Toată lumea vorbește că succesul în comunicare constă în a face compromisuri. În opinia mea, există o cultură a compromisului, adică dobândirea de cunoștințe despre compromisuri, despre dimensiunea efectelor și despre costurile pe care le au compromisurile. Un compromis nu se face la întâmplare, ci este bazat pe o serie de cunoștințe care să-l facă realizabil și mai ales, efectiv. Cultura compromisului este dată de totalitatea elementelor pe care le dobândește o persoană studiind cărți, articole, memorii și studii ale unor cercetători, din care rezultă:
- clarificarea conceptelor de bază,
- studierea premiselor unui compromis,
- cuantificarea efectelor pe care compromisul le generează,
- eforturile de a defini un compromis și de a convinge de necesitatea sa,
- construirea de echipe care să definească și să implementeze compromisul.
- clarificarea conceptelor de bază,
- studierea premiselor unui compromis,
- cuantificarea efectelor pe care compromisul le generează,
- eforturile de a defini un compromis și de a convinge de necesitatea sa,
- construirea de echipe care să definească și să implementeze compromisul.
Compromisul trebuie să fie exact ceea ce în teoria jocurilor este jocul de sumă nulă, adică din cele mai multe părți așezate la masa dialogului, după realizarea unui compromis, nu iese niciodată un singur câștigător, ci toate părțile câștigă puțin, dar câștigă, nu se merge pe ideea că învingătorul ia totul. După realizarea unui compromis, toți sunt învingători. Nu sunt învingători categorici, dar sunt îngingători ceva mai modești, dar per total câștigul este cu mult mai important, decât în cazul unui singur câștigător și a mai multor perdanți.
Compromiterea culturii este o altă poveste. Apare în momentele tulburi ale evoluției societății. Un exemplu care-mi vine mie în minte de compromitere a culturii este obsedantul deceniu, adică, perioada cuprinsă între 1950 și 1959, câcn din literatura română au dispărut nume de referință, au dispărut opere capitale și numeroși intelectuali au fost duși la pușcărie pentru a ispăși pedepse care pentru unii au însemnat sfârșitul, iar pentru alții a însemnat săpături la canal sau tăierea de stuf în condiții inimaginabile. Compromiterea culturii s-a făcut de către trompetele noului regim instalat de tancurile sovietice, prin rescrierea istoriei de către Mihail ROLLER, dar și prin urcarea pe piedestaluri nemeritate a unor poeți precum Alexandru TOMA, Veronica PORUMBACU, Dan DEȘLIU, Maria BANUȘ, dar și a unor prozatori ale căror nume nu mă mai ostenesc să le dau aici, căci nu merită. Să nu credem nicio clipă că a dispărut compromiterea culturii. Umflarea cu pompa în zilele noastre a unor scriitori modești, este semnul clar al acestei compromiteri, căci structura manualelor de literatură română în care geniul eminescian este pus la colț, este o mostră a procesului de compromitere a culturii în ochii tinerei generații. Să pui într-un manual de istorie numele unei știriste alături de BĂLCESCU, Mihai VITEACUL, BÂNCOVEANU, CUZA, BRĂTIANU, dovedește că limitele compromiterii culturii sunt în mișcare.
(29 decembrie 2022)
(29 decembrie 2022)
