Slugile perfecte

Am cunoscut un domn care era maestru în a selecta colaboratorii, care de fapt erau slugi perfecte. Aceștia:

- primeau ordine;

- executau totul;

- nu comentau;

- admirau pe stăpân;

- îi erau dedicați trup și suflet;

- îl extaziau prin inițiative;

- slujeau cu patos;

- nu ieșeau din cuvânt;

- lucrau neobosit;

- imitau pe stăpân.

Nu l-am admirat nici pe acel domn, ba mai mult l-am detestat pentru că slugile lui, ca și el, erau în slujba răului, a satisfacerii unor ambiții prostești, duse la extrem. Se dovedea cu claritate, că ori de câte ori sinergia lucrează în sens negativ, efectele sunt de 1000 de ori amplificate de la nasol către super-nasol, adică spre ceea ce este mai mult decât catastrofal. Analizându-i slugile care se perindau pe la cabinetul acelui domn am văzut că toate erau:

- gelatinoase;

- impersonale;

- ariviste;

- inculte;

- limitate;

- submediocre;

- sufocante;

- aprobatoare;

- mincinoase;

- perfide;

- tăcute;

- ascunse;

- zâmbărețe;

- transpirate;

- șleampete;

- încurcate;

- neclare;

- mieroase;

- false.

Mă gândeam că parcă a tunat și le-a adunat. Se zice că un strop de miere atrage mai multe muște decât o cană cu fiere. Am trăit cu senzația că slugile aleargă după stăpân și-l găsesc după miros. La stăpânul care dorește slugi perfecte, vin slugi perfecte și acesta le angajează să-i fie lui bine, atât timp cât are cu ce să le recompenseze baban.

Se zice că nu este bine să muști mâna care ți-a întins o bucată de pâine. În cazul slugilor perfecte, zicerea nu mai este valabilă. Prima mână care este lovită este exact mâna stăpânului care le-a dat dumicatul, mână care este lovită năpraznic. Slugile perfectă își acceptă cu umilință destinul, dar acumulează atâta ură și sete de răzbunare încât la momentu potrivit se dezlănțuie năvalnic și necontrolat asupra celui care i-a miluit. Domnul de care spuneam avea mirări când exact cei pe care i-a scos din mocirlă îi trăgeau copite peste bot în cascadă. Toate carențele de caracter și toate răutăcismele, vorba lui Gică Hagi, au ieșit la iveală instantaneu la acele slugi care se făceau preș cu toate ocaziile din lume ce li se ofereau, iar stăpânul își ștergea botinele voios ca șoimul cel ușor, ce zboară de pe munte, vorba lui Alecsandri.

Nu m-am înconjurat nici de oameni slabi, nici de admiratori, nici de mediocrii, nici de proști, ceea ce mi-a creat în viață un mare avantaj, pentru că oamenii cu caracter stau tot timpul în banca lor și sunt preocupați de a rezolva probleme, pentru a fi bine la toată lumea, nu să execute ordine orbește. Am o listă cu slugi perfecte, abjecte și veșnice. Stăpânul rău, face sluga hoață, iar stăpânul bun o face perfidă. Fiecare își merită soarta în felul lui sau a ei, de la caz la caz, după faptele rele zămislite.

(04 iulie 2017)

Stăpânul rău face sluga hoaţă

Este un proverb vechi, foarte vecui, groaznic de vechi.
Acest proverb se traduce cam așa:
- dacă stăpânul este cu ochii pe slugă 24/24;
- dacă stăpânul nu-l lasă să fure și el un capăt de ață;
- dacă stăpânul îl controlează și la venire dar mai ales la plecare;
- dacă stăpânul nu-și laudă cât de cât sugile;
atunci slugile găsesc miște căi foarte rafinate să fure și ele un oarece de le stăpân.
Întotdeauna trebuie acceptată din start ideia că un 3% până la 5% sunt pierderi obiective fie datorate unor distrugeri, fie datorate unor sustrageri.
Dacă:
- stăpânul se poară frumos;
- stăpânul stimulează sluga atunci când aceasta lucrează bine;
- stăpânul se face că nu vede când sluga pleacă acasă cu un capăt de ață;
- stăpânul își respectă sluga pentru ceea ce este ea;
- stăpânul mănâncă la masă cu sluga,
se dezvoltă premise ca sluga să nu mai fie nici  rea și nici hoață.
Aș da un exemplu: un tată se dovedea extrem de exigent cu unicul său fiu care trebuia în mintea acelui tată să fie absolut genuia. tatăl acela nu accepta rabat.
Așa s- născut ideia de a falsifica. Puștiul a început:
- să mintă că a luat numai note foarte mari;
- să schimbe notele în carnetul de student;
- să spună că merge la școală și el își dechisese un club al lui;
- să spună ca merge la un foarte bun coleg să lucreze le proiecte și el mergea la femei;
- să caute să se coalizeze în rău cu bunicii și chiar cu mama lui.
Aici, stăpânul rău era chiar tatăl, iar sluga să nu  zicem hoață, dar ciudată, era fiul său.
La o diswcuție cu sluga, adică, fiul, L-am sfătuit că minciuna nu are picioarele chiar așa de lungi și când se va afla va fi rău. O discuție ca de la bărbat la bărbat se impune. Așa s-a și întâmplat. Stăpânul rău s-a îmblânzit, iar sluga a coborât cu picioarele pe pământ.
Nu vreaqu acum să vorbesc de proiectele  finanțate din banii UE, căci stăpânul impune reguli dure din care executanții, adică slugile, nu se aleg și ele cu nicio lețcaie de bani negri. Se găsesc modalități de a fenta acele reguli și:
- unii pontează pe zi 40 de ore;
- unora li se pun banii în card și ei după aceea îi dau la cine i-a propus să intre în proiect;
- dezvoltă morișca eu la tine, tu la mine;
- se dau bătuți sau cu probleme sociale pentru a fi incluși în programe de ajutorare.
E boală generală hoția asta și de aceea stârpirea necesită muncă mulă și mai ales inteligență, pentru a nu duce la apralizarea ireversibilă a programelor, căci fără proiecte aprobate și derulate, nici programele nu mai există.
Absorbția minusculă de dinainte de 2012 a avut la bază teama viscerală a furturilor și a returnării sumelor incorect cheltuite.
La noi și în comunism erau stăpâni răi, care nu dădeau de mâncare oamenilor, adică slugilor. Consecința a fost simplă. S-a creat o altă economie paralelă și mai tot omul avea frigiderul plin, dar toată lumea se văita.
Între 2004 -2012 săpânul a fost indulgent, drăguț, îngăduitor, generos, dar slugile au furat din greu cu sacoșele, cu geamantanele, cu orice.
Morala: ori cum o dai, ori cum o iei, dacă luga este sau nu hoață de educație depinde și nu de stăpân dacă e rău sau bun. Stăpânul prin definiție e rău, căci așa trebuie să fie stăpânul, rău, dat dracului de rău.

(13 martie 2016)