Detest răutățile șefilor, oricare ar fi ele, oricare ar fi ei...

Acum vorbesc din experiență. Am cunoscut șefi care nu meritau să fie nici cele mai inutile slugi, prin comportamentul lor.

Un șef trebuie să știe să definească atmosfera de lucru în cadrul echipei. În momentul în care șeful crează animozități și întreține animozități, nu va reuși niciodată să ducă la bun sfârșit vreun proiect, căci acolo unde atmosfera nu este de încredere, echipa nu construiește, ci demolează sau bate pasul pe loc. Am cunoscut șefi care-și chemau subalternii și în loc să discute despre proiect, mutau vorba de colo-colo sau căutau să afle ce discută subalternii despre el, dar și spunea cxelor chemați ce discută colegii lor despre ei, desigur, nu lucruri bune.

Uș șef care are resurse, trebuie să știe cum să le împartă, astfel ca subalternii lui să știe exact cum vor evolua. Eu l-am apreciat pe profesorul OLARIU de la Universitatea din Timișoara care i-a descris prietenului meu Vladimir traiectoria lui de tânăr asistent stagiar, spunându-i că drumul spre profesor universitar, depinde strict de el, de munca lui, de rezultatele lui. În cazul meu, șeful nu a avut niciodată un dialog cu mine și am crescut ca o buruiană pe un câmp pârjolit de seceta intrigilor, a intereselor și a meschinăriilor de tot felul.

Sunt șefi care în loc să se preocupe de a defini proiecte, de a obține finanțarea proiectelor și de evoluția subalternilor, de cariera acestora, caută să-și consolideze poziția în raport cu șefii lor ierarhici superior, uitând că șefii ierarhici apreciază doar pe cei cu rezultate, care se remarcă prin soluțiile pe care le dau în proiectele de care se ocupă.

Am văzut șefi răi, datorită micimii lor, a incompetenței lor, a lipsei lor de profesionalism, într-un cuvânt, a mediocrității lor incurabile. Întotdeauna mi-am sfătuit doctoranzii să nu anunțe la locul lor de muncă data susținerii tezei de doctorat, ci după susținere să ducă la acel loc de muncă un platou cu fursecuri, cu prăjituri și câteva butelii de băuturi răcoritoare, pentru a marca evenimentul. Cei care nu au ascultat, au avut surpriza, ca chiar în ziua susținerii tezei să primească sarcini de servici imposibile, precum plecarea în străinătate sau reținerea la muncă pentru soluționarea unei probleme urgente.

Faptul că șefii au răutățile lor, nu este deloc o noutate, dar faptul că punerea în operă a acelor răutăți duce la stagnarea proiectelor, la disoluția echipelor, îngrijorează și în final, respectivii șefi se târăsc spre mocirla uitării, căci chiar dacă biologic rezistă zeci de ani pe poziție, în momentul plecării de pe poziția de șef, nu se găsește pentru ei o persoană care să le spună o vorbă bună sau care să le ofere o strângere de mână.







(19 ianuarie 2025)

Blestemele la poporul mioritic și credincios

În viața mea am văzut multe, că nu am îmbătrânit de pomană, dae ceea ce mi s-a părut special în mahalaua unde am copilărit, au fost blestemele. Multe dintre vecinele mele blestemau de mi se încrețea pielea de pe mine, deși multe nu prea am înțeles pe vremea aceea. Existau vorbe care erau zise în prezența persoanei care era blestemată, dar erau și blesteme care se spuneau când cel blestemat nu era de față. Mama mea zicea că persoana care blestemă face mare păcat și blestemele cad asupra celei care blestemă și ajung până la 99 de neamuri. Mult timp am zis că nu trebuie să scriu aici blesteme, dar acum o voi face, cugândul că sunt împăcat că nu blestem pe nimeni, dar e important ca lumea să știe de ceea ce au fost în stare femeile din mahalaua mea, care a fost distrusă în 1975 la un semn făcut pe când trecea cu mașina cel ce într-o zi de mare sărbătoare avea să sfârșească așa cum i-a fost scris celui ce a demolat Spitalul BRÂCOVENESC, făcând un mare păcat, ce nu i-a fost iertat în veacul veacurilor.

Lovi-l-ar maftina Maicii Domnului, să-l lovească!

Arză-l-ar focul să-l arză, cum a ars biserica de la Costești!

Trăzni-l-ar Dumnezeu, să-l trăznească!

Lovi-l-ar calul ceapeului, să-l lovească!

N-ar mai apuca ziua de mâine, să n-o apuce!

Dar-ar Dumnezeu și Măicuța Domnului, să damblagească, pentru cât rău a făcut!

Lua-i-ar Dumnezeu lumina ochilor din cap, să-i ia!

Cădea-iar mâinile, să-i cază!

Călc-ar trenul, să-l calce ne om de nimic!

Sunt o droaie de blesteme, dar în esență toate se referă la situații grele în care cel vizat trebuia să ajungă pentru faptele sale rele, căci nimeni nu se gândea la justiție pământeană, ci toată lumea care blestema se gândea la justiția divină, căci omul simplu, la necaz, crede că dreptatea vine de la Cel de Sus, uitând că Dumnezeu ne iubește pe toți, cu bune și cu rele și ne iartă când greșim. În opinia mea, blestemele nu reprezintă calea de a regla raporturile dintre oameni. Singurele care au darul de a ne scăpa de rele sunt educația și credința, căci numai prin ele vom face lucruri bune și atunci blestemele nu-și mai au rostul.



(19 decembrie 2023)