Lucrurile foarte clare din mediul virtual

Se observă în mediile virtuale că textele sunt construite:

• neîngrijit;
• incomplet;
• ambiguu;
• de neutilizat;
• fără consistență;
• neprofesionist;
• intrepretabile;
• imprecise.

Orice căutare la ziarele din mediul virtual este o mare aventură dacă se caută să se vadă ziua și numărul ziarului, așa cum se găseau aceste două informații ăn edițiile tipărite. Aceste informații sunt absolut necesare pentru a face referirea completă și corectă de către cei ce ar folosi ceva dintr-un jurnal virtual. În opinia mea, dacă ar fi să construiesc un text bazat pe ceva preluat dintr-un ziar virtual aș scrie obligatoriu: În știrea publicată în ziarul YYY, nr. vvvv, din data ZZ.LL.AAAA se arată că.......

În plus, știrile, chiar dacă sunt în ziare din mediul virtual ar trebui să conțină informații referitoare la data în care s-a produs evenimentul. Un text scris acolo ar trebui să relateze riguros despre ce s-a întâmplat, unde s-a întâmplat, ziua, luna, anul când s-a întmplat și mai ales să spună cine a participat la acel eveniment. Chiar dacă sunt puse în paranteze unele elemente, tot ar fi ceva. Voi fi foarte încântat dacă aș găsi în mediul virtual când dau căutare după numele unui personaj foarte important și o zicere a sa și GOOGLE îmi dă o listă de ziare virtuale, după ce deschid să găsesc:

NUME ZIAR       nr.  120(4.512)  din 30 aprilie 2016

..................................................

.................................................

În ziua de 29 aprilie 2016, domnul TTTT a avut o întâlnire la palatul zzzzzz cu domnii RRRR și WWWW unde au discutat despre ..... (după care autorul știrii are posibilitatea să vină numai cu detaliile care  sunt în concordanță cu politica ziarului, dacă așa consideră și dacă nu a înțeles că pierderea cititorilor de la ziarul tipărit are la bază modul părtinitor de a prezenta știrile).

În text, denumirile tuturor instiruțiilor vor fi ortografiate corect, asemeni numelor de documente, de actiuni sau de termeni de specialitate.

............................................

.............................................

Imprecizia unui  text reprezintă drumul sigur spre falimentul unui ziar. Chiar dacă în mediul virtual costurile de producție tind către zero, salariile impun existența reclamelor, iar acestea presupun vizitatori, care au un nivel de exigență ridicat. Ei nu mai revin niciodată la un link de acre au fost nemulțumiți, neacordând o a doua șansă când au de unde alege. Fără reclamă și ziarele din mediul virtual sucombă așa cum s-a întâmplat cu cele tipărite. Internetul ucide impostura.
Ideia de a scrie fără a avea un șablon este păguboasă pentru că acolo unde nu există șablon cele prezentate dau impresia de improvizații și valoarea lor se prăbușește instantaneu. Așa cum pe un plic în niciun caz nu se scrie:

Popesci Lenușa

București pe dreapta

ci se scrie adresa indicand numele strazii, numaru, blocul, scara, apartamentul etajul, tot așa elementele de identificare ale unui eveniment trebuie să le intre bine în cap celor ce-și zic că profesează jurnalismul, că sunt obligatorii și dau calitate textului.

În rest, apă de ploaie...

(30 aprilie 2016)

Iată soluția la ONB!

Obiectiv: redarea renumelui mare al ONB.
Mijloace: un repertoriu foarte larg.
Resurse: artiștii din ONB.
Durata: 6 luni.
Etape:
        Stabilire repertoriu cu cel putin 30 de lucrări.
        Realizarea unei distribuiri echilibrate.
        Încărcarea tuturor artiștilor.
        Stabilirea unui program riguros de lucru.
        Eșalonarea premierelor.
        Program de dezvoltare complex.
        Spectacole cu arii celebre.
        Spectacole cu coruri celebre.
        Spectacole cu părți de balet celebre.
        Spectacole de varietăți dans, arii, cuplete.
        Ierarhizarea după performanță.
Consider ca numai prin muncă susținută cu cel putin 6 spectacole pe săptămână la înaltă clasă, cu un repertoriu foarte variat, în care TOȚI artiștii să fie antrenați este singura soluție. În paralel tot de acolo să se organizeze spectacole în alte săli foarte mari care să atragă public și acre să permită atragerea de fonduri.
Atenție: trebuie oferit publicului ceea ce el dorește. Acele chestii inovative, riscante, experimentale nu au ce căuta în repertoriu ONB în această perioadă.
Există modele la Verona, la Dresda dar și la MET cu spectacole în care apar soliști ce interpretează arii de mare popularitate, plăcute, care atrag public. La 20 de lucruri plăcute, celebre și digerabile dacă se introduc 3 chestii de avangardă nu deranjează pe nimeni, dar nu mai mult.
Soluția: LA TREABĂ POPOR! NU VĂ REZOLVĂ NIMENI PROBLEMELE VOASTRE! SOLUȚIA ESTE ÎN MUNCA VOASTRĂ DE SUPERCALITATE!

(30 aprilie 2016)

M-am liniștit: nothing neică!

La Opera Națională București  este scandal.
De la Eurovision am fost excluși.
Niciun km de autostradă la orizont.
Piedone nu participă la alegeri.
Marian Vanghelie candidează la primăria sectorului 5.
Sorin Oprescu nu candidează la primăria Capitalei.
Între 3 -25 septembrie va avea loc Festivalul Enescu.
Se anvelopează galopant blocuri până la 5 iunie.
Toate străzile sunt măturate.
Peisajul este inundat de materiale electorale.
Legea salarizării bugetarilor e în suspensie.
Contestația în anulare se va judeca la Pitești.

                  *
           *            *
Tu ramâi la toate rece, 
De te-ndeamna, de te cheama: 
Ce e val, ca valul trece, 
Nu spera si nu ai teama; 
Te întreaba si socoate 
Ce e rau si ce e bine; 
Toate-s vechi si noua toate: 
Vreme trece, vreme vine.

(m. Eminescu GLOSSA - 1883)

(29 aprilie 2016)

Un obicei foarte prost și păgubos

Există nenumărate moduri de a face din orice, mai ales din situații jenante ieșiri interesante. Dacă trebuie făcută o enumerare a autorilor unei cărți, pentru a nu supăra, se face prezentarea în ordine alfabetică. Dacă într-o ierahzare un oarece apare pe poziția 560, vom avea grijă să spunem că acel oarece se află în primele 600 de entități. Tot așa venim cu tot felul de denumiri pompoase, cu tot felul de diplome, cu tot felul de premii mai mult sau mai puțin inventate pentru a-l urca pe un om neânsemnat pe un piedestal nemeritat. Tot din poltețe spunem, ultimul dar nu în ultimul rând și tot astfel de vorbe meșteșigite. Dacă nu se va înțelege că:

- la o Olimpiadă doar cel care câștigă medalia de aur este campion olimpic;

- la un campionat numai cel care ajunge primul este campionul;

- în literatură, fizică, chimie, medicină doar premiul Nobel consacră;

- rezultatele și nu vorbele dovedec valoarea;

se va vorbi ca și până acum și se va bate pasul pe loc, ceea ce nu este lucrul cel mai bun având în vedere faptul că timpul trece și scurgerea sa este ireversibilă.

Este important să privim adevărul în față și să vedem adevărata poziție ca de acolo să se pornească definirea unei strategii.

Aș vrea să reamintesc directoratul lui Dinu Săraru la Neatrul național din București când multe dintre spectacole se jucau cu casa închisa pentru că:

- repertoriul era bine ales;

- regia spectacolelor era de excepție;

- actorii jucau făcând roluri memorabile;

- sala arăta bine;

- eficiența artistico-economică era maximă;

- costul biletului era decent.

Orice act artistic trebuie să fie cunatificat prin:

- număr de bilete vândute;

- număr de reprezentatii;

- grad de ocupare al personalului;

- solicitări de turnee în țară și străinătate;

- invitații artiști să vină ca stele în alte teatre;

- eficiență;

- valoare recunoscută de presa de specialitate;

- preluarea de televiziune;

- transmisiuni în direct;

- participări la festivaluri;

- premii recunoscute peste tot.

A merge să văd piesa Take, Ianche și Cadîr cu Beligan, Dinică și Moraru de trei ori a însemnat de fiecare dată o mare sărbătoare. A merge la ONB să văd un balet din primele rânduri a însemnat un supliciu pentru că:

- balerinele erau grase;

- balerinele aveau ciorapii cârpiți;

- la balerini tălpile papucilor aveau găuri;

- ștrampii le erau largi, prea largi;

- multe ezitări și rateuri;

- orchestra zdrăngănea;

- era prea mult teatralism în gesturi;

- parcă cerșeau aplauzele.

Așa că, răul vine din interior la ONB și din autosuficiența în care lumea se complace. Mă gândesc la ei ca la scriitorii acre vorbeau despre literatura de sertar care n-a apărut niciodată dupa revoluție. Toate vaietele nu se justifică din moment ce nu exista proiecte concrete și fapte notabile. 

Îmi aduc aminte de un actoraș de la Bulandra despre acre eu am o părere foarte proastă ca n-are talent cum a avut o ieșire neinclusă în prețul plătit de mine al biletului. Pentru ce a făcut insul trebuia să merg numai în stația troleibuzului 94 de la capătul din Berceni și aș fost servit cu replici mult mai valoroase, cu un vocabular mult mai colorat, dar pe gratis.
Toate problemele se rezolvă cel mai bine din interior. Nu există soluție venită de la altii. Ce vine de la altii se cheamă ori diktat ori ocupașie ori cotropăire.

(29 aprilie 2016)

Cea mai bună lege

Legea cea mai frumoasă de care am cunoștință este LEGEA Nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale, care spunea atunci clar care sunt domeniile care nu se constituiau obiecte de activitate, legate de armament, de prelucrarea tutunului, ceva cu prelucrarea de piei și ceva cu minereuri sau chestii din acestea. Acum este un text foarte alambicat, bizar și stufos, greoi și la fel de ambiguu ca tot ce face setul prea numeros de parlamentari, care, iată și în 2016 tot prea mulți sunt.

Acum legile care se construiesc sunt caracterizate prin:

- portițe;

- chichite;

- interpretări;

- vid;

- orice.

Acum să revin la tot ce se întâmplă cu chișcurile unde se adună semnături. Dacă legiuitorul ar fi fost rezonabil trebuia să emane un text din care rezulta clar precum:

strângerea de semnături se realizează în intervalul de la ... la ... pe un tabel cu structura..... 

Pentru materialele electorale textul riguros este de forma: fiecare dandidat expune numai trei panouri de dimensiunea yy lațime și ZZ înălțime în locuri alese de acesta. Orice altă formă atrage după sine  o amenda de 1.ooo.ooo euro care se achită în 5 ore de la constatare. Neplata atrage după sine anularea candidaturii  de îndată.

Ambiguitatea textului face să se producă cele mai neașteptate acțiuni. Legea 31/1990 spunea clar ce se interzicea ca obiect de activitate. Așa și acum. Și orașele dar și satele ar fi curate, n-ar mai apărea dezmăul acesta electoral cu bannere, panouri cât blocul și bani deturnați
Numai o lege cu un text scurt ți clar de o pagină are darul de a pune ordine în harababura și dezmățul care preced alegerile.

(29 aprilie 2016)

Termene prea strânse

Observ niște situații pe care ca spectator doar le constat. Este vorba de niște termene care sunt stabilite funcție de niște factori pe care uneori îii înțeleg dar de nenumărate ori nu-i înțeleg și de aceea rezultatul mi se pare și mai de neînțeles. 

Știam un tip care a devenit ministru de externe, dar era run personaj cu talentul de a amâna luarea deciziilor, până când odiosul a dat cu el de pământ de nu s-a văzut. Senzația de a amâna o văd și acum, dar față de acele vremuri, totul se apropie de niște momente de referință greu de interpretat.

• Campania electorală începe pe 5 mai 2016 și Curtea Constituțională va decide pe 4 mai 2016 dacă alegerea primarilor se va face într-un tur sau două, deși există lege votată pentru un tur de scrutin. Legea a fost atacată pentru că cei care au votat așa ceva erau pe cai mari cândva și acum tărășenia nu le mai convine. 
• În 22 aprilie 2016 s-a dat sentința definitivă în cazul Dragnea, toată lumea așteptându-se la mișcări semnificative în PSD astfel încât destabilizarea să aducă prejudicii acestui partid, fără a crea avantaje partidului mare care se numește PNL. Ideia este de a primeni clasa politică, dar este foarte greu să se producă așa ceva dacă se pornește de la vârf. Există proverbul că peștele de la cap se-npute, dar de la coadă se curăță, numai că în politică nu prea funcționează. Cine a dat de gustul privilegiilor nici în postura de mumie în sarcofag nu le abandonează.
• Fixarea termenului pentru luna ianuarie 2015 a termenului prin produsul software ECRIS de soluționare a dosarului de incomaptibilitate a președintelui ales la Curtea Supremă, decizia fiind favorabilă acestuia, cu o argumentație solidă, care se vedea de prima dată, fără a fi nevoie de așa de mulți pași.

Lumea interpretează toate acestea drept coincidențe, se fac tot felul de asocieri și se trag concluzii dintre cele mai greu de imaginat, ca să nu le zic scenarii. Creșterea derutei apare mai ales atunci când termenele sunt foarte strânse și oamenii au senzația că se schimbă regulile în timpul jocului, deși lucrurile nu stau nici pe departe așa. Campania electorala începe pe 5 mai 2016 și ar fi fost mai confortabil pentru candidați să știe cu mult înainte cum vor fi calculele de 5 iuni. Nu s-a ieșit din termene, nu există nimic forțat, dar faptul că pe 4 mai se dă soluția la ceva care va începe pe 5 mai este nefiresc în mentalul colectiv. Se știe că dacă pe vremuri se dădea carne la ora 11 ziua, poporul se așeza la coadă de la 5 dimineața. Și acum oamenii se așează la rând pe 3 ianuarie să prindă reducerrea aia de 5% de la impozit deși termenul expiră pe 31 martie. Există o plăcere de a ști cu mult înainte totul pentru ca omul să se pregătească sufletește. Așa este la români. În plus, noi, pe malul șanțului din lipsă de preocupări aven un lanț de întrebări care încep cu de ce? de ce aia? de ce ailaltă? de ce de ce și iar de ce?

(29 aprilie 2016)

Profesorul de fizică Eugen BOIA

Fizica, această știință fundamentală este de o frumusețe rară, în următoarele condiții:

• să existe marele profesor care a înțeles-o;
• să existe marele profesor care o predă elevilor;
• să existe marele profesor care îl înțelege pe elev.

Șansa vieții mele de a înțelege ceva din știința fizicii a venit o data cu intrarea la clasă, la noi la a XI-a G,  a marelui profesor Eugen BOIA, cel care avea să hotărască destinele multora dintre elevii și elevele sale care l-au urmat în meserie.

Pentru prima dată am înțeles că fizica este ceva logic, frumos, peînțeles și cu nenumărate aplicații în practică. Eu am mai avut profesori de fizică, dintre care o madamă tocilară care reproducea manualul cuvânt cu cuvânt și un altul care și el le acm retita, neconvingător fiind.

Am avut șansa să citesc frumoasa expunere a lui Richard FEYNMAN din monumentala sa lucrare intitulată Fizica modernă, publicată între 1969-1070 la Editura Tehnică în traducerea profesorului Oliviu Gherman, în trei volume de 838, 970, respectiv, 688 de pagini și atunci mi-am adus aminte de marele meu profesor Eugen BOIA care într-un mod foarte sugestiv îmi explicase multe lucruri din capitolele cuprinse în cele trei volume (mecanica, radiația, căldura, electromagnetismul, structura materiei, mecanica cuantică).

În galeria modelelor mele de cum trebuie să fie un dascăl figurează la loc de cinste fostul meu profesor de fizică Eugen BOIA, care ni se adresa nouă băieților cu măi, mânzule, dar care impunea respect prin câtă fizică știa atât în plan teoretic, dar mai ales în plan practic. N-am să uit cele două cordoane flexibile cu care ne-a arătat în așa fel încât să înțelegem problematica undelor, transformând un lucru extrem de abstract în ceva pe înțelesul unor puști fără computere, căci atunci chestia cu număratul pe degete sau utilizarea bețișoarelor încă mai era de actualitate. În  Jurnalul de Argeș, nr. 1137, săptămânalul pentru 20 - 26 aprilie, la pagina 20, Denis Grigorescu a scris un frumos articol intitulat Inegalabilul profesor și om de teatru Eugen BOIA ne-a părăsit, în care a accentuat latura artistică a marelui meu dască, vocația sa de regizor, dar și de interpret dezvoltându-se după ieșirea la pensie.

Îmi înclin fruntea în fața memoriei marelui profesor Eugen BOIA!

(29 aprilie 2016)

Nostalgia vechii săli SAS GYM din 87A

De miercuri 4 main 2016 sala SAS GYN din strada Traian Popovici 87A, București va fi o amintire. Noua locație va fi într-o fostă hală de fabrică în apropiere. De la mutarea mea la această sală acum trei ani, am crezut că voi avea nostalgia locației fooarte luminoase din Calea Vitan 23D. Nu a fost așa pentru că:

• sala era primitoare;
• sala avea numeroase aparate;
• sala era liniștită;
• cei care se antrenează acolo sunt oameni cu obiective precise;
• mulți de la Sporty Club au venit aici;
• personalul era civilizat;
• curățenia era la un nivel foarte ridicat;
• preocupările managementului pentru clienți este foarte bun;
• parcarea nu ridică probleme;
• sauna umedă dar și cea uscată ridicau standardul;
• politețea era cuvântul de ordine.

O descriere a sălii SAS GYM de forță trebuie să includă câteva cuvinte despre spațiul care era format din:

• o locație ceva mai mică unde se aflau aparatul Smith, un echipament pentru gambe și un cadru pentru lucrul cu halterele;
• o sală mai mare din partea cu strada Popovici unde se aflau niște biciclete, echipamente pentri lucru cu brațele, cu picioarele și lucrul în  planul înclinat, planul declinat, respectiv, din culcat cu halterele;
• o locație unde se găseau stativele cu gantere, helcometru dar și băncuțe pentru lucrul cu gantere iar prin reglare se asigură poziția culcat și cea inclinată;
• o zonă ceva mai îngustă unde au fost plasate benzile, solicitate destul de mult.
• sala de dușuri, saună și vestiar, renovată acum un an este caracterizată pri curățenia menținută de doamnele pentru care am o mare admirație la cât de mult muncesc și mai ales cum muncesc.

Chiar dacă sunt foarte multe persoane care lucrează în același timp în sală, indiferent de intensitatea de utilizare a echipamentelor, niciodată nu mi s-a întâmplat să vin la sală și să nu fac antrenamentul exact așa cum mi-am propus.
Această sală de miercuri de după Paști va fi o amintire. va fi o amintire frumoasă. Am credința că noua sală va reprezenta un salt calitativ, căci zona este foarte bună, mai ales pentru cei care urmăresc performanțe proprii, în lupta cu ei înșiși.

(29 aprilie 2016)

De până la...

Comercianții fac niște șmecheii și ieftine și de prost gust, dintre care aceea prin care anunță reduceri masive le pune capac la toate celelalte. Într-un magazin din Mall București am intrat să fac un experiment. Se anunțau reduceri de până la 80% și dacă găseam un produs redus cu 75% îl cumpăram, oricare ar fi fost acela că știam că brandul cu pricina era în regulă în raport cu ce doream eu la un moment dat.

Printre produse erau numai cu scăderi de prețuri de 5% cel mult 10%, dar am vazut si produse de 200 de lei având reducere de 5 lei. 

Am mers la vânzătoare, am rugat-o să-mi arate produsul cu cea mai mare reducere și sărăcuța mi-a arătat niște șosete care aveau reducere de 30%, numai că una este o reducere de 30% la șosete care costau 8 lei perechea și cu totul altceva reprezintă 20%, dacă ar fi fost așa ceva la niște pantaloni de 250 lei. 

Ea s-a scuzat că produsele acelea cu  mari reduceri au fost epuizate. Am plecat și m-am felicitat că totul era așa cum mi-am închipuit. Când se anunță reduceri de  până la 70%, dacă reducerea prețului este de 0,000000000000000000000000005% comerciantul nu minte, cum nu minte și dacă reducerea este de 69,9999999999999999999999999%.

Ar fi dramatic dacă ar anunța reduceri de până la 70% și în realitate bieltul cumpărător ar plăti cu 80% mai puțin. Comerciantul l-ar face pe cumărător să se simtă jenat că a plătit cu mult sub ceea ce sperase.

De câte ori intru într-un magazin care are pe afișe pompoase cu anunțul că practică reduceri de până la 70% mă gândesc la următoarele:

• comerciantul a umflat prețurile cu câteva săptămâni înainte de a exersa reducrile;
• comerciantul pune procentul de reducere până ajunge la prețul de dinainte de reducere;
• comerciantul în lăcomia lui nu face reduceri reale;
• comerciantul chiar crește prețurile în comparație cu perioada de referință.

Or fi și unii comercianți care nu fac așa dar eu nu i-am văzut. Tot în Mall București era un magazin care chiar avea reduceri spectaculoase, numai că mărfurile super-reduse erau:

• mărimi mizerabil de mici;
• cu defecte;
• demodate;
• murdare;
• purtate sau prea probate.

Am văzut și o altă tehnică. Vânzătoare pusese produse interesante printre geoarsele reduse. Am luat produsul, l-am probat și când am vrut să-l cumpăr produsul era la preț integral, deși la intrare în magazin un anunț imens spunea că acolo totul este la jumatate preț. Și patronul era un jeg și vânzătoarea prin argumentele enumerate era o hoață. Niciodată nu am mai intrat în acel magazin de țăate bărbătești făcute în Ardeal.

(29 aprilie 2016)

Pierderea noțiunilor

Avem obiceiul de a vorbi vorbe. Adică de a bate apa în piuă, numai de dragul de a vorbi. De aceea trebuie făcute niște precizări.

Precizarea nr. 1: o organizație își desfășoară activitatea pe plus  sau pe profit daca și numai dacă suma tuturor  cheltuielilor este strict mai mică decât valoarea tuturor încasărilor. Adică, mai pe românește, dacă o organizatie desfășoară o activitate și cheltuiește 1.100 unități valorice și încă 500 unități valorice pentru dările către stat, adică ea cheltuielte în total 1.600 unități valorice și cacă încasează 3.000 de unități valoric, pentru că cheltuielile de 1.600 unități valorice sunt mai mici decât ceea ce a încasat, adică 3.000 unități valorice, înseamă că este pe plus. adică lucrează pe profit, sau cum se zicea în comunism, are beneficiu. Aici trebuie să spun cu claritate că am adunat toate cheltuielile și au dat 1.600 și am adunat toate încasările efective și au dat 3.000. Ceea ce s-a cheltuit este mai puțin decât s-a încasat, obținând profit de 1.400 unități valorice.

Precizarea nr. 2: o organizație își desfășoară activitatea pe minus sau pe pierdere daca și numai dacă suma tuturor  cheltuielilor este strict mai mare decât valoarea tuturor încasărilor. Adică, mai pe românește, dacă o organizatie desfășoară o activitate și cheltuiește 5.000 unități valorice și încă 2.000 unități valorice pentru dările către stat, adică ea cheltuielte în total 7.000 unități valorice și cacă încasează 6.500 de unități valoric, pentru că cheltuielile de 7.000 unități valorice sunt mai mari decât ceea ce a încasat, adică 6.500 unități valorice, înseamă că este pe minus. adică lucrează pe pierdere, sau cum se zicea în comunism, are pierderi. Aici trebuie să spun cu claritate că am adunat toate cheltuielile și au dat 7.000 și am adunat toate încasările efective și au dat 6.500. Ceea ce s-a cheltuit este mai mult decât s-a încasat, obținând o pierdere de 500 unități valorice.

Precizarea nr. 3: nu se jonglează cu cheltuielile însumând numai ce vrem, nu se jonglează cu încasările pentru a construi din condei o altă realitate decât ceea ce există la fața locului. Foarte mulți agenți economici cred că lucrează pe profit, neincluzând ratele de pe la credite, zicând că acelea reprezintă o investiție care în viitor va aduce marele profit. Nu este deloc așa. Trebuie să se facă lumină și adevărul trebuie privit așa cum este el în față, fără menajamente. Există în calculele economice tot felul de artificii legate de:

• valoarea producșiei neterminate care crește dramatic dacă este băgată în producție materie primă în cantități foarte mari fără să se facă nicio operație de prelucrare;
• valoarea producției marfă vândută și încasată, incluzând în mod arbitrar și ceea ce se cheamă în curs de încasare, fără ca banii să fi intrat în cont, tot ca un artificiu contabilicesc.

Abordările nebinare crează confuzii și fac din ceea ce este alb să fie negru sau din ceea ce este negru să fie alb, imaculat. calculele simple sunt cele mai sigure. Ori este albă, ori este neagră. În contabilitatea corectă așa ceva se obține doar cu onestitate, fără interpretări metafizice.

(28 aprilie 2016)

O Mata Hari de Dâmbovița

O jurnalistă despre care aveam cât de cât o oareșce impresie, m-a dezamăgit că:

- a intrat în politică;

- a justificat gestul într-un mod pueril;

- a fost surprinsă;

- a justificat aiuritor gestul,

Mi-am adus aminte de un film porno cu Mata Hari călătorind într-un tren și cât ai bate din palme i-a făcut de comanda pe toți bărbații de acolo, oficiali, spioni sau cde-or mai fi fost ei. Era o mașinărie perfectă Mata Hari, căci pentru a obține informații făcea acele ravagii, oferindu-se în integralitatea ei. Finalul a fost cum că tot în fața plutonului de execuție a ajuns. Nu mai știu dacă a strigat sau nu ceva înainte de a sfârși tragic biata muiere. 

Aflu acum că jurnalista de pe Dâmbovița a procedat ademenindu-l pe un tip faimos în ale retrocedărilor și s-a folosit de tehnicile vechi ale spioancelor, taman pentru a-i smulge dezvăluiri ca lumea să le savureze la un telejurnal cu maximă audiență. 

Ca în distihul:

Așteptăm cu interes

Cel de-al paișpelea congres,

aștept și eu căteva minute savuroase de dezvăluiri care să fi meritat ceva din:

• Sărutul lui Brâncuși
• Neapole sub sărutul focului
• Jocuri, poturi și focuri de armă
• Săruturi și focuri de armă.

Unii fac greșeli, alții provoacă evenimente care aparent sunt greșeli nevinovate, deși au țintă precisă creșterea notorietății.
Sunt răbdător.

(28 aprilie 2016)

Mâinile candidaților

Îmi amintesc de un politician care a zis LĂSAȚI COPIII SĂ VINĂ LA MINE! nu a fost niciodată bine în sondaje. Chiar i s-a zis că este cel mai bun, după care a fost înlăturat. Înseamnă că multe se văd zilnic, dar cu deosebire sunt imortalizate în campaniile electorale. Esta în librării Cartea gesturilor - Cum putem citi gandurile oamenilor din actiunile lor de Peter Collett în traducerea Alexandrei Borș și apărută la editura TREI în anul 2010, care dacă ar fi citită cu și mai mare atenție i-ar scuti pe alegători de multe necazuri. Numai gesturi simple precum cele fixate pe materialele electorale spun foarte multe. Mâinile sunt oglinda caracterului și este extrem de important să fie decodate  din pozele de pe chioșcuri carateristicile candidați.

Vedem candidați care:

- strâng mâinile altora cu forță;

- cu mâinile întinse către noi asemeni celor văzute în fresce la biserici;

- ne amentință cu degetul;

- stau cu degetul pe trăgaci;

- au semnul de câștig;

- ne dau good point;

- ne fac cu mâna de larevedere;

- țin mâna în buzunar;

- flutură niște hârtii cu mâna;

- țin mâna la falcă;

- ne fac semnul de sît... liniște;

- țin degetele de la mâini împreunate;

- țin palma în sus îndreptată spre noi.

Toate aceste poziții arată floarte multe și interpretarea evidențiază că în poză se află un arogant, un șmecher, un nehotărât, un introvertit, un arivist, un neprofesionist, un nesigur, un milog sau un ciudat. Mă mir că stafurile de campanie nu au un cuvânt de spus sau nu știu nimic despre corespondnța dintre gesturi și caracterul omului, lăsând candidatul așa cum l-a lăsat natura.

(28 aprilie 2016)

Execuția publică a lui Valeriu ZGONEA

Valeriu ZGONEA nu este scriitor ale cărui romane să se fi vândut în librării la Paris.

Valeriu ZGONEA nu este acel tenor care să fi performat pe scena Metropolitan Opera House.

Valeriu ZGONEA nu este marele inventator care să fi scos țara din impas ca Brigitte Bardot.

Valeriu ZGONEA nu este nici acel arhitect care să umple privirile de bucuria echilibrului.

Valeriu ZGONEA nu este fostl primar al Craiovei care să fi făcut ceva memorabil.

Valeriu ZGONEA nu este nici măcar ucenicul unui pictor celebru de Jii.

Valeriu ZGONEA nu este nici măcar soțul unei vrășitoare celebre.

Valeriu ZGONEA nu este nici măcar manelistul care să inunde plajele din difuzoare.

Valeriu ZGONEA nu este nici barem aprozaristul care să mă dijmuiască la cântar și după 1989.

Valeriu ZGONEA  este un politician relativ tânăr.

Valeriu ZGONEA  este un politician  care a ajuns al treilea om în stat.

Valeriu ZGONEA  este un politician care se vedea neam cu Mihai Viteazul.

Valeriu ZGONEA  este un politician care n-a făcut ceva spectaculor.

Valeriu ZGONEA  este un politician care  de ziua lui Lenin s-a trezit să vorbească singur.

Valeriu ZGONEA  este un politician este acel pisoiaș care privindu-se în oglindă se vede leu fioros.

Valeriu ZGONEA  este un politician și-a premeditat traiectoria de după.

Valeriu ZGONEA  este politicianul care a jucat cartea prost.

Valeriu ZGONEA  este politicianul care  a pierdut in câteva zile totul.

Valeriu ZGONEA  a fost executat cu o unanimitate zdrobitoare vineri 27 aprilie 2016.

Valeriu ZGONEA  a spus o povestioară despre niste jivinișoare delicate și un râu cu crocodili.

Valeriu ZGONEA  a devenit de ieri un cetățean neinteresant.

Valeriu ZGONEA  a plecat singur, ca Mircea GEOANĂ.

Valeriu ZGONEA  a ales prost momentul loviturii de grație, fără să-i reușească.

Valeriu ZGONEA  a făcut greșit calculul rămânerii în ipesă, el ieșind de fapt.

Îmi amintesc de noaptea dintre 2 - 21 august 1968 când a avut loc invazia Cehoslovaciei de către trupe ale Tratatului de la Varșovia. Acolo a fost o strategie, acolo a fost un creier care a făcut ca Primăvara de la Praga, din vară de fapt, să fie limitată în timp. Deși chiar este primăvară ca anotimp, ceea ce a făcut Valeriu ZGONEA  a fost o acțiune gândită mediocru. Nici n-a dărâmat, nici n-a construit. A fost însă cu finalul previzibil căci DRAGNEA a fost ales de către popor. Unde a mai fost așa și când? Da, a fost în 1989 și parcî la C14.

Momentul marilor schimbări pe negândite. Valeriu ZGONEA trebuia să citească lucrarea fundamentala a lui Sun Tzu înainte de a porni propriul război. Uite ce se întâmplă când crezi că tot ce faci din capul tău este și bine și nu este, ieșind nu prost, ci foarte prost. Visul lui Valeriu ZGONEA se va realiza dupa 5 iunie dar fără Valeriu ZGONEA.
Despre codurile bunelor maniere din partide se dovedește că sunt date, votate și implementarea se face prin încălcări. De multe ori mi s-a spus că sunt situații în care 2 + 2 nu fac 4, ci cât vrea muschii lui X sau lui Y.

Gustul unanimității este dulce când ești ales cu unanimitate de voturi, nu când ești decapitat cu unanimitate de voturi.

Copilul care nu este cuminte primește bătăiță la popou de la mami.

(28 aprilie2016)

Artă bazată pe proiect la operă

Numai comunismul a dezvoltat arta bazată pe contract pe durată nelimitată. Adică un regizor se angajează și fie ca lucrează, fie că nu lucrează, el are un servici de unde lunar ia salariu. Așa se întâmplă și cu soliștii de la operă și cu balerini și cu membri ai corpului de balet. Să schimbi patru directori într-o săptămână, este o contraperformanță. Am fost ultima dată la ONB când a cântat Elena MOȘUC în La Bohème în 3 martie 2016 și m-a nemulțumit tare mult orchestra care cânta anapoda, erau mari diferențe de amplificare și se auzeau mizerabil în sală suntele care veneau de acolo. Era un zgomot de fond ansolut neplăcut. Deși Elena MOȘUC are o voce puternică, sărăcuța cred că și-a dat sufletul să se facă auzităîn haosul generat de orchestra aceea.

Ceea ce se întâmplă la ONB nu are decât o singură soluție și anume închiderea operei , adică desființarea ei, cu tot ce derivă din acest demers. Statul nu mai trebuie să intervină sub nicio  formă. Opera trebuie să meargă pe propriile-i picioare într-un oraș cu 3 milioane de locuitori. Este inadmisibil ca la operă să fie spectacole jalnice, balerine grase, șuncoase, balerini bătrâni care-și dau duhul pe scenă și cântăreți sau cântărețe fără voce.

Noua Operă trebuie să aibă doar o clădire, un poprtar, un contabil și un manager. Se lucrează pe bază de proiect. Managerul este cel care conduce și riscă totul. El știe ce cere piața. Dacă el știe că piata cere Carmen, Aida, Traviata, Lucia di Lammermoor, Don Carlos și Don Giovanni, apoi asta va include în repertoriu. El se va uita în liste și va găsi:

- producții celebre care se cumpăra;

- regizori;

- cântăreți adevărați;

- instrumentiști;

- coriști;

- arhirecți;

- personal tehnic.

Totul se face pe bază de proiect definit prin:

- condiții financiare;

- număr reprezentații;

- clauze;

- riscuri;

- nume mari;

- prețuri;

- promovare;

- durate limitate.

Dacă se va lucra așa, cu siguranță, totul are o altă înfățișare. Instrumentiștii cu contract pe 3 ani, contract care nu se reînoiește, ci locul se ocupă  prin concurs, va determina efort de perfecționare continuă.

Nu vor mai exista artiști care să primească salariu doar că se regăsesc într-o instituție dar nu au mai evoluat pe scenă cu anii.

Este nefiresc să plătești un bilet și să te trezești în sală că unii sunt în grevă sau refuză să cânte. În timpul doi spectatorii trebuiau despăgubiți fiecare cu 10.000 de euro pentru daunele morale produse prin tratarea lor ca ultimele gunoaie de către cei plătiți să le producă bucurii și emoții artistice deosebite. În prețul biletului trebuia să existe o astfel de clauză prin care spectatorii să fie despăgubiți ca lumea. Eu aș pleca de la sală. Sala are N locuri. Un bilet se plateste în medie cu Y lei. Se vor da K reprezentatii cu opera W. Deci suma estimată care se va încasa este T = N * Y * K lei. Deci pentru spectacolul W bugetul este fix T lei în care intră tot, nu pomană de la stat, cel mult niște sponsorizări de la privați.

Managerul va lua măsuri pentru a derupa în simultan mai multe proiecte. El este manager la operă și nu la bostănărie și știe ce cere piața și ce resurse are piața. Deci pentru mine a fost o surpiză să o văd pe Elena MOȘUC în Traviata anul trecut la ONB și am crezut că acolo se lucrează pe proiecte, dar m-am înșelat. Eu nu merg să dau 50 lei pe un bilet unde să aud arii care sună cu totul altfel decât în marile înregistrări. Mai bine dau 250 lei și ascult tot la București o orchestră din Viena care știu că este de top și face muzică de top, chiar dacă și la noi sunt viori celebre, dacă sună ca dracul clar nu-mi pierd timpul acolo, chiar dacă e gratis.

La ONB ieșirea din marasm nu are soluție cu structura actuală, indiferent de management. Acolo sunt mai degrabă probleme juridice și sociale cecât probleme profesionale. Unde calitate nu e, nimic nu se află. Orice director ar veni, fără bani nu va face nimic. De la stat se va primi un leu doi dar nu se rezolvă marea problemă, umplerea sălilăr. Spectatorii sunt avizi de spectacole de foarte bună calitate cu mari artiști, cu voci adevărate, în forță creatoare nici debutanți, nici ramolite, înainte de retragerea forțată.

(27 aprilie 2016)

Îmi aduc aminte de NICOLESCO, ZAMFIR, COJOCARU

Cu foarte mulți ani în urmă a venit profesor titular la Universitatea Transilvania Mariana NICOLESCO. Toată lumea șie cine este Mariana NICOLESCO. Mulți leagă numele ei de numele Hariceei DARCLÉE, a festivalului de la Brăila, care iată de afla la a 20 ediție în 2015. Bunul peu coleg şi fost student CD care îndeplinea o importantă funcţie de conducere la acea universitate îmi povestea despre scene incredibile petrecute în colectivul de cadre didactice unde lucra marea soprană în calitatea de profesor universitar titular. Este fapt cunoscut că mulţi dintre colegii domniei sale vorbeau studenţilor despre lucruri pe care ei înşişi nu le abordaseră niciodată în practică. Lipsa de decenţă i-a coalizat pe mulţi dintre aceştia să formeze zid în faţa marii performanţe, ceea ce s-a reflectat prin playback în spectacolele de operă patronate de ei.

Cu mulți ani în urmă inabilitatea unui management de la Universitatea de Muzică din București i-a făcut să se confrunte pe marele Gheorghe ZAMFIR și pe o tânără, naistă excepțională, dar devenită mititică prin comparație cu gigantul ZAMFIR. Mi s-a părut nefiresc să apară o astfel de situație, pentru că inabilitatea unora îl punea pe marele maestru în fața unei situații neplăcute. Consider că dimensiunea acelui talent impunea o cu totul altă abordare la un niver de masterclass undeva într-o instituție cu mult mai prestigioasă pentru supertalente, nu pentru învățământ de masă. Cred și acum că maestrul ZAMFIR trebuia să insiste spre o altă abordare, nu pentru a-și căuta o dreptate unde criteriile oeperează pentru noi ăștia cei de rând, nu pentru genii. Geniilor trebuie să le fie rezervate alte fotolii din piele fină de căprioară, nu să se așeze pe scaune de duzină din lemn ieftin de la IKEA.

Acum, iată, la Opera Bațională București, locul unde se petrec scene horror, marea balerină Alina COJOCARU  este umilită pentru că ea nu abordează în spiritul funcționăresc actul artistic. La ONB nu se lucrează nici ca la MET, nici ca la Scala, nici ca la Royal Opera House, adică pe bază de contract. Artiștii sunt salariați cu contract pe perioadă nedeterminată, ca într-un comunism dus la extrem. Scena cu spectatorii care asista la greva instrumentiștilor, scena cu schimbarea a patru directori într-o săptămână arată că nu se dorește rezolvarea problemei. managementul transferat de Alina COJOCARU spre ONB este sortit eșecului dintr-o mie de motive, iar cel esențial este cel legat de nivelul valoric. Existența subvențiilor de la stat duce la scăderea calitativă aa ctului artistic și la căderea instituției. Alina COJOCARU a încercat ceva dar nu ea trebuia să implementeze acel nou management ci finanțatorul. Cee ce s-a văzut a fost vârful aisbergului, care are rădăcini adânci, care s-au văzut și în vremea directoratului lui Ludovic SPIESS, marele tenor. Cei ce vin cu experiența marilor scene și Alina COJOCARU venea cu acest atuu, sunt tocați mărunt până când sunt duși la disperare și abandonează. Am văzut că acesteia i s-a interzis intrarea în clădire, gest incalificabil de făcut chiar și de  prostitatele de pe centura Bucureștiului. Mă întreb de ce biata celebra balerină Alina COJOCARU a acceptat să se pună într-o atare situație și nu a plecat cu primul avion.

Dragoste cu sila nu există, iar performanță pe fondul luptei dintre titani și mediocri nici atât, așa cum este și în gimnastică.

(27 aprilie 2016)

Duelul perfect

Era în primăvara anului 1962 și în clasa a IX-a la literatură se învăța despre figuri de stil, iar poetul Mihail Eminescu era la loc de cinste pentru exemplificări pentru că toată opera sa era plină de figuri de stil. La un moment dat colegul meu de clasă din ultima bancă de la rândul de lângă perete a continuat să recite după ce profesorul de limba română Alexandru Costaș încheiase exemplificarea. Profesorul a recitat:
Vai! tot mai gândeşti la anii când visam în acad?mii,
Ascultând pe vechii dascăli cârpocind la haina vremii,
Ale clipelor cadavre din volume stând s-adune
Şi-n a lucrurilor peteci căutând înţelepciune?
Cu murmurele lor blânde, un izvor de horum-harum
iar colegul meu, a continuat în mod natural:
Câştigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum;
Cu evlavie adâncă ne-nvârteau al minţii scripet,
Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet.

Profesorul Alexandru Costaș a recitat în continuare:

Ascultam pe craiul Ramses şi visam la ochi albaştri

Şi pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă

Către vreo trandafirie şi sălbatică Clotildă.

Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic

- Continuă tu, elev!

Iar, Ioan Iacoviță a recitat spre încântarea profesorului dar și a noastră.

Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic.

Scârţiirea de condeie dădea farmec astei linişti,

Vedeam valuri verzi de grâne, undoiarea unei inişti,

Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit;

Când suna, ştiam că Ramses trebuia să fi murit.

- Deci, elev, știi toate poeziile lui Eminescu.

- Da, domnule profesor!

Am rămas uimit și plin de respect și față de profesorul Costaș și față de colegul meu care dintr-o dată a devenit un tip absolut remarcabil în fața mea. Și la următoarele ore de limba română cei doi au schimbat să le zic dialoguri, trecând de la unul la celălalt fragmente de poezii din care reieșea clar că amândoi îl știau de dinafară pe poetul nepereche.

(26 aprilie 2016)

Conferinta IE - 2016

La adresa http://www.conferenceie.ase.ro/ se găsește anunțul referitor la aediția din acest an a conferinței de informatică economică, organizată până acum în exclusivitate de Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică din ASE. Din acest an conferința se organizează în parteneriat cu Departamentul de Informatică Economică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Anunțul în limba engleză vorbește despre  The 15th International Conference on Informatics in Economy International Conference on Informatics in Economy, June 02nd, 2016, Cluj-Napoca.

Termenele impuse celor care contribuie cu materiale sunt:

Trimitere materiale până la: 30 April 2016

Notificarea acceptării sau respingerii către autori: 14 May 2016

Plata taxei de  participare a autorilor cu articole accesptate: 14 May 2016

Înregistrarea autorilor prezenți: 02 June 2016

Datele conferinței: 02 June – 05 June 2016

Topicul conferinței:

E-Business

E-Education

E-Government

E-Services

TI&C

Secțiunile conferinței:

Information and communication technologies

Cloud & Distributed/Parallel Computing

Mobile-Embedded & Multimedia Solutions

E-Society, Enterprise & Business Solutions

Databases & Datawarehouse

Audit and Project Management

Quantitative Economics

Artificial Intelligence & Data-mining

Am certitudinea că și această conferință, a XV-a va fi un succes pentru că:

- școala de informatică economică este puternică;

- în industrie lucrează specialiști cu preocupări de top în IT&C;

- colaborarea cu universitățile din alte țări este intensă;

- dezvoltarea de proiecte de cercetare complexe are rezultate importante;

- școllile doctorale din zona informaticii economice sunt deosebit de puternice.

Știu cum lucrează cei de la Business Information Systems Department de la Universitatea Babeș-Bolyai și de aceea consider că vor fi gazde perfecte.

Cei treo membri locali ai comitetului de program profesorii Ion Smeureanu,  Catalin Boja și Robert Buchmann prin exigența lor recunoscută vor asigura un management de top pentru aceasta Conferință IE 2016, iar reprezentativitatea comitetului de program ce include nume ilustre din informatica economică a unor universităși din Italia, Portugalia, Franța, Anglia, Polonia, Bulgaria Olanda, Singapore, Grecia, Danemarca, Cehia, Irlanda, Lituania, Spania și România, evidențiază importanța de care se bucură în lume această conferință.

(26 aprilie 2016)

Treptele managementului de proiecte IT

Am discutat cândva cu o doamna profesoara de la The University of North Carolina at Chapel Hill și îmi povestea cât și cum a muncit la cea mai mare firmă de informatică a anilor '80. 

• Spunea că a început de jos, adică de la execuție ca programator, unde a stat 2 ani. 
• A avansat tot ca programatoare, dar a coordonat un grup de 5 - 7 programatori în a realiza fiecare componente software care prin asamblare să dea rezultate stabilite cu exactitate. Din timpul afectat cam 40% era destinat scrierii de tezte sursă, iar restul de analiză a ceea ce au scris ceilalși.  A obținut și certificări în mamagement de proiecte.
• După un timp de 4-5 ani a trecut ca manager ajutor, pe zona tehnică, realizând coordonarea celor 20-30 de programatori dar și scriind cam 10% software de mare dificultate.  A obținut și certificări în mamagement de proiecte dar costurile au fost de-a dreptul insuportabile.
• După alți 3-4 ani a devenit manager de proiect de software de complexitate medie pentru că a avut rezultate 100% apreciate ca fiind foarte bune la toate proiectele.  A obținut și certificări în mamagement de proiecte complexe, cu costuri și exigente ridicate.
• După alți 5 ani a trecut manager de proiecte software de dificultate mare, ca o recunoaștere a calitășilor sale.

Doamna, după lucru de înaltă clasă în acea entitate a trecut profesoară la universitate, având expertiza necesară să-i învețe pe studenți programare și ingineria programării. Avea și un doctorat în software engineering la o mare universitate cu un și mai mare autor de cărți pe acre îl știam de dinainte de 1989 din revistele ACM și IEEE Transaction on Software Engieering de la ICI de la biblioteca foarte garnisită de comuniști...

Am făcut atunci niște calcule și am ajuns la concluzia că un manager de proiecte IT veritabil se face în medie în 15 de lucrat pe felie cum se spune.

M-am mirat cum modelul acesta de succes nu este preluat și sunt promovați ca manageri de proiect tineri veniti direct de pe băncile facultății. În contextul actual nu 15 ani, dar cam 7 ani de experiență sunt necesari pentru a asigura ca un proiect complex să fie proiect de succes, având un manager de proiect, tot de succes.

(26 aprilie 2016)

O regulă care merită să fie încălcată

Se zice, exact cum încep basmele populare că atunci când este proiectat un sistem informatic să nu se memoreze în bazele de date rezultate calculate. Nu se precizează când au fost calculate și nici de către cine.

• Dacă se scrie un program în care se preiau date dintr-o bază de date, se fac niște calcule, este normal ca rezultatele obinute să nu fie înscrise în baza de date dacă acele rezultate sunt destinate uzului intern și dacă tot ce se face pe baza lor cade direct în sarcina celui care este prorpietarul aplicației, întrucât el își asumă toate responsabilitățile;
• Dacă operatorului îi vine o factură în care sunt înscrise cantități, prețuri fie că este completată manual, fie că vine în format electronic, se preaiu și rezultatele. Se refac calculele și dacă nu există diferențe se merge mai departe, iar dacă apar diferențe acestea sunt tratate. Există posibilitatea că emitentul facturii să fi greșit și se face corecția, Dar tot atât de bine este posibil ca programul propriu sa conțină în el o eroare. Eroarea trebuie corectată.

Este rezonabil ca în noul context în care nu există proceduri unice, ci fiecare dezvoltator are schema lui de a scrie o procedură pentru a face o prelucrare pentru care există deja ceva scris, dar nefiind obligat, nu foloseste, să fie utilizate modalități de a verifica tot ceea ce este rezultat al prelucrărilor precedente.

Dacă, așa cum a fost dat cazul facturilor în baza de date sunt stocate 2.000 de facturi cu valori totale, cu valori fără TVA dar și nivelul TVA și dacă în toate cele 2.000 de cazuri apar diferențe între ceea ce oferă acele facturi și calculele din programul nostru, cu siguranță că programul propriu este cu problemă.

Consider ca refacerea calculelor și compararea rezultatelor proprii cu cele deja existente în baza de date preluate din facturile oferite, este o modalitate de testare. Se știe că în informatică zicerea: gunoi bagi, gunoi scoți, atât de adevărată în zona datelor de intrare trebuie completată cu proverbul machedonilor: dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de rahat, totul rahat se numește. După părerea mea această zicere este mai apropiată de adevăr, întrucâu un singur rezultat intermediar dacă este eronat compromite întreaga prelucrare.
Acum mulți ani un magazin a întocmit o factură și a greșit cu 1 leu în plus. S-a obținut credit dar în loc calculul să fi fost făcut înainte de acordare de credit, s-a făcut verificarea după, cerând rambursarea 1 leu primit credit aiurea. Acest lucru s-a făcut la o sucursală a băncii, numai materialele imprimate folosite plus tranzactia în sine au costat cam 10 lei. Morala: toate datele se introduc îb baza de date, se refac calculele și numai după aceea se aprobă credituș Așa zisa reglare duce la cheltuieli aberante.

Să ne imaginăm un zbor cosmic sau fundația unui baraj în care ceva aparent neimportant este eronat. Acel ceva neînsemnat intră în calcule și se rostogolește propagând eroarea, amplificând-o chiar. Rezultatul este o catastrofă.

(26 aprilie 2016)

Valeriu Pescaru - profesorul

Invatatorul si profesorul sunt persoane sfinte. Sau asa ar trebui sa fie. Despre invatatorii mei nu am cum sa spun asa ceva. Despre profesori insa am ce spune. Si mai ales despre cei din facultate. Profesorul Valeriu Pescaru era component al tripletei BIȚĂ-GRAMA si PESCARU, cei care lucrarsera la cartea cu MM-ul de mecanografie si masini electrice de birou. Avea studii ingineresti la Moscova si era un excelent practician. De la el am invatat sa nu vorbesc despre lucruri practice pe care nu le-am facut eu cu mana mea. El avea in spate experienta dezvoltarii unui sistem informatic complex pentru recensamantul din 1964. Am urmarit cursul sau de Analiza si proiectarea sistemelor informationale, unde cu vocea sa baritonala si sonora, prezenta lucruri foarte importante, de care aveam peste ani sa ne izbim violent si daca nu am fi stiut despre ele si mai ales despre riscurile care apar daca etapele nu sunt complet si bine parcurse, am fi esuat lamentabil in meserie. La examene am luat note bune si ma mandresc ca in carnetul meu de note am semnatura profesorului Pescaru. Am lucrat si cateva luni ca analist in Centrul de Calcul al catedrei de Cibernetica Economica si acolo el era director, foarte apreciat pentur linia data activitatii pe baza de contract si pentru primele grase oferite celor care lucrau cu adevarat, punand pe primul plan criterii de valoare. Dupa 1972 a plecat director la Centrul de calcul al Comitetului de Stat pentru Planificare, unde a facut lucruri deosebite, cu oameni deosebiti. Pentru ca avea talentul de a se inconjura de oameni speciali in profesia lor. Cartea de Fisiere,bBaze si banci de date, scrisa impreuna cu Iulian Satran, Lucian Duta, Cristian popescu, Ioan Catona, este un astfel de exemplu. Toti coautorii fiind cei mai mari specialisti in acea zona, iar activitatea lor practica era recunoascuta de toata lumea. In afara de cele doua intalniri directe de la examene, profesorul Pescaru a coordonat si proiectul de optimizare a transportului de produse petroliere pe conducte, incheiat cu CCTLPP, centrala cu sediu foarte apropape de muzeul Medrea. Mi-a placut cum s-a lucrat la acest proiect. El avea ideile foarte clare, stia de unde plecam si unde trebuie sa ajungem, abordarea fiind practica si realista, ceea ce facea ca algoritmul de transport clasic sa fie amendat sever, tinand seama de aspectele de contaminare atunci cand se trece de la un produs slab la unul foarte buna, in a-l transporta pe aceeasi conducta. Cand m-am inscris la doctorat, nu era nimeni sa-mi dea recomandare. Numai profesorul Pescaru mi-a dat acea recomandare, iar cand s-a citit in Consiliu Profesoral dosarul meu pentru a mi se valida rezultatul de la colocviu de admitere de la doctorat in toamna lui 1972, toti s-au mirat cum de aveam recomandare. Toti evitau, pentru ca nu-l agreau pe conducatorul meu. Numai profesorul Pescaru, dupa ce i-am povestit ce si cum mi-a zis:Ivane, eu nu ma opun viitorului tau. Da-mi sa semnez recomandarea. Gratie deciziei sale am devenit doctorand, exact la profesorul cu care vroiam sa lucrez si tot gratie lui, am terminat, ca logic, daca nu as fi inceput, clar nu aveam cum sa si termin. Se zice despre unii ca au iesit din literatura, inainte de a intra. Doamne fereste, sa se zica si despre mine asa. Ar fi fost o tragedie, stiut fiind faptul ca doctoratul e conditie de a evolua in cariera didactica din invatamantul superior. Nu trebuie uitata interventia lui din vara anului 1970, la secretara sefa a facultatii, care ezita sa-mi dea o adeverinta absolut necesara sotiei la repartitia ei care avea loc pentru fizicienii din toata tara la Cluj. Profesorul i-a reprosat ca se ocupa mai mult de repetenti si de restantieri decat de studentii buni. datorita lui am obtinut acea adeverinta, fara comentarii din partea secretarei. profesorul a intrat la decan, a obtinut semnatura. Mi-a dat adeverinta completata, semnata si cu numar de inregistrare. I-am multumit si ne-am despartit. Dupa revolutie, profesorul a fost deputat din partea Agrarienilor lui Surdu, apoi a facut o fundatie, dar mersul economiei era mult prea ciudat ca ideile lui sa fie implementate. Trebuia sa mai treaca vreo doua secole. Inainte de a fi sef de catedra am asistat la o discutie intre colegii cu putere de decizie in care profesorului i se refuza statutul de profesor consultant, chiar de cei care-i fusesera cu multi ani in urma asistenti. De atunci nu am mai auzit nimic. In inima mea, Valeriu Pescaru este atat specialistul, cat si omul, dar mai presus de toate este managerul de mare talent, chiar daca pe la colturi si femei si barbati vorbeau de talentul sau de a avea in preajma numai doamne foarte frumoase.

Modalități de a ieși în evidență

Există nenumărate modalități de a ieși în evidență, in care am identificat, ieșitul în evidență prin:

• a arăta cât de răi sunt alții
• a demonstra cât de buni suntem noi
• a bate câmpii
• a prezenta programe fantasmagorice
• a veni cu fapte concrete
• a face promisiuni deșarte
• a vorbi vorbe
• a face show
• a avea tăceri semnificative
• a spune vorbe de duh
• a acapara discuția 
• a-i acoperii pe toți vorbitorii
• a te compromite
• a lauda pe alții
• a te lăuda pe tine.

Indiferent care este forma de a ieși în evidență, ideia de bază este legată de credibilitate. La români este frecventată mofalitatea de a ieși în evidență prin a arăta paiul din ochiul altuia fără a vedea bârna din propriul ochi. Culmea este că deși s-a văzut cât de catastrofală este acestă abordare, tot este folosită fiind la dispoziția oricui. Se zice că atacul este cea mai bună apărare. este un mod de a vedea lucrurile, însă numai de către cei care nu au criterii de ierarhizare. În cazul meu, singurul criteriu de ierarhizare este lungimea în kilometri dați în funcțiune pe an de autostradă. Era o piesă intittulată NOTA ZERO LA PURTARE, deci la zero km de autostradă, nota este evident zero, pentru că zero barat nu există.

Apare firesc întrebarea cine și cum obține nota zece. Răspunsul este foarte simplu. Se merge în Europa și se vede în ce țară a fost cel mai mare număr de km dați în folosință în ultimii 10 ani. Acela este asimilat notei zece. După aceea se aplică regula de trei simple și pentru încurajare, se merge prin rotunjire indeiferent de rezultat. Să închidem ochii pentru o secundă și să visăm că aici în anul 2016 se dau în folosință 622km de autostradă, iar cea mai performantă dare în folosință a fost de 1100km pe an. Aplicand regula de trei simple dacă la 1100km corespunde nota 10 la 622 corespunde nota x, rezultă x = 5,65 adică prin rotunjire X = 6, nota aceasta este. Dar dacă sunt dați în folosință zerokm, X=0, exact ca în piesa cu nota de la purtare.
Simplismul abordărilor de azi face să pălească orice pagină a cursurilor moderne de manipulare prin obscenitatea abordărilor primitive ale unor necalificați în ale comunicării.

(25 aprilie 2016)

Istoria universală a lamelor de ras

Am vazut cărți despre:

• istoria costumului
• istoria cafelei
• istoria lulelelor
• istoria automobilului
• istoria filateliei
• istoria armelor de foc
• istoria jocurilor olimpice
• istoria picturii
• istoria sculpturii
• istoria teatrului
• istoria arhitecturii
• istoria descoperirilor
• istoria matematicii
• istoria fizicii
• istoria literaturii universale
• istoria literaturii române
• istoria poeziei românești.

La o adică, despre toate este posibil să se scrie o carte de istorie. Mai greu este să se scrie istorie despre ceva unde actorii acelui ceva sunt în viață pentru că orgoliile îi determină să poarte discuții interminabile legate de rolul fiecăruia în respectiva istorie. Am participat la nenumărate discuții privind istoria informaticii românești. Era o discuție daca să i se zică Istoria informaticii râmânești sau Istoria informaticii din Româia, drept care după două ore de dezbateri, nemaisuportând stupizenua argumentelor am părăsit sala.

Mă gândeam să scriu eu o istorie a lamelor de ras. Ar fi interesant pentru că bărbații s-au ras de mii de ani. Trebuie umblat prin muzee și văzute care era sculele cu care se rădeau. Trebuie văzut dacă unele dintre aceste scule duceau către ideia de lamă de ras. Ca să nu fie contraproductiv, trebuie mers dinspre zilele noastre către negura istoriei. Ideia mi-a venit că am găsit undeva rătăcită o lamă de ras de demult și gândul m-a dus către nemuritoarele și rigidele lame de ras Baltika. Ce vremuri. Voi face câteva folografii la aparate de ras și la câteva lame de ras din colecția mea. Este doar un început timid dar sunt sigur că o carte de istorie ar avea succes, iar un muzeu virtual nu ar rămâne nevizitat.

Un capitol trebuie dedicat preistoriei lamelor de ras, fiind necesar a se vedea cum omul primitiv a utilizat pietre ascuțite pentru a-și tăia barba. 

Un alt capitol va fi acordat lamelor în evul mediu pentru că trebuie spus că briciul în niciun caz nu era folosit în cruciade pentru că nu avea cum să fie folosit pentru un bărbierit doar în luciul unei ape.

Cum arătau lamele în capitalismul timpuriu nici clasicii Marx și Engels nu au cum să știe că ei bogați fiind mergeau la frizer. Apariția oțelurilor de calitate a creat drum liber spre ceea ce acum este lama.

Victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie precis a adus noutăți în zona lamelor de ras. Așa cum cea mai mare broască era broasca sovietică, cum cel mai mare tigru era tigrul sovietic și cea mai mare trompă o avea elefantul sovietic, cu siguranță și lama sovietică era cu mult mai ceva decât această lamă Gilett cu trei elemente care se așează bine pe chipul individului. Socialismul fiind cea mai înaltă formă de dezvoltare a societății omenești a adus lama socialistă care este altceva decât lama imperialistă, prin funcționalitate și mai ales prin conținut.

Revoluțiile de catifea din 1989 dar și revoluția mai sângeroasă de la noi au făcut transformări radicale la nivelul lamelor de ras, ele fiind cu totul altceva decât se știa din capitalismul occidental, fiind o reflectare directă a democrației bicamerale. 

Istoria lamelor va avea capitole speciale care să reflecte lărgirea UE și introducerea monedei unice. Lama din cele 28 de state ale UE și cu deosebire ale celor 15 state în care circulă moneda unică trebuie analizată în complexitatea ei funcțională, brusseleză.

O istorie nu are cum să nu se încheie cu concluzii și cu un tabel cronologic.

(25 aprilie 2016)

Domenii de activitate

Se zice că nimeni nu este în stare să țină doi pepeni într-o mână și este un adevăr de necontestat. De aceea eu cred că fiecare dintre noi trebuie să știe o meserie foarte bine și pe aceea s-o practice spre gloria personală. Un om este un zidar foarte bun. Un om este un măcelar foarte bun. Un om este un baterist foarte bun. Un om este un profesor de matematică foarte bun. Un om este un chirurg pe torace foarte bun. O soră medicală este foarte bună pe secția unde lucrează de ani buni. O femeie este sopranț  foarte bună. O femeie este croitoreasă foarte bună. O femeie este ingineră chimistă foarte bună. Faptul că un bărbat sau o femeie sun DOXA în meseria lor este calificativ dat de toți cei cu acre respectivii intră în contact și-și rezolvă problemele. În niciun caz un parchetar solicitat să pună parchetul la o vilă cu superfinisaje nu va fi cotat ca fiind foarte bun dacă:

• liniile nu sunt drepre;
• apar denivelări;
• rosturile sunt nepermis de mari;
• îmbinările sunt haotice;
• dușumeaua arată oribil.

De aceea este important ca un om să aibă o calificare și să fie doctor în ea, adică să execute totul la superlativ. Un mecanic auto este doctor ăn meseria lui dacă și numai dacă:

• identifică defectul;
• are scule și știe să le folosească corect;
• știe sp folosescă computerul pentru diagnistic;
• face reglaje și setări pe computer;
• nu zgârie vopseaua;
• execută ca la carte operațiile;
• se poară civilizat;
• face proba a ceea ce a reparat;
• mașina merge ca nouă;
• returnează piesele înlocuite;
• vorbește frumos;
• nu este murdar pe mâini și pe haine înainte de a începe lucrurl;
• are lavete și nu murdărește mașina;
• nu distruge nimic din neatenție;
• nu înlocuiește nimic din piesele de pe mașină cu unele mai  uzate;
• explică ce are de făcut;
• nu se ocupă de mai multi clienți îb același timp.

Numai un meseriaș foarte bun va face treaba ca la carte și clientul va fi mulțumit. Un om are un domeniu de activitate de bază în care trebuie să fie foarte bun la orice oră din zi și din noapte. Pregătirile aceste foarte înguste nu sunt agreate mai ales de cei care sunt lacomi după bani și de aceea se produce policalificare, adică omul știe să zugrăvească, să pună linoleum, sa vopseasca tâmplărie și să monteze lustre. Omul este policalificat dar în operații simple. Nu este rău, dar atunci când cineva are nevoie de un meseriaș are nevoie de unul care să știe bine meseria, nu operații simple din meserie. În mediul academic și de cercetare, domeniile de activitate sunt foarte interesante până la un punct. În mintea mea, un matematician face doctorat în matematică, publică în matematică. Dacă el dorește să facă o cercetare interdisciplinară, va căuta un economist destupat la  minte și împreună vor studia un anumit fenomen. Fiecare va avea cintribuția sa. Într-o viață de om, oricine are dreptul să schimbe 204 meserii, dar nu în fiecare an trebuie să facă altceva. Un om este zidar și face treana 10 ani foarte bine. Apare șansa de a deveni șofer de tir lucru  pe cale îl pregătește. Conduce foarte bine și cîștigă foarte bine alți 10 ani. După aceea trece să facă o afacere și deschide o sala de forță cu capitalul său. Ca manager al firmei el va angaja specialiști și va exersa noi calități acumulate pe parcursul celor 20 de ani cand a fost zidar și șofer de tir. Viața îl va învăța și aici foarte multe. Deci el va avea in lista trei domenii de activitate și anume zidar, șofer și manager de sală de forță. respectivul va avea și domenii de interes legate de prepararea mortalului și a ipsosului pentru tencuieli speciale. Va avea și un domeniu de interes legat de motoarele Diesel când devine șofer de tir. El avea preocupări despre haltere și culturism , practicând aceste sporturi cu regularitate la o sală. Deci va avea o listă cu nu mai mult de 5 deomenii de interes. O astfel de abordare o consider solidă și de urmat.

(24 aprilie 2016)

Domenii de interes

În lumea academică se poartă CV-urile sofisticate care printre altele au și ă rubrică intitulată domenii de interes. De regulă, prin domenii de interes se înțelege o înșiruire de 3-5 chestii foarte apropiate de ceea ce realizează în activitaea de zi cu zi fiecare universitar. Unii își pierd simțul măsurii și se apucă și scriu în dreptul rubricii domenii de interes vreo 30 -40 de chestii dintre acre unele sunt de-a dreptul excitante prin faptul că nu au nicio legătură cu ceea ce exersează respectivul în viața de zi cu zi.

Dacă un ins are ca preocupare programarea calculatoarelor, el are tot dreptul să aibă ca domenii de interes compilatoare, grafică computerizată, pachete de software sau alte chestii din zona computer science. fără a se îndepărta de ea. Dacă va scrie printre cele 3-5 chestii ceva despre big data sau data mining nu exagerează cu nimic. Aberațiile vin când se trece la domeniu de interes istoria literaturii când asta pentru un programator este cel mult un hobby.

Spre rușinea mea, domeniile mele de interes pentru o carieră academică de peste 40 de ani sunt limitate la metrici software, management calitate  software, securitate informatică  și optimizare software.

Domeniile mele de activitate au fost limbajele de programare, structurile de date și ingineria software.

Intre domeniile de activitate și domeniile de interes trebuie să existe legătură. Se pune problema mersului în profunzime și în niciun caz aprofundarea nu se face când numărul domeniilor de interes dar și numărul domeniilor de activitate sunt nerușinat de mari.

Se zice că atunci când cineva dorește să angajeze lăutarii pentru nuntă nu li se ascultă repertoriul în stradă, ci trebuie văzut numai căm se pune arcușul pe vioară. Studiind listele domeniilor de activitate și a celor de interes, se vede seriozitatea celui ce se prezintă. 

Dacă un tânăr vine cu domenii de activitate în număr de 20 și cu 30 de domenii de interes, va fi catalogat:

• superficial pentru că nu are cum să aprofundeze 50 de domenii chiar daca acestea sunt foarte apropiate;
• lăudăros pentru că chiar dacă a citi ceva la suprafață despre un domeniu, nu trebuie să știe toată lumea despre preocupările sale de suprafață;
• nepriceput pentru că în practică se preferă cei acre cunosc detaliile în orice meserie;
• cu tentă de parvenitism întrucât vrea cu orice preț să atragă atenția;
• de neluat în seamă că nu va ști să rezolve nicio problemă concretă;
• nerealist în a se autoaprecia, deci un caracter haotic și dificil.

Este interesant de văzut după prezentarea de domenii și lista de proiecte și lista de lucrîri din acre se vor vedea toate aspectele aclitative ale activității persoanei, referitoare la:

• cât a zăbovit pe domeniu;
• lucrul în echipă;ț
• ddeschiderea spre aspecte laterale;
• verificarea în practică a ceea ce a cercetat;
• continuitatea în timp și ritmicitatea;
• trecerea lentă sau bruscă spre un alt domeniu.

Trebuie spus că un om mai are și alte lucruri de făcut decât să învețe. Nici situația în care un om are un singur domeniu de activitate și niciun domeniu de interes nu este normală, Sărăcia și caracterul unilateral au menirea de a marca involuția persoanei și tentația de automulțumire. Domeniile de activitate dar și domeniile de interes trebuie să urmărească zona în care s-a produs calificarea persoanei. Domeniile de interes sunt fascinante atât timp cât nu reprezintă o frână în dezvoltarea individului în plan profesional, ca teoretician dar mai ales ca practician de mare finețe.

(24 aprilie 2016)

Comanda socială

Este o mare șmecherie treaba asta cu comanda socială. Când cineva vrea să-și rezolve o probleă de tot rahatul invocă chestia cu comanda socială. Acum penalii s-au înscris în cursă pentr primării nu că pohta ce-o pohtesc îi îndeamnă, ci că poporul ce-o cere.

Îmi aduc aminte de un corifeu al macroeconomiei cum venea la rectorul ASE cu tot felul de înscrisuri semnate de tot felul de institute de cercetare din care rezulta că elucubrațiile sale musai trebuie să se afle în planuri de învățământ, pentru că există comandă socială. Lucrurile sunt foarte simple în legătura cu comanda socială și anume:

• cine are nevoie de ceva, vine, cere, plătește și primește;
• nu există purtător de cuvânt sau intermediari, ci profitori;
• un proiect presupune manager și managerul aduce finanțarea;
• faptele sunt mai presus de intenții subiective.

rezultă cu claritate că treaba cu comanda socială este un text. ceea ce este comandă socială nu stă într-o ideie a unui individ. este ceva acre plutește în aer, este o problemă care presează și trebuie rezolvată. orice altceva este intenție personală, ambiția cuiva și în niciun caz comandă socială, mai ales dacă vine din partea unui fomist sau respectivul este exponentul unor interese care se văd cu ochiul liber. Sunt sătul să tot aud conceptul de comandă socială ori de câte ori un individ îșă dorește rezolvată problema lui personală fără a avea o susținere reală de niciunde.

(24 aprilie 2016)

Omagierea călăului

Nu vreau s-o iau cronologic, dar în 16 februarie 2011 în Aula Magna am auzit cu urechile mele proprietate personală cum rectorul de atunci aducea osanale unui fost profesor și fost rector al ASE căruia îi acorda și o distincție cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 75 de ani. Nu-mi venea să cred cum victima își ridica în slăvi călăul pentru că prin 1984 acesta:

• l-a făcut praf împreună cu alți trei pentru promovabilitate sub cifrele de plan;
• i-a făcut țăndări pe decan, pe șeful de catedră și pe secretarul pcr pe facultate;
• ne-a jugnit ca la ușa cortului pe toți cei patru împricinați;
• nu a lăsat pe nimeni să scoată o vorbă;
• ne-a aplicat o lecție de umilire totală;
• a pus la intrarea în ASE un panoiu cu un text mizerabil;
• ne-a discreditat pe oriunde  a avut ocazia;
• ne considera direct răspunzători pentru orice;
• a fost de o brutalitate de limbaj greu de imaginat;
• ne-a aplicat o tortură psihică prellungită;
• ne-a dat afară din birou ca pe ultimele javre.

Credeam că personajul nu va mai pune piciorul în ASE după tot răul făcut și mai ales dpă cum a ieșit de acolo cu coada între picioare după 22 decembrie 1989. Și totuși n-a fost așa. Într-o nefericită zi de miercuri, că miercurea se întrunea Senatul ASE și eu fiind membru al acelui Senat am fost prezent, am participat la un moment pe care îl caracterizez ca diind de supliciu, când victima, fostul lector batjocorit de prorectorul-călău, citea cuvântul de laudă privindu-și în ochi călăăul, iar acesta cu o satisfacție diabolică rânjea plin de satisfacție că a ajuns să trăiască și o asemenea zi.

Am mai văzut o astfel de situație  în 19 martie 1965 când la câteva minute de la anunțarea decesului lui Dej am fosy strânși în curte noi elevii și profesoarele dar și elevele purtând baticuri negre de parcă fuseseră pregătite pentru eveniment, am ascultat-o pe profesoara noastră distinsă care fusese victima directă a regimului lui Dej în ale cărei cuvinte printre suspine omagia pe marele dispărut.

A treia întâmplare de acest fel nu-mi doresc să mai trăiesc în viața mea.

(24 aprilie 2016)

Look Who’s Talking Too

Era un film american intitulat Look Who’s Talking Too și tradus la noi prin Uite cine cu cine vorbește, o comedie așa cum numai americanii știu să facă, având în rolurile principale pe John Travolta, Kirstie Alley și Olympia Dukakis. Dar nu despre film vreau să scriu, ci despre secvența de dialog din timpul prezentării distribuției. Este exact cum percep eu scena politică dâmbovițeană, cu mizeria ei cu tot.

Genericul filmului merge pe un fundal în care un jet de spermatozoizi abia eliberați își urmează drumul spre țintă, vorbind între ei, iar totul se termină în momentul în care numai unul iese victorios, iar ceilați se izbesc de un zid învinși. Cele câteva zeci de secumde sunt memorabile și restul filmului nici nu mai prezintă importanță pentru că doar atât se identifică 100% cu scena politică de la noi. Pe sticlă, dar și în discursul public politicienii, fără deosebire aleargă asemeni mititeilor și sunt foarte zgomotoși, ținta lor fiind banul public din care doresc să se înfrupte fraudulos și la care unul singur ajunge, bineînțeles victorios. Traseul contează însă. Penali, condamnați definitivi, suspecți, martori, inocenți, de-a valma aleargă și aleargă ușor bezmetici, dar ținta este unică, se vede și este palpablilă: sacul cu bani de la buget. Despre banii europeni nu amintesc pentru că nu sunt atractivi, ard și generează mari nenorociri furăcioșilor de profesie.
N-am să înșejeg niciodată cum americanii fac ce fac și zugrăvesc cu maximă fidelitate ceea ce se întâmplă pe scena politică de la noi, alegoritc, desigur.

Mă uit la agresivitatea lui Calimente ce care nu știa din ce comisie face parte, la bonomia învârtoșată a lui Băsescu, la sfătoșenia lui Geoană, la mohorala lui Dragnea, la graseierea lui Gorghiu cu accent pe a doua silabă sau la fălcuțele lui Blaga, fiecare având un trecut fie banal fie legat de un proces cu final așteptat  cu gura căscată de vulg. Toți fac parte din acel ject omogen ieșit dintr-o dată ca un efort de eliberare marcat de data de 5 mai ora zero, în alergare disperată spre ținta care fi-va cunoscută în 5 iunie după ora 21 cu exactitate. Atunci cel învingător va face exact ceea ce a făcut și cel din film, când intră în biroul de primar. După aceea, tăcere.

(24 aprilie 2016)

MERGE ȘI AȘA!

Ani de zile am auzit asta: MERGE ȘI AȘA! 

De câte ori mergeam cu ARO 244D la Service în ceremuș vedeam cum unii dintre mecanici improvizau la greu. Am apreciat foarte mult două persoane, pe Viorel mecanicul și pe Florin, electricianul. Numai ei nu improvizau. Am văzut un mecanic care își cumpărase un jaf de ARO 10 vechi și paradit. Când venea cineva cu un ARO 10 ca al lui mergea, scotea un mic șurubel și-l ducea la mașina lui. Făcea acest lucru și cu piese ceva mai amri. Nu era numai el care se dedulcea la acest tip de furtișag. Se zice că la armată pe vremuri nu se fura, ci se completa. Toți așa procedau. Furau ca să completeze la mașinile lor. 

Obsesia lui MERGE ȘI AȘA!  a continuat și mai continuă și azi.

Când mergeam cu acel ARO 244D la service, aveam tot ce trebuie pentru a se face o reparație de nota 100. Și totuși vedeam că se făceau cârpeli. Atunci îl chemam pe șeful lor și le ziceam să-mi dea piesele originale furate și să le pună cum trebuie. Eu aduceam:

- filtre de motorină făcute la Bușteni;

- coliere originale;

- filtre de ulei originale;

- filtre pentru pompa de injecție originale;

- păhărel de RABA original;

- ulei de motor de locomotivă Diesel pentru schimb.

Totul doream să fie de top. De cele mai multe ori nu era, deși plăteam totul și mai lăsam peste. Să-mi aduc aminte de niște vopsea care a rămas acolo mai mult de 80% din borcan. Sămi aduc aminte de chederele care au fost înlocuite doar parțial deși adusesem chedere pentru două mașini. Nu mai zic nimic, pentru cămi răscolesc amintiri neplăcute. Nici nu m-aș mai fi gândit la acele vremuri triste, care, vai, se repetă și azi dar pe bani și mai muțti dacă nu găseam într-o sacoșă un colier rămas din acele vremuri.

(24 aprilie 2016)