CSIE'50 - şi studenţii de 10

Din 1967 de când există facultatea CSIE şi până în prezent, la finele fiecărui an universitar a existat câte un absolvent cu cea mai mare medie, recunoscut de toţi, studenţi şi profesori ca fiind şeful de promoţie. Dintre aceştia, mi+am propus să construioesc o listă numai cu şefii de promoţie care au absolvit facultatea cu media 10, adică au obţinut diploma MAGNA CUM LAUDAE.  Până acum am identificat pe următorii absolvenţi cu 10 ai Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică:

        Cornel TÂRHOACA

        Magdalena STABCIU

        Ion VÂLSAN

        Iulia TRĂISTARU
        Ioana MATEI
        Elena GHILȚ
        Silvia Elena NICOLESCU
        Laura POPESCU

        Andreea DIOŞTEANU

Lista se va îmbogăţi pe măsură ce voi afla şi alte nume de studenţi ai facultăţii CSIE care au terminat studiile cu media 10. Mulţumesc anticipat tuturor celor care la comentarii mă vor ajuta în acest sens.

(07 noiembrie 2016)

CSIE'50 - secretariatul facultății

Fără să greșesc, în cei peste 40 de ani cât am stat în CSIE, toate relațiile mele cu secretariatul facultății au fost excepționale pentru că:

- am avut noroc;

- doamnele de acolo erau profesioniste;

- atmosfera din secretariat a fost de lucru;

- la orice solicitare am primit răspunsul așteptat;

- respectul și vorba bună au fost esențiale;

- calitatea umană era la superlativ;

- modul în care s-a derulat comunicarea a fost excelent.

Au fost momente extrem de importante în activitatea mea când în secretariatul facultății am găsit exact ceea ce căutam și mai mult decât atât. Voi da două exemple numai.

Primul exemplu, aa fost legat de un eveniment, când mi s-a oferit o specializare în Franța condiționată de o demisie a mea din ASE; aveam scrisă demisia, dar decanul era ocupat cu cineva, iar eu aveam întâlnire cu binefăcătorul meu. A vrut să las cererea la secretara șefă cu rugămintea să o dea decanului. A citit-o. A zis că nu primește așa ceva. A mototolit-o și a aruncat-o la coș. Trebuia să plc și am plecat, dar dacă am stat peste 4- de ani în ASE înseamnă că demișia mea la coșul de gunoi a rămas.

Al doilea exemplu s-a produs acum câțiva anii când trebuia să plece un dosar la MEC pentru validarea unui titlu de doctor. Numai vigilența doamnei secretare șefă care știa ce și cum cu dosariul făcut însă în altă parte a identificat o erorare datorată punerii în loc de foaia matricolî de la licență tot a foii matricole de la master. Am reparat greșeala făcută de alții, dosarul a plecat și omul este PhD forever.

De când există facultatea de Cibernetică au lucrat pe poziții de secretar șef următoarele persoane:

Lia ARAMĂ,

Ileana STELESCU

Mihaela IOAN

Georgeta CHESA

Ana RĂDULESCU

Ilie NICULESCU

Ion RIZEA

Angelica Mirela PAIU

Viorica Ileana VOICU

Pe poziții de secretari care lucrau pe serii de studenți pentru a avea continuitatea acestora pentru un întreg ciclu au fost următoarele persoane:

Elena TEUȘDEA

Ana BONIS

Teordor NICULESCU

Florian COSTACHE

Niculina UDECI

Geta CAMBURU

Gabriela POPESCU

Georgiana ENACHE

Aurelia STATE

Lucia NELEAPCĂ

Cecilia MITREA

Constantina IONESCU

Violeta COJANU

Elena IOAN

Claudia COSTACHE

Monica IOANIȚESCU.
Că am fost asistent stagiar, că am fost asistent titular, că am fost conferențiar, că am fost profesor universitar, că am fost șef de catedră, adică indiferent de pe poziție vorbeam, la făcutul orariilor, în dimineața de dinainte de examene, la admiteri, adică în orice moment mi s-a vorbit calm, direct și mai ales frumos, rezolvându-mi-se exemplar solicitările. Întodeauna când am ieșit din secretariatul Ciberneticii în ziua aceea mi-a mers foarte bine.

Să fiu iertat dacă nu am trecut pe cineva, dar nu mi-a fost în intenție. Orice mică neplăcere aș fi avut în secretariatul Ciberneticii, aici aș fi taxat-o fără nicio reținere, căci așa mi-e felul, nu uit și nu iert. Aici, pentru tot binele pe care l-am primit nu voi face decât un lucru foarte simplu zicând: 

VA MULȚUMESC FRUMOS, DOAMNELOR SECRETARE!

(16 noiembrie 2016)

Mihai ȘORA'100

Acum în ceastă  zi aspecială, doresc să urez marelui filosof şi  profesor Mihai ŞORA,  LA MULŢI ANI! Multă sănătate, maestre şi putere de  muncă pentru a face tot ce v-aţi propus!

Voi purta întregul meu respect acestui mare OM pentru binele  pe care mi l-a făcut într-un moment deosebit de important al vieţii mele. Domnia sa a dat soluţia care anihila atitudinile dezastuoase ale unor manageri locali şi care mi-au pus nenumarate piedici mie, dar şi colegilor mei de generaţie. Ca om drept ce a fost în calitatea sa de ministru al invăţământului în Guvernul Roman, Mihai SORA a ştiut să îndrepte această corabie uriaşă care este sistemul  educational românesc, spre direcţia cea bună.

Sunteţi un adevarat constructor şi democraţia de la noi din ţară trebuie să vă fie recunoscătoare pentru cărămizile pe care le-aţi pus la temelia ei!

Mă inclin în faţa Dumneavoastră Domnule Mihai ŞORA si vă asigur de toată admiraţia si de intregul meu respect! Incă o dată: LA MULŢI ANI! Să fiţi sănătos Domnule Profesor! Să aveţi parte de tot binele din lume, Domnule Mihai ŞORA, acum la ceas aniversar!

ion ivan

Campionul la culturism Dragoș POPESCU și pictura

Urmăresc de câțiva ani nu numai pe facebook pe Dragoș POPESCU, marele nostru culturist și i-am apreciat activitatea, pentru că tot ceea ce face el, face foarte bine, la un nivel calitativ ce trebuie apreciat. Filmele pe youtube din competiții evidențiază o personalitate complexă care este cu mult mai mult decât un culturist care execută mișcări pe muzică pentru a prezenta pozițiile obligatorii de concurs. Se vede de la o poștă că Dragoș POPESCU are simțul muzicii, rămâne tot timpul în ritmul acesteia și asigură concordanța dintre muzică și mișcare, așa cum numai marii balerici știu să facă.

Am urmărit cu mare atenție postările pe rețeaua de socializare și textele lui Dragoș POPESCU sunt altceva decât se scrie acolo în general. Emană o sensibilitate aparte. Într-un interviu al lui, amintea de dorința lui de a se apropia de arte și mă gândeam că nu va trece mult timp și va propune spre lectură un poem sau o nuvelă sau o proză ceva mai extinsă.

Surpriza a fost pentru mine să văd cum Dragoș POPESCU propune concret un tablou, aflat în diferite stadii de realizare.

În articolul meu scris despre el în 25 iunie 2016, am scris despre performanțele de excepție ale lui Dragoș POPESCU, iar acum voi scrie doar câteva cuvinte despre pictorul Dragoș POPESCU, pentru că prin acel tablou arată că este deja un pictor format, care:

• știe să-și aleagă subiectul;
• lucrează foarte bine cu planurile;
• stăpânește culorile;
• definește excelent metafore;
• sugerează, nu explică;
• are echilibru dintre întreg și parte.

Aș pune acel tablou aici dar nu am acceptul artistului, pentru că Dragoș POPESCU este de azi înainte pentru mine un pictor, deci un artist. Chiar dacă sunt comentarii, uneori răutăcioase venite de la cei care nu înțeleg mesajul său din tablou, eu îl văd pe Dragoș POPESCU deja cu expoziție personală în câțiva ani.

În tabloul creat de Dragoș POPESCU se regăsesc trăirile unui culturist care știe să pornească de jos, știe să urce, dar fiecare pas al acestuia înseamnă ardere continuă, înseamnă o risipă imensă de energie și sacrificii pe măsură. Eu am identificat cinci planuri în acel tablou intitulat foarte sugestiv Jogler Inferno. Chiar i-am scris artistului că atunci când am văzut prima dată pictura, instantaneu gândul mi-a fugit către Dante Alighieri cu a lui Divina Comedia. Nu este ușoară transpunerea cu mijloacele picturii a propriilor trăiri, mai ales când trecerea de la un antrenament la penel, la tuburile cu vopsele și la paletă spre a lucra în fața șevaletului, înseamnă o distanță mare și înseamnă altceva. Este o tematică deosebită care îi va da artistului acel aer de autenticitate, specific marilor creații, pentru că tot ce este și va fi pe pânzele lui Dragoș POPESCU  sunt bucăți de viață trăită de artist. Știu pictori care proiectau pe pânzele lor diapozitive și pictau după ele, lucru care se simțea inevitabil. Dragoș POPESCU are calitatea de a fi autentic, ceea ce este mare lucru. Aștept să văd și alte tablouri făcute de el. Bravo, Dragoș POPESCU!

(07 noiembrie 2016)

Generațiile de aur

Generațiile de aur sunt formate din personalități aparținând unui anumit domeniu, care s-au remarcat în totalitate prin rezultate de excepție.

La noi se va vorbi despre:

• generația de aur a fotbalului românesc
• generația de aur a gimnasticii feminine
• generația de au a teatrului românesc
• generația de aur a literaturii
• generația de aur a hanbalului masculin.

Sunt multe domenii unde au fost obținute. dar de fiecare dată când se vorbește de o personalitate și se spune că face parte dintr-o generație de aur, obligatoriu trebuie enumerate și alte personalități din acea generație, pentru a da substanță apartenenței la o anumită colectivitate  omogenă și selectă.

Din generația de aur a fotbalului românesc fac parte sportivi precum  Gheorghe Hagi, Gica Popescu, Ilie Dumitrescu, Miodrag Belodedici sau Dan Petrescu.

Promoția 1956 a IATC absolvită de Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Dumitru Rucareanu, Sanda Toma, Valeriu Arnautoiu, Victor Odillo Cimbru, Ion Sasaran, Coca Valeria Matei, Nicolae Praida, Dan Puican si Eugen Todoran formează  generația de aur a teatrului românesc.

(06 noiembrie 2016)

Generații pierdute

Pierderea unei generații este un proces lent, dar continuu. Iau spre exemplificarea generația mea. Foarte mulți dintre cei care au aparținut generației mele, erau în deplinătatea forțelor creatoare în intervalul 1975 - 1989, perioadă cunoscută prin nenumăratele restricții puse de un mod aiuritor de a fundamenta decizii de către unii care în loc să propună soluții de dezvoltare, vedeau lucrurile mergând de la sine și deciziile vizau redistribuire. Consider generația mea ca fiind o generație pierdută pentru că:

• restricțiile de promovabilitate erau draconice și de la un congres de partid la altul nu apărea nicio deschidere, iar intervalul de 5 ani dintre congrese anihila orice inițiativă;
• nu exista posibilitatea de a rămâne conectat la evenimentele din IT&C, plecările în străinătate erau de-a dreptul imposibile, iar valuta necesară unei deplasări era inexistentă;
• admiterile la doctorat se susțineau o dată la 5 ani și filtrele de la admitere dar și de la susținere făceau ca această activitate ca formă de perfecționare să fie ceva privilegiat;
• orașele mari erau închise, ceea ce dădea un sentiment de izolare și instabilitate sau sentimente de a face o apropiere de locul natal cu orice preț, inclusiv prin descalificare.

Au mai fost și alte generații pierdute mai ales prin modul defectuos de derulare a proceselor de instruire și mai ales legat de schimbarea regulilor în timpul jocului. Consider că schimbarea BAC-ului pe mandatul lui daniel Funeriu cu procent de promovabilitate de sub 65% a făcut ca restul de 35% să îngroașe rândurile celor din anul precedent la care se vor adăuga cei din anul următor, formând exact numărul de absolvenți de liceu. Adică în 3 ani s-a colectat echivalentul unei generații fără BAC, generație nevinovată ea însăși, vina fiind 100% a sistemului, dar care generație în opinia mea este o generație pierdută.

Și cei care erau obligați să memoreze scurta lui Stalin a format o generație pierdută.

Și cei în putere care și-au pierdut pământurile prin colectivizare au fost generație pierdută.

La noi au fost multe generații pierdute.

(06 noiembrie 2016)

Costică CĂILEANU, marele campion de culturism

CĂILEANU Costică, este unul dintre marii culturiști pe care i-a dat România de-a lungul anilor și argumentez afirmația mea prin:

• performanțele obținute de acesta în competiții;
• forma deosebită la care a ajuns și cum și-a conservat-o;
• atitudinea sa pozitivă din timpul competițiilor;
• formarea de discipoli în sala de antrenament prin exemplul său.

Peste tot este cunoscut prin Costică CĂILEANU, nume pe care îl voi folosi și eu în continuare, dar pe care l-am evitat în titlu, din cauza cacofoniei. Cacofoniile sunt acceptate cu câteva excepții: biserica catolică, Ion Luca Caragiale, banca Comercială, tactica cavalerească și iată, acum, Costoică CĂILEANU, pentru că este un foarte mare și iubit culturist, care  în certificatul său de naștere este Costică, care a văzut lumina zilei în comuna Al. I. Cuza, județul Iași.

Este născut în 21 martie 1970, deci este în zodia berbecului. Zodia berbec, despre care se spune că printre cei ce aparțin ei se află oameni deosebit de disciplinați, de ambițioși, de temeinici și de calculați. Berbecii au o voință extraordinară în a-și duce la bun sfârșit planurile și urmăresc etapele intermediare până în cele mai mici detalii, fără să le scape nimic din atenție. Nu spune la carte despre faptul că cei născuți în zodia berbecului sunt culturiști, dar toate caracteristicile acesteia sunt specifice culturismului. Deși berbecii sunt destul de calculați, ei dacă iau o hotărăre fac tot ce trebuie pentru a deveni realitate și par uneori prea îndrăzneți sau chiar prea încrezători în propriile forțe, fără a fi departe de adevăr, pentru că dispun de resurse imense.

Costică CĂILEANU este un caracter puternic, un om ambițios, care și-a propus să facă ceva în viață astfel încât să fie mândru de el, dar cu care și cei din jur să se mandrească. Vremurile nu au fost prielnice pentru a-și continua studiile și a început să împletească munca de unde-și asigura existența cu sportul. Mai întâi a făcut box, după care a intrat în sala de culturism, pentru a se dezvolta încât să realizeze acea concordanță pe care orice tânăr o visează între ceea ce dorește să fie și cum este în realitate  din punctul de vedere al dezvoltării musculaturii mai ales la nivelul  brațelor. Într-un timp relativ scurt, muncind la sala de culturism a reușit să  ajungă la acel nivel de dezvoltare care îi permitea să poarte cămăși cu mânecă scurtă care să permită să se vadă brațe puternice, un piept dezvoltat și umeri lați.

A  inceput să se antreneze mai serios dupa ce a terminat  stagiul militar în 1991. S-a prezentat la concursuri  la faze zonale un de s-a calificat de fiecare  dată pînă în anul 1994, dar din motive de ordin financiar, nu am ajuns nici o data la finale Campionatelor Naționale. În anul 1994 a decis sa  întrerupă activitatea competițională, din motive obiective, mai precis în dorința de a-și întemeia  un cămin. A revenit în forță în activitatea competițională în anul 2003, punând toate energiile la antrenamente, gata fiind pentru marile confruntări la care participă cei mai buni culturiști, la nivel național.

În anul 2007 datele biometrice ale culturistului erau:

Înălține: 178cm

Greutate: 103kg

Circumferință braț: 48cm.

Costică CĂILEANU a avut dintotdeauna admirație pentru mari culturiști precum Nu am un idol dar amadmirat pe Arnold SCHWARZENEGGER, Petru CIORBĂ, Cristian MIHĂILESCU, Kevin LEVRONE.

Până la vârsdta de 40 de ani, antrenamentele lui Costică CĂILEANU erau structurate astfel:

Luni: spate, trapez

Marți: piept, biceps

Miercur: umeri, triceps

Joi: picioare, abdomen

Durata unui antrenament era de 70 de minute.

De când a trecut de 40 de ani culturistul are un program de antrenament structurat tot pe patru zile de antrenament, numai că de fiecare dată lucrează o singură grupă de mușchi, după cum urmează:

Ziua 1: spate

Ziua 2:trapez 

Ziua 3: piept 

Ziua 4: biceps

Ziua 5: umeri

Ziua 6: triceps

Ziua 7: coapse

Ziua 8: abdomen.  După încheierea ciclului reia antrenamentele cu grupele musculare de la ziua 1 și tot așa. Un antrenament acum durează 40 minute. Un ciclu de antrenament are durata de 8 zile.

Sportivul  are un palmares deosebit, din care am extras următoarele participări la concursuri:
2004, Memorialul Popa Anatol, locul 3

2004, Sibiu, Campionatul Național de Culturism,  locul 6.
2005, București, Campionatul Național de Culturism,  locul 5.

2005, București, Flory System, campion absolut.
2005, Memorialul Popa Anatol, locul 1
2006, Memorialul Popa Anatol, locul 2
2006, Lugoj, Concursului Internațional Classic Florin Teodorescu, seniori, locul 2

2006, Onești, Campionatul Național de Culturism, seniori, categoria +100kg, locul 3.

2006, Onești, Campionatul Național de Culturism, perechi locul 4.

2007, Reghin, Campionatul Național de Culturism, seniori, categoria +100kg, locul 1
2007, Lugoj, Concursului Internațional Classic Florin Teodorescu, seniori, locul 3

2007, Reghin, Campionatul Național de Culturism, perechi, locul 3

2007, Oradea, Trofeul Hercule, locul 1

2007, Oradea, Trofeul Hercule, open locul 1.
2007, Memorialul Popa Anatol, locul 1

2007, 28 octombrie, Timișoara, Cupa Libertății – Memorial Vasile Balmuș, seniori, locul 3

2008, Constanța, Campionatul Național de Culturism,  seniori, categoria +95kg, locul 1.

2008, Oradea, Trofeul Hercule, locul 1
2008, Memorialul Popa Anatol, locul 1

2009, Reghin, Cupa Sebastiano,  locul 1.

2009, Brașov, Campionatul Național de Culturism, seniori, categoria +100kg, locul 1
2009, Brașov, Campionatul Național de Culturism, perechi, locul 3

2009, Memorial Popa Anatol, seniori,  categoria +100kg, locul 1.

2009, Bor, Serbia Campionatul Balcanic de Culturism, Locul 3

2009, Oradea, Trofeul Hercule, locul 1

2011, 24 Septembrie, Dej , Cupa Pro Nutrition, categoria +90kg, locul 4 

2012, 10 noiembrie, Lugoj, Concursului Internațional Classic Florin Teodorescu, seniori, locul 1

2012, 11 noiembrie, Timișoara, Cupa Libertății – Memorial Vasile Balmuș, open, locul 2

2012, Tiger clasic, categoria +95kg, locul 3

2012,  Cluj, Cupa Pro Nutrition, categoria +100kg, locul 3.
2013, Lugoj, Concursului Internațional Classic Florin Teodorescu, seniori, locul 1
Concursurile de la Lugoj, Timișoara, Dej și oradea sunt internaționale, deci au participarea pe lângă a culturiștilor din țara noastră și a unor culturiști valoroși din alte țări. Să nu uităm că la Timișoara au evolouta 3 câștigători de Mr. Olympia, Ronnie Coleman, Dexter Jackson şi Jay Cutler.

Marele culturist are o sală a lui de care se ocupă din plăcere, Club sportiv Albatros, din Năvodari, jobul său permanent fiind la o mare companie. politica sa este aceea de a atrage tinerii să vină la sală să facă sport și în acest scop și-a definit ca strategie practicarea de costuri de acces extrem de atractive.

De fiecare dată când intră în sală are în minte cuvintele sănătate și vitalitate, ceea ce-l motivează să lucreze cu și mai multă determinare la fiecare exercițiu din cadrul oricărui antrenament. Marele campion îi sfătuiește pe tinerii care intră pentru prima dată într-o sală de culturism sa aibă multă răbdare,  sa asculte cu atentie sfaturile antrenorilor, sa aibă grijă la alimentație și  odihnă. Sa nu facă ce văd la un campion care se antrenează undeva în sală la un alt aparat. Campionul  a traversat multe etape până sa ajungă la acel nivel, să lucreze acele exerciții, să aibă sarcini mari și să facă numărul de repetări cerut de specificul antrenamentului din ciclul de pregătire a unui concurs.
De-a lungul anilor, greutatea corporală a campionului Costică CĂILEANU aînregistrat variațiile date în tabelul de mai jos:

Anul	Greutate
1994	95 kg
2001	100 kg
2004	103 kg
2005	110 kg
2006	106 kg
2007	103 kg
2009	104 kg
2010	110 kg
2011	110 kg
2012	113 kg
2013	110 kg
2014	113 kg
2015	112 kg
2016	115 kg

Culturistul CĂILEANU s-a caracterizat întotdeauna printr-o stare de sănătate excepțională, ceea ce i-a permis să se antreneze exact așa cum a considerat că trebuie. El nu știe cum este să fi bolnav și nici nu dorește să știe, căci sănătatea sa este de fier. Metodele sale inovative au dat rezultatele așteptate de el, ceea ce s-a concretizat prin cele trei titluri de campion național. Am discutat îndelung lu acest campion de culturism și mi-am dat seama de profunzimea gândirii, de caracterul său puternic și de judecata sa dreaptă. Experiența acumulată îl face să fie încrezător în demersurile pe care le întreprinde și prin tot ceea ce face vrea să fie un model pentru cei din jur, pentru prieteni și în special pentru familia sa.
Motto-ul lui Costică CĂILEANU este sa nu treci prin viata fara sa lasi un semn de care urmasii tăi sa fie mândri.

Antrenamentele sale au fost dar sunt și acum alcătuite cu grijă, având o întreagă filosofie legată de o simetrie bazată pe revenirea  la sfîrsitul antrenamentului la lucrul  cu greutăți mici și cu multe repetări, undeva  în jur de treizeci. Sportivul folosește arginina care îl ajută în atingerea obiectivelor sale. Este de admirat la sala unde se antrenează vascularitatea extraordinară pe care o prezintă și care stârnește admirația celor care vin să se antreneze. Fiecare dintre aceștia conștientizează că sportivul CĂILEANU a ajuns la acest nivel după zile, săptămâni și mulți ani de antrenbamente epuizante dedicate unui singur obiectiv și anume să urce pe scena de concurs și juriile să-l desemneze ca fiind cel mai bun. Și a reușit, lucru, care trebuie subliniat cu tărie. Acum se antrenează constant, acționând ca un ceasornic și este optimist ca lucrurile vor merge în direcția care să-l ducă pe podium, după evoluțiile specifice unor competiții de anvergură din culturismul anului 2017.

(05 noiembrie 2016)

Te iubesc, dar nu pe tine

La o manea care circulă și este difuzată frecvent, am găsit versurile:

râd cu tine, râd cu tine

râd cu tine și glumesc,

poate crezi că te iubesc,

eu iubesc dar nu pe tine

când am timp iți spun pe cine

 inima-mi tresare

când te văd îmi bate tare,

ochii tăi mă cheamă

voi veni, nu-mi este teamă.

Versurile sunt normale, chiar fără prea multe mefafore. Numai că undeva, cineva spunea că o manea are versul:

te iubesc, dar nu pe tine.

Orice încercari de a găsi acea manea nu au fost de succes, drept care voi trece la analiza versului fără a avea resttul, ci numai deducând așa în limita posibilităților. Înseamnă că poetul are două ființe: 

- una în mintea lui, așa cum o vrea el;

- alta, cea reală.

Între cele două ființe există diferențe ireconciliabile încât el o ibește pe cea din imaginația sa, persoana virtuală și nu o iubește pe cea reală. Cân spune te iubesc, se gândește la ființa virtuală. Când spune nu pe tine, se destăinuie ființei reale. Durerea este foarte mare pentru că ființa reală nu știe nimic despre existența celei virtuale și va fi derutată, apropiindu-se de intrarea în depresie.

(06 noiembrie 2016)

Premii și diplome de cumpărat

Imediat după Revoluție, după ce se stersese sângele din garnizoana Tîrgoviște și se mai liniștiseră lucrurile au început să iasă la iveală aspecte pe acre noi toți le știam, ni le spuneam în șoaptă și zâmbeam complice la orice chestie nouă care apărea cu mare zgomot în vremurile de dinainte, care au definit epoca de aur, care nici de tinichea nu era.

• A fost descifrat misterul scrierilor despre N.C. cu biografii publicate în mari edituri. Era foarte simplu. Totul însemna să fie banul gros. Cineva care primea banii de sus, foarte de sus, contacta un biograf de succes. Fiecare om are un preț care era plătit. Respectivul primea tot ce trebuie, scria, cizela, insera și cartea era gata. Se găsea o edituă mare, care publica pe bani grei cartea, căci banul deschide balul. cartea se lansa la librării foarte mari care primeau tirajul ce se cumpăra de ambasadă. Ciclul era încheiat și toată lumeaq era fericită.
• S-a lămurit și cum se acorda titlul de Doctor Honoris Causa de către anumite universități ale lumii. Procedura nu este sofisticată, știut fiind faptul că mulți dintre cei care primesc acest titlu trebuie să îndeplinească o singură condiție. Nu trebuie să fi absolvit respectiva universitate. Cine n-a absolvit nimic, deci nu are nicio problemă. Că unii și-au pus cenușă în cap, este o altă problemă. Ceea ce este esențial are greutatea pe care o dă răspunsul la întrebarea: de ce? 
• Numeroase orașe s-au întrecut să ofere fie cheia de aur, fie titlul de cetățean de onoare. După 1989, au regretat unii, iar alții s-au făcut că plouă. Și Hitler a fost făcut cetățean de onoare într-un oraș care nu-i retrage acest titlu pentru faptul că nu au definită procedură pentru așa ceva. Chestia nu trebuie tratată doar ca un gest oarecare, ci ca un mesaj peste timp, care impune oarece atitudini a unora față de ei înșiși în primul rând și mai apoi față de comunitatea care primește palma peste față dacă titlul a fost o eroare. Unii oferă, alții retrag și cu totul alții primesc lovitura.

Este de notorietate faptul că diplome se acordă pe bandă rulantăca la Cântarea României, ca premiile la cala a I-a când pe scenă urcă 1/2 din clasă. Este interesant să se meargă la esență. În America sunt academii cu nume sforăitor la care oricine devine membru cu singura condiție de a plăti o taxă. Dacă plătești puțin ești membru și ți se certifică cu un carton frumos titlul. Dacă plătești mai mult ești membru și ți se certifică cu un carton frumos titlul, dar și cu o medalie dintr-un metal de calitate. Dacă plătești foarte, foarte mult ești membru și ți se certifică faptul că ai obținut calitatea de membru cu o plachetă  frumoasă  de aur, dar și pe cheltuielile tale participi la decernare. Eu am primit de multe ori plicuri cu pretipăririle diplomei personalizate. Trebuia numai să achit undeva la 100$ pentru a deveni membru și pentru a primi diploma. M-am întrebat mereu de unde era știută adresa mea de acasă. Dar așa cum acum se fură baze de date din bănci și tot felul de brokeri te contactează să se ocupe ei de conturile tale, atunci se proceda la fel, mai ales că erau multe locuri unde se trimeteau plicuri oficiale și acolo era scrisă adresa expeditorului. Acum pe e-mail sunt sigur că circulă tot felul de oferte de titluri și de formate de diplome și medalii. Eu știu o metodă prin acre să-mi dau singur și diplomă și medalie, generând sentimentul că îmi este dată de cineva foarte cunoscut de aiurea, dar în realitate totul mi le-am făcut singur, inclusiv regia. Trebuie însă achitată nota de plată a orgoliului sau a dregerii busuiocului. La mine pe site este o diplomă pe care mi-am tacorda-o singur și pe care nu dau doi bani.

(06 noiembrie 2016)

Identități false

Fiecare etapă a avut modalitățile ei de a crea și de a gestiona identitățile false. O persoană se dădea drept altă persoană la o întâlnire în comuna primitivă. Unul scria o depeșă în numele altuia în Evul Mediu. În perioada modernă o persoană vorbea la telefon cu o alta, dându-se altcineva. Acum în rețelele de socializare identitatea falsă este la modă. Un X se gândește să se prezinte lumii drept altcineva, adică:

• mai tânăr;
• mai inteligent;
• mai titrat;
• mai frumos;
• mai educat;
• mai bogat;
• mai sportiv;
• mai talentat;
• mai spiritual;
• mai cu relații;
• mai plimbat;
• mai.

Nu este deloc greu pentru că în mediul virtual, cu ce software există, totul devine posibil, fără costuri și fără efort. A crea un profil nu este deloc o problemă și nu este chiar deloc o problemă a izola acea construcție de o persoană reală, astfel încât identificarea devine chiar imposibilă, fără a fi băgată în categoria furtului de identitate. O construcție virtuală nu are legătură cu realitatea, ci reprezintă un conglomerat de elemente din realitate reformulate, adaptate, periate și prezentate spre consumul cotidian.

Numai niște maeștri au știința de a construi astfel de identități, adică de a se da altcineva decât sunt în realitate, pentru a răspunde unor cerințe expres formulate de alte persoane. Pericolul cel mai mare apare atunci când se intersectează două identități false. Ideia nu a fost a mea, ci este dintr-un film american, în care exact acest lucru s-a întâmplat. Și aici am văzut intersecții de identități false pe facebook.com Intrând în anumite detalii am reușit să văd care este realitate în mai multe cazuri. Până la un punct am înțeles de ce unii recurg la o astfel de abordare. Este o problemă de asumare a identității reale de fapt cu bune, dar mai ales cu relele ei.Unii cred că vârsta trebuie ascunsă, alții cred că problema studiilor academice este problema, alții cred că statutul social real este un dezavantaj. Crearea unui profil modificat în care sunt ameliorate niște aspecte, defectele sau neajunsurile fiind înlocuite cu calități, este pentru oamenii slabi singura modalitate de a evita asumarea adevărurilor lor în raport cu ceilalți. Am cunoscut un coleg care cu o carioca neagră și-a făcut freză peste diploma de facultate, pentru a acoperi chelia care în mod nedrept îi invadase capul de la vârsta de 25 de ani. Am văzut o rudă care și-a prelucrat multe dintre forografii scoțându-și ridurile pentru a fi mult mai tânără în ramele digitale, devenind uneori de nerecunoscut pentru că arăta ca un cap de păpușă de porțelan din consignații.

Am văzut și oameni care nu au făcut așa ceva, s-au cunoscut pe Internet, au evoluat în relației și sunt acum familii reușite. Este doar o chestiune de puterea de a privi adevărul în față, pentru că chestiile sofisticate cu agenți inteligenți nu este laîndemâna celor care generează identități false din imposibilitatea de a-și privi propriile caractere cu curaj, drept în față.

(06 noiembrie 2016)

Ecpoca de aur

Nu am o explicație logică, dar o explicație trebuie să existe de cum i-a fătat unuia mintea să zică despre perioada 1965-1989 că este o epocă de aur. A fost și mai rău, când oameni despre acre credeam că mai aveau un gram de creier, au intrat în corul celor care propăvăduiau această gogomănie.

Cum să fie de aur epoca în care erau cartele pentru alimente?

Cum să fie de aur epoca în care circulau bancurile cele mai teribile despre părintele ei?

Cum să fie de aur epoca în care libertatea cuvântului nu exista de nicio sămânță?

Cum să fie de aur epoca în care egalitatea ăn sărăcie atinsese cote de nedepășit?

Cum să fie de aur epoca în care arta murise în idolatrie și cult al personalității?

Cum să fie de aur epoca în care omul nou era o caricatură de prototip simplist?

Cum să fie de aur epoca în care izolarea a fost cuvânt de ordine?

Cum să fie de aur epoca în care pluripartidismul nu exista?

Cum să fie de aur epoca în care până și copii în pampers recitau ode pentru odioși?

Cum să fie de aur epoca în care în careaplauzele înregistrate se dădeau în megafoane?

Cum să fie de aur epoca în care mediocritatea și impostura erau în cele mai înalte poziții? 

Deci, nu a fost nicio epocă de aur, ci numai un timp al tristeții, tăcerii, durerii  și suferinței. Bine că nu a durat zeci de mii de ani așa cum a fost epoca pietrei sau epoca bronzului. Bine că am apucat să văd cum se termină. Ca dovadă că nu mai speram să se termine, în 1987 am vândut la DCA 200 kg de hârtie care era de fapt tot ceea ce strânsesem eu în materie de compilatoare și analiza corectitudinii programelor. Nu mai credeam că se va ieși din angrenajul nefast al politrucilor unde informatica nu însemna nimic și citatele din documentele de partid și din cuvântări ănsemna totul. Am răsuflat ușurat în 25 decembrie 1989 și am tras o gură de aer proaspăt, începând să cred că într-adevăr voi avea și eu șansa să o iau de la capăt cu managementul calității software.

(06 noiembrie 2016)

CSIE'50 - clădirea centrului de calcul

Centrul de Calcul al ASE este o clădire construită pe locul unde se afla casa poetului Al. Macedonski, cel care a scris versurile acelea nefericite la adresa lui Eminescu, fapt ce i-a ruinat cariera, pe care nu mă feresc să-l reproduc, pentru a vedea că am avut motive să nu fiu indignat că acea locație nu mai există, acică:

           Un X, pretins poet, acum

           S-a dus pe cel mai jalnic drum.

           L-aș plânge, dacă-n balamuc

           Destinul său n-ar fi mai bun;

           Căci până ieri a fost năuc

           Și nu e azi decât nebun!

De la început, până imediat după 1989 în clădire și-au desfășurat activitatea cercetătorii din Centrul de calcul, despre care eu am scris din ce mi-am amintit după foarte mulți ani.

La subsol erau niște dușuri și stația de climatizare. Dușurile le-am folosit și eu când veneam la ASE cu bicicleta mea de semicurse SPUTNIK. Tot acolo erau și depozitele cu cutiile de cartele și cu benzile magnetice. dacă se defectau echipamente, tot acolo erau duse până la casare. La subsol, la stația de climatizare prin 1971 s-au găsit bombe, ceea ce a dus la introducerea unei legislații mai severe cu gărzi și pază la obiectivele importante. Se vede treaba că lecțiile trecutului, cele cu dușmanul poporului, s-au repetat și atunci. 

La parter era sala calculatoarelor IBM, NOVA, FELIX dar și dispeceratul unde se primeau cutiile cu cartele pentru a fi rulate, respectiv, unde erau date imprimantele și cartelele cu programele deja rulate. Era încurajator cân se primeau imprimante estimate ca dimensiune. Supărau situațiile în care imprimanta era o fâșiuță de hârtie enervant de mică. Foarte mult timp am petrecut la ghișeul dispeceratului fie pentru programele mele, fie pentru cele ale grupelor de studenți cu care lucram Îmi plăcea să gestionez eu rularea programelor de la studenți decât să-i las pe ei să le ducă la dispeceratul studențesc.

La etajul întâi erau birourile inginerilor de sistem și sala de perforare cartele.

La etalul al doilea erau birourile celor care se ocupau de calculatorul NEAC dar și birourile celor cu contracte de sisteme informatice pentru chimie.

La etajul al treilea era laboratorul lui Vasile Ionescu, cel care ducea în spinare contractele de proiectare și realizare de sisteme informatice complexe. 

La etajul al  patrulea era destinat conducerii, acolo unde au stat directorii Pescaru, Bulgaru, Dumitrescu, Bilciu. Tot acolo își avea cabinetul și locul de odihnă MM. La același etaj era celebra sală de consiliu, unde din când în când se mai făceau și unele ședințe ale colectivului de informatică economică, ședințe despre care nu am amintiri plăcute, datorită unor cozi de topor.

La etajul al cincilea era  sectorul de modelare condus de dr. Moisă Altăr unde trudeau foarte mulți cercetători, dar și oameni de producție. Era acolo și un colectiv de cercetări operaționale cu alocări și nivelări  de resurse, dar  și cu optimizări de reparații capitale.

La etajul al șaselea avea săli de seminarii științifice și era și un laborator al unor tineri care făceau statistică. Mai era acolo o cameră foto obscură.

La etajul al șaptelea se afla bibiloteca centrului, foarte garnisită cu cărți, exclusiv de informatică.

Din ceea ce a fost cândva crema cercetării științifice de top în informatică și cibernetică economică acum bate vântul. Unii vorbesc de planuri malefice de desființare exercitate de forțe oculte din exterior. Nu este adevărat. Eu am datele concrete să demonstrez că prostia și lăcomia unora a dus la autodistrugere, căci nicio implizie nu vine din exterior, ci este un proces care are fundamentele în structura organizațională însăși. De fiecare dată când aveam activități didactice fie seminarii, fie ședințe de catedră la sala 2320 îmi revenea în memorie locul și biroul unde mi-am petrecu nenumărați ani alături de colegii mei din Centrul de Calcul.

(05 noiembrie 2016)

Radiografia unui carambol

Azi 05 noiembrie 2016 în jurul orei 9,00 a avut loc un carambol pe Autostrada Soarelui soldat cu 3 morți și 36 de răniți. Am văzut cât de deștepți sunt toți post-factum, dar nimeni nu întreprinde nimic concret pentru a gestiona cât de cât producerea și dimensiunea de  evenimentele rutiere. Totul este încremenit la nivelul anului 1970, din toate punctele de vedere. Un carambol are cauze cunoscute și acestea sunt:

• vremea;
• calitatea drumului;
• neatenția;
• neadaptarea vitezei;
• supraevaluarea capacității de reacție;
• distanța prea mică față de cel din față;
• decizii și manevre  bruște;
• starea de oboseală;
• vitejia gratuită;
• educația rutieră precară;
• credința că ție nu ți se întâmplă nimic;
• ideia veșică de a trișa.

Toate se știu. dacă nu se face nimic, tot timpul vor fi invocate și rata accidentelor nu se va modifica în sensul de a scădea. Acum mulți ani m-a oprit un agent de circulație că nu aveam un far aprins. Se arsese becul și eu nu știam cum să fac înlocuirea, dar nici la service din Pipera electricianul n-a știut, mi-a stricat lampa și a trebuit s-o înlocuiesc. dar agentul mi-a dat un bon să merg să văd un film. Erau în sală tot felul de șoferi. Erau și hoți de mașini cu cătușe. Eu eram un inocent cu lampa mea arsă. După ce a vorbit un nene, ni s-a proiectat un film. O săptămână n-am fost bun de nimic. Printre altele în film se vedea cum i se tăia piciorul unei femei. Era totul neblurat, înspăimântător. Și au mai fost acolo și alte secvențe tot de o duritate extremă. Sunt sigur că în ziua când se vine la examen, înainte de a se intra la teste să se proiecteze un astfel de film. E bine să fie vizionarea de trei filme obligatorie și condiție de a intra în testări pentru a primi carnetul de șofer. Nu văd altă formă de educare a șoferilor. Prea multe se întâmplă de la vorbitul la telefon, de la viteza excesivă, de la neacordarea priorității și de la neadaptarea vitezei la condiții. Chiar azi spunea un accidentat că circula cu 100km/h pe ceață. Titi Aur vorbea de spiritul de turmă al celor care merg pe benzi paralele. Alții deplângeau că avem autostrăzi puține. Nu, nu este aceasta explicația, ci proasta educație a șoferilor noști. În Ungaria pe autostrăzi, între Mako și Budapesta trei mașini conduse de romani au fost antrenate în accidente, toate pe banda a doua.

(05 noiembrie 2016)

Ministreasa și ciobanul din Miorița

Ministreasa a zis ceva colo-așa, iar niște obraznici au înregistrat-o și tot niște obraznici au plimbat înregistrările și le mai plimbă și acum aiurea prin televiziuni, crezând că vor avea vreun efect cumva. Mi se pare aberant să se procedeze așa, ceea ce dovedește că toți aceștia pe care i-am făcut obraznici sunt și lipsiți de cultură, nu au trăirile  noastre intense,  ale celor legați de glia străbună și nu știu să decpdeze miturile noastre care ne-au făcut să fim ceea ce suntem.

Voi demonstra fără putință de tăgadă că aceștia fac greșeli impardonabile zicând că ministreasa respectivă  a mințit la ăia de departe, doar pentru că ea a recunoscut colo-așa, căci în obsesia lor de a vedea paiul din ochiul altora și nu bârba din ochii lor, toți au rostogolit aberații în cascadă pentru că:

• nu au ținut seama de niciunul dintre miturile ciobanului din poemul Miorița, în care acesta a dat dovadă de seninătate în a-și privi destinul său proprietate personală, fără asigurare RCA că pe vremea aceea nu exista;
• au ignorat strigătele de disperare ale Anei din ziduri care oricum nu erau făcute nici din BCA și nici de mântuială ca acum să se considere că-și mai dă o șansă după ce pleacă zidarii la bodega din colțul de peste gârlă, că manole încă nu sărise să se facă fântâna ca reper;
• în superficialitatea lor au uitat că există și balada Toma Alomoș, necântată nici de Irina Loghin și nici de Ion Dolănescu așa cum făcea artistul cu balada lui Codin, oricum nu cel din romanul lui Istrati, după care s-a făcut filmul cu Florin Piersic în care Maria Tănase a tras un bocet;
• s-au repetat liniar, dezlânat și fragmentar fără a ține seama că a treia fată a moșului i-a aruncat în față adevărul conform căruia s-a născut pensiunea Sarea în bucate de lângă Salina Turda, ceea ce ministreasa a zis sau mai corect a făcut și mai corect, a comis la băieții aceia cu salarii mai mult decât grase de la, cum îi zice lu'aia, bre?...

Bă, băieți, băgați-vă mințile-n cap și nu vă mai depărtați de sevele care ne-au cosacrat latinitatea și veșnicia de la sat, că vă ia mama naibii cu tehnica voastră de înregistrare-redare cu tot. Ați înțeles? Ce dacă a mințit și ea un pic? Voi n-ați mințit niciodată în viețile voastre? Nu vă cred, mititeilor!

(05 noiembrie 2016)

CSIE'50 - clădirile

Academia de Studii Economice din București are mai multe locații, dintre care două sunt ale Ciberneticii. una poară numele lui Virgil Madgearu, iar cealaltă, lipită de ea este recunoscută sub numele de Clădirea Centrului de Clacul al ASE sau pur și simplu, Centrul de calcul. Când peste ani și ani, când asemeni cazului Ocatvian Goga se va separa politicul de știință și lui  Manea Mănescu i se vor recunoaște cu adevărat meritele, cu siguranță că va exista și o clădire care îi va purta numele.

Clădirea din Calea Dorobanților are la parter două laboratoare foarte bine dotate cu calculatoare, un hol imens, sala 2013 amenajată cu sprijinul KADO, o fundație din Republica Korea care a amenajat în  holul Facultatii de Cibernetica un Internet Center, mulți ani un simbol al deschiderii spre lume, care din rațiuni necunoscute mie nu mai este ceea ce a fost. Când întinzi o coardă, ea scoate sunete. Dar pentru ca sunetul să continue, coarda trebuie întisă din când în când. Așa suntem noi, nicio minune nu ține mai mult de trei zile.

În dreapta tot jos sunt secretariatele și decanatul. Nu s-a schimbat nimic structural acolo din 1970. La etajul întâi și la etajul al doilea sunt amfiteatrele. Ce bine ar fi dacă toate acestea ar purta niște nume de profesori acre au predat la CSIE, așa cum se întâmplă pe la alte universități. Sunt sigur că unii colegi care citesc aceste rânduri se și gândesc că vreau să fac pârtie ca după ce voi crăpa să cerșesc de acolo din cer o plăcuță la intrarea unui WC măcar, ceea ce îi asigur că nu voi face pentru că eu am alte obiective,sau regrete, în niciun caz de această natură. Dovadă este și acest blog, care imi ocupă timpul și mă face să fiu liber și independent în gândire și acțiune. Profesorul I.Gh. Roșca merită să aibă un amfiteatru cu numele lui pentru câte a făcut al pentru CSIE.

La celelalte etaje sunt laboratoare și săli de seminarii. În multe dintre ele am ținut de-a lungul anilor activități didactice, dar după atâțea ani, le revăd cu aceeași plăcere și nostalgie. Pe la etajele 6 și 7 acum sunt niște departamente dar n-am catadicsit să urc. Acolo ani în șir a fost sediul catedrei de Cibernetică Economică. De la sala 2701 de la etajul 7 mi s-a furat un stilou și un fular, căci în vremea de dinainte de 1989 deși decretul 153 era în vigoare, mișunau hoții mai ceva ca acum. Acum mișună prin țări bogate, nu aici la sărăcie. La sala 2604 era sediul colectivului de informatică economică unde eram înghesuiți ca sardelele toți, adică Dodescu, Apostol, cei doi Roșca, Mihalca, Nisipeanu, cei doi Ionescu, Misdolea, Năstase, Odăgescu, Pilat, Sofronie, Sabău și cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ivan, adică eu, măi dragă... 

Despre clădirea Centrului de calcul trebuie să scriu separat, că am nostalgiile mele și aș păcătui rău de tot dacă aș expedia totul în două rânduri, pentru că acolo mi-am trăit cei mai frumoși ani cât am stat în ASE.

(05 noiembrie 2016)

Cartea lui George STANCA Șantajul și etajul

Scriitorul George STANCA îmi era cunoscut din scrisorile zilnice adresate unora dintre persoanele mai cunoscute sau mai puțin cunoscute de la noi, cărora el le zicea pe nume, adică direct niște chestii pe care dacă mi le-ar fi zismie, probabil că m-aș fi supărat. În toate cazurile el avea dreptate, numai că adevărul este și supărător uneori. Imaginea mea legată de George STANCA era deci de scriitor de mare forță, din neamul rafinat al lui Fănuș NEAGU. Tocmai de aceea îi citeam cronicile dense, pe care el le-a numit doar scrisori, deși sunt fiecare luată în parte un produs artistic foarte valoros. Pe toate le încheie apoteotic, cu niște panseuri excelente, care ele însele merită să fie extrase de acolo și să fie reunite într-un volum de sine-stătător. Acum câțiva ani prietenul și colegul meu Ion SMEUREANU m-a invitat la o aniversare rotundă de la terminarea facultății și zicea că una dintre colegele lui este căsătorită cu scriitorul și George STANCA este și el la Călimănești. Un vârtej de evenimente a făcut să nu fiu prezent la eveniment decât parțial, deci în concluzie nu l-am întâlnit pe scriitor, atunci nu mi-a părut rău, dar acum regret foarte tare. George STANCA este cu totul altceva decât îl știam eu din Click cu scrisori. În anul 2012 pe când ziarul Adevărul era în putere, publica tot felul de cărți dar scotea și albume de muzică, inclusiv serialul de 10 opere, a publicat lucrarea lui George STANCA, ȘANTAJUL ȘI ETAJUL, Pamfil Șeicaru, între legendă și adevăr. Cartea ne arată o altă fațetă a scriitorului George STANCA, adică un cercetător aplecat spre studiu, analitic și dornic să prezinte un Pamfil Șeicaru în toată complexitatea lui. Cartea este în format nu prea mare, de ținut în mână ușor să fie citită în metrou și are 320 de pagini, este publicată în anul 2012 de ziarul Adevărul, bănuiesc de Editura Adevăru și are 319 pagini.De la pagina 271 până la pagina319 se află fotografii, unele inedite legate de viața și activitatea acestei uriașe personalități a culturii noastre, care a fost Pamfil Șeicaru. A reprezentat pentru mine o surpriză teribilă faptul că autorul cărții, scriitorul George STANCA a inclus 37 de pagini de bibliografie, ceea ce arată că a procedat la o documentare solidă și concluziile lui au la bază un bogat material care îi permită să susțină toate afirmațiile pe care le face.

Așa cum se vede, cuprinsul cărții include textele a patru referate care vin să arate că totul este ceea ce se numește publicarea tezei de doctorat, recomandare făcută la susținere de către membrii comisiei. Cele patru referate întocmite de  Gheorghe BUZATU, Ion CALAFETEANU, Gheorghe SBÂRNA și Valeriu RÂPEANU, susțin cu argumente de netăgăduit valoarea de excepție a tezei de doctorat Pamfil Șeicaru - analistul politic, elaborată de doctorandul George STANCA.

Stilul cărții este diferit de ceea ce m-a obișnuit George STANCA în scrisorile sale, dar citită cu atenție se recunoaște fraza, încărcătura și densitatea acesteia și modul clar de a spune lucrurilor pe nume. Personajul despre a cărui activitate scrie în carte este cel ce a traversat o perioadă istorică extrem de importantă din istoria umanității. El avea 24 de ani când s-a făcut Marea Unire, era un bărbat matur când s-a încheiat războiul în 1945, având 51 de ani și a avut șansa să fie contemporan și cu alte evenimente cum ar fi zborul și aselenizarea cosmonauților americani. Doctorandul George STANCA, ia pas cu pas activitatea de publicist și de analist politic a lui Pamfil Șeicaru și o analizează, fără sa facă judecăți în afara contextului acelor vremuri, așa cum fac foarte mulți analiști în ziua de azi, analiști care pun eroi de acum 100 de ani să actioneze ca acum și le analizează deciziile fără a ține seama de cum erau vremurile acelea. Îmi place bordarea lui George STANCA, pentru că așa este corect.

dacă as fia avut un format pdf al cărții mi-ar fi plăcut să fac o analiză cantitativă pe text asa cum am facut la cartea Madame Bovary de Gustave Flaubert și am rămas coplești de cât de mare stilist a fost autorul acesteia. Pentru câteva pagini am făcut ceva analize și George STANCA se dovedește un stilist adevărat.

Nu am povestit cartea pentru că ea trebuie citită și cine o face va fi surprins să vadă o frescă a unui îndelungat interval și să constate că George STANCA este cu totul altceva decât cel cu scrisorile din Click sau din aparițiile Tv de la emisiuni din noaptea târziu, El știe multe și de toate, dar acum m-a dat pe spate cum se zice mai nou, dezvăluind o cu totul altă fațetă, aceea de cercetător științific remarcabil, doctor în științe și autor al unei  de cărți de istorie a literaturii, care trece dincolo de granițele domeniului său de cercetare.

(05 noiembrie 2016)

CSIE'50 - studenții

Studenții de la cibernetică au fost întotdeauna deisebiți, când vremurile au permis-o datorită:

• selecției prin două matematici și a fizicii la admitere;
• dificultății disciplinelor din programul de învățământ;
• exigenței profesorilor;
• necesității de a studia literatură publicată în străinătate;
• volumului mare de muncă pentru a pregăti un examen;
• necesitatea de a lucra pe calculator foarte mult;
• multitudinii de proiecte în care creativitatea este esențială;
• limitării disciplinelor cu caracter descriptivist.

Ca la marile universități, în cazul ciberneticii niciodată nu au fost prea mulți candidați pe un loc. Tot așa se întâmplă la calculatoare în UPB dar și la alte facultăți cu ștaif, pentru că operează autoselecția. Toată lumea știe că Cibernetica este o facultate grea și tocmai de aceea cei care vin să devină studenți aici știu ce-i așteaptă, la ce se înhamă și din momentul în care au deveni studenți-ciberneticieni se pun pe treabă și muncesc din greu. Ca absolvenți ei sunt reunoscuți în toată lumea și oriunde ar merge cineva este imposibil să nu întâlnească un absolvent de la Cibernetică. Ori de câte ori am mers în Belgia am întâlnit unii dintre studenții pe care i-am condus la diplomă. Și în America am întânit absolvenți de-ai noștri. Sunt peste tot pentru că sunt foarte buni specialiști. Pe facebook dialoghez cu absolvenți de Cibernetică, aflați la muncă în țări de pe cele 5 continente.

Statisticile arată cu grafice care este numărul de studenți care au absolvit facultatea CSIE. Ceea ce ste foarte important și trebuie luat în considerare este faptul că foarte mulți dintre absolvenții de Cibernetică sunt răspândiți în toate departamentele din ASE dar și de la alte universități din țară, ceea ce este mare lucru și este motiv de mândrie pentru noi toți.

(04 noiembrie 2016)

CSIE'50 - profesorii

De-a lungul celor 50 de ani de existență ai facultății CSIE au ținut cursuri studenților de la Secția de Cibernetică Economică mari profesori din ASE, de la Universitate, din ICI, din Politehnică dar și din Centrul de Calcul al ASE.

Îmi place să numesc aici pe profesorii:

Edmond NICOLAU,

Mihai BOTEZ

C.V. NEGOIȚĂ

Nicolae RACOVEANU

Moisă ALTER.

Dintre profesorii din ASE nu voi numi pe nimeni pentru că aș fi nedrept, lista fiind foarte lungă și dacă aș omite un nume m-ar întrista să știu că am fost și uituc și nedrept. Știu însă, că mulți dintre cei care veneau de la alte catedre să predea la Cibernetică știau că:

• au în față cei mai buni studenți;
• trebuie să facă ceva cu totul special;
• la toate trebuie o formulă, un model;
• viteza de reacție trebuie să fie exceătională;
• nu se citesc cursurile de pe foi;
• e necesară o vastă cultură în domeniu.

Am avut privilegiu să cunosc mulți profesori de excepție de la catedrele din ASE care au predat cu mare succes disciplinele economice studenților de la cibernetică. Tot timpul i-am respectat pentru că eu știam că studenții de la cibernetică erau aceia de la care primeai răspunsul de la întrebare deși nu pusesei întrebarea în integralitatea ei. Tot așa erau și cu soluțiile la probleme, care veneau deși enunțul problemei nu era încheiat. Așa de deștepți studenți avea facultatea CSIE și profesorii care veneau în fața lor trebuiau să fie cei mai buni dintre cei mai buni.

(04 noiembrie 2016)

CSIE'50 - decanii

Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică a avut decai pe profesorii: Geo VASILESCU și Virgil SORA.

Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică a avut ca decani pe profesorii Virgil SORA și Eugen ȚIGĂNESCU.

Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică a avut ca decani pe profesorii Geo VASILESCU, Dumitru MARIN, Constantin MITRUȚ, Ion SMEUREANU și acum pe Marian DÂRDALĂ.

Întrucât am fost contemporan cu istoria acestei facultăți, recunosc că am fost în diferite ipostaze în compania tuturor acestor profesori. Am toate elementele pentru a spune câteva cuvinte depre fiecare dintre aceștia, întrucât fiecare dintre ei a avut o contribuție importantă în a ține drapelul sus, cât mai sus, chiar în vremuri de restriște pentru ca facultatea să-și păstreze măreția și aura de cea mai bună, deși foarte mulți luptau să-și impună stupizeniile lor de politruci, pentru a obține fără luptă un bun câștigat de alții, pentru care computerul și matematica au însemnat foarte mult.

Profesorul Geo VASILESCU este dezvoltatorul Facultații de Calcul Economic și Cibernetică Economică. El a urcat-o până la cel mai înalt nivel. A adus profesori. A definit prgrame de învățământ. A organizat admiteri de high level. Pe durata cât a fost decan profesorul Geo VASILESCU, facultatea a atins nivelul maxim al înfloririi sale. Și după 1990, profesorul Geo VASILESCU a f revenit în funcția de decan, a adus facultatea cu durată de 5 ani, a contribuit decisiv la restructurarea celor trei secții, periindu-le de toate influențele nefaste care le pândeau prin diluări aduse discipline de un descriptivism vecin cu obsecitatea. El a făcut să renască facultatea și să devină CSIE cea de azi, strălucitoare, reînnodând istoria și readucându-i măreția. Atunci, imediat după Revoluție inspirându-ne din realizările marilor universități ale lumii, au fost croite planuri de învățământ eliberate de dogmele în care trăiserăm, astfel încât diplomele absolvenților să fie recunoscute oriunde în lume.

Profesorul Virgil SORA a prins în mandatele sale momentul dezastrului când facultatea a trecut la 4 ani și și-a schimbat profilul, devenind ca bază de planificare, cu toate consecințele punerii unei pălării pe capul unorca care era prea mic. Atunci s-a schimbat admiterea, s-au redus diciplinele de matematică, au dispărut discipline de informatică. Cu o fermitate ceva mai accentuată nu ar fi apărut situații jenante în care un prorector a măturat cu decanul, cu șeful de catedră și cu secretarul de partid că lui i s-a năzărit ceva. Tot timpul se invocau cabinetele 1 și 2 de parcă pe cei de acolo chiar îi interesa ce se întâmplă într-un bârlog din calea Dorobanților. Un anume eveniment a arătat că altundeva era baiul. Lucruri rele nu am a zice că profesorul SORA a fost în comisia mea de doctorat și pe mandatul său am promovat lector, din singurul asist.univ.dr. care semna așa în buricul târgului.

Profesorul Eugen ȚIGĂNESCU este ultimul decan de dinainte de Revoluția din Decembrie 1989 și faptul că el nu a fost izgonit din facultate, deci a rămas acolo cu revoluționarii înseamnă că a fost OM și a știut să se poarte, în timp ce rectorul a dispărut fără urmă. Când a fost decan, el a avut sarcini foarte grele pentru că procesul de politixzare atinsese cote alarmante. S-au făcut presiuni ca documente de partid și cuvântări al lui N.Ceaușescu să fie incluse în bibliografie la disciplinele de matematică, de parcă integralele și câmpurile de probabilitate stăteau în zicerile băiatului ăluia. El avea foarte mult tact încât a reușit să stăvileaască multe dintre elanurile revoluționare ce decurgeau la unii după ce citeau în tramvai vreo cicere a lui Ceaușescu la vreo plenară sau la vreun congres. L-am apreciat pe profesor mult pentru foarte multe dintre măsurile luate, care nu erau nici zgomotoase, nici mirositoare, dar erau în schimb eficiente pentru ciberneticieni și pentru informaticieni.

Profesorul Dumitru MARIN a preluat o facultate cu durata de studii de 5 ani pe program, a căutat să mențină steagul sus, numai că pe mandatul unui ministrului Liviu MAIOR s-a cerut și nu s-a opus rezistență reducerea la 4 ani. A fost o nebunie să se umble pe planurile de învățământ. Toate acestea vin când se produc schimbări ale raporturilor de forțe în economie. Ceea ce a rezultat a fost o construcție interesantă. L-am apreciat pe decanul D. MARIN ca om și ca profesionist. În mandatul său am obținut tot ceeaq ce mi-am dorit în plan profesional, ceea ce era cel mai important pentru mine. Aveam niște proiect generoase cu mobilități nenumărate și cred că le-am dus la bun sfârșit în condiții foarte bune din moment ce nu a fost nevoie să returnez bani și ele să fie apreciate că și-au atins obiectivele propuse. Mi-a fost nu bine, ci foarte bine atunci.

Profesorul Constantin MITRUȚ în cele două mandate ale sale a avut posibilitatea de a demonstra capacitatea sa de mediator între forțe cu caracter centrifug care s-au manifestat mai ales atunci când balanța înclina spre o sciziune la un moment dat. Pe unul dintre mandate s-a produs implementarea programului Bologna, lucru extrem de dificil mai ales din faptul că se făcea trecerea de la 4 ani la 3 ani în licență, cu comprimarea de fond de timp și cu noi restricții privind numărul de credite și numărul de discipline. A fost ca o luptă între bine, adică între cei ce doreau să mențină un standar ridicat al specializărilor și rău, adică cei cu poziții în staff la diferite niveluri care-și doreau supremație fără saă aibă legătură cu faptul că facultatea se adresează studenților și nu este făcută exclusiv pentru profesori. Pe poziția de decan, el a reușit cu brio.

Profesorul Ion SMEUREANU a reușit să aducă un nivel de creștere calitativă în programele de învățământ și să modernizeze programele analitice, el venind din zona informaticii, fiind un specialist recunoscut în domeniu. Cu tactul său recunoscut a impus o serie de abordări de ordin calitativ, orientate spre realizarea unui obiectiv clar și anume de a forma specialiști apți să facă față cerințelor pieței de forță de muncă de aici dar și din alte țări. A avut capacitatea de a menține echilibrul necesar și de a stăpâni expansiunile dinspre exterior, așa încât fiecare dintre cele trei specializări să rămână diferite între ele, să fie atractive și absolvenții să aibă cunoștințe solide, pe fondul unei exigențe în creștere.

Profesorul Marian DÂRDALĂ este la primul an de mandat și se simte suflul noii generații care vine să înlocuiască vechea gardă din ASE. El are o viziune modernă asupra informaticii, dorește să se realizeze o și mai mare orientare spre calitatea procesului de instruire în condițiile în care învățământul universitar trebuie să țină seama de exigențele industriei cum se zice, deși aici este vorba de firme de software și de organizații unde metodele de modelare și de măsurare sunt esențiale. Îmi place cum lucrează, cum relaționează și cum urmărește transpunerea în viață a programului cu care a candidat în alegeri.

.Trebuie să mă laud și eu cu ceva: nu am avut niciun conflict cu niciunul dintre decanii de la CSIE, ceea ce este mare lucru pentru 42 de ani de stat într-o aceeași clădire.

(04 noiembrie 2016)

CSIE'50 - revista

Când spun revista, mă gândesc la  STUDII ȘI CERCETĂRI DE CALCUL ECONOMIC ȘI CIBERNETICĂ ECONOMICĂ, un jurnal extrem de pretențios unde nu ajungea să publice oricine, pentru că înainte de 1989 nu erau multe jurnale științifice, iar exigența era criminal de dură. Zice lumea multe prostii legate de restricțiile de publicare din vremurile apuse. realitatea este alta. Ca să publici într-o revistă trebuie să fie ceva ieșit din comun de bun. Deși mă zbuciumam eu din toate puterile, am reușit să public primele articole foarte târziu. Nici nu am îndrăznit să trimit la vreo revistă până când nu am avut girul unor capete luminate care au zis că ceea ce am scris este interesant și are șanse să fie publicat.

Varianta în limba engleză, Journal of Economic Computation and Economic Cybernetics and Research, acum ISI, era înainte de 1989 un fel de aur ca monedă de schimb cu care se obțineau cărți de la marile edituri ale lumii. De la Centrul de calcul al ASE plecau exemplare de revistă la schimb și ceilalți trimiteau cărți, teze de doctorat, studii, rapoarte de cercetare, cu care ne mențineam la zi cu literatura. Așa am luat cunoștință cu cartea lui Benzécri intitulată L'Analyse des Données. Am a mă lăuda că am publicat și eu câteva articole în cele două reviste, lucru de care sunt foarte mândru, mai ales știind prin ce filtre au trecut și am fost foarte bucuros când am primit cele 30 de extrase tipărite cu articolul meu. Mai încântat am fost când din străinătate am primit solicitări să trimit exemplare din articol, ceea ce însemna că erau cercetători interesați de ceea ce scrisesem. Nu vreau să se creadă că acele articole sunt de singur autor. Mine mi-a plăcut să lucrez în echpă pentru a asigura calitatea a ceea ce scriam.

Timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat și nu vreau să-mi reamintesc nimic despre episoadele nefericite ale încercării de a mai publica în acea revistă ISI. Cine are curiozitatea să facă analize, va avea revelații aproape mistice, dar folosirea de umbrele s-a dovedit benefică pentru mulți chiar dacă religiile zic altceva legat de spiritul de originalitate. Totuși viața merge înainte și acest jurnal se află în apele învolburate ale revistelor de la noi care trebuie să permită publicarea de materiale pentru a asigura promovări. El rezistă datorită unui profesor special care ține steagul sus și nu permite accesul materialelor ce n-ar îndeplini cerințe de exigență, căci analizele de dinaintea publicării sunt foarte bine definite și nu scapă materiale slabe, făcând din jurnalul acesta un reper de calitate. Bravo Gică Ruxanda pentru ceea ce faci acolo!

(04 noiembrie 2016)