au preoți;

- cu părinți comuniști sau fără apartenență politică;

- fără pată, adică părinții să nu fi făcut pușcărie;

- fără legături de niciun fel cu mișcarea legionară.

Legenda zice că printre acei tineri propuși să plece la Moscova era unul ceva mai copt, care așa fiind văzut, s-a crezut că are facultate terminată și a fost trecut pe listele celor care merg să facă doctoratul. După ce s-a întors în țară partidul a vrut să-l pună profesor universitar. Când să se facă dosarul s-a văzut că respectivul avea doctorat, fără a avea facultate. Ca sarcină de partid a fost să facă și facultate. A terminat facultatea și a intrat în ordinea firească.

Și pe vremea comuniștilor să fabricau teze de doctorat. Un distins domn mi-a făcut cunoștință cu un bărbat înalt și deștept. După ce bărbatul înalt și deștept a plicat, domnul distins mi-a zis:

- Tu, știi cine e boul ăsta?

- Nu. I-am răspuns.

- Ăsta el ăla care i-a făcut teza lu'madama.

Probabil așa era din moment ce plecatul avea o funcție oarecare și chiar mi s-a părut deștept lucru ce nu m-a înșelat analizându-i privirea și modul în care ne-am strâns mâna când am dat noroc.

Am promis că nu mă repet. Dar unul dintre membrii comisiei mele de doctorat mi-a povestit că rușii aveau un procedeu de validare a tezei prin trimiterea la 19 somități și numai dacă respectivii își dădeau acordul atunci se susținea, fără ca nimic să nu fie formal, superficial și fușeristic ca la noi.

(19 septembrie 2017)

Comuniștii și șoimii patriei

Șoimii patriei erau copiii cuprinși între vârstele de 3 și 6 anișori. Ei aveau uniformă formată dintr-o bluză portocalie cu o cravată, pantaloni albaștri și o caschetă cu bor mititel. Există cred pe undeva fotografii cu acele uniforme, căci eu nu am cum să le descriu cu mai puțin de 1.000 de cuvinte, cum zice proverbul.

Acești copilași mi i-am imaginat tot timpul când își duceau olița după ce se slobozeau și musai trebuiau să învețe poeme dedicate Elenei Ceaușescu, care era identificată cu o mămică mai specială, deși rolul de bunică i se potrivea perfect sau de Cotoroanță, mai exact.

Ei și spuneau foarte afectat: tovarășa Elena Ceaușescu etc etc etc...

Și copiii mei au fost șoimi ai patriei și știau acele aiureli. Nici acum nu este prea departe nimic de ceea ce era atunci, căci la grădinițe de stat ori private tot trebuie umplut timpul cu ceva. Și în niciun caz nu se umple timpul cu lecturi din Jean-Paul Sartre sau cu texte de Martin Heidegger sau de Friedrich Nietzsche, ci cu chestii locale, folclorice banale, facile și de umplutură.

Nu aș zice că treaba cu șoimii patriei era altceva decât dorința de a-i lua pe copii și de a le inocula doctrina comunistă prin care oamenii de tip nou sunt cei care sunt:

- devotați patriei;

- cu idealuri înalte;

- muncitori pentru patrie;

- urmași ai lui Ștefan;

- furnicuțele partidului;

- îndoctrinați până peste cap.

Au fost generații întregi de șoimișori, gata pregătiși să devină elevi, pionieri, uteciști și mai apoi membri de partid, adică să aibă o traiectorie trasată de alții, ei fiind 100% depersonalizați.

(19 septembrie 2017)

Comuniștii și studenții

Statul comunist și-a dorit cât mai mulți studenți și deci și absolvenți de facultăți. Statul comunist a început rău procesul de instruire a tinerei generații pentru că:

- a băgat la pușcărie masiv pe vechii profesori universitari în anii '50;

- a creat o nouă pătură din intelectuali făcuți pe puncte sau veniți de la studii din URSS;

- a stalinizat universitățile prin programele analitice și prin disciplinele politice;

- a adus tineri pe bază de dosar în calitate de studenți, proveniți din muncitori;

- a creat disproporții între timpul de învățătură și dezbaterile politice acuzatoare;

- a impus memorarea de biografii și de documente de partid, foarte perisabile;

- a produs condanmări publice a unor tineri considerați artificial reacționari;

- a distorsionat rolul și locul profesorului universitar în făurirea de specialiști;

- a amplificat prezența partidului în tot ce mișca în universitate;

- a dezvoltat numai acele activități care se credea că vor conduce spre omul nou.

Au fost și unele laturi pozitive în viața universitară, mai ales după plecarea trupelor de ocupație sovietice când s-a produs destalinizarea vieții social-politice și au apărut semne ale revenirii la normalitate în universități. În 1967 eu am simțit acest aer proaspăt pentru învățământul superior economic pentru că:

- s-a înființat Academia de Studii Economice în loc de ISEP V. I. Lenin;

- a fost recunoscut managementul ca știință;

- a fost recunoscută cibernetica economică pe plan național;

- rolul politicului s-a diminuat simțitor și ca ore consumate;

- noua regrupare a profesorilor cu pregătire solidă a intrat în ascensiune;

- admiterea studenților s-a făcut preponderent după medii la examene;

- ponderea dosarului în admitere s-a diminuat simțitor;

- criteriile valorice au apărut peste tot în universități.

Trebuie să remarc faptul că numai aceste considerente au dus la evoluția mea, inclusiv la intrarea ca asistent universitar stagiar în ASE la Facultatea de Cibernetică, media fiind esențială.

Despre învățământul universitar și despre studenți trebuie să specific:

- durata faccultății de 5 ani cu schimbare după 1977 la 4 ani din spirit de economie;

- exigența deosebită și curățenia datorată rigorilor comuniste;

- exercitarea stagiilor bazate pe recomandări a dus la o ierarhizare valorică destul de corectă;

- stagiile de practică în producție care aveau caracter real, neformal și efectiv;

- practica agricolă cu implicații profunde în formarea caracterelor la tineri;

- absența cvasitotală a pilelor la examene și evaluările încărcate de obiectivitate;

- asigurarea unei transparențe aproape totale în derularea tuturor activităților;

- funcționarea unor standarde de disciplină bazată pe rolul statului;

- obligativitatea prezenței la cursuri și seminarii;

- fondul de timp de școală săptămânal de 36 de ore.

Chiar dacă în comunism au fost încercări disperate de a face din tinerii din universități niște roboței, adică oameni de tip nou, înregimentați în dogmele socialismului științific și recitatori ai documentelor de partid, realitatea a fost cu totul alta, căci studenții aunformat tot timpul acel detașament de oameni care erau cu un pas înaintea celorlalți fie în înțelegerea lucrurilor, fie în abordarea diferită a situațiilor. Închiderea și deschiderea necontrolată corect a robinetului cu libertățile au avut ca dar acutizarea raporturilor dintre studenți și comunismul lânced, generator de sărăcie, ceea ce a dus la forme de protest dintre cele mai fine în societate, în niciun caz de dimensiunile pe acre și le arogă așa-zișii opozanți de paie ai regimului ceaușist.

(18 septembrie 2017)